2,564 matches
-
să-și îngrijească grădina, apare în simbolul relației dintre uman și vegetal, liantul fiind fragilitatea, efemeritatea. Nostalgia creatorului se insinuează „când steaua nordului/ îți apare noapte de noapte/ în vis/ și îți auzi călcâiul/ tot mai prelung scâncind/ când piramidele reazemă/ mai departe timpul”, și provine din tristețea conștientizării dificultății de a armoniza lumile, realul cu visul, a imposibilității atingerii absolutului. În ritualul existențial, omul este un Sisif care ridică propriul bolovan pe muntele destinului său, iar repetabilitatea gestului - „și când
SINGURĂTĂŢI ŞI REGĂSIRI de ANA DOBRE în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374405_a_375734]
-
Perpetuum Nobile, AXIS LIBRI Publishing House, Galați, 2013) EȘTI TU ORI SUNT EU? Ești tu ori sunt eu La geamul fără asemănare? Graurii vin dimineață și beau Ploaie din pumnii mei Seară se-ntorc și adorm în aer Cu ciocul rezemat de umerii tăi. Cand ninge la mine La tine ploua cu trandafiri E aceeași, să știi, Prefăcuta, trecută ninsoare Prin geamul acesta despărțitor Și fără de asemănare. Cand la tine e zi La mine se pare că-i noapte Deodată ne
POETICAL BRIDGES (POEME BILINGVE) de VIOLETA IONESCU în ediţia nr. 2325 din 13 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/374450_a_375779]
-
asta, în care toți și toate pier, Dormind de veci, acel tainic somn stingher! MERGI MAI DEPARTE ! Pustiul inimii din tine îl vei afla într-o zi, Când dorul s-a hrănit din seva minții unei nopți pustii. Vei plânge rezemându-ți ochii între palme, Pentru a vedea mai bine marea care ne desparte. Și valurile îți vor străfulgera privirea, dar tu, nu te lăsa! Mergi mai departe! Chiar de durerea în clipa aceasta se împarte, Prin atâtea cioburi rătăcite și
LABIRINTUL INIMII (VERSURI) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374564_a_375893]
-
Acasa > Versuri > Iubire > TU, IUBITE Autor: Agafia Drăgan Publicat în: Ediția nr. 1994 din 16 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Arată-mi drumul când visele suspină Și eu mă reazăm de-o floare de sulfină Să-mi curăț tălpile de păsări și spini, Speranțe pierdute-n vânt și mărăcini. Și-nchide porta dintre mine și mine Să nu mai cutreier prin umbre străine. Un pas înainte și doi înapoi, Mă
TU, IUBITE de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 1994 din 16 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373309_a_374638]
-
îi tremura de atâta emoție. Două lacrimi îi căzură din ochi drept pe obrazul lui Dragoș-Vasile, și acesta tresări. Deschise ochii, privi în jur și pentru prima oară în viață zâmbi.... Tânăra mămică se pierdu de uimire, de fericire... Își rezemă capul de umărul soțului ei drag și simțea cum inima se încălzește și devine mare și largă cuprinzând în ea cu atâta iubire pruncuțul ei iubit și pe tatăl lui...Simțea ceva nou. Două feluri de iubiri care se îngemănau
POPAS PRINTRE ÎNGERI... de MARIANA DUMITRESCU în ediţia nr. 1366 din 27 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/373569_a_374898]
-
TRIMESTRIAL SEMESTRIAL ANUAL JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Proza > JOCUL DE CĂRȚI Autor: Angela Dina Publicat în: Ediția nr. 2095 din 25 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Se trânti greoi pe scaunul dinspre fereastră. Rezemându-și coatele de masă, contactul cu velurul așternut acum i se păru adevărat generator, izvoditor de absolute și necesare forțe. Vedea în asta chiar o strategie. Instantaneu realiză cum destinderea-i e comutată miraculos în crispare. Privirile celuilalt îi săgetară
JOCUL DE CĂRŢI de ANGELA DINA în ediţia nr. 2095 din 25 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371449_a_372778]
-
un lătrat scurt de "La revedere", în al doilea caz se lipește de ușa de la intrare. Rareori e în dubiu, dar atunci e suficient să-i faci semn din ochi "Hai". Când Leni pregătește punga de gunoi și o lasă rezemată în bucătărie, Codiță o linge fericită, uneori câte o jumătate de oră, până o ridică cineva. Și când ușa apartamentului, în sfârșit, se deschide, țâșnește ca un bolid și se rostogolește cele trei etaje, lătrând ca o nebună. Are un
