1,919 matches
-
mai trec încă nepercepute sau neapreciate la justa lor valoare. Știința noastră nu poate fi plenar obiectivă, nici în metodele sale (implicînd cunoștințele anterioare), nici în rezultate (care presupun un punct de vedere asupra lumii). Subiectivitatea este principala rațiune a relativității sale; ea este legată de istoria și de contextul său, de locul și de timpul său. Așa cum afirmă mulți relativiști, economiștii scriu întotdeauna sub specie temporis (sub presiunea timpului), iar cunoașterea contextului istoric "iluminează" teoriile trecutului. Marea descoperire a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
slujească drept model pentru celelalte științe sociale, vorbindu-se chiar de econocrație. Dar există legi ale comportamentului uman? Există legi ale economiei, obiective, imuabile și eterne? Eu cred că nu, că avem de-a face cu un domeniu în care relativitatea și subiectivitatea se simt ca acasă. Oricum, tezele fundamental-dominante ale economiei moderne ar trebui supuse unor serioase testări psihologice. Filosofii preocupați de filosofia științei au învățat cele mai multe despre cum nu trebuie să se facă știință studiind modul în care se
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
pe fiecare dintre noi sau pe noi toți împreună. 1.4.3. Obiectul cunoașterii economice După epoci și autori, se utilizează denumiri diferite, precum cea de economie politică, știință economică, analiză economică sau discurs economic, toate avînd o doză de relativitate și fiind, într-o anumită măsură, criticabile. Se operează îndeobște o distincție între: • abordarea empirică, care este și cea mai simplă, asigurînd fiecărei discipline un obiect determinat în mod empiric (de exemplu, botanica este știința ce are ca obiect studiul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
relativ, a unor noi dinamici economice etc. Ba chiar, am putea spune că, prin școala neoclasică, știința econo-mică a făcut un pas înainte, anticipînd dezvoltări ulterioare din alte științe (fizică, biologic, mecanică și altele), prin cultivarea unor valori precum subiectivitatea, relativitatea, proporționalitatea etc. Mai nou, unii autori încearcă să reînnoiască studiul fluctuațiilor ciclice în eco-nomic cu ajutorul teoriei haosului, preluată de asemenea din fizică (P. Mirowski, J. Gleick, I. Prigogine, I. Stengers, M Mitchell Waldrop, .1. Bcnhabib, H. W. Lorenz și alții
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
celebra disputa dintre Antici și Moderni 5 este lansată la sfârșitul secolului al XVII-lea, precedând și contribuind la Revoluția franceză 6. Delimitându-se de Antici, Modernii au un respect deosebit pentru spiritul și valorile naționale franceze. Ei descoperă ideea relativității și insistă asupra inovației, indispensabile pentru a progresa. Prin această, Modernii deschid larg calea secolului Luminilor și exercita o influență considerabilă asupra mentalităților. Fără a intra în detalii asupra disputei, vom admite, așa cum o face Fénélon în Lettre à l
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și comuna a Parizienei din perioada cercetată: "une femme réellement belle, riche, élégante et spirituelle est Parisienne" [p.IX]. Fiind de acord, în principiu, cu fiecare dintre aceste epitete, vom observa, la o analiză mai atentă a componentelor acestei formule, relativitatea lor, în pofida adverbului cu semnificație categorica réellement. În ciuda atașamentului realiștilor și naturaliștilor, portretul Parizienelor în românul secolului al XIX-lea nu insistă asupra prozopografiei; el este, de regulă, foarte vag, reprezentând o ființă vaporoasa, purtând amprenta unui tablou impresionist: "Mme
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
familiei moderne se complică: aventurile, adulterul, separările și divorțul ritmează relațiile genurilor 218. Femeile de la sfârșitului secolului se adaptează bine la epoca. Ele nu mai pot fi păcălite. Pasiunea ia sfârșit, începe comedia de pasiune. Ele cunosc, ca și bărbatul, relativitatea sentimentelor și a atașamentului 219. Într-o clipă de rară sinceritate, doamna de Burne, conștientă de incapacitatea să de a iubi, refuză chiar să joace această comedie 220. Pariziana înlocuiește pasiunea cu ambiții și capricii 221. Dragostea modernă nu mai
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
era mult mai complex, că timpul și spațiul nu numai că aveau o mare semnificație pentru economie, dar erau valori relative, cum tot un caracter relativ aveau să capete și legitățile economice. Știința economică a devenit o știință în care relativitatea era la ea acasă, sistemele economice erau, de fapt, nedeterminate, caracterizate de incertitudine. Prin formalizare, s-a încercat transformarea științei economice dintr-una socială, umană, într-una naturală, precisă. Experimentul a eșuat. Obiectul său de studiu rămîne omul, miracolul om
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
