1,131 matches
-
Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da vieața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin-cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oiu cuprinde, Nime-n lume nu ne vede
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă vieața mea de veci. Te duci și rău n-o să-mi mai
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pe care le am. Nu-i logic, Corvium? Ce îngâmfat era! Și malițios! Se cunoștea în vocea sa că avea tendințe de a face rău. Era trist. Niciodată nu l-am văzut zâmbind. Niciodată nu am surprins în privirea sa scânteie de plăcere sau bucurie. Până acum... Propun următoarele: șefii de clasă să nu se mai comporte ca niște copii și să dezbată problemele în mod rațional. Se întoarse spre ceilalți și spuse răspicat: Nu certându-se și înjurându-se unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
celor puține păsări care mai existau și care mai îndrăzneau să iasă din cuiburile lor se auzeau din când în când. Cerul era senin. Cel puțin, părea senin, întrucât avea acel albastru închis al nopții de demult, în care stelele scânteiau și luna domnea în împărăția ce a fost cândva a soarelui. Acum, erau nori. Nori toxici, subțiri, dar îndeajuns de groși pentru a nu lăsa să se vadă luna. Păreau o pătură ce învelea orașul adormit, care mai tresărea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de înțeles că nu mai aveam ce să aștept. Era împăcat cu soarta. "Data viitoare când ne vom întâlni, vom fi în tabere opuse." Parcă așa mi-a spus, acolo, în catacombe. Tabere opuse, nu-i așa? În ochii săi scânteiase un gând, dar era prea târziu... Adio, Romb Argintiu! Sala fu străbătută de sunetul exploziei și izul de ars se împânzi peste tot. Cei doi care trebuiau să iasă din colegiu nu se poate să nu fi auzit mărturia morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Eram prea în adânc ca să ne dăm seama de ceea ce se petrecea deasupra cu colegiul. La vreo treizeci de metri distanță de intrare se ghicea un gol în pardoseală. M-am apropiat de margine și lumina lămpilor improvizate începuse să scânteieze în luciul a trei căi ferate ce se lungeau de la un capăt la altul și mai încolo, în întunericul de nepătruns. Dinspre șine se auzea un sunet metalic... Deodată, caverna fu inundată de un zgomot incredibil! Pereții vibrară ușor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
prin aer. Îl zări pe Govar cum se târâia ca un vierme printre cadavre, muribunzi și încăpățânați. Își lăsă She'le'ri bine înfipte, unul în pieptul unui soldat, iar celălalt în gâtul unui Gardian, și își scoase sabia. Aceasta scânteia în trei culori, fiecare dominând la rândul ei câteva secunde lama: roșul sângelui, cenușiul primejdiei și negrul trădătorului. Se înfurie când își dădu seama că din cauza lui Govar avea acum problema asta și că mai mult ca sigur mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Purta o rochie mini mulată, care Îi punea În evidență corpul Îndelung lucrat la fitness dar și dăruit de Alah cu cele mai frumoase curbe și cu o talie extrem de delicată. Pe gâtul lung purta un colier ale cărui diamante scânteiau În lumina difuză a restaurantului de lux, iar picioarele sale de căprioară, fine și cabrate promiteau voluptăți neașteptate. Cu acest gând și cu dorința de a se afla cu o femeie În noaptea aceea a apăsat pe butonul ciclame de după
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
de cascadă, neclintire de albastru, cum luciul de apă virgină, și liniștea, explodând, ca un munte biciuit în afund. în legea lor în ultima vreme curg cu prea multă ușurință, mă descopăr în lucruri, în muzici, în cărți, în culori scânteind în tablouri. mă întreb dacă e bine sau rău, dacă-mi mai aparțin. ce prostie e asta? îmi spune un trombon răgușit. mi-e cam frică, spun drept, nu e bine să porți conversații de genul acesta nici cu oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
maci? cine-ți spune: închide gura, dezgolește-te și taci? cine taie-n întuneric roci bazaltice să urci sus, la luna-n amorțire, pe-astă lume s-o aduci? cine soarele își pune la urechi cercel stingher? cine clatină seninul scânteind ca un jungher? de ce doare nordul fraged ca mlădița ce o rupi? de ce urlă de bezmetic sudul cel atins de rut? când răsare steaua rece șerpuind greu pe uluci, nici n-ai timp s-o vezi, că trece și degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
în stânci unde-apar mai întâi zorii. Sus! Mai sus! Este o lege a destinului oricui și în toată viața nu-i altă lege să o nege. Scara sfântului Scărarul ne învață acest sens; muntele este imens dacă este ca amnarul. Scânteie de el furtuni, vânturile-și pierd ființa, muntele e cum credința, făcătoare de minuni. Cât e de înălțător sensul din frumos și drept; când aripile -s în piept, minunat e orice zbor. Din covoare de trifoi ciocârlia suie-n cer
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
împreună de-acest timp anost cursuri, fără rost... Va ploua, căci tună... 1966 În bibliotecă La cișemele pline, cofele se-ncarcă; m-aș și nu m-aș, parcă, duce de la tine. Simt încăierarea roiului în stup; ideile-n trup își scânteie zarea. Mă visez pe unde țărmu-i auriu; bucurii rotunde nici eu nu mai știu... 96 iată niște ciuture - n pragul primăverii; de petale merii încep să se scuture. E sfârșit de Mai și de anotimp pe-o gură de Rai
