1,319 matches
-
își dă un „mijloc“ de a acționa către sine. Orice este spirit, dar spiritul nu este orice! Înțelegem ceva dacă ne exprimăm așa? Să vedem. Spiritul poate fi găsit oriunde. Chiar așa? Într-o cutie de chibrituri, într-o tinichea ruginită? Dacă parcurgem drumul focului ajuns să fie pus într-o cutie și aprins pe marginea ei, parcurgem câteva gânduri, cel al unui principiu devenit unealtă. Ne ajută cu ceva acest drum? Luat singur, ca un drum printre altele, nu este
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
în poală. Tânărul stă o vreme alături, cu mâinile sprijinite stângaci pe genunchi. O derută a rămas îngropată în privirea lui translucid-albastră, așa cum, sub sutele de metri de apă trans parentă, poți, în zilele senine, să întrezărești - mișcătoare umbră - carcasa ruginită a unei corăbii, încrustată cu scoici pietrificate și înlănțuită de alge verzi și roșii. Și deodată, scoate cea mai sinceră dintre exclamații : — O, Doamne-Dumnezeule ! Ce-o să se aleagă de această țară dacă într-o bună zi vom ajunge să dăm
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dacă n-ai cumva chef să ieșim. — Ooo ! Revista Îmi alunecă pe podea. Unde ? — Ghici ce am ! Ridică din sprîncene pentru suspans, apoi Începe să-și caute În geantă. Cu gesturi foarte lente, scoate un inel de chei imens și ruginit, de care e prinsă o cheie nou-nouță de yală. — Ce-i asta ? Încep, nedumerită - apoi, brusc, Îmi pică fisa. Nu ! — Ba da ! M-au acceptat ! — O, Doamne ! Lissy ! — Știu ! Îmi zîmbește radioasă. Nu e mișto ? Cheia din mîna ei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
loțiune pentru păr. După patru ore nici o pistă serioasă, așa că Înapoi la numele de pe listă. Beach, numărul 9781 - o dărăpănătură acoperită cu carton și izolată cu catran. Un Merc ’48 mov pe pajiște. Mașina rămăsese fără roți, iar o osie ruginită era pe jumătate Îngropată În iarbă. Denton trase mașina pe dreapta. — Așa și-or fi făcînd ăștia alibiul. Poate că au meșterit mașina după ce au fost la Nite Owl, ca să credem noi că n-ar fi putut să meargă nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
mototol și Julius ăsta. Patio-ul acela Îngrozitor pe care trebuia să-l străbată se numea aici „vestibul“. Julius rămăsese Împietrit, examinînd lemnul mîncat al porții uriașe, mai mult ca sigur că n-o Închidea nimeni, fiindcă balamalele erau complet ruginite și poate era deschisă tot timpul. Aici parcă era un Întrerupător; cu siguranță copiii ăia care se electrocutau În ziarele Nildei puneau mîna pe asemenea Întrerupătoare și copilașul, sărmanul de el, ăla care se pișa, a se pișa Înseamnă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
provocau cea mai mare neliniște. Nu existau flori în poemele Monicăi Kennedy. În schimb, erau termeni ciudați, brutali, pentru care Ashling a pierdut mult timp să îi descifreze. Cusut în tăcere Sângele meu e negru, Sunt sticlă spartă, Sunt lamă ruginită, Sunt pedeapsa și crima. Înapoi în prezent, Ashling l-a descoperit pe Dylan privind-o cu interes. —Ești bine? a întrebat-o el. Ea a dat din cap în semn de aprobare. Am crezut că te-am pierdut. —Sunt bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
țăcănesc felurite gânduri, toate neterminate, poate ridicole și fără nici o legătură cu ceea ce urmează să se întâmple, cum ar fi: „Iată-l și pe ăsta că se holbează, are un neg în frunte, iată că gâdele are nasturele de jos ruginit...“ și în același timp știi totul, nu uiți nimic; există un anumit punct, pe care nu-l poți uita și nu poți leșina, și toate împrejurul lui, al acestui punct, merg și se rotesc. Și probabil că e așa până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-a mai fost ca-nainte.