3,927 matches
-
scrieri asupra folclorului aromân datorate d-sale, întrunesc strict toate condițiunile cerute, sunt dezbrăcate cu totul de orice tendințe și considerațiuni patriotice rău înțelese, neurmărind decât adevărul, singurul în stare a contribui la limpezirea multor probleme relative la istoria limbilor romanice în genere, care au întreținut și cimentat și mai mult dragostea pentru folclor.” Cealaltă contribuție de seamă a lui P., Basme aromâne, a surprins „duhul aromânilor” atât în substanța sa spirituală, cât și originalitatea graiului, reprodus cu „deplină scrupulozitate”, culegerea
PAPAHAGI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288672_a_290001]
-
traducător. Este fiul Aureliei Pânzaru (n. Scurtu), funcționară, și al lui Eniță Pânzaru, avocat, din 1941 prizonier în Rusia, apoi consilier juridic. Urmează cursurile primare și liceale la Focșani. Va absolvi în 1973, la Universitatea din București, Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale, secția limba franceză, în cadrul căreia va funcționa încă de la încheierea studiilor, parcurgând treptele ierarhiei universitare până la gradul de profesor (2000). După 1990 îndeplinește o serie de funcții administrative: șef al Catedrei de franceză (1990-1992), prodecan al Facultății
PANZARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288663_a_289992]
-
și cu „Orden del Aguila Azteca”. Face parte din International Society of Arthurian Studies și din Asociația Română de Studii Franceze. Debutează în 1964, la „Gazeta literară”, cu însemnări despre Mihail Sadoveanu. Colaborează, în principal cu solide contribuții de medievistică romanică, la o serie de publicații universitare și academice românești - „Analele Universității București”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Synthesis”, „Revista de istorie și teorie literară”ș.a. -, dar și străine - „South-European Journal for Semiotic Studies”, „Revista de la Asociación Española de Semiotica” ș.a.
PANZARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288663_a_289992]
-
prin edițiile pe care le-a alcătuit din scrierile lui Nuși Tulliu, Zicu A. Araia și T. Caciona, N. Batzaria. SCRIERI: Aromânii din punct de vedere istoric, cultural și politic, București, 1915; La românii din Albania, București, 1920; Din folclorul romanic și cel latin, București, 1923; Cercetări în Munții Apuseni, București, 1925; Graiul și folclorul Maramureșului, București, 1925; Creațiunea poetică populară, București, 1926; Etnografie lingvistică română, București, 1926-1927; Macedoromânii sau aromânii, București, 1927; Images d’ethnographie roumaine, I-III, București, 1928-1934
PAPAHAGI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288673_a_290002]
-
1922; Flori din lirica populară. Doine și strigături, București, 1936. Ediții: Nuși Tulliu, Poezii, București, 1926; Poeții Z. A. Araia și T. Caciona, pref. edit., București, 1932; N. Batzaria, Anecdote, pref. edit., București, 1935. Repere bibliografice: V. Bogrea, „Din folclorul romanic și cel latin”, DR, 1923; N. Iorga, „Creațiunea poetică populară”. „Cercetări în Munții Apuseni”, RI, 1926, 1-3; N. Iorga, „Graiul și folclorul Maramureșului”, RI, 1926, 7-9; Ovid Densusianu, „Graiul și folclorul Maramureșului”, „Grai și suflet”, 1926, 403-405; Ștefan Pașca, „Cercetări
PAPAHAGI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288673_a_290002]
-
poet. Absolvent al Liceului „Carol I” din Craiova, P. își va lua în 1926 licența magna cum laude în filologie modernă, la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. În 1928 obține o bursă pentru studii în filologie romanică la Paris, în 1932 călătorește la Constantinopol și pe coastele Asiei Mici. Între 1926 și 1939 este profesor de română și franceză la Liceul „Frații Buzești” din Craiova, iar până în 1967, când se pensionează, își continuă cariera didactică la București
PAUNESCU-ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
