73,404 matches
-
un cap de filosof. Tot așa, când ființa și neființa își schimbă figurile în așa măsură încât nu mai știi dacă te afli pe pământ ori în cerul conceptelor".) Când abordează, sub forma unui amplu studiu introductiv la ediția "Pléiade", romanele lui André Gide, Maurice Nadeau se arată din nou pasionat de propria construcție ca "artist" a scriitorului, marcat de conștiința măștii și a spectacolului, angajat într-un tensionat efort de a se "obține" pe sine. Notând că prozatorul nu are
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
sunt subordonate subiectivității interogative a autorului, ce "revine la preocuparea lui esențială: de a-și asuma prin scris o descoperire și o experiență". Slaba capacitate de a "surprinde lumea raporturilor umane" apare, așadar, compensată oarecum de problematizarea însuși actului elaborării romanului, prin celebra "mîse en abyme" din Falsificatorii de bani, în demersul - cum spunea scriitorul - "de a arăta rivalitatea dintre lumea reală și cea a reprezentării pe care ne-o facem despre ea". Sunt numai câteva dintre numeroasele puncte de maxim
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
nume de autori care "au contat cel mai mult" pe acest parcurs - Kafka, omul "condamnat al vinovăție", "vinovat că s-a născut", "acuzat perepetuu", așa cum îl dezvăluie și jurnalul său intim -, Malcolm Lowry, autorul acelei "Divine comedii bete" care este romanul La poalele vulcanului, "minunatul sofist" Borges, apoi Robert Musil, cu al său protagonist superlucid, "mereu disponibil" și ironic-demistificator, urmat de Faulkner, pentru care se propune o "reabilitare" în fața celor ce se declară "obosiți" de "poveștile lui despre țărani", sau controversatul
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
în însemnarea făcută pe ziua de 27 decembrie 1978, a treia zi de Crăciun... după însemnarea din 25 dec., prima zi, despre care am mai scris și în care arătam cum nimerisem într-un restaurant unde casierița, citind absorbită un roman polițist Patimă și sânge, în timp ce mânuia aparatul, consemnase toată comanda prânzului bogat, curcan, tort, prăjituri, șampanie și celelalte, onorându-ne, după care casierița ne refuzase banii... No money... no money...băgând de seamă că pe chitanță scria o felicitare precum și
Note americane (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14253_a_15578]
-
poetului Marcel Gafton care ne-a așteptat la aeroport împreună cu soția sa, o vajnică luptătoare în Amnisty international... La Londra, bolnav, o frază mă tot bântuie... De coșmarul pricinuit de febra gripei asiatice de care sufăr... O frază ca de roman sau de coșmar,...ca și când aș corecta o pagină rebelă încâlcită pe care o transcriu, bineînțeles reparându-i în mod mecanic logica după cum procedează orice pilot automat. Frază mult mai întortocheată și mai complexă pe care o raționalizez împotriva cursului ei
Note americane (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14253_a_15578]
-
de "Plugar", de "Mărășești". Se retrăgeau pe la două noaptea, eu plecam pe la șase dimineața la slujba mea de normator la un atelier (eram singura cartelă în casă, numai eu aveam slujbă) și fumul tot nu ieșea! O adevărată întâmplare de roman a fost atunci când ne-am trezit la ușă cu Petre Ghiață care a spus doar atât: "Sunt urmărit de securitate." Într-adevăr, la scurt timp i-am văzut mișunând în jur. Dar nu numai oameni au intrat în casa noastră
Barbu Cioculescu by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14201_a_15526]
-
și de edituri pirat. Un prieten a sfătuit-o pe doamna Cella, acum, când se îmbogățeau peste noapte mulți oameni, să facă un bisnis. O afacere. Să cedeze drepturile de autor pentru o sumă convenabilă. Au fost trecute în contract romanele Pânza de păianjen, Iubiri paralele și Mirona. Domnul care făcea afacerea avea bani și de profesie era inginer. Doamna Cella i-a primit pe cei doi afaceriști amabilă, a răsfoit în treacăt contractul, l-a semnat și afaceriștii au plecat
Citate comentate by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14256_a_15581]
-
ar fi tragedia, deși nu și filmele menite a le ilustra (de exemplu Hamletul lui Zefirelli e considerat dramă, deși...). A treia: prezentarea nu e consecventă, un film (Rob Roy, să zicem) apare cînd ca istoric (e doar după un roman de Walter Scott), cînd ca dramă (deși e o tragedie în toată regula). Întrebarea principală este dacă aceste "definiții" ne sînt de folos. Cele care apelează la sigle, nu la cuvinte, mi se par mai simple și mai eficiente. Sigla
Ce fel de filme vedem by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14264_a_15589]
-
