2,161 matches
-
interzisă. „Gândirea lor era într-o parte, iar viața lor într-alta”, scrie L. aici despre filosofi. Jurnalul său recuperează anecdoticul autobiografic sub specia romanescului: gândirea și viața ajung să se suprapună, să se amestece. Dacă în Jurnalul de la Păltiniș romanescul, deși efectiv, era lăsat în planul secund, „tehnic”, al prelucrării anecdoticii pentru a crea efectul de realitate necontingentă, în Ușa interzisă literatura este asumată fățiș, ca finalitate suficientă sieși. Aspirația către rigorile unui sistem filosofic performant a rămas undeva în
LIICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287808_a_289137]
-
ban pentru ediția franceză a cărții sale. Versurile și epigramele lui R., ca și cele câteva proze scurte, relevă o înclinare spre sentimentalism, un spirit ușor, agreabil, atras de umorul fără răutate. Scriere târzie, Iadul pe pământ adoptă o construcție romanescă în înfățișarea itinerarului existențial al autorului. Povestea, simplă și directă, cu personaje reale, cuprinde un orizont foarte larg al societății românești din primii ani postbelici. Finalmente, cartea ajunge să propună o frescă dramatică și impresionantă a vieții de zi cu
RUBSEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289394_a_290723]
-
și nuvele inedite (1911) și comedia într-un act Militărește (1913). Contrastând cu militantismul ziaristului, proza lui e romanțioasă și convențională. Iubiri pătimașe, intrigi de serai, idile rustice, chiar evocarea unor episoade ale revoluției din 1848 se îneacă într-un romanesc foiletonistic. Culoarea istorică sau locală nu îi reușește lui R-Ș., dar limba este curată, fără construcții străine. Un stil viguros, încărcat de autenticitate, au amintirile din temnița de la Seghedin, publicate în „Tribuna” sub pseudonimul Bül-A.-Zam. Traducerile („Tribuna”, 1891-1894) au
RUSSU-SIRIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289408_a_290737]
-
să lupte în primul război mondial împotriva celor de aceeași etnie. Lupta între datoria militară și sentimentul național intervine în nuvela Catastrofa și constituie, pe un palier esențial, tema romanului Pădurea spânzuraților. Acesta înscrie o contribuție fundamentală la edificarea speciei romanești psihologice în literatura română. R. își lărgește aria observației și investighează mai nuanțat câmpul vieții sufletești, tratând un caz de conștiință, nu numai individual, ci și colectiv ori ca proiecție a general umanului. Protagonistul cărții e Apostol Bologa, fiu de
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
Rebreanu, București, 1965; Manolescu, Lecturi, 46-53; Cioculescu, Varietăți, 312-325; Săndulescu, Pagini, 128-133; Georgescu, Polivalența, 252-257; Lucian Raicu, Liviu Rebreanu, București, 1967; Zaciu, Masca, 189-197; Gavril Scridon, Liviu Rebreanu pe plaiuri năsăudene, Cluj, 1967; Papu, Luminile, 27-34; Liviu Petrescu, Realitate și romanesc, București, 1969, 65-81, 257-261; Puia Florica Rebreanu, Zilele care au plecat, București, 1969; Balotă, Labirint, 191-196; Zaciu, Glose, 103-110; Oprea, 5 prozatori, 65-122; Popa, Modele, 83-88; Al. Cerna-Rădulescu, Arbori din țara promisă, București, 1972, 5-40; Lidia Gavrilescu, Liviu Rebreanu. Biobibliografie
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
al căutării Graalului, ajungându-se până la parodierea eposului cavaleresc, ca la Cervantes. Și ca romancieră, R. își asumă o miză dificilă. Timpul celor aleși (1999), varianta necenzurată a romanului Totdeauna toamna (1988), se prezintă ca un interesant potpuriu de formule romanești și ca aglomerare, uneori fastidioasă, de ițe tematice. Roman polifonic, demontabil și prin deschiderea mai multor fișiere livrești (cel mai evident vizând pastișarea „trucajului” mitologic din Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov), Timpul celor aleși poate fi citit ca roman
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
1984, 1; Tania Radu, În șaua istoriei, FLC, 1984, 6; Valentin Tașcu, „Rodeo”, ST, 1984, 4; Vasile Chifor, Istorie și ficțiune, T, 1984, 5; Nicolae Oprea, Desprinderea din ramă, VR, 1984, 10; Holban, Profiluri, 327-329; Traian Podgoreanu, Istorie și perspectivă romanescă, RL, 1988, 13; Gheorghe Mocuța, Timpul interior, O, 1988, 14; Stănescu, Jurnal, III, 140-144; Dicț. scriit. rom., IV, 165-166. T. T.
SALAJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289441_a_290770]
-
libere pe ilustrate, București, 1986; Memoriu către ministru, București, 1990. Repere bibliografice: C. Cernegura, „Mersul ciudat al lucrurilor”, ATN, 1969, 2; Nicolae Balotă, „Ultima zi optimistă”, RL, 1971, 33; Valentin Tașcu, „Musafiri pe viață”, RL, 1985, 33; Valentin Tașcu, Ingeniozitatea romanescului, ST, 1985, 10; Dana Dumitriu, Refugiu în ape dulci, RL, 1986, 40; Mircea Ghițulescu, „Musafiri pe viață”, ST, 1987, 2; Irina Petraș, „Memoriu către ministru”, ST, 1990, 9; Ghițulescu, Istoria, 436-438; Micu, Ist. lit., 490, 496; Popa, Ist. lit., II
LUMEZIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287896_a_289225]
-
În celelalte S., devenit chiar industrios, se autopastișează, de unde o anumită impresie de cădere în facil. Mai degrabă povestitor prin structură (realizând, ca atare, veritabile modele), decât romancier (îi lipsește darul invenției ample), el apelează, în multe din întreprinderile sale romanești, doar la juxtapunerea de nuclee epice pe o temă comună sau extinde substanța narativă, cu efecte de diluare. Paginile care îl reprezintă cu adevărat se impun, în primul rând, printr-o amprentă stilistică specifică, de virtuozitate: reflectând cultura întemeiată pe
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
se arată și scrierile pe subiecte laice. Spre a-și asigura existența, sub pretextul criticării unor moravuri, S. produce în serie cărți superficiale, cultivând comicul ieftin, trivial, cum se întâmplă încă din romanul Fete și văduve (1931). Alte asemenea improvizații romanești sunt Camere mobilate (1933), Parada norocului (1934), Căsătorie de probă (1937), O partidă de poker (1938), Haine vechi... (1947). Dar și altundeva abandonarea mediului monahal-bisericesc se dovedește fatală, ca în culegerea de nuvele Oameni cu sticleți (1935) sau în romanele
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
condiția de ziarist în provincie îi permit să creioneze o anume atmosferă, sugestivă ea însăși pentru cadrul de desfășurare a epicului. Prozatorul nu urmărește atât conflictele grave sau senzaționalul acestora, cât mai degrabă o dialectică interioară a personajelor. În lumea romanescă a lui Ș. existența are ritmuri trepidante, care erodează energiile și, în atari condiții, refugiul în meditație, în trecătoare și iluzorii idile înseamnă doar soluții de moment, paleative ale unui parcurs plin de neprevăzut. Un roman interesant este Râul tăcut
STEFAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289899_a_291228]
-
mobile și felurite obiecte vechi, dărăpănate, acoperite de praf - spațiu de coșmar. În infernul casei părintești Zoe pare un înger captiv, demonizat. Cei doi monștri întâlniți de Ana, unul masculin, altul feminin, sunt fratele și mama Zoei. Liantul întregii materii romanești este afinitatea misterioasă care sudează sufletele fetelor. Toată lumea o consiliază, de la început, pe Ana să se despartă de Zoe, dar ea nu își poate concepe altfel existența. Iubită cu fervoare de un depravat inteligent, personaj de tip matein care năzuiește
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
tradiția de care dispunea cu privire la viața spirituală în deșert, de care nu pot fi separate poveștile despre lupta cu diavolul și despre miracole; un caz extrem - însă fără mare frecvență în operă - este istoria unei femei transformate în iapă, motiv romanesc tradițional (cap. 17). Istoria are trei versiuni latine, bazate pe surse diferite; prima a fost efectuată de diaconul roman Pascasius, care a tradus în secolul al V-lea un text al versiunii grecești G. Toate trei au fost reluate de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care se numără și păgînismul: cu aceste acuzații Sever se va confrunta din nou la sinodul de la Constantinopol din 536. Zaharia povestește viața lui Sever pînă la numirea acestuia ca patriarh de Antiohia în 512. Opera e bogată în detalii romanești și oferă o imagine interesantă a culturii acelei epoci. A fost compusă, probabil, între 512 și 518. Zaharia a scris și Viața lui Isaia, un călugăr originar din Egipt care, în căutarea singurătății de la care îl făceau să se abată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
