1,007 matches
-
mai însemn nimic? ― Te-ar fi vrut curajos. ― Eu nu cred că a dansa pe vulcani e, neapărat, o dovadă de curaj. Poți dansa foarte bine la poalele lor. ― Pari chiar mândru de prudența ta, Galilei. ― Mândru, nu. Dar nici rușinat. Din ruguri nu se poate naște nimic bun. Salvîndu-mi viața, mi-am salvat posibilitatea de a lucra mai departe, de a scrie niște cărți noi. Era mai bine să mă las ars? Împreună cu viața, mi-am apărat șansa de a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Galilei. Temător, grijuliu cu viața ta, gata să spui ce ți se cere să spui. Chipul tău nu ne mai putea fi atrăgător, deoarece ne arăta tot ceea ce, în sinea noastră, detestăm în noi sau ne face să ne simțim rușinați. ― E trist ce-mi spui. ― Dar nu trebuie să observi doar egoismul din aceste sentimente. Oamenii au nevoie de modele, doresc să obțină, măcar, prin alții ceea ce nu sunt în stare să obțină singuri. De aceea au trecut de la admirație
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
înalt, cu priviri vesele, îmbrăcat în haine călcate. Pe fruntea brobonată de sudoare îi cădeau vițele negre ale părului. Tânăr, să fi avut douăzeci și cinci de ani. Tânăr și serios, c-abia o privise în treacăt, și ea fugise în casă, rușinată. Până seara îl pândise pe după perdele. Îl văzuse cum își așezase lucrurile, cum acoperise geamurile cu niște hârtii prinse în pioneze și, când se înserase, cum citise la lumina lămpii vreo două ceasuri. Avea ochelari mari, cu rame negre. Îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de mult acasă. E aproape opt. Uite, voiam să vii aici pentru că Violet e într-o stare jalnică și tu ești prietenă cu ea. —Dumnezeule, aproape opt? spuse Sophie îngrozită. Și mai avem atâta treabă de făcut. Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet? Violet, care se lungise pe canapeaua lui Margery, tresări ușor la auzul numelui ei. —Soph? zise ea cu voce pierdută. Tu ești? Vi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
luceau datorită fardurilor, și erau la fel de strălucitori și de limpezi ca ai unui câine sănătos. Abia m-am abținut să nu-i pun mâna pe nas să văd dacă e umed. — Chiar mă simt mai bine, recunoscu ea, puțin cam rușinată. Deși e îngrozitor. Întotdeauna mi-a fost extrem de greu să fac față situațiilor incerte. Vezi tu, eu sunt foarte ordonată și urăsc situațiile în care trebuie să stau cu mâinile în sân. Deci, singurul lucru bun din toate astea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Hugo, pe un ton serios. Acu ce mai zici? Mă strâmbai. Așa mă bucur că nu sunt actriță. — Și eu, zise Hugo, pe un ton foarte serios. Să nu-mi spui că ai terminat deja. Mi-era foame, zisei eu, rușinată. Aștept să termini și tu și mă duc după aceea să mai iau. — Nici gând. Doar n-o să stai să-mi numeri dumicații ca un sărăntoc nemâncat, ca să mă faci să mă simt vinovat. Du-te, fuguța! Zis și făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
petreceri. Tocmai atunci se întoarse și Lurch, cu o altă sticlă de șampanie și cu un pahar pentru mine. Bună treabă! îl lăudai eu, întinzându-mă după pahar. —O, mulțumesc, Sam, spuse el, lăsându-și capul între umeri și rânjind, rușinat. S-a tot învârtit cu sticla, emoționat, până când i-am arătat cum să o deschidă. — Scoți dopul ușurel, zisei eu. Numai fraierii scot dopul cu zgomot. E așa de nașpa. Să-l fi văzut pe Lurch, cât de mândru era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sale se rotunjiră bine, le porunci într-o seară să-l însoțească amândouă, cu puțin înainte de apusul soarelui, până în preajma tavernei unde obișnuia să-și întâlnească prietenii, lângă Poarta Steagurilor. Ținându-se de mână, ele făcură câțiva pași în urma lui, rușinate, mai cu seamă mama, de privirile cercetătoare ale bărbaților și de rânjetele bătrânelor cumetre din suburbia noastră, cele mai flecare și cele mai lipsite de ocupație din întreg cartierul Albaicin, care se holbau la ele de la înălțimea balcoanelor, ascunse după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-i pară rău. Cu o insolență de nespus, se adresă unuia dintre acei oameni de vază ai tribului: — Tu, Abdallah, cât ai fi în stare să plătești ca să mă răscumperi? — Valoarea ta e mai presus de mijloacele mele, răspunse el rușinat. Pot totuși să contribui cu zece dinari. Își plimbă privirea peste cei de față, căutându-și următoarea pradă: — Dar tu, Ahmed? Numitul Ahmed îl măsură pe Abdallah cu dispreț, după care rosti tare: — Treizeci de dinari, ca să spăl onoarea tribului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