parte din tinerețea scriitorului, începînd cu viața bunicilor lui din partea mamei; continuă cu povestea iubirii pasionate a părinților săi, dezvăluind apoi cum a simțit, adolescent fiind, chemarea către scris. Volumul se termină cu anul 1955, cînd își publică cel dintîi roman La hojarasca ("Frunzele uscate") și pleacă în Europa, stabilindu-se la Paris în calitate de corespondent al ziarului El Espectador. Redăm în continuare fragmentul inițial din primul capitol al volumului în curs de apariție la Editura RAO. Mama m-a rugat s-
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
în mînă și recitatului pe de rost din poezia fără seamăn a Secolului de Aur spaniol. Citisem deja, traduse și în ediții de împrumut, toate cărțile care mi-ar fi fost de-ajuns spre a învăța tehnica de a scrie romane, și publicasem șase povestiri în suplimentele unor ziare, care au stîrnit entuziasmul prietenilor și au atras atenția cîtorva critici. Aveam să împlinesc douăzeci și trei de ani luna următoare, săvîrșisem infracțiunea de a nu mă prezenta la serviciul militar, eram
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
personajul său, Maigret. Nimic forțat. Nimic senzațional. Doar prezența aceea masivă, întrebătoare, care strivește parcă artificiile lăsînd să transpară, treptat, un adevăr construit pe detalii incontestabile. Realitatea nu e interpretată. E doar observată din punctul ei slab. Tehnica literară a romanului polițist își schimbă semnul; ea devine o tehnică de descoperire a realului camuflat sub literatura ideologică. De acum, Simenon nu mai vizitează, ci caută. În primul rînd, caută aglomerările urbane. Piețele. Bazarurile. Spectacolele. Aniversările. Acolo, în viermuiala generală, selectează detaliile
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
anii '30. Revoluționari sau contra-revoluționari, bolșevici sau apolitici, cetățenii sovietici sunt puși în raport doar cu umanitatea și normalitatea. Nici politica, nici strategiile economice, nici retorica ideologică nu încarcă textul cu semnificații și interpretări fastidioase. În reportaj, ca și în roman, Simenon e direct, simplu, transparent, aproape lipsit de stil. El se mulțumește să privească și să rămână lucid, eliminând orice imixtiune a imaginației și orice înclinație spre literaturizare. Întâmplarea pură, fără a mai fi nici măcar căutată, e suficientă pentru a
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
exegeți, Alain Bertrand, atmosfera e "arma secretă" a lui Maigret, iar imersiunea în lumea senzațiilor directe generează soluțiile firești, "organice", ale enigmei. De altfel, în numeroasele interviuri acordate de-a lungul anilor, Simenon explică ritmul alert în care își scrie romanele tocmai prin "scufundarea" în atmosfera cărții, experiență greu de îndurat pe termen lung. Nu doar comisarul Maigret "se îmbibă" de realitatea locurilor în care își desăvârșește investigația, ci însuși autorul său procedează astfel, lăsându-se captivat de întâmplările petrecute în jurul
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
procedează astfel, lăsându-se captivat de întâmplările petrecute în jurul lui. Iar URSS e un teren bizar, tragic, minat de suspiciune, teroare și propagandă; un "loc rău", care și-a infectat deja populația cu virusul unei ucigătoare minciuni. Înainte de a scrie romanul inspirat din experiența sovietică (Gens d'en face, 1933), Simenon trăiește în mod direct un fragment din realitatea comunistă. Suficient, însă, cât să înțeleagă ansamblul. Mai mult decât declarațiile unor interlocutori timorați și decât scenele la care asistă, atmosfera este
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
se află scriitorul. Atmosfera nu constă nici în descrieri fastuoase, nici în comentarii subiective. E doar acea lentă acumulare de imagini, frânturi de frază, scăpări de gesturi, jumătăți de adevăr și - mai ales - multă tăcere. Aglomerare ce sfârșește, ca în romanele sale, prin a sugera lucrurile importante fără a face apel la comentariu. Dar asta nu e încă totul. Timpul călătoriei odată încheiat, scriitorul crede că se poate înapoia în Franța. E ultima sclipire de optimism dupa revelația tragediei sovietice. Căci
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
doar beneficiari ai unei șanse pe care popoarele sovietice nu o vor întâlni niciodată. Consulul izbutește să împrumute un vehicol pe care îl împinge singur spre fabulosul port. Abia în ultima clipă, străfulgerat de o idee pe care doar experiența romanelor polițiste i-o conferă, Simenon aleargă în urma diplomatului, înmânându-i două mesaje, unul către ambasadorul Franței în Turcia, celălalt către redacția ziarului "Le Jour". Pentru aceste mesaje, solicită un act semnat de mâna consulului. Iar când acesta reușește să urce
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
