1,944 matches
-
târziu și venitul de la banii pe care i-ar fi depus la bancă. Oamenii începură lucrările, murdărind toată casa, făcură zidurile despărțitoare, dar, fie din cauza frigului, fie din aceea a materialului, pereții rămaseră uzi, pătați de un fel de bube roșcate. Casa era trainică, într-adevăr, însă dușumeaua era așezată pe grinzi de lemn, care, oricât de tari, erau slăbite de vechime. Greutatea neașteptată așezată în mijlocul odăii îndoi grinzile sau le făcu să roadă pragurile de moloz pe care ședeau, încît
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unei cutii de ghete. În circa un minut, falnica încăpere (în care cu puțin înainte ar fi putut fi garate avioane) a fost presată și transformată într-un cub micuț de cleștar. Cu latura de 12-15 centimetri. Împrăștiindu- și reflexele roșcate, așezat pe tavanul încăperii de dedesupt. În interiorul cubului, capturate și micșorate, trei duzini de persoane: Maeștrii, poeți obișnuiți, de toată mâna, profesori universitari, turnători, văzduhiști, chibiți, mironosițe, cuconet literar, securiști cu frunți și frizuri minuscule continuă să-și vadă netulburați
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înțelesuri blajine le pierduse încă din copilărie, mîngîindu-i, cu un deget balerin, aura ce și-o simțea rotindu-se, sfârâind, în jurul capului. Ba chiar mai mult, Mircea - cum se trezi numindu-l, cutremurându- se, ea - îi colectă unul dintre firele roșcate de păr, de care nu înceta să fie atât de mândră și, după ce i-l zeifică, umplându- și cu el bolul din lemn de trandafir al pipei, Cabinetul întreg preschimbat în dormitor, se populă de un miros de santal. Atât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dintre cele ce dădeau un parfum aparte personalității madamei Nicolici. Concomitent îngheță. Și-o examină cu sporită atenție. Tînără! Dar buzele, șaua nasului, ochii nemigdalați nu aparțineau nici pe departe lui madam Nicolici. Fruntea madamei mică, fața pistruiată, părul vopsit roșcat, vârstat c-o bordură de alb la rădăcină, nici prin povești n-aveau ce căuta, în noaptea asta, acolo. 350 DANIEL BĂNULESCU - Nu trebuia să mai vii. Rămâneai acasă și-ți dădeam voie să-ți închipui c-ai și făcut
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
interesă Clementina Magherușan. Încrezuta care s-a mutat la noi pe străduță? 363 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI culese din patru unghere diferite ale magaziei, o lingură de furnici roșii, plus apă în care șezuse oglindită luna. Și când roșcata profesoară își slobozi brațul și îl păli cu amestecătura din cafetieră în frunte, băiatul se și răsuci scurt pe călcâie și se întoarse, schelălăind și scuturîndu-se, întocmai ca un câine ud, către așternutul unde era de așteptat de la el să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cârciumarul luă seama odăilor. Privise la venire curtea și lucrurile. Avere frumoasă! Locul întins! De la poartă până la ușă, gospodarul pavase drumul cu cărămizi. Avea și un pilc de pomi, rămuroși și tineri. Orătăniile cârâiau lingă prag: o mulțime de găini roșcate, gâște cu ciocurile late, rațe leșești, încenușate și călcând într-o parte, cu gâturile pline, grase și oloage, curcani negri-albăstrii, cu pene bătând în roșu, porumbi pe acoperiș, iar lingă poartă gâfâia un porc creț. Casa, albă, spoită cu var
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Birjarul chiui o dată la animalele ascultătoare și apucară spre gară. Caii săltau în galop, mișcîndu-și cu mândrie spinările pieptănate și împodobite cu stele de alamă și flori de hârtie. Muscalul în livrea de catifea albastră le atingea rar spatele puternice, roșcate și lucioase de sudoare. Ei răspundeau săltând într-o parte și-n alta cozile tăiate scurt, aruncând 29 copitele înainte, zvâcnind în același timp, mândru și cu forță, din piepturile pline și musculoase. Lumea ieșită la plimbare până la gară se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