existenței umane, deși convențională (repartizarea). "Albert Einstein exprima această idee într-un mod celebru, atunci când a scris unui prieten : "Trecutul, prezentul și viitorul sunt doar iluzii, deși unele foarte persistente". Surprinzătoarea concluzie a lui Einstein își are originea în teoria relativității, care neagă o semnificație absolută, universală a momentului prezent" (Scientific American: 2002, pp. 20-21). Epanalepsa intertextului nu este altceva decât desenul spiralei care ne aduce din timp în timp în același punct, proiectându-ne în dimensiunea sacră a existenței, efect
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
semiotic pe tema intertextualității, văzute ca "indice al măsurii în care textul citește istoria și se inserează în ea" (Antologia Tel Quel: 1980, 266)14. Datorită relației hipotext/hipertext, care poate merge până la interdependență, fragmentarismul literaturii este pus sub semnul relativității. "Rescrierea are loc în cursul producerii literare. Ea asigură continuitate în istoria literară și presupune opere noi" (Cusset:1999, 271). Legăturile intertextuale, precum și conștientizarea, de către text, a propriei condiții în literatură îndepărtează orice operă de pericolul însingurării. Totuși, memoria Textului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
poate fi atinsă pe cale rațională, ci intuitiv. Nu este vorba, propriu-zis, de cunoaștere, ci după cum remarca și Mircea Eliade în paginile despre mit are loc reeditarea unui act primordial, care va reactiva/reaminti identitatea. Nuvela este concepută pe baza ideilor relativității timpului în raport cu eternitatea și a metempsihozei, concepții pe care Amita Bhose le identifică fără dificultate și în gândirea indiană (2010 b, 25). Eminescologul din Bengal contrapunctează îndepărtarea lui Eminescu de consistența pur intuitivă a cate goriilor spațio-temporale kantiene cu apropierea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se explică și falsa recunoaștere (schimbarea statutului, revenirea la viață) din finalul nuvelei. Efortul inițiatic și întreaga călătorie sfârșesc într-un registru prozaic deoarece inițiatul a greșit, la un moment dat. Intratextualitatea prozastică: "Sărmanul Dionis" Intertextualitatea ilustrează în registrul livresc relativitatea timpului, problematizarea succesiunii trecut-prezent-viitor. Intratextualitatea ipostaziază și confirmă admisibilitatea blocului temporal. Nuvela Sărmanul Dionis își susține desfășurarea heterodiegetică, biplană (cu al doilea plan bi-plan, la rândul lui), pe același adevăr consacrat ca einsteinian. Relativitatea spațiului, deși la început este postulată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Dionis" Intertextualitatea ilustrează în registrul livresc relativitatea timpului, problematizarea succesiunii trecut-prezent-viitor. Intratextualitatea ipostaziază și confirmă admisibilitatea blocului temporal. Nuvela Sărmanul Dionis își susține desfășurarea heterodiegetică, biplană (cu al doilea plan bi-plan, la rândul lui), pe același adevăr consacrat ca einsteinian. Relativitatea spațiului, deși la început este postulată de narator în mod nediscriminatoriu față de cea temporală, în fapt, apare ca o consecință a celei din urmă. Protagonistul se mută dintr-o epocă în alta decorul se schimbă și el. Cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
raport sintactic predominant, dispunerea enunțurilor în funcție de lungimea lor climax, anticlimax, simetrie sau aspect eterogen) și argumentele aduse. Repetarea este determinată de componenta ideatică, iar diferirea se relevă sub aspectul morfologiei (intra)textuale. În fragmentul din Sărmanul Dionis, experimentul care ilustrează relativitatea spațiului este descris într-o frază segmentată în trei părți, prin punct și virgulă, ceea ce imprimă o notă de dramatism demonstrației. În enunțul următor, aserțiune disimulată în interogație, ritmul se schimbă, raportul de coordonare "liniștește" și efectul persuasiv este aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prin punct și virgulă, ceea ce imprimă o notă de dramatism demonstrației. În enunțul următor, aserțiune disimulată în interogație, ritmul se schimbă, raportul de coordonare "liniștește" și efectul persuasiv este aproape atins. Demonstrația urmează să fie completată cu elemente legate de relativitatea timpului, astfel încât, din rezultanta celor două să reiasă cât mai aproape de certitudine concluzia relativității realității. În schimb, hipotextul este preponderent descriptiv (o băutură, un pai, un lan de grâu). Fraza centrală este ceva mai complicată decât cea din hipertext: coordonare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aserțiune disimulată în interogație, ritmul se schimbă, raportul de coordonare "liniștește" și efectul persuasiv este aproape atins. Demonstrația urmează să fie completată cu elemente legate de relativitatea timpului, astfel încât, din rezultanta celor două să reiasă cât mai aproape de certitudine concluzia relativității realității. În schimb, hipotextul este preponderent descriptiv (o băutură, un pai, un lan de grâu). Fraza centrală este ceva mai complicată decât cea din hipertext: coordonare pentru primele trei propoziții, pentru ca apoi arhitectura