face între valoarea estetică și succesul mediatic de librărie. Vrem sau nu vrem, revizuirile țin cont de rating într-o foarte mare măsură. Aproape că n-are rost să încercăm să aflăm dacă tema (învechită) ori factura (de pildă, esopismul) romanelor predecembriste scot din prim planul scenei literare o carte sau alta, înainte de a ști dacă nu cumva cauza principală o reprezintă iraționalitatea pieței. În al treilea rînd, mai este și problema canonului. Schimbarea lui, din clipa în care începe să
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
zile le petrecea prin galerii de artă și prin muzee. Apoi trecea la cursele de cai, după care la religie și la politică. Era un Proteus și tot atît de puțin reușite îi erau transformările. Într-o zi, descoperind un roman foileton, în care eroina semăna izbitor cu prietena sa, Wilde se pasionă în urmărirea similitudinii. Povestea literară se termină deplorabil, eroina fugind cu un bărbat inferior ei, atît ca situație socială cît și ca intelect. Pe cînd se afla la
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
cu prietena sa, Wilde se pasionă în urmărirea similitudinii. Povestea literară se termină deplorabil, eroina fugind cu un bărbat inferior ei, atît ca situație socială cît și ca intelect. Pe cînd se afla la Veneția și citea ultimele pagini ale romanului, Wilde îi scrie prietenei sale, care cunoștea și ea cartea, temîndu-se că, influențată de lectură, ar putea termina și ea în același fel. Înainte însă ca scrisoarea să ajungă la destinatară, femeia fugise cu un bărbat care o părăsi după
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
influențată de lectură, ar putea termina și ea în același fel. Înainte însă ca scrisoarea să ajungă la destinatară, femeia fugise cu un bărbat care o părăsi după șase luni. Întîlnită de scriitor în 1884, la Paris, și întrebată dacă romanul avusese vreo influență asupra purtării ei, recunoscu că simțise un impuls irezistibil să urmeze eroina pas cu pas în soarta ei ingrată și că așteptase cu un sentiment de teroare ultimele capitole ale povestirii. La rîndu-mi, cunoșteam acum zece ani
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
existat iarnă, în anii de după 1989, în care să nu recitesc cîte "un rus". Evenimentele din decembrie m-au prins cu Crimă și pedeapsă în mînă. Am reluat apoi, ca pe un cadou de vacanță primit iarăși și iarăși, toate romanele din biblioteca noastră brașoveană ale lui Dostoievski, Tolstoi, Bulgakov, Soljenițîn. Asemenea caselor de modă, care lansează o colecție de sezon de patru ori pe an, am și eu, se pare, cărți favorite în funcție de anotimp. Tragediile lui Shakespeare le prefer tot
Firul de ceapă by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14286_a_15611]
-
Gabriel Dimisianu De o bună primire a avut parte la apariție, în 1966, micul roman Blana de focă al Mayei Belciu, cartea de debut a unei prozatoare despre care azi se vorbește puțin. Ne-o readuce în atenție Editura Albatros, care i-a publicat recent Blana de focă, însoțind-o de o scrisoare de la Mircea
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
cultural, timid, ezitant, noua prozatoare se înfățișa cu o carte curajoasă, adică decontaminată de ideologie. Nu ținea să demonstreze ceva, să militeze pentru ceva, cum i s-ar fi impus înainte, ci numai să proiecteze o lume de ficțiune, de roman, cu personaje ale căror destine să fie omenește semnificative. Blana de focă îi plăcuse lui Mircea Eliade, se poate presupune, și pentru că literar se înscria pe o linie pe care el însuși o ilustrase, în nuvele mai ales. Acele decolări
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
vorbim a Mayei Belciu. Le întâlnim de altfel, în alt registru, și în Iarna bărbaților a lui Ștefan Bănulescu, o scriere și ea prețuită de Mircea Eliade, probabil în temeiul acelorași criterii de afinitate artistică. Blana de focă este un roman fără construcție de roman, în accepția clasică, lipsit adică de acel conflict central care structurează desfășurările epice și unifică acțiunea, ca sens, oricât de ramificată ar fi aceasta. Este unitar prin atmosferă romanul Mayei Belciu, prin elementele de cadru, și
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
Le întâlnim de altfel, în alt registru, și în Iarna bărbaților a lui Ștefan Bănulescu, o scriere și ea prețuită de Mircea Eliade, probabil în temeiul acelorași criterii de afinitate artistică. Blana de focă este un roman fără construcție de roman, în accepția clasică, lipsit adică de acel conflict central care structurează desfășurările epice și unifică acțiunea, ca sens, oricât de ramificată ar fi aceasta. Este unitar prin atmosferă romanul Mayei Belciu, prin elementele de cadru, și este dispersat epic prin
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]