KorAP: Find »[drukola/base=regalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...47 >

1,168 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în secolul al XIII-lea, sub controlul regalității, a instituției comesului a dus la constituirea autonomiei teritorial-etnice a secuilor din Transilvania. Însă criza regatului, din jurul anului 1300, a adus modificări în regimul politic al secuilor: comesul lor trece de sub controlul regalității sub cel al voievodului (Ladislau Khan). Dar, la sfârșitul secolului al XIII-lea, autonomia teritorială a secuilor presupunea statutul de stare privilegiată a acestora în cadrul voievodatului. În 1291, la Alba Iulia, în prezența regelui Andrei III, avea loc congregația țării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dezvoltarea societății ( economiei), nobilimea și patriciatul au exploatat timp de secole populația locală din zonele respective. În Transilvania, colonizarea germană a avut caracteristici sociale și politice parțial diferite-aici s-a produs o colonizare normală, pașnică, sașii fiind chemați de regalitatea ungară. Precum în Slovacia și Croația, în Transilvania au fost aduși (așezați) cu deosebire țărani și meșteșugari, categorii sociale productive, și doar ca excepție, nobili. O trăsătură a colonizării sașilor în Transilvania a fost și așezarea lor de către regalitate într-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de regalitatea ungară. Precum în Slovacia și Croația, în Transilvania au fost aduși (așezați) cu deosebire țărani și meșteșugari, categorii sociale productive, și doar ca excepție, nobili. O trăsătură a colonizării sașilor în Transilvania a fost și așezarea lor de către regalitate într-un teritoriu cucerit de puțin timp sau în curs de cucerir, locuit în cea mai mare parte de români (autohtoni). Sașii au fost așezați în enclave regale, alături de care se aflau ținuturi românești ce își păstrau, în secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
timp sau în curs de cucerir, locuit în cea mai mare parte de români (autohtoni). Sașii au fost așezați în enclave regale, alături de care se aflau ținuturi românești ce își păstrau, în secolul al XII-lea, parțial, autonomia. În concepția regalității ungare, colonizarea sașilor trebuia să contribuie la consolidarea stăpânirii sale în Transilvania. Beneficiind de largi privilegii economice, sașii au fost antrenați și în apărarea regatului, cu rol defensiv, de protejare a trecătorilor din sud și est. Originea teritorială a sașilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Transilvania alcătuiesc, în 1224, o fâșie îngustă ce se întinde de la Orăștie până la Baraolt. Prin diploma acordată, regele a unit toate comitatele din acest teritoriu într-unul singur, cel al Sibiului. Prin conținutul ei, diploma andreiană reflectă atât interesele regalității ungare cât și ale coloniștilor germani. Sașii din zona Sibilui urmau să plătească vistieriei regale, 500 de mărci de argint anual și să trimită 50 de luptători în oastea regelui, iar în afara țării, dacă oastea era comandată de rege, 100

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românești preluate de sași în mod direct (Bistrița, Brașov). La rândul lor, românii au păstrat amintirea colonizării săsești, de pildă, satul Cristian din zona Sibiu, alte așezări românești în ținutul Brașov, la Vințu de Jos, Apoldu de Sus. După 1200, regalitatea ungară a depășit linia Oltului și a pătruns în Țara Făgărașului, unde a înființat mănăstirea cisterciană de la Cârța și a instalat aici noi comunități săsești, precum cele de la Avrig, Agnita și Șercaia. Dar voievodatul Țara Făgărașului și-a păstrat autonomia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în urma unei petiții a comunității săsești, privilegiul consemna instituirea unei întinse zone de autonomie teritorială, de la vestul spre estul Transilvaniei, între Orăștie și Baraolt, prin care populația germană era scoasă de sub autoritatea voievodului Transilvaniei și pusă sub controlul direct al regalității. Prin actul din 1224, sașii s-au constituit într-o unitate teritorială: "toată populația, începând de la Orăștie până la Baraolt, să fie (alcătuiască) un singur popor (săsesc) sub conducerea unui jude". Un comite ("comes Cybiniensis") avea să exercite pe ansamblul teritoriului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fie (alcătuiască) un singur popor (săsesc) sub conducerea unui jude". Un comite ("comes Cybiniensis") avea să exercite pe ansamblul teritoriului atribuțiile delegate de rege, iar teritoriul acesta a devenit un "fundus regius" (pământ crăiesc), prevăzut cu autonomie teritorial-etnică, dependent de regalitate prin comitele numit de rege. Privilegiul lui Andrei II a acordat comunității săsești dreptul de a-și alege liber dregătorii dintre membrii ei, fără imixtiunea comiților de Sibiu și cu excluderea explicită a venalității acestora. Singurele instanțe superioare cărora le