CODIŢĂ de DAN NOREA în ediţia nr. 1336 din 28 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/371559_a_372888]
-
aniversar, când îi doresc să aibă parte, în continuare, de multă sănătate, de mult spor și de binecuvântate împliniri duhovnicești!... Totodată, un gând sincer și profund, de aleasă afecțiune, considerație și admirație față de Maica Preoteasă - Doamna Rodica Gabriela Bordașiu - stâlp, reazăm, prieten sincer, de neasemuită nădejde, al Părintelui Nicolae - pe parcursul întregii sale vieți, plină de încercări, obstacole, piedici, suferințe dar și cu momente de bucurie, înălțare spirituală și optimism creștinesc!... Cu aleasă prețuire și deosebită recunoștință, Dr. Stelian Gomboș Referință Bibliografică
PĂRINTELE PROFESOR NICOLAE BORDAŞIU – BLÂNDUL NOSTRU PĂSTOR NONAGENAR… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1602 din 21 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/374846_a_376175]
-
creștinism străluminat de puterea credinței de a schimba fața / aparența lucrurilor: „Suferința atârnă în mine ca un tablou”. Moartea nu mai este un schelet hâd cu coasa în spate, ci, într-o inedită reiterare a motivului eros-thanatos, este o femeie rezemată de spatele nopții, cu capotul dantelat cu fluturi. Fluturele apare cu obstinență printre versuri, devine vehicol al sufletului, simbol al inefabilității noului chip pe care ființa umană îl va împrumuta la trecerea Styxului. Fluturele este și simbol al transfigurării.Există
MOARTEA, UN FLUTURE ALB de TEODOR DUME în ediţia nr. 1663 din 21 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374892_a_376221]
-
fost, ce sunt și care vin. Mereu este vremea când copiii își culcă părinții cu coatele pe gânduri, pe picioare de timp negru. Printre degetele ierburilor de catifea mătăsoasă, roua sfântă se disipează. Cu mâinile-n șolduri obraznice, pomii-și reazemă umbrele de gardurile șifonate ori bușite de mașini nervoase privindu-și crucile din față, unde, pe alocuri, mai pâlpâie lumânări proaspete. Și gardurile se mai reazemă ici, colo de câte-un câine răgușit și înfometat, rezemat și el la rându
I-AUZI PAIȘPE ! DE PUIU RĂDUCAN de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1574 din 23 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374959_a_376288]
-
de catifea mătăsoasă, roua sfântă se disipează. Cu mâinile-n șolduri obraznice, pomii-și reazemă umbrele de gardurile șifonate ori bușite de mașini nervoase privindu-și crucile din față, unde, pe alocuri, mai pâlpâie lumânări proaspete. Și gardurile se mai reazemă ici, colo de câte-un câine răgușit și înfometat, rezemat și el la rându-i de un capăt de lanț ruginit de vremuri triste și timpi morți. Pe Piscul Curăturii aleargă o șa neroadă cu o iapă-n călduri sub
I-AUZI PAIȘPE ! DE PUIU RĂDUCAN de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1574 din 23 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374959_a_376288]
-
în cobilițele cocoșate de timpuri de aramă, spre satul desculț, cu călcâiele răgușite șiroind și el, fie spre cimitirul proaspăt, fie în Șasa, regina satului, sat tot mai bătrân, tot mai gârbovit și ofilit, plin de uitare, ascultând rugăciunea cimitirului rezemat de cruci, plin de mușuroaie cu suflete calde. Luna a sărit de mult pârleazul, își trage perdeaua-i catifelată, buclată, ondulată și primenită-n scoarța norului într-o dungă își așează sânii pentru odihnă. Bruma în pantaloni cu mâneca scurtă
I-AUZI PAIȘPE ! DE PUIU RĂDUCAN de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1574 din 23 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374959_a_376288]
-