teancuri de poze, unele peste altele, să i le arate ca probă. - Sepia, trei sferturi, negru, bust, în picioare, cu plopi, feră plopi, decor, feră decor... Se uitară și mireasa, și nașa, și Stere. Frumoase toate, în două culori, mai roșcate și cenușii. Nașul nu se mai tocmi la preț și-l întrebă pe cîrciumar: - Cum vrei, finule? Cu sau fără plopi? - Cum o fi! Numai să semene. Neamțul îi pândea pe sub ochelarii lui legați cu șnur negru. Întreba mereu: - Sepia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cerul de deasupra se încenușa. Îi fu frică de haidamacii ce-l prețuiau din priviri, hoți bătrâni toți, duși pe la pușcării. Tăiaseră sare la viața lor și luaseră oameni în cuțit. Lumina apusului se stingea în apa bălții. Flăcările ușoare, roșcate ' ale focului jucau în unda ei verde. Spre margini, acolo unde rămânea numai un noroi pierdut, subțire, cu o iarbă deasă și întunecată, fiartă în dogorile verii, alunecau într-o parte și-o alta cutii de tablă ruginite, scufundate în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Când intrară toate, moșul închise poarta, răsuflând ușurat. Armăsarii se ridicară în două picioare și nechezară de se cutremură groapa. Ocoliră în goană iepele cu coamele zbârlite și le loviră cu copitele. Urmă o învălmășeală, și ucenicul văzu încordarea trupurilor roșcate și negre, nădușite. Caii se mușcau și-și loveau gâturile puternice. Căruțașii alergau pe marginea țarcului, strigînd: - Așa, Lolica, așa! - Garoafa, na la tata, na, nu-ți fie frică... Na... - Lasă-l, boala dracului, că-ți face bine... Moș Leu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și le traseră în țarcurile de beton, scoțând cuțitele. Strigătele se amestecară cu înjurăturile și parlagiii tăiară scurt. Boii cădeau. Cu mișcări iscusite, oamenii despărțeau capetele de trunchiuri și trăgeau pieile. Ultimul animal pe care-l tăiase Marin Pisică era roșcat, cu un păr scurt și încrețit. Căzuse la picioarele lui și se mai zbătea puțin, mustrîndu-l parcă cu privirea lui moartă. - Țin-te, nea Marine! îi strigă Chișcă dintr-o parte. Pe poarta de fier intra în galop o ciurdă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îngust. Se lăsau pe malul gârlei, unul după altul, hămesiți. Gunoierii descărcau sus, pe mal, camioanele, și din fundurile lor se rostogoleau resturi grase. Zăvozii se năpusteau scormonind. Aveau boturile ascuțite și ochii fierbinți de poftă. Nemâncați, ca stăpînii! Albi, roșcați, negri, cu spete mari, urcau malurile. Al lui Chirică rămânea mai în urmă. Era beteag de un picior, că-l prinseseră grădinarii în bostani și-l schilodiseră. Din cauza lui era să se omoare omul cu oltenii într-o dimineață. Câinele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
râse el, că are cine să mă apere... Tăcură. Împrejur era o liniște apăsătoare. Sub linia cerului decolorat treceau stoluri negre de păsări într-un zbor leneș. Soarele aluneca pe suprafața lucioasă a bălții, reflexele lui luminau până sus malul roșcat ca o pecingine. În țarcul lui moș Leu, armăsarii săi stăteau nemișcați, cu gâturile întinse, adulmecând spre ei. Erau negri și puternici, și păreau mai mari în încremenirea lor. Pieile asudate aduceau de departe cu o marmură spălată cu apă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu durere, și plânse, și râse, îl mângâie și-l sărută și ea și rămaseră unul lângă altul multă vreme, încremeniți într-o îmbrățișare veche de când lumea. 270 Țăranii ședeau în același loc, ca niște curcani înfrigurați, cu mindirele lor roșcate pe umerii ridicați. Picoteau de-a-n picioarele. Dinspre Grivița tot mai cădeau sunetele curate ale clopotelor de la Sfânta Vineri. Lumina se schimbase puțin. Se apropia seara. Vetei i se făcu deodată frică. Avea în tot trupul o durere surdă, necunoscută
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochii din cap că-l văzuse la Sfânta Vineri când ieșise dintr-un cavou. - Doarme cu morții, soro, ăsta-i Ucigă-l toaca! Spărgătorul de lemne o lua prin spatele cimitirului, pe sub arțarii bătrâni ai străzii Pomenirea. Privea căderea frunzelor roșcate, se oprea sub copacii atinși de moarte și strângea purcoaie-purcoaie straturile uscate care foșneau sub pași, aprindea un amnar cu iască și dădea foc. Trâmbe de fum alb, înecăcios se ridicau drept în sus, sub coroanele pomilor. Toată strada aceea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o mai văzuse pe Voica. La capătul Griviței oprise convoiul de căruțe și intrase la negustori să târguiască. Cumpărase rochii, pantofi și ciorapi. Pe drum strigase la căruțași, îi înjurase că abia mergeau. Au trecut Piteștiul. Începeau pădurile. Dealurile, toate, roșcate. Se vedeau livezile și viile. Pe drumurile pline de praf coborau care. Vântul scutura floarea-soarelui uscată și frunzele de tutun. Cum îl mai chemau plopii Drăgășanilor pe cîrciumar! A dat ghes cailor. - Se grăbește jupînul! ziceau căruțașii. Îi dă inima
