1,027 matches
-
secvența în care Jerzy și Elka, pe urmă și cu Stefek între ei, ca într-un sandviș, merg pe motocicletă cu vântul în plete, o mică senzație de eliberare dintr-o existență care nu le prea dă motive de fericire. Reverențe însă și din strategia lui Stefek, din procedură, din aerul mitico-magic ce umple filmul. CEL MAI IMPORTANT CAPITOL al filmului - normal, cel în care tatăl pierde trenul, nu reușește să fugă din cârciuma gării și, până la următorul tren, o ia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
realizat în mod sistematic, dar s-ar putea avea în vedere anumite tiplogii discursive specifice, adică acele particularități pe care textul, ca obiect cultural, le poate avea într-o anumită limba istorică (de la formulele de salut, formularea negației sau exprimarea reverenței și pînă la genuri literare populare sau culte specifice: vedele indiene, șaga islandeza, poezia provensala a trubadurilor, doina românească etc.; s-ar putea compară unele specii precum glumă sau bancul: de exemplu bancul englezesc și bancurile cu Radio Erevan etc.
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
populară a unor nume proprii ca: Pavăl-Pavel, Costachi-Costache, GhiorghiGheorghe, Ciubotariu-Ciubotaru, Cheaptanariu-Cheptănaru, Pintilei-Pintilie etc. Unele cuvinte au o pronunție specifică reprezentând pronume demonstrative: aiasta (iasta)-aceasta, aista-acesta, istalant-cestălalt, iastalantă-ceastălaltă. Când se adresează cuiva,mai ales tinerii celor vârstnici, folosesc pronumele de reverență în formă populară: mata, matale, mătăluță, mămuță, tătuță, bădiță, bădie, bade, țață, țățâcă etc. în vorbirea zilnică a celor mai în vârstă unele cuvinte sunt elidate, ei exprimându-se cam în felul următor : mă‘c-mă duc, o‘s‘că
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
și succesul. Faptul că și-a botezat fetița cea mare cu numele de Lourdes celebrul loc al apariției mariale este, din puncul meu de vedere, o tristă și neinspirată strategie de marketing. Nu cred că este un act de profundă reverență față de mama ei care a dorit să facă un pelerinaj la Lourdes... Asumarea spiritualității iudaice de către Madonna este una voit conjuncturală și superficială. Ea presupune tatuarea pe brațul drept a cuvântului LAV (Lamed Alef Vav), unul din numele lui Dumnezeu
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
cioburi fine ca nisipul deșertului. Praful de cristal s-a așezat ușor pe cristalinul sutelor de ochi înlăcrimați. Când sunetul s-a oprit, mâinile Marelui Tenor s-au desprins de cadrul de metal. Cu infinite precauții, a făcut o ultimă reverență. Evoluție Fac sex pentru că îmi trebuie. Pentru că am nevoie să găsesc o ființă pe care să o adulmec, căreia să-i miros transpirația. Pentru că strămoșii mei, care săreau de pe o cracă pe alta, mi-au lăsat mie moștenirea asta. Pentru că
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
frumos și o ținută nobilă. Fio renza însă l-a anihilat, dar a găsit terenul pregătit, pentru că el era foarte comod. Când ea venea să salute, că era la Arenă sau la Scala sau oriunde, se așeza în genunchi, făcea reverențe și în stânga, și în dreapta, apoi se făcea că se ridică, după care, vezi Doamne copleșită de atâtea ovații, iar se punea în ge nunchi... Până când Ghiaurov, într-o zi, se înfurie și zice: Da’ asta nu mai pleacă? Mai trebuie
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
atitudini expresive implică întregul corp. Personajele lui Samuel Beckett, din En attendant Godot, se ghemuiesc, se moleșesc, iau poziții care indică haosul lor moral, abandonul. Domnul Jourdain al lui Molière devine ridicol vrând să-i facă „frumoasei sale marchize” o reverență pentru care trupul său greoi, masiv, are nevoie de aproape întreg spațiul scenei. Expresia feței („les jeux de physionomie”) este un alt mijloc nonverbal de a genera subtile conotații în teatru. Gura și ochii, mai ales, își au limbajul propriu
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
ca să-l lase să treacă lângă mine; însă Rousseau, întorcându-se, i-a spus că n-o să vină cu noi. Domnul de Genlis și cu mine am protestat cât am putut, însă Rousseau, fără să ne răspundă, a făcut o reverență, ne-a întors spatele și a dispărut. A doua zi, Domnul de Sauvigny, rugat de noi să se ducă la Rousseau și să-l întrebe ce a fost această ne cuviință, a fost peste măsură de uimit când Rousseau i-
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
mamă se plângeau regulat de "obrăznicia" și mitocănia conducătorilor auto de la întreprinderea MÁVAUT ("Întreprinderea Ungară pentru Căi Ferate și Autobuze"), de prețurile ridicate din hoteluri, de condițiile de igienă a locurilor de cazare, de comportamentul personalului sau de lipsa de reverență a funcționarilor locali față de oaspeții sosiți din Ungaria. În cartea scrisă pe această temă, în 1942, de către Végh József, ziarist la cotidianul Ellenzék (Opoziția) din Cluj, cei chestionați au răspuns la întrebări la modul anonim și, de regulă, și-au