clopotniței, pe clopotul mare, cel din mijloc și mai de sus, cel cu informațiile elegant de stupide și acid-criminale, cucuveaua mândră își aranjează bretonul aruncându-și un ochi leneș către plopii-ntr-un picior din Șasa - proaspăt văruiți - ce stau rezemați de umbrele negre și tăcute, care se scaldă în apa râului, umbre tot mai mici, către prânzu’ ăl mare. Aici, Domnul zice că ziua s-a oprit la jumătate. PUIU RĂDUCAN Referință Bibliografică: I-AUZI PAIȘPE ! DE PUIU RĂDUCAN / Ion
I-AUZI PAIȘPE ! DE PUIU RĂDUCAN de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1574 din 23 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374959_a_376288]
-
numai fiorul simțit la citirea memoriilor. odată, mai demult! doctorilor prelați respectați mă plec, aplec capul în fața stareței de la Piatra-Fântânele, trimișilor mănăstirii Nicula spre cula oltenească să-i mulțumească pentru OMUL din Glăvile. nu mai am stare de calm, mă reazem de zidul Episcopiei și îmi spun rugăciunile pentru minunile cerului, prelatului, duhovnicului, omului. e noapte, alte șoapte îmi vorbesc despre Luther și Katharina despre azima de religie renegată și înviată ca sfântă, despre luteranismul ce refuză indulgențele, inteligențele cu pantofi
DESLUŞIRI (POEME) de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373971_a_375300]
-
peste care iarbă verde răsare urmăresc din privire drum săpat de intrare drum săpat de ieșire pătrundere-n spice ce-s mărunt măcinate rumenite de coapte se despart cărări două doi colaci bobonați ce zvâcnesc omenesc tic ascuns de lăute rezemate de pulpe îmi apropii doar palme să te văd să te simt să mă plec să te-ating mă plimb, fulg pe bob un bârlog de-nfrățit pe polog margini lungi psoași dungi porți de strungă s-ajungă minutar în cuibar
DIN SCÂNTEILE VIEŢII (VERSURI) de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2139 din 08 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374051_a_375380]
-
ai să vezi niciodată dacă e să fie cum voiesc eu! - Dar dacă, așa cum ai zis, ei stau la pândă și îmi iese unul în cale? - Ți-a ieșit vreun zmeu în cale? Împăratul sări de pe jilțul său apucând paloșul rezemat de masă. Unde ți-a ieșit în cale? - Lasă, nu e vorba despre asta, îl liniști Voichița, puneam și eu niște întrebări fără noimă, așa, ca fetele. - Fetele nu întreabă despre zmei, tună vocea împăratului, de azi înainte, să stai
ZMEUL CEL CU ZECE CAPETE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375408_a_376737]
-
a dat să mănânce. Tocmai când erau aproape de terminat masa, s-a auzit cheia în ușa de la intrare, apoi pași nesiguri se apropiau de bucătărie. Soțul, beat, abia se ținea pe picioare,cu un ultim efort a reușit să se reazeme de tocul ușii. -Ce faceți voi aici? Mâncați? Glasul îi era nesigur, iar cuvintele stâlcite. -Am așteptat să vii, dacă am văzut că întârzâi ,am dat copiiilor să mănânce, eu nu am mâncat, am așteptat să cinăm împreună. -Pune să
DRACU* NU E AȘA DE NEGRU III de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2070 din 31 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/375535_a_376864]
-
de bani, mănâncă, avem timp să vorbim, te-am trezit cu un sfert de oră mai de vreme. -Gata, dă-mi cafeaua, soțul era tot arțăgos, stai jos la masă și spune ce ai de spus. -Rămân aici, femeia era rezemată de bufetul de bucătărie în apropierea ușii, gata la nevoie să fugă pe ușă. Apoi dintr-o dată: divorțez, cuvântul spus calm, fără intonație, l-a lovit ca o măciucă în moalele capului. -Cum divorțezi, cine-ți permite ție să divorțezi
DRACU* NU E AȘA DE NEGRU III de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2070 din 31 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/375535_a_376864]
-
creștinism străluminat de puterea credinței de a schimba fața / aparența lucrurilor: „Suferința atârnă în mine ca un tablou”. Moartea nu mai este un schelet hâd cu coasa în spate, ci, într-o inedită reiterare a motivului eros-thanatos, este o femeie rezemată de spatele nopții, cu capotul dantelat cu fluturi. Fluturele apare cu obstinență printre versuri, devine vehicol al sufletului, simbol al inefabilității noului chip pe care ființa umană îl va împrumuta la trecerea Styxului. Fluturele este și simbol al transfigurării.Există