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
clerul ordinului și din "frați slujitori" care aveau obligații față de nobili. Cavalerii teutoni au fost aduși în Țara Bârsei (colțul de sud-est al Transilvaniei) în scopuri militare, pentru apărarea graniței sudice a regatului împotriva cumanilor, dar și social-politice, pentru consolidarea regalității și feudalității ungare. În plus, cavalerii au fost aduși aici din rațiuni de prozelitism: aducerea sub ascultarea bisericii catolice a populației românești ortodoxe din aceste părți. Cavalerii teutoni sau "cruciații ospitalieri ai ordinului Sfintei Marii al teutonilor" au fost chemați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fiind "deșarte (pustii) și lipsite de locuitori"! Țara Bârsei era de fapt un teritoriu privilegiat, cu pământ mănos pentru agricultură, cu pășuni bogate pentru vite, cu ape și păduri din belșug, ocrotite de munți înalți. Regiunea era considerată "pustie" de regalitatea ungară doar pentru că nu era stăpânită de aceasta, iar nobilimea nu preluase pământul obștilor sătești. Diploma de danie din 7 mai 1211 precizează că "țara" li se dăruiește cavalerilor, pentru ca să o locuiască în pace și să o stăpânească liber, pentru ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un alt indiciu. Această conviețuire cu pecenegii, crede Iorga, care s-a închegat în secolele X-XI, ar fi un argument suficient pentru vechimea populației românești în Ardeal. Transilvania, în secolele X-XI, trebuia să se apere prin forțele sale românești, deoarece regalitatea ungurească nu stăpânea pe atunci teritoriul. Era nevoie ca această provincie să afle în sine elementele necesare pentru această defensivă față de pecenegi, ca și apoi față de cumani. În frunte se afla doar acel princeps Mercurius (1111-1113), caracterul românesc al apărării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord, în regiunea Livoniei, convertită treptat la catolicism. Începând cu 1215, aria cuceririi germane s-a extins asupra Estoniei, care, în numai douăzeci de ani, a fost supusă de cavalerii cruciați. Ulterior, în 1238, acest teritoriu a intrat în patrimoniul regalității daneze. Cavalerii germani au încercat să pătrundă și în teritoriile ruse, dar au fost opriți de cneazul Aleksandr Nevski (1240). De mare însemnătate sunt cuceririle Ordinului teutonic în Prusia. Încercările cnejilor poloni, de la începutul secolului al XIII-lea, de a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Desprinși din sânul obștilor, cnejii obțin un act de danie și intră în rândurile nobilimii mici și mijlocii. În secolele XIII-XIV, se desfășoară un lung și dramatic proces între obștile ce își apărau existența, pământul și libertatea, și forțele feudale, regalitatea maghiară, biserica catolică, nobilimea și o parte a cnejilor. Supraviețuirea instituțiilor românești este reflectată și în organizarea administrativ-teritorială, sub forma districtelor-aceste unități teritoriale specific românești sunt menționate, în secolul al XIV-lea, în diferite părți ale Transilvaniei. Și acele "țări

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a românilor cu statul Asăneștilor și Imperiul cumanilor la aceea cu regatul ungar. Expansiunea acestuia a creat un nou cadru pentru românii din zonă și pentru organismele (instituțiile) lor politice. Românii din spațiul intracarpatic au fost integral cuprinși în sfera regalității ungare, chiar dacă autonomiile lor politice au mai supraviețuit un timp. Legăturile politice directe între românii de pe cele două versante ale Carpaților au fost supuse unei puternice presiuni până la destrămarea lor. În ceea ce privește teritoriile extra-carpatice, organismele politice românești au fost silite să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
supraviețuit un timp. Legăturile politice directe între românii de pe cele două versante ale Carpaților au fost supuse unei puternice presiuni până la destrămarea lor. În ceea ce privește teritoriile extra-carpatice, organismele politice românești au fost silite să se adapteze noilor realități impuse de expansiunea regalității ungare, după îndepărtarea teutonilor și anihilarea embrionului statal înfiripat de ei. Expediția armată a regelui Andrei II a fost urmată de un efort de organizare teritorial-politică. Noul cadru era alcătuit din patru mari entități politice, laice și bisericești: Episcopia cumanilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și mulțumindu-se cu dijma și darurile localnicilor (autohtonilor) supuși. De aceea scrie papa, după făgăduința dată de rege că va aduce la dreapta credință (catolică) pe schismatici (ortodocși), să se impuie vlahilor înșiși un episcop catolic. Următoarea acțiune a regalității ungare a fost constituirea unei Cumanii vasale. În timp ce în prima jumătate a secolului al XIII-lea, cele două Valahii urmăreau a se uni și anume pe o îndoită cale, prin legătura Asăneștilor cu căpeteniile cumane și prin misiunile înarmate ungurești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înarmate ungurești la sud de Carpați, o cronică belgiană arată cum "fiul fruntașului din Cumania" a cerut, în 1227, arhiepiscopului de Veszprem să fie botezat cu doisprezece de-ai săi. Într-adevăr, noua organizare a spațiului extracarpatic, intrat sub dominația regalității ungare, s-a materializat mai întâi în sfera bisericească. În urma unei infiltrări și acțiuni misionare reușite, papalitatea a decis să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a unor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apropie de românii schismatici și, dacă n-ar fi intervenit năvălirea tătarilor la 1241, să facă din această Cumanie de simplă hegemonie turanică o adevărată țară consolidată și durabilă, ca Ungaria însăși. De-aici se deduce și sensul pe care regalitatea ungurească încerca să-l imprime convertirii păgânilor, în timp ce cumanii sunt ca un neam rătăcitor și nestatornic. În urma convertirii, se construiesc cetăți și târguri, biserici, au loc colonizări de locuitori privilegiați, ocrotiți de Scaunul roman.Un statut al cumanilor fusese elaborat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Partea centrală a Episcopiei se afla în zona de curbură a Carpaților (Milcovia-Vrancea -Buzău), regiunea de intensă boierime și cnezime românească în evul mediu.27 Episcopia cumanilor s-a afirmat într-un cadru politic mai larg, instituit și dominat de regalitatea ungară, acest cadru nu era altul decât Regatul Cumaniei, realitate politică ce își face apariția în titulatura regilor Ungariei, la câțiva ani după înființarea episcopiei de pe Milcov. Regatul Cumaniei cuprindea o suprafață întinsă, în principiu, teritoriile stăpânite anterior de cumani