“ Apa era fiartă. Helen făcu ceaiul și duse ceștile la toaletă. Viv era acolo deja și ridicase fereastra. În spatele clădirii era o scară de incendiu; dacă urcau treptele, puteau ajunge la o platformă metalică ruginită, cu o balustradă joasă. Platforma se zgîlțîia cînd pășeau pe ea, iar scara se clătina În șuruburile În care era prinsă. Dar locul era neobișnuit de Însorit, și se duceau direct acolo, de cîte ori aveau ocazia. De acolo puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se afla cândva altarul a fost reparată și găurile din acoperiș au fost astupate cu trestie împletită. Restul perimetrului a devenit un fel de curte, cu un cuptor, mai multe oale și o bicicletă veche într-un colț, cu lanțul ruginit, legată cu un nod solid. — Hei! strigă profesorul prin ușă. Din interior se aude cum tușește cineva, apoi o voce de englez pe care ei nu-l văd. — Șterge-o, nu vezi că mă gândesc? — Poftim? Uite ce e tipule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ocup cu menținerea legii. Se aplică aceleași reguli. Trag adânc aer În piept și o privesc În ochi. E plăpândă, speriată și izolată În ciuda bogăției ei. Poza soțului, care domină Încăperea, pe șemineul de marmură. Un soldat de top. Umpic ruginit, Însă pus În valoare de splendoarea ramei. Poți să vezi cancer scris pe fața lui. O poză recentă. E Încăn stare de șoc, Încă vulnerabilă. — Vreau să fiți pe deplin conștientă de ce-mi spuneți acum doamnă Dornan? Seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
lungul timpului, aluviunile și scăderea nivelului apei l-au separat în întregime, rămânând doar un heleșteu de 3 metri diametru, foarte urât mirositor. Pe una din margini, se afla o rămășiță de pod din lemn, prevăzut cu un scripete, acum ruginit, folosit pe vremuri la ridicarea bărcilor din apă. Malerick trecu o sfoară pe deasupra scripetelui, prinse un capăt de un stâlp, iar cu celălalt începu să lege lanțurile care imobilizau gleznele lui Cheryl. Toți artiștii evadărilor iubesc lanțurile. Arată impresionant, poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
tufișuri. Începu să meargă cu precauție prin pojghița de noroi. După ce trecu la rândul ei de tufișuri, văzu o mulțime de cocioabe improvizate din cartoane și bucăți de tablă. Câteva zeci de vagabonzi, majoritatea bărbați. Locul era ticsit cu instalații ruginite și carcase de mașini abandonate. La prima vedere, se părea că Magicianul se așteptase să iasă pe un drum și nu încetinise când trecuse prin gardul viu. Urmele de cauciuc ce se puteau observa atât prin noroi, cât și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
trimiterea unui automobil de investigație. - L-ați prins, Amelia? întrebă nerăbdător Sellitto. Spune-mi că da. Privind la pata de ulei ce se zărea deasupra apei, răspunse: - Nu știm unde este. Ocolind un vas de toaletă distrus și un tomberon ruginit ce răspândea un miros pestilențial, Sachs se apropie de un grup de oameni care vorbeau foarte animați în spaniolă, aparent fără a se sinchisi de ce se petrecea în jurul lor. Toți aveau undițe; locul era cunoscut de cei ai locului ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Astoria, Queens, unul la care mai apelase și înainte, unde mecanicii erau talentați, cinstiți, mai mult sau mai puțin, și aveau un anumit respect față de mașini cum era a ei. Strecurându-se pe locul șoferului, porni motorul, al cărui sunet ruginit atrase atenția câtorva polițiști, avocați și oameni de afaceri care se aflau în apropiere. Ieșind din parcarea poliției, luă încă o decizie. Cu câțiva ani în urmă, din cauza unor urme de rugină, luase hotărârea să își revopsească mașina, neagră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vișină coaptă, cu galben și cu roșu își coase codrul ià. Și fiecare copac din cei mari primește toamna după ritualul lui. Plopii lungi îi trimit în întâmpinare roiuri mărunte de fluturi, stejarii sună în cale din foi de tinichea ruginite și arțarii din cimitire îi depun cu evlavie la picioare stele mari de aur. Speriate de atâtea apariții bizare în jurul lor, frunzele salcâmilor se agită, se strâng cap la cap întro adiere de vânt și încep să șoptească până când unele
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoțește și dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie... Ploaia răpăia pe acoperișul cerdacului, aspru, poruncitor, ca niște ciocănituri grăbite la o poartă zăvorâtă. Ascultând pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodată cu o întrebare înfricoșătoare, pe care știa deslușit că a purtat-o în suflet