CĂLIN SĂMĂRGHIŢAN, REFERINŢE CRITICE LA CARTEA; MOARTEA, UN FLUTURE ALB, DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1674 din 01 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/371900_a_373229]
-
și la horă. Nu avea însă nici un tovarăș, nici un apropiat. Umbla doar singur cu povara lui. Într-o duminică după amiază, pe când tăia frunză la câini pe uliță, o zărise în poarta ogrăzii pe oarba satului, bătrână de când lumea. Sta rezemată într-un băț, mai gârbovă ca niciodată. Femeia era vestită pentru darurile sale, căci alunga norii de ploaie, ori îi chema, dădea leacuri împotriva bolii, aducea înapoi iubitul întârziat al vreunei tinere și câte și mai câte! Chiar și ai
BLESTEMUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1430 din 30 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371953_a_373282]
-
Acasa > Stihuri > Anotimp > IARNĂ Autor: Gheorghe Vicol Publicat în: Ediția nr. 1422 din 22 noiembrie 2014 Toate Articolele Autorului IARNĂ Toarce de un timp bunica, Rezemată de cuptor, Toarce leneș și pisica, Sforăind pe pat, sonor. Șoarecii au prins de veste Și cămara e al lor, Iar afară se pornește Vântul, șuierând ușor. Chiar și omul de zăpadă Astăzi pare relaxat, Fulgii-ncep din bolți să
IARNĂ de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1422 din 22 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372039_a_373368]
-
vise, unde nimeni nu-i stăpân, vorbele rămân nescrise: Mi le-auzi când ți le-ngân? Inocența - ce desparte adevărul de minciuni - oare cui îi ține parte când mă cerți, când mă îmbuni? Printre mreje tributare visul se prăvale sec - reazăm gândurilor rare. Eu cu cine mă petrec? Neînvins, dijmuitorul strânge brume pe arac, ferecând în vise dorul. Ce mi-a mai rămas să fac? Dr. Ioan MIRON medic primar de familie si doctor in stiinte medicale Referință Bibliografică: Ce mi-
CE MI-A MAI RĂMAS SĂ FAC? de MIRON IOAN în ediţia nr. 2056 din 17 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/372364_a_373693]
-
înghețați, Prințul Izvoarelor și Prințesa Mărgărita își construiră un pat pe fundul celei mai mari lăzi și, lipiți unul de altul pentru a se încălzi, căutară să se odihnească. Pe la miezul nopții, pe pervazul ferestrei coborî baba cea urâtă. Își rezemă mătura de perete și începu să se învârtă în cerc, căutând-o pe prințesă. - Unde te-ai ascuns prințesă? Ți-am adus mâncare! Vocea ei hârâită îl trezi pe prinț. Acesta așteptă până ce hoașca se apropie de colțul în care
PRINŢESA MĂRGĂRITA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1861 din 04 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372317_a_373646]
-
apatic trecătorii, fără să-i vadă, sau să le ceară ceva, se uita la ei, de parcă era pus, să înnumere toate persoanele care-i treceau prin față. În fiecare dimineață la ora opt fix se așeza în acest loc, se rezema de zid și privea într-un loc doar de el știut. Vorbea în cazuri excepționale scurt fără multe comentarii, avea un discurs concis, elegant și ferm. Nu vorbea despre el, se simțea de departe omul rasat, nimeni nu știa cum
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ V de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2169 din 08 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372935_a_374264]
-
râului sprijinindu-se statuar de un trunchi: „Creangă gingașa din care/( Cu suspin mi-aduc aminte)/ A binevoit a-și face coloana din trupul ei.” Femeia e surprinsă într-un moment familiar, abia ieșită din apa în care se scăldase, rezemându-se de un pom a cărui floare se scutură deasupra, în vreme ce jos pe iarbă stă întinsă rochia-i: „Din ramuri se scutură/ (Dulce mi-e amintirea)/ O ploaie de flori în poale-i/ Și ea ședea/ Smerita într-atâta glorie
MADONNA LAURA ŞI PETRARCA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373019_a_374348]