părea copleșitor de vast, prin reducerea sa în categorii construite conform unui aparat teoretic ce reprezintă extensia, deși poate subtil deghizată, a naratologiei sale. În Ficțiune și dicțiune. Introducere în arhitext, precedentul volum al teoreticianului (cel puțin în ordinea traducerilor romanești), există o distincție importantă între abordările care încearcă să definească literatura întrebîndu-se care este esența ei (așa numitele poetici esențialiste), și acele abordări care o definesc constatîndu-i manifestările. Într-o manieră asemănătoare, în Opera artei, Genette observă existența a două
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
și continuitate. Copiii români născuți pe meleaguri străine nu pot intui sau conștientiza la prima vedere acest lucru, cu toate acestea, tinerele generații trebuie direcționate către trecut și frumos! Avem datoria să învățăm tinerii despre istoria și frumusețea din ia romanesca. Dacă noi o purtăm cu drag și madrie, așa o vor face și ei! Cât de săracă ar fi lumea fără strălucirea iilor românești! Lumină, culoare, bucurie-să nu uităm să iubim România și IA în fiecare zi!!! Referință Bibliografica: IA
IA ROMÂNEASCĂ ÎN ZIUA DE SÂNZIENE, de MARA CIRCIU în ediţia nr. 1636 din 24 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381287_a_382616]
-
Camil Petrescu și Anton Holban, lui I. i s-a reproșat însă adesea uscăciunea construcției epice, în care personajele devin simple pretexte pentru confruntări filosofico-teoretice între principii ale gândirii abstracte. Pe de altă parte, modernitatea viziunii artistice și a procedeelor romanești - tehnica monologului interior, multiplicarea perspectivelor narative și renunțarea la naratorul omniscient - îl situează pe I. în rândul deschizătorilor de drumuri într-o literatură ce păstra încă urmele șabloanelor realismului socialist. Construit ca un lung monolog interior, Vestibul este povestea unei
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
București, 1972, 340-353; Mircea Iorgulescu, Schimbarea la față, LCF, 1973, 51; Georgescu, Printre cărți, 136-143, 276-284; Petrescu, Scriitori, 97-109, 135-138; Raicu, Structuri, 326-329; Val Condurache, Romanul politic, CL, 1974, 3; Zaharia Sângeorzan, Pasiunea ideilor, CNT, 1974, 18; Al. Călinescu, Viziuni romanești, CRC, 1974, 24; Paul Georgescu, Destin și istorie, RL, 1974, 24; Nicolae Manolescu, Polemică și cultură, RL, 1974, 39; Iorgulescu, Rondul, 153-159; Simion, Scriitori, I, 501-532; Mihai Ungheanu, Proza nu are suflul viului, LCF, 1975, 25; Ciobanu, Incursiuni, 160-165; Ardeleanu
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
din Biblioteca fantastică (1976; Premiul Uniunii Scriitorilor), proză influențată de literatura lui Borges, pentru a se defini ca romancier de „saga familială” în romanul Bietele corpuri (1986). Nu au fost puțini cei care au citit în Bietele corpuri povestea „ființei romanești” ori, în filigran, povestea evreității în spațiul românesc și european, romanul fiind afiliat Metamorfozei lui Franz Kafka ori „pasajelor letale” din Jens Peter Jacobsen și Rainer Maria Rilke. Referințe oculte, o onomastică aproape transparentă, cohorte de aluzii la mai-marii zilei
LARIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287748_a_289077]
-