Național. Cu sprijinul lui Titu Maiorescu este trimis la Paris în 1875, ca bursier al statului. Bacalaureat în același an, se înscrie la École des Hautes Études. Este remarcat de profesorii săi, publică, începând din 1877, câteva articole de lingvistică romanică în prestigioasa revistă „Romania” și e admis ca membru al Societății Franceze de Lingvistică. Se întoarce la Iași în 1878, reluându-și catedra de la Liceul Național. Bun prieten cu Eminescu și Creangă, continuă să colaboreze la „Convorbiri literare”, unde, de
LAMBRIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287740_a_289069]
-
legi fonetice, morfologice și sintactice ale limbii noastre. De mare ajutor i-au fost cunoașterea istoriei limbii române și a dialectelor ei, precum și încadrarea acesteia nu în contextul limbilor balcanice, așa cum se procedase, în genere, până la el, ci printre limbile romanice. Energic apărător al păstrării unor stânse legături cu limba vorbită de popor, L. s-a manifestat ca un adversar înverșunat al neologismelor de orice natură, pe care le considera nocive pentru spiritul limbii române și pentru caracterul ei național. Cât
LAMBRIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287740_a_289069]
-
auf die Musik des Mittelalters (1947), este definitoriu pentru viitoarele direcții de cercetare: cultura religioasă exprimată prin cuvânt sau prin muzică la nivel aulic, dar mai ales la nivel popular. Activează ca profesor pentru acustică și muzicologie, folclor și filologie romanică. Din 1966 este profesor universitar la München și din 1967 la Salzburg. Coordonează o colecție renumită, „Märchen der Weltliteratur”. Organizează, la Salzburg, Asociația Internațională de Cercetare a Cărții Populare care, în afară de realizarea unor colocvii, din 1974 publică periodicul „Berichte”, unde
KARLINGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287702_a_289031]
-
mai multe recenzii colaborează la „Österreichische Zeitschrift für Volkskunde”, „Berichte”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Synthesis”, „Buna Vestire”, „Zeitschrift für romanische Philologie”, „Schweizer Archiv für Volkskunde”, „Quaderni del Saper Scientifico” ș.a. Își îndreaptă atenția mai ales spre cultura populară romanică, fiind interesat îndeosebi de felul cum oamenii simpli își reprezintă contactul dintre uman și divinitate. Cunoscător erudit al teologiei aulice, K. are o receptivitate acută față de cei lăsați de obicei în umbră: românii pierduți pe întinsurile stepelor asiatice, sicilienii, provensalii
KARLINGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287702_a_289031]
-
cum oamenii simpli își reprezintă contactul dintre uman și divinitate. Cunoscător erudit al teologiei aulice, K. are o receptivitate acută față de cei lăsați de obicei în umbră: românii pierduți pe întinsurile stepelor asiatice, sicilienii, provensalii sau sud-americanii vorbitori de limbi romanice, locuitorii din Sardinia, Catalania sau din ținuturile retoromane, aromânii din Pind și Epir, din nou românii porniți în pribegie din Bucovina și Basarabia. Selectând din culegeri anterioare, folosind culegeri inedite sau pornind el însuși împreună cu o echipă de colaboratori „în
KARLINGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287702_a_289031]
-
economice se modifică, spațiul locuirii se lărgește, trepidația deplasărilor transfrontaliere se accentuează, raporturile de vecinătate dintre individ și comunitate se transformă, iar răspunsurile teologiei politice la aceste provocări trebuie să țină cont de raportul invizibil dintre tradiție și modernitate. Modelele romanic, gotic, baroc și sofianic-bizantin pot oferi, pe rând, puternice sugestii teologice despre sensul coabitării urbane. Intelectualii conservatori nu joacă rolul „experților” din proiectul stângist de inginerie socială. Ei trăiesc mai degrabă patosul creativității smerite, supuse regulii fidelității și stimulului constant
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