călătoriei. Limba îmi era sălcie, capul, doar greață, cețuri și dureri. Cala unde fusesem zvârlit mirosea a șobolan mort, a scânduri putrede, a trupuri de captivi care o umpluseră înaintea mea. Așadar, eram rob, fiule, iar sângele meu se simțea rușinat. Eu, ai cărui strămoși pășiseră în chip de cuceritori pe pământul Europei, urma să fiu vândut vreunui prinț, vreunui negustor bogat din Palermo sau din Neapole, din Raguzza sau, și mai rău, vreunui castilian care avea să mă facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vineri. —Înțeleg. — Chiar dacă spun că nu e nimic de investigat. Ce vrei să spui? — Vreau să spun... Se uită în sus, întâlnindu-i pentru prima dată privirea. Ochii lui, atât de negri, erau acum înroșiți. Chiar și așa, Maggie observă rușinată că era extrem de arătos: trebui să facă un efort să privească în altă parte. — Vreau să spun că insistă pe ideea că ar fi sinucidere. —Le-ai spus ce crezi? — Le-am spus de mai multe ori că nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
conversația spre Bruce Miller și motivul pentru care fusese ea trimisă la Ierusalim. Îi spuse lui Uri că Miller voise ca ei să se culce împreună, că ea fusese - ezită înainte de a rosti cuvântul - o ispită. Îi spuse cât de rușinată se simțea, că îi venea rău când se gândea la asta. El o ascultă încordat, fără să zâmbească. Dar tu n-ai știut că jucai rolul unei ispite, nu-i așa, Maggie? Nu a fost vina ta. Nu poți fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ce discursuri ținea guvernatorul, ce discursuri! Îți venea să plângi, până și osânditului îi dădeau lacrimile... Iar corul de copii pierduți începeau să cânte... (Intonează cu vocea tremurată.) Nu-ți fie fricăăă de o casăă nouăăă.... Și lasăăă... și lasăăă... (Rușinat.) Am uitat... ARTUR (Îmbărbătându-l): Nu-i nimic. Lasă. GARDIANUL (Caută sprijin moral.): S-a zis cu mine... Mă duc... Mă curăț... Toți îl cântau... Se ridicau în picioare și-l cântau... (Plâns cu sughițuri.) Până și călăul cânta... până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se știe! Vom salva orașul! ARTUR (Maiestuos.): Aici are loc o plângere... (CĂLĂUL se întoarce brusc pe călciie și dă să se facă nevăzut.) Stai! (CĂLĂUL Încremenește.) Spune, dom’le, cine ești! GARDIANUL (Țopăind.): Cine ești! Cine ești! CĂLĂUL (Timid, rușinat.): Eu... știți... eu sunt călăul... ARTUR (Uimit.): Tu ești călăul? GARDIANUL (Țopăind.): El este călăul! El este călăul! ARTUR: Și asta ce-i? (O coadă de lemn pe care să mișcă lejer o lamă de topor; CĂLĂUL și-o ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să nu te superi... Dar pe cinstite acuma... Nu se poate aștepta așa... (BĂTRÎNUL CU BASTON își reocupă scaunul. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își scoate batista și începe să se șteargă de sudoare. BĂRBATUL CU ZIARUL își scoate vata din urechi, rușinat. DOAMNA CU VOAL își lasă din nou voalul pe fată. Tăcere lungă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar și începe din nou să cânte transpus, pasionat.) (Pauză lungă. BĂTRÎNUL CU BASTON rămâne încremenit pe scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dumneavoastră... Aș putea spune că suntem fascinați chiar... de ceea ce se întâmplă... nu? Nu-i așa, un călător prin ploaie... în carne și oase... (Brusc, violent, apropiindu-se de fața călătorului.) Dumneavoastră chiar nu puteți călători fără ploaie? (Se retrage rușinat, sub privirile grele ale călătorului.) Nu, nu... vă rog să mă iertați... dacă... N-aș vrea... cumva... să vă supăr. Mi-ar părea imens de rău... Tocmai pe dumneavoastră... un călător... un adevărat călător prin ploaie... Dar, știți, eu... (Patetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nebun... Spunându-mi că numai nebunii sunt cei care... Încearcă să obțină... așa ceva, că numai nebunii aspiră... la așa ceva... la acest lucru... atât de frumos... atât de înălțător... Vedeți, de aceea, mai târziu, m-am ascuns în această gară pustie... rușinat și dezgustat, am fugit aici, departe de hohot... (Frământat.) Ah, dacă aș fi fost călător prin ploaie! Dacă aș fi fost măcar o zi... măcar pentru o zi... călător prin ploaie! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Timid.): Și totuși... n-aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fie frică? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da. Mi-e frică de mai multe lucruri... De fel de fel de lucruri... Nici nu știam că există atâtea lucruri. HAMALUL: E semn rău... dacă a început să vă fie frică. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Rușinat.): Știi, a început să-mi fie și foame... HAMALUL: Zău? (Amuzat.) Și ce simțiți? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Simt ceva... ceva adânc și rușinos... în piept... în mâini... Am tot timpul o neliniște în degete. Îmi vine să le duc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
V-ați uitat până și în gura mea! Mi-ați descleștat dinții și v-ați uitat în gura mea și mi-ați umblat cu un pai în gură... Ați vrut să găsiți adevărul meu, în gura mea, nu? HAMALUL (Copleșit, rușinat.): Nu, nu... A fost ideea lui Bruno... Numai el... numai el putea să facă așa ceva... Bruno pe vremuri... îneca pisici în apă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ați tropăit în jurul meu, toată noaptea, ați tropăit și v-ați învârtit în jurul meu. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ideea de demolizare a ocnei, nu mai era ș-acu’ gherla aci pă deal? Da’ uite că comunismu’ ține cu poporu’. Ne dă și de muncă.“ Nu aveam chef să-l ascult. În fața bisericii aceleia ruinate mă simțeam chiar vinovat, rușinat. O stare confuză, grea, de mocirlă sufletească. Am strâns-o pe Ester de mână. Tăcea închisă în ea, privind minunea aceea pângărită. „Cum de se poate așa ceva?“, a șoptit de câteva ori, clătinând parcă nedumerită din cap. Se putea. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să mă feresc. Apoi am revenit, curios și ațâțat. O femeie de vis, mi se părea, așa cum o vedeam în lumina puternică a camerei de baie, își potrivea apa în cadă. M-am tras iar câțiva pași din dreptul ferestrei, rușinat și oarecum speriat. Curiozitatea însă era mult mai puternică. Am făcut un ocol pe trotuarul vecin și, părând că vin dinspre biserică, m-am apropiat de gemuleț și am aruncat așa, în treacăt, privirea în baia aceea. Femeia era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a-i ucide doar. Mi-era atunci scârbă de mine, de timpul meu care ucidea țărani, de toate jocurile mele scriitoricești, de neputința mea de a ajunge vreodată până la sufletul acestui neam din oropsita noastră multilateral dezvoltată. Plecam dintre ei rușinat, biruit, căutând drumuri în noaptea orașului pe care să mă pierd, de parcă aș fi fugit de mine însumi. Nu m-am întrebat însă niciodată dacă, într-adevăr, chiar am vrut să fug vreodată de mine... Îi pândeau nu numai haitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că l-a plîns luni Întregi În tăcere, În singurătatea odăii sale. Tatăl ei, trufașul și exigentul don Álvaro, se transformă de atunci Într-o ființă buimacă și ofilită, adusă de spate și cu capul plecat, care părea să trăiască rușinată În fața lumii pentru un delict săvîrșit de fiica lui, despre care nimeni nu știa să-i dea o explicație. Un an și jumătate mai tîrziu, cînd se Încheiase doliul pentru Rodrigo, Niña Carmen se hotărî să facă o călătorie lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
au găsit-o. - Părinte, am văzut-o cu ochii noștri când a intrat, se îndreptățeau ei. - Și unde e acuma, dacă ați văzut-o? îi întrebă starețul. Plecați și să nu mai repetați acest lucru, îi probozi el. Frații ieșiră rușinați. Starețul mai așteptă puțin, apoi privindu-l în ochi pe cel cu pricina, care tremura de frică, îi zise: - Și nici tu să nu mai faci! Să vii să te mărturisești! De ce nu a descoperit păcatul fratelui, Starețul? Pentru că știa
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
consideram că țipetele și râsetele lui Lauren și Tinsley se potriveau cu Împrejurările. Tinsley m-a Înghiontit, dar, când mi-a văzut expresia Întunecată, plină de tristețe, păru să intre În pământ de rușine. — Doamne, scuze. Suntem groaznice, spuse ea, rușinată. Chiar atunci veni chelnerița, aducând trei pahare cu șampanie, salata și hamburgerii În miniatură. Lauren și Tinsley au Îndepărtat cu grijă chiflele și cartofii prăjiți de pe farfuriile lor, până când au rămas fiecare cu câte doi hamburgeri de patru ori mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]