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
o încercare discursivă de a (re)configura sensuri pentru cei doi termeni în mintea publicului său. Pastorul declară că, timp de o clipă, a întrezărit acel ceva de care poporul american are absolută nevoie, și anume "dragostea de Dumnezeu și reverența față de natura umană"98. Cum așa ceva trece dincolo de scopurile vreunui plan educațional, Chapman și-a propus să păstreze vie, prin acțiunile sale, amintirea propriei sale revelații; călătoria sa la Coatesville și slujba comemorativă devin parte din proiect. Chapman continuă, în
Criticismul retoric în științele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
depindea, cel puțin în strategia lor, de disimularea elegantă a șocului primit. Chestie de profesionalism: dacă nu stăpânești arta manipulării aparențelor și te pufnește anapoda cine știe ce efuziune șleampătă, cu toaleta nefăcută, mai bine te retragi neîntârziat în culise cu o reverență... Erasmus de Rotterdam îi convinsese definitiv că spațiul public se protejează cu grijă de intruziunile celui privat, și invers; civilizația le părea a fi însăși despărțitura dintre ele - paravanul portabil pe dinăuntru al omului. Credeau numai în autenticitatea stilată convenabil
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
acest concert al cuceririi, armonizarea gesturilor, a apropierilor, a vorbelor de iubire, inițiată în perioada Belle Époque, continuă în ritm alert. Gata cu îmbrâncelile, ciupelile și sucirile de brațe ca la țară. Gata și cu pupăturile de mâini, cu promptele reverențe ale aristocraților. Grație cinematografiei, revistelor pentru femei și, curând după aceea, televiziunii, se impune pentru toți un același solfegiu al seducției. Bărbații pot să prefere virilitatea machistă a unora ca Marlon Brando, John Wayne sau Gary Cooper romantismului unora ca
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
ajuns în secolul al II-lea î.Hr. sub ocupație romană, cultura și limba lor nu au fost înlăturate, cum s-a întîmplat în alte provincii romane, unde elementul autohton a fost desființat. Dimpotrivă, față de greci, ocupanții romani au manifestat multă reverență, fiind dominați de un complex de inferioritate, și, de aceea, deși unele zone vechi grecești (precum sudul Italiei și Sicilia) au fost romanizate după cîteva secole, Grecia propriu-zisă, peninsulară și insulară, nu a suferit procesul romanizării. Pe lîngă elementele culturale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pronumelor personale se folosesc în limbile romanice cu valoare de pronume de politețe, o specie necunoscută limbii latine clasice. Desigur, toate limbile pot avea structuri discursive reverențiale sau formule reverențiale, care pot evolua spre structuri sintagmatice șablonizate, încît pot exprima reverența și fără existența unor pronume specializate în acest sens. De altfel, există limbi moderne, precum suedeza, care nu cunosc folosirea unor pronume de politețe, nici prin specializarea unor pronume personale și nici prin evoluția unor formule reverențiale, încît forma de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
you. O situație similară există în suedeză, unde pronumele personal de persoana a doua, du [d(poate primi în context statutul de pronume de politețe. Desigur, la fel ca în limbile romanice, există și în grupul celor germanice formule de reverență, însă aici ele nu au fost pronominalizate ca în română, spaniolă și portugheză. Între simplificările produse în perioada tîrzie a germanicii comune a fost pierderea dualului, încît categoria numărului a rămas reprezentată doar de singular și de plural, situația fiind
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Franceza folosește pentru adresarea reverențioasă pro-numele personal de plural vous [vu:], dar prin folosirea lui frecventă, această valoare a pronumelui și-a pierdut relevanța. Cu toate acestea, în această limbă nu s-au creat alte mijloace pentru marcarea expresă a reverenței, așa cum s-a întîmplat în alte limbi romanice (italiană, spaniolă, portugheză, catalană). Caracterizată printr-un puternic adstrat germanic, franceza are încă din perioada veche numeroase elemente din limbile germanice (circa 600 de cuvinte, mai ales france). Apoi, de-a lungul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rân duială și Rishawa fu mulțumită. Îi mai rămăsese să aștepte semnalul din corn, care anunța sosirea oaspeților. Atunci ea, Rishawa, cobora câteva trepte de pe terasa Înaltă, Împreună cu părintele Anselm, duhovnicul și omul de În credere al familiei, făcea o reverență adâncă și săruta cu sfială mâna domnului, mulțumind pentru cinstea care se făcea umilei sale case. Bertold, cavaler desăvârșit, o săruta pe obraz și o conducea de mână pe scară În sus, până la sala mare, unde, cu cuvinte curtenitoare, Îi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spuse cu un zâmbet curtenitor: — O clipă, frumoasă doamnă, vă rog să iertați lipsa de politețe a slujitorului nostru. Numai devotamentul față de stăpâni l-a făcut să uite pentru o clipă cum trebuie să se poarte. Adelheid făcu o ușoară reverență, așa cum Învățase de la Rishawa și dădu să fugă. Obrazul Îi ardea și ar fi vrut să intre-n pământ de rușine. Așteaptă o clipă, frumoasă doamnă. Îngăduie-mi să te Întreb cine ești și ce Înger bun te-a adus