până la 1940: G. Mateescu (decedat foarte repede), Em. Panaitescu, Scarlat Lambrino și, în timpul războiului, filologul clujean Sever Pop care, ajutat de arheologul Dinu Adameșteanu, a asigurat o conducere interimară. A. di R. a pregătit valoroși specialiști în arheologie, arhitectura, istorie romanica și ecleziastica, istoria artelor, cultura și civilizație europeană, filologie romanica, italienistica și, deopotrivă, în romanistica, literatura comparată, traduceri reciproce etc. Alături de numeroși istorici și arheologi, arhitecți, istorici de artă și alți oameni de cultură (pictori, muzicieni etc.), aici și-au
ACCADEMIA DI ROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285150_a_286479]
-
Lambrino și, în timpul războiului, filologul clujean Sever Pop care, ajutat de arheologul Dinu Adameșteanu, a asigurat o conducere interimară. A. di R. a pregătit valoroși specialiști în arheologie, arhitectura, istorie romanica și ecleziastica, istoria artelor, cultura și civilizație europeană, filologie romanica, italienistica și, deopotrivă, în romanistica, literatura comparată, traduceri reciproce etc. Alături de numeroși istorici și arheologi, arhitecți, istorici de artă și alți oameni de cultură (pictori, muzicieni etc.), aici și-au făcut ucenicia, desfășurând o prodigioasa activitate, criticul și istoricul literar
ACCADEMIA DI ROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285150_a_286479]
-
general pe interferența dintre viața socială a colectivității și dinamica limbii literare în diferite etape de dezvoltare istorică. Merită semnalat și studiul consacrat rolului latinei medievale (savante) în modernizarea limbii române literare, la origine o comunicare în cadrul Congresului de filologie romanică de la București, 1968 (prezentată împreună cu Gabriel Țepelea). În colaborare cu Gabriel Țepelea a publicat apoi volumul Momente din evoluția limbii române literare (1973). O contribuție remarcabilă a avut B. la exegeza eminesciană, prin cercetarea artei cuvântului la Eminescu. Un studiu
BULGAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285943_a_287272]
-
catedra sa de limba română de la Liceul Internat. Profesor de română și franceză în Piatra Neamț și Iași, susține la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte serii de prelegeri: în istoria literaturii universale (Pesimismul în literaturile europene, Literatura latină în legătură cu literaturile romanice, Manzoni și opera sa) și în istoria civilizațiilor. Avea darul unei vorbiri captivante, unind discursul savant cu limpezimea și căldura sufletească a celui ce știe să rămână în miezul lucrurilor. Din 1910 până în 1913 pregătește un doctorat la Berlin. Studiază
BOGREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285791_a_287120]
-
comparatistă, folosită cu suplețe, le înscrie într-un orizont enciclopedic. Notele, întinse, dense, oferind sugestii, rectificări, alcătuiesc ele însele un studiu. După Hasdeu, B. a avut cea mai bună pregătire pentru lingvistica comparată prin deplina stăpânire a limbilor clasice, germanice, romanice, slave, a maghiarei. A dat rezolvări definitive în etimologie, dar a fost atras de cuvintele rare, neînțelese (Etimologii, Între filologie și istorie), și de interpretarea semasiologică (O problemă semantică: „genunchiu” în sens de „neam”, „gintă”, Semantism românesc și semantism balcanic
BOGREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285791_a_287120]
-
modernă, este profesor la liceele „G. Barițiu” și „Gh. Șincai” din Cluj, unde predă limbile latină și franceză, devenind lector, apoi, din 1975, conferențiar la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, unde ține cursuri de literatură comparată și universală, limbi romanice și limba latină. În 1975 își susține teza de doctorat despre opera lui Ugo Foscolo, poet din care a dat cele mai bune traduceri în limba română. Debutase publicistic în 1960 în revistele clujene „Făclia” și „Tribuna” cu traduceri și
BOSCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285821_a_287150]
-
mis dans mon livre tout mon amour pour Creangă et pour la Roumanie et j’espère que beaucoup de lecteurs le sentiront.” B., directorul Institutului de Studii Provensale și al Institutului de Studii Romane de la Sorbona, atras de toate limbile romanice, manifestă, într-adevăr, o preferință aparte față de limba română, cu un interes special pentru „chestiunile folclorice”. Astfel, acordă în monografie cel mai mare număr de pagini Poveștilor lui Creangă și numai șapte pagini Amintirilor. În analiza operei lui Creangă, stăruie
BOUTIÈRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285846_a_287175]
-
de articole despre Eminescu: glose, al căror liant poate fi considerată perspectiva etnopsihologică și psihanalitică a abordării (cea dintâi, mai ales, la ordinea zilei în epocă). Autorul are marota determinismelor, crezând a putea deduce din etnosul „mixt” al poetului (slav, romanic, mongol chiar) tensiuni ale personalității și operei (de exemplu, cea dintre „veselul de afară” și „adumbritul, scormonitorul dinăuntru”) sau „tragica dilemă” dintre vocația metafizică (atrofiată) și cea poetică, dintre „formularea rece, prin creier, a esenței lumii, și trăirea ei, în
BOZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285847_a_287176]
-
BREZIANU, Dominic (13.X.1940, București), poet. Este al doilea fiu al Adinei (n. Assan) și al lui Barbu Brezianu, scriitor și critic de artă; Andrei Brezianu este fratele lui mai mare. Licențiat în filologie romanică (limba franceză) la Universitatea din București, debutează în 1968 în „Cronica”. Colaborează, cu versuri, la „Familia” și „Luceafărul”. În 1976, participă cu poemul Cursul aurului la concursul All Nations Poetry Contest, organizat de Triton Colege - River Grove, Illinois (SUA) și
BREZIANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285882_a_287211]
-
BĂLAN-OSIAC, Elena (24.III.1940, Șelaru, j. Dâmbovița), comparatistă și traducătoare. Este fiica Paraschivei și a lui Dumitru Osiac, țărani. Este căsătorită cu Ion Dodu Bălan. După terminarea studiilor liceale, la Ploiești, în 1961, se înscrie la Facultatea de Limbi Romanice și Clasice, secția spaniolă (absolvită în 1966). Este licențiată a Facultății de Litere din Toulouse, specialitatea limba și literatura portugheză (1969); susține teza de doctorat la aceeași facultate (1970). La Catedra de limbi străine a Academiei de Științe Economice din
BALAN-OSIAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285572_a_286901]
-
unor autori spanioli și portughezi, precum Oswald de Andrade, Ana Maria Matute, José Maria Sanjuan, Ramón del Valle-Inclán, Miguel Angel Asturias, Rubén Darío, B.-O. publică studii de specialitate pe teme de metodologie a predării limbilor străine sau de filologie romanică, precum Ovid Densusianu și preocupările sale iberoromanice, Poemele lui Lucian Blaga în portugheză, Versurile în spaniolă, franceză și portugheză ale poeziei lui Lucian Blaga ș.a. Traduce în spaniolă din G. Călinescu, Eugen Barbu, Fănuș Neagu și alcătuiește dicționare și cursuri
BALAN-OSIAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285572_a_286901]
-
de Litere la Universitatea din București (1934-1938), specializându-se în limba și literatura italiană. În 1943 își susține teza de doctorat, pentru ca, din 1946, să îmbrățișeze cariera didactică. Ocupă funcții pedagogice și de conducere: profesor, șef al Catedrei de lingvistică romanică la Institutul de Limbi și Literaturi Străine, decan, prorector. Întrerupte între 1969 și 1973, când funcționează ca director al Bibliotecii Române de la Roma, îndatoririle sale universitare sunt dublate de multiple activități științifice și socio-culturale, precum: vicepreședinte al Comitetului de Stat
BALACI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285562_a_286891]
-
-și asume responsabilități organizatorice la nivelurile superioare. Devine doctor docent la Facultatea de Filosofie a Universității din Leipzig cu teza Teorii despre originea limbii spaniole în Siglo de Oro (1955), iar în ierarhia universitară este promovat (1960) profesor de filologie romanică la Leipzig. Între 1965 și 1991, B. se află la conducerea unor institute de cercetare ale Academiei de Științe din partea răsăriteană a Berlinului (director al Institutului de Limbi Romanice, director adjunct și șef de secție la Institutul de Limbi Romanice
BAHNER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285543_a_286872]