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urmai - și intrarăm prin ușa de din dos a casei, ce da în grădină, în tinda întunecoasă, în care lucea într-un colț gaura cheiei de la ușa camerei iluminate. Intrarăm înlăuntru. Lumina ce-o arunca căminul cu oblonul deschis era roșcată, aerul cald, și un miros de cafea prăjită, îmbătător, făcea ca aerul și lumina din casă să doarmă pare-că. Singura schimbare a casei era că pianul venea acum de-a lungul păretelui de lângă fereastră, astfel încît clapele sale veneau tocmai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
într-a mea! Cum vezi. - Nu te mai credeam capabil de - a-ți iubi poporul, așa te tâmpise amorul pentru o femeie nedemnă de tine, zise el înfășurînd picioarele în obiele albe de lână și trăgând peste ele opinca cea roșcată de piele de vițel. - A nu-mi iubi poporul, zisei eu c-un zâmbet amar, poate că nu l-ași fi iubit neciodată dacă noaptea aceasta așa de teribilă nu m-ar fi învățat să-l iubesc. Cu aceste vorbe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
EminescuOpVII 236} pătrund prin zăbrelele groase. Deodată încuietoarea uriașă a ușei a început să se zvîrcole înăuntrul ei întoarsă de-o cheie. Mi-am recomandat sufletul lui Dumnezeu, căci credeam că vin să mă omoare. Intră temnicerul bătrân cu barba roșcată și lungă, cu căciulă de blană, îmbrăcat el însuși în o blană, cu fața vânătă, c-o legătură de chei mari și teribile, c-un felinar. El era urmat de soldați cu sabiile scoase, cari luceau slab în lumina felinarului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a euforiei comunicării cu o lume a obiectelor frustă, ca și aurorală, În același timp vitală și spiritualizată. În registrul senzorial, carnalul și vegetalul Își dau mîna pentru a contura profilul aburos al obiectului, haloul lui liric: oglinzi brune oglinzi roșcate ca fața hangiței oglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise În munți oglinzi cu piatră vînătă ca frunza viței oglinzi adolescente ca frunți... Succesiv, reveria concentrează În spațiul oglinzii imagini ale naturii luxuriante („am văzut Încolăcindu-se În voi frunzele șerpii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pe scaun și înconjurat de patru bărbați în picioare, contempla un portret în ulei, rezemat în apropierea lor de speteaza unui scaun de paie ordinar. - Este un Ingres, nu mai încape îndoială, zise unul dintrecei patru, un bărbat cu părul roșcat, tăiat scurt, rotund la față și nas, părând un contabil. Nuanța tabac a hainelor sale, o blîndeță distinsă a privirilor infirmau această ipoteză. Era un critic de artă și un artist discret, care-și neglija opera, deși mai valoroasă decât
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dramatic cu o îmbătrînire accelerată. Deși părul ei era intact, începea a-i albi așa de vertiginos, încît vopsirea nu era în stare să înece năvala albului. După două săptămâni, un strat de zăpadă se vedea la baza părului excesiv de roșcat, în ton roșu venețian. Afară de asta, o persistență peste o anume vârstă a negrului în materie capilară produce un contrast neplăcut cu coloritul pielii, întocmai ca o lumină violentă de soare peste un peisaj de ghețuri. Un om e mai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din blocuri translucide de sticlă, cu o cruce zveltă și curat liniară deasupra. De jur împrejur, catedrala era înconjurată de un număr de trepte. Ioanide se întreba dacă n-ar fi fost bine a colora cimentul pilaștrilor cu un ton roșcat sau verzui, spre a scoate un contrast de alb și colorat. Fațada avea un fronton grec, în care s-ar fi introdus un mozaic. Primul gând al lui Ioanide fu de a afla părerea lui Butoiescu, deși nu punea temei
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cărată cu camionul, spre mirarea copiilor de pe stradă. XXV Nu ura lui Pomponescu fu nefastă lui Ioanide, ci o fatalitate pândind pe amândoi adversarii, fără distincție. În toiul toamnei, într-o zi în care orizontul se umplu de un nor roșcat ca provenit de la un imens incendiu îndepărtat, un ministru fu împușcat în plină stradă de câțiva membri ai Mișcării, vagabonzi mai degrabă, slujind drept instrumente de șoc. În același timp se semnală o încercare de rebeliune, lichidată în câteva minute
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
celui care, aplecat deasupra prăpastiei, nu mai poate fi tras de nimeni înapoi. 30 septembrie Nu-mi place să notez vise. Și totuși. Am visat că intram la Opera din Viena (toalete somptuoase, aur, catifea) însoțit de o superbă vacă roșcată, curată și șamponată și, în plus, portabilă. Când mi se părea că urcă prea încet scările care se deschideau din foyer, o luam sub braț, deși dimensiunile ei rămâneau cele ale unei vaci normale. Nu mai țin minte dacă o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]