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de pe Milcov. Regatul Cumaniei cuprindea o suprafață întinsă, în principiu, teritoriile stăpânite anterior de cumani în stepa nord-pontică, titlul de "rex Cumaniae" înscris în titulatura regilor Ungariei se referea, de fapt, la teritoriile sudși est-carpatice efectiv dominate de aceștia. Dominația regalității ungare în teritoriile transcarpatice a fost asigurată (materializată) prin centrele fortificate preluate de la teutoni și altele construite ulterior, nuclee transalpine suficient de puternice pentru a controla formațiunile politice din această regiune. Acțiunile militare și eforturile spirituale ale călugărilor dominicani (predicatori

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
închise, iar la Dunăre ei se ivesc târziu. Dar teritoriul respectiv nu se afla nici în stăpânire ungurească. O explicație posibilă ar fi că, în aceste regiuni, de o parte și de alta a Oltului, ființau voievodate românești sub vasalitatea regalității ungurești. La foarte scurt timp, a urmat așezarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, la chemarea regelui Andrei II (vezi mai sus). Avem astăzi destule dovezi din care rezultă că acești luptători pentru cruce au fost aduși aici, pentru că sud-estul regatului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înființarea, în aceste teritorii, a Banatului de Severin, punct de sprijin al dominației sale asupra Țării Severinului. Aceasta presupunea, în condițiile geopolitice date, izolarea formațiunilor politice românești dintre Olt și Dunăre de țaratul vlah de la Târnovo, un aliat posibil, firesc. Regalitatea ungară urmărea să controleze Dunărea olteană, țel fixat prin instituirea Banatului de Severin, centură militară, formațiune teritorială de frontieră (marcă) ce includea estul Banatului și vestul Olteniei. În 1233, documentele menționează aici pe Luca, primul "ban de Severin". Instituția militară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1233, documentele menționează aici pe Luca, primul "ban de Severin". Instituția militară a "banatului" era motivată de apărarea văii Dunării față de cumani și de vecinătatea statului Asăneștilor. Organizarea bisericească a provinciei de la apus de Olt a fost vizată deasemeni de regalitatea ungară, iar aceasta a urmărit să instituie în "Țara Severinului" un episcopat propriu. Odată pusă fundația politică (banatul), în Țara Severinului ("Terra Cevrin") și-au făcut apariția, în 1235-1237, "harnicii dominicani" (Iorga), pentru convertirea locuitorilor ("multitudo gentium") Severinului. Românii erau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cetății) și domeniului românesc de la Medieș-Satu Mare, care au fost preluate "din mâinile valahilor schismatici". Contextul în care s-a produs preluarea a fost valul general antischismatic declanșat de "marea cotitură" din 1204. Dacă până atunci, în teritoriile stăpânite de regalitatea ungară, supraviețuiau autonomii românești, la începutul secolului al XIII-lea, valul de intoleranță confesională dezlănțuit împotriva schismaticilor a cuprins ansamblul lumii ortodoxe aflate în raza de acțiune a statelor catolice. Sub deviza suprimării "schismei", a pornit ofensiva lumii catolice împotriva

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a revenit conciliului Lateran IV din 1215: papalitatea a inițiat o vastă acțiune de încadrare a lumii răsăritene, ortodoxe, aflată în sfera ei de influență, conciliul extindea asupra "schismaticilor" hotărârile privitoare la eretici și bunurile lor. Politica confesională asimilatoare a regalității ungare aplicată sub regii Andrei II și Bela IV, din inițiativa și sub impulsul direct al curiei romane, a imprimat un curs violent antischismatic acțiunilor ei, mai ales după "defecțiunea" țarului Ioan Asan II, care abandonase obediența față de Roma. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]