legătura intimă dintre literatura și viața ei. Altă carte va fi restituită în 1991, sub titlul Omul care a trecut. Aici sunt incluse trei nuvele având ca subiect evenimente din trecutul familiei Hallipa și necuprinse în forma definitivă a ciclului romanesc, dar revizuite în vederea tipăririi. Prefața, intitulată Eros și psihologie, se remarcă prin disocierile pertinente ale unui studiu de „caz” literar, ilustrat cu textele antologate. În ultimii ani de viață S. era preocupat de editarea celor mai importante romane bengesciene în
STAMATIADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289849_a_291178]
-
azi. Generat prin intersectarea a două fire epice: prezentul - Moise Constantin, un șef al forului cultural județean, organizează o acțiune de cercetare a tradiției în satul Crăsani - și istoria violentă ce trece peste această localitate între 1949 și 1989, textul romanesc are drept cheie o fotografie veche ce le reunește pe cele șapte personaje prin intermediul cărora este reconstituit universul fantastic, imemorial al satului. Totul vorbește despre moarte, corupție, păcat, de aici vine și semnul bifat pe fruntea celor din fotografie, marcând
STAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289854_a_291183]
-
tertipurile optzecismului. Descărcând cotidianul în ficțiune, S. îl bruiază, totodată, prin diverse artificii autoreferențiale, creând un dispozitiv de reflectare reciprocă a textului în lume și a lumii în text și sugerând astfel ipoteza unui continuum „texistențial”. Coloana vertebrală a narațiunii romanești - intriga amoroasă - rămâne neschimbată în Vară târzie (1985), un text „despre iubiri în vremuri de pace și război”, dar subiectul se desfășoară acum pe mai multe paliere temporale și scripturale. Scoțând la înaintare artileria grea a textualismului - distorsionarea fabulei, metatextul
STAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289856_a_291185]
-
strânse cu membrii Cercului Literar de la Sibiu. A mai semnat Utopius și Modestin. După realizarea monografiei despre Giuseppe Verdi, deopotrivă informată și atractivă, S. își desăvârșește arta portretului în cartea despre Ciprian Porumbescu (1975), prezentându-l pe compozitor în manieră romanescă, sub înfățișarea unui personaj romantic, marcat de tragism. Intenția autorului e, totuși, să îmbine mărturia documentară cu ficțiunea. Cea mai importantă carte a lui rămâne scrierea memorialistică Fragmentarium clujean (1987), alcătuită ca un bildungsroman care încadrează și imaginea Clujului de
STANCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289859_a_291188]
-
și memorialul Călătorind prin țările Nordului - Finlanda, Suedia, Danemarca și Islanda, ulterior dedicându-se exclusiv romanului. Însușindu-și, ca pe un credo, cuvântul lui Plutarh „Scriem vieți, nu istorie!”, S. va converti informația aridă furnizată de documentele istorice în ficțiuni romanești pline de culoare. Caracteristică este încercarea de a aborda, în concordanță cu perioada investigată, și o istorie paralelă, destinul medicinei, stadiul atins în vindecarea bolilor într-o vreme sau alta. Romanul Asklepios (1965) are în centru chiar figura legendară a
STANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289870_a_291199]
-
romancier ce se distanțează de obiectul narației, ca și de sine însuși, prin stilul de o „ironie diamantină” al unui „pasionat glacial”, al unui „ironist tragic”. Eseista consideră că viziunile lui Musil anticipează fenomene psihice care își vor găsi expresia romanescă în scrieri precum Greața lui Sartre și Străinul lui Camus. Protagonistul romanului ce l-a impus pe Musil în literatura universală e un „om fără însușiri” pentru că „refuzând limitarea, nu poate alege dintr-o infinitate de posibile, rămânând într-o
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]