sintactică să se supraetajeze prin tripla raportare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2011, II, 75). (h2d) O lume ca nelumea este posibilă, neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri (s.n.) ( [Archaeus] Eminescu: 2011, II, 207). Propoziția din hipotextul h2d (supra) formulează concluzia unei demonstrații vaste (infra, h3d) în al cărei demers relativitatea normalității este verificată prin proba contragerii. Se deschide astfel o altă serie intratextuală cu repetare explicită. (H3a) Era ceva înfricoșat câte crime au putut să se petreacă pe acest atom atât de mic în nemărginirea lumei, pe acest bulgăre negru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și ale noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea cea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 261). (h1c) [...] capete îndealtfel ca și a noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
În general, oamenii au dovedit reținere sau teamă în acceptarea oricăror teorii care le-ar fi periclitat universul, chiar dacă nu pe cel imediat, ci macrocosmosul. Stephen W. Hawking remarcă situarea inerțială a omului în raport cu universul, până în secolul deschis de teoria relativității restrânse. Înainte de secolul al douăzecelea, nimeni nu a sugerat că universul ar fi în expansiune sau în contracție. Era general acceptat că universul a existat dintotdeauna într-o stare nemodificată sau că el a fost creat la un anumit moment
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fizicieni (Bhose: 2009, 82; 2013, 20). În lumina concepțiilor științifice de astăzi, și despre Einstein se poate spune că a intuit adevăruri greu de verificat în urmă cu un secol sau imposibile (dacă admitem că există astfel de cugetări). Teoria relativității a adus în lumea științifică al treilea Univers, iar apariția unei alte imagini presupune debutul unui nou model cosmologic: einsteinian. În cartea care se intitulează, în funcție de ediție, și Eminescu, poet tragic, autoarea lămurește semnificația/utilitatea modelului cosmologic pentru discursul critic
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intuiția extraordinară a certitudinilor științelor de mai târziu. Nu subscriem reținerilor ironice exprimate de G. Călinescu: Eminescu e cel mai mare filosof, cel mai de seamă filolog, cel mai învățat individ. El a formulat cu mult înaintea fizicii moderne teoria relativității, a cunoscut pe clasici ca nimeni altul, a revelat omenirii filosofia asiatică. [...] Manuscrisele lui sunt presărate cu calcule și ecuații care așteaptă numai un mare matematician spre a se scoate la iveală și această neștiută periție a poetului (Călinescu: 1999
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
autorul nuvelei Sărmanul Dionis pentru un domeniu al științei sau altul își găsește o reflectare prea vizibilă în text, ca să fie ignorată într-un studiu axat pe intertextualitate. Intuirea tabloului în care timpul avea să coloreze (in)finitul după teoria relativității sau chiar a copierii la scară microcosmică a evoluției înregistrate la scară macrocosmică ("pădurea într-un sâmbure de ghindă"), pentru a da numai două exemple, intuirea, spuneam, nu a fost rezultatul unei revelații sau o întâmplare. În fond, nici teoria
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau chiar a copierii la scară microcosmică a evoluției înregistrate la scară macrocosmică ("pădurea într-un sâmbure de ghindă"), pentru a da numai două exemple, intuirea, spuneam, nu a fost rezultatul unei revelații sau o întâmplare. În fond, nici teoria relativității nu s-a scris din senin. Și în fizică există intertextualitate. Bazele pregătirii lui A. Einstein în fizică au venit dintr-o bibliografie cu care s-a intersectat și Eminescu în studenție. Nu susținem că au avut pe masa de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
epocii: secolul romantic, față de care poetul nostru avea un defasaj care-l apropia de modernitate mai mult decât pe contemporani (Ioana Bot). Universul lui Einstein este primul model al cosmologiei moderne care împacă teorii subiacente, imposibil de cristalizat fără teoria relativității. Materia și energia sunt aici repartizate uniform într-un spațiu închis, hipersferic, în care niciun punct nu se deosebește intrinsec de altul, decât cel mult prin neregularități locale, lipsite de semnificație cosmică (Merleau-Ponty: 1978, 39). Un timp universal se scurge
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și nu puteau fi rezolvate împreună" (Merleau-Ponty: 1978, 113). Dacă Universul nu mai este static, un alt semn de întrebare se insinuează în cosmologia de factură einsteiniană și vizează omogenitatea din acest nou spațiu în expansiune. Cu lucrarea sa despre relativitate, gravitație și structura lumii (1935), E. A. Milne pune puțină ordine în concepte destabilizate de revoluția einsteiniană: omogenitatea există, dar trebuie considerată la modul ideal, accentul se mută de pe conținutul Universului pe înfățișările sale fiecare observator trebuie să descrie Universul în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]