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și-a pierdut graiul de admirație este prietenul meu Bodo, de la Zürich. Auzisem multe despre domnia ta, dar n-am avut niciodată privilegiul de a te Întâlni și sunt fericit că a sosit În sfârșit clipa. În timp ce făcea din nou o reverență, cu o grație care i-ar fi adus laudele doamnei Rishawa, Adelheid Îi privi pe sub sprâncene pe cei doi tineri. Conrad era un bărbat nu prea Înalt, cu nasul ușor În covoiat și fața Îngustă. Avea părul blond și ochii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
intervine Eribon -, a făcut-o exploatând descoperirile dvs. din 1938 despre ideologia trifuncțională la Roma și în India” - „Să spunem că a fost o fecundare reciprocă”, răspunde elegant și ambiguu Dumézil - cf. Didier Eribon, Entretiens avec Georges Dumézil, p. 157. Reverențele reciproce nu au lipsit aproape niciodată. Wikander i-a recunoscut grandoarea, Dumézil, intuiția sclipitoare, altfel spus bine venită, dar și trecătoare. Cu o singură, ciudată, excepție, în unul dintre puținele articole scrise în ultimele două decenii ale vieții sale, „Épopée
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
pe cel al cuceritorului macedonean, de la Mediterană până în India. Explorase civilizațiile Iranului și ale țărilor învecinate, fiind, ca și maestrul său Nyberg, deopotrivă iranolog și semitist” - cf. Jacques Duchesne-Guillemin, „Geo Widengren (1907-1996)”, StIr 25 (1996), pp. 263-272. Necrologul restituie cu reverență profilul aristocratic al savantului traversând aproape întreg secolul învingător și ale cărui pasiuni cavalerești amintesc discret de participarea sa ca ofițer, din partea armatei suedeze, la războiul ruso-finlandez (1941). 2 Vezi scrisoarea lui Eliade către M.P. Nilsson, cf. Addendum III, în
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
dorească să trecem mai repede Pirineii: nu știe englezește și speră să-și recapete printre francezi integritatea și echilibrul pe care i le dictează propria natură. Franța e singurul loc din Europa unde engleza acceptă să facă, ironic, o mică reverență în fața orgoliilor locale. Plecăm pe jos într-o procesiune lungă, dezlânată, și în urma noastră timpul se face ghem... VASILE GÂRNEȚ: La gară, unde așteaptă trenul în care ne vom îmbarca spre Bordeaux, ne găsim bagajele aliniate pe peronul umed, aduse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
colindătorii fiind instanța inițiată care intermediază darul sacru. O imagine impresionantă a lui axis mundi se află în basmul cules de Ovidiu Bârlea în Fundu Moldovei, Suceava. Aici el este figurat drept nuc, arbore față de care mentalitatea tradițională are o reverență deosebită: „Șî nucu cela d’e aur facș frunzâ d’i nuc d’e aur șî nuci d’i aur, însâ gios nu mai pk’ica. Giumătat’e ira gol șî giumătat’e ira cu nuci, însă nu put’ș
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu viersul femeiesc” (Voineasa - Vâlcea). Drumurile profan și sacru sunt foarte clar delimitate în acest fragment, boierii parcurg un itinerar în contingent și nu au simțurile necesare pentru muzica din lumea mitului. Doamna, ca ipostază a maestrului inițiat, marcată prin reverență, înțelege instantaneu atât sunetul, cât și imaginea neofitului. Descrierea cântecului revelează coordonatele armoniei sacre: îngânarea notelor implică o interiorizare profundă, emisia lor venind direct din sufletul fetei. Redarea tărăgănată a liniilor melodice este proprie cântecelor doinite, de jale, ceea ce oferă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mărului,/ Mărului și soarelui,/ Să-și aplece vârvurile,/ Vârvurile și stalpurile,/ Să-și rupă niște mlădiță,/ Să-mi vârste o cununiță,/ Cununa de cununie,/ Astăzi, mâne, ziua-mi vine”. Desăvârșirea cununii prin ramurile copacului vieții se face sub protecția solară, reverența dendrolatrică fiind aici implicită adulării astrului. Cununa de flori conține astfel însemne ale consacrării, valoarea ei maritală derivând din simbolurile inițierii depășite. Baladele tip I (5.1), Trei fete surori, „stabilesc o conexiune între plecarea fetelor, culesul florilor și preparativele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]