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trecu fără să-l mai privească. Și, ieșind, tuși ca și cum ar fi vrut să-și curețe din inimă urmele înduioșării... Apostol ședea pe colțul patului de scânduri ca o stană de piatră. La spatele lui, horcăiturile reîncepură ca niște ferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în ungherul de lângă ușă, cu arma în brațe și adormi numaidecât, pe când cellalt cîrliga când un genunche, când pe cellalt, uitîndu-se numai în tavan la pironul de care atârna lampa. Telefonistul întorcea capul deseori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu majoritate de voturi. Colonelul i-a luat apărarea și în fața generalului, atunci... Gross nu poate să voteze pentru condamnare. Apoi de partea președintelui trebuie să mai fie cineva... Și uite majoritatea!... Uite și pricina întîrzierii! Hârtia, sub o călimară ruginită și murdară, râdea întruna. Apostol, înviorat, se duse la masă, se așeză pe scaun, luă tocul și încercă penița. Îi tremurau degetele cumplit și nici un gând nu i se arăta limpede. " Mai târziu... mai e vreme!" își zise după un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începînd cu glas sever, zăpăcindu-se de ochii lui Bologa și isprăvind rugător. Apostol nu pricepu, dar fără să priceapă, își descheie încet tunica, își scoase gulerul și-l puse pe masă, peste călimara ruginită, apoi lepădă haina, o împături cu mare băgare de seamă, o așeză pe pat și o netezi de două ori cu dosul palmei. Cămașa îi era umedă de sudori calde, ridicată și cocoloșită la spate, între bretelele vărgate. Își potrivi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul... Vidor..." se gândi dânsul cu bucurie și vru să-i facă un semn. Dar tocmai atunci pretorul sfârși citirea cu glas ascuțit și strident ca un scârțâit de ușă cu țâțâni ruginite, și Apostol își luă seama, întrebîndu-se speriat ce-o să fie acuma... Peste o clipă auzi, din spate, limpede, o voce șovăitoare: ― Trebuie... pe scaun... Bologa pricepu că trebuie să se suie pe scaunul care se afla lângă genunchii lui și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ale căsuței din parc. Umiditatea o mâncase ca pe o bucată de lemn vechi. Până atunci, aici fuseseră depozitate lucrurile de care nu mai era nevoie, câte puțin din toate și din nimic, dulapuri șubrezite și curse de șoareci, coase ruginite și subțiri precum cornul lunii, pietre, ardezie, o caleașcă de tip tilbury, jucării stricate, sculuri de sfoară, unelte de grădină, haine zdrențuite și o mulțime de trofee de cerbi și de mistreți morți și împăiați - bătrânul era un vânător înrăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în care locuia Fantin Marcoire. În apropierea fantei zăceau, pe jos, două praștii din lemn de alun cu elastic de cauciuc, cum își fac puștii neastâmpărați pentru a ochi păsările și fesele agentului comunal. Lângă acestea, o provizie de cuie ruginite și de șuruburi strâmbe, o bucată începută de salam, un litru de vin tulbure, pe jumătate băut, un pahar murdar. Aici își continuase tatăl meu războiul, bombardându-l cu micile bucăți de fier vechi pe dușmanul său dintotdeauna când acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pajiștilor pe care ne jucam de-a baba oarba, temerile comune, cântecele, apa de izvor. Amiaza a bătut clopotul, dar noi nu mai știam dacă era o amiază din copilăria noastră sau una din timpul prezent, cel aspru și deja ruginit. Când a plecat, Josăphine m-a sărutat pe ambii obraji. Nu mai făcuse asta înainte. Mi-a plăcut mult sărutul ăsta. Era ca o pecete, ceva ce ne unea într-o rudenie a singurătății, înfrățirea unui trecut îndepărtat, dar încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dar mie nu îmi pasă, durerea lor nu este și a mea, chiar și arsura aceasta este a gâtului, nu a mea, iar între durerea aceasta din partea inferioară a trupului și cea din partea superioară, simt numai lovituri dure, periculoase, unghii ruginite, mizeria unei umilințe pe care nici un săpun nu o poate șterge, cum a plecat, s-a ridicat pur și simplu și a plecat cu rucsacul lui, ca și când ar fi un om liber, ca și când eu aș fi un sit arheologic de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ăștia o ascund față de detectoarele coloniei, și știi că sateliții de supraveghere nu sunt buni de nimic în atmosfera asta. ― Și infraroșiile? Ea remontă închiderea cu glisieră a combinezonului presurizat. ― Ce infraroșii?! Uită-te și tu: mort ca un cui ruginit. O fi aici de mii de ani. Și chiar dacă ar fi venit ieri, nu se putea capta nimic în infraroșu în partea asta a planetei; aerul scos din epuratoarele de atmosferă e prea cald. ― Atunci, cum se face că ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]