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
cu Chaquie. — Iar acum a decis că s-a îndrăgostit de una dintre ele, o puștoaică de nouăsprezece ani, pe care o cheamă Sharon. Fata a pus ochii pe potul cel mare. Chaquie se înroșise la față, iar ochii îi scânteiau de durere și mânie. A tras adânc aer în piept, după care a țipat: —Și să nu-ți închipui că fata te iubește, Dermot Hopkins. Tot ce o interesează e un loc călduț. O să-și bată joc de tine, cretin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
picioarele Lui. 11. Călărea pe un heruvim, și zbura; venea pe aripile vîntului; 12. era înconjurat cu întunericul ca și cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși. 13. Din strălucirea care era înaintea Lui scînteiau cărbuni de foc. 14. Domnul a tunat din ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să-I răsune glasul; 15. a aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei; a aruncat fulgerul, și i-a pus pe fugă. 16. Fundul mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
mai sprintenă gazelă pe o câmpie cu flori! Când își arunca capul pe spate, dându-și la iveală pielea fină și tulburător de albă de pe delicatul ei gât, când i se dilatau pupilele, scoțându-i bine în evidență ochii ce scânteiau de dorință îmbinată cu o dulce alintare, când, plimbându-se în tovărășia mea, își legăna șoldurile în mers, care semănau leit cu acele unduiri ale plopilor înalți în bătaia vântului, în sfârșit, când își țuguia buzele umede și fragede, printre
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și norii. Celebra seninătate a cerului californian nu se dezminte. Acum pot să văd ce se află sub noi. Mai întîi, apare o baltă luminoasă. Apoi, "balta" se transformă în "mare". O mare feerică, alcătuită din milioane de lumini care scânteiază. Mai bine de o jumătate de oră avionul planează peste ea. Ai senzația că sosești pe altă planetă. Sau într-un alt secol. Nu cred că e posibil un spectacol mai uluitor. Și chiar dacă l-ai mai văzut o dată, perplexitatea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ân evaluarea lumii. Multe dintre aceste judecăți false în fond sunt integrate de sistemul nervos pe planul "non-conștient" și pot dura până la vârsta adultă. Prin urmare, se întâmplă ca un adult, mascul sau femelă, să reacționeze în mod copilăresc. Roata scânteia învârtindu-se. Gosseyn, întins pe șaretă, o privea alene. Privirea lui se desprinse în sfârșit de metalul strălucitor și se opri pe orizontul apropiat unde se întindeau clădirile. O construcție vastă care se rotunjea începând de la sol ca o imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
îndoială, fiindcă nu mai vedea pe niciunde o altă înălțime corespunzătoare. Coborî trei etaje cu escorta și trecu printr-un culoar luminos. Se opriră în fața unei uși somptuoase. Preoții de rang inferior se retraseră. Yeladji înaintă lent, cu ochii albaștrii scânteind. - Vei intra singur, Ashargin, zise. Îndatoririle sunt simple. În fiece dimineață, exact la această oră - 8, ora orașului Gorgzid - te prezinți la această ușă și intri fără să bați. Ezită, păru să-și cântărească cuvintele ce-i vor continua discursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
la acest grad de disperare. - Aș vrea să știu, spuse lent Enro cel Roșu, ce te-a făcut să te oprești în centrul de control și să privești pe fereastră. De ce fereastra? Părea preocupat. Ochii nu-i erau dușmănoși, dar scânteiau întrebători. - La urma urmelor, ai mai văzut orașul? Gosseyn nu putu să răspundă. Întrebarea amenința cu topirea lui Ashargin. Gosseyn ducea o luptă sălbatică pentru a-și păstra controlul, în vreme ce fața lui Enro lua o expresie de satisfacție sardonică. Dictatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
amirali ai flotei. Îi văzu dinainte-i. Doi dintre ei se opriseră și-l priveau. Unul dintre ei spuse: - Excelența voastră, nu vă simțiți bine? Până să răspundă Gosseyn-Ashargin, celălalt bărbat un bătrân amiral suplu, uscățiv, pe a cărui uniformă scânteiau medaliile prețioase și insignele, spuse pe un ton sarcastic: - Prințul nu se simțea bine când a sosit. Să-l felicităm pentru simțul datoriei de care dă dovadă în asemenea împrejurări. Când termină ce avea de spus. Gosseyn îl recunoscu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mare decât crezuse. Află ce anume îl făcu să se înșele. Pereții constituiau o adevărată planisferă a spațiului. Fiecare hartă era inundată de lumini, iar pe fiecare perete, până la trei metri deasupra planșeului se găseau șiruri de casete în care scânteiau numere fugitive. Una dintre ele avea numere roșii și indica cifra 91 308. Se schimbă în timp ce Gosseyn o privea și sări la 91 729. Fu modificarea acea mai însemnată pe care o putu observa în jurul lui. Aștepta ca o explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
numai din pricina ei. Lângă mine, pe nisip, s-a întins Collette. Colette e fragilă și vaporoasă, piciorul ei mititel abia atinge pământul, vorba ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul ei o adiere, și sânii mititei îi tremură ca două frunze gemene. Cu brațele pe solduri, pare un vas grecesc în care sunt închise mirodenii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
E lipsită de logică după obicei, căci de atâtea ori a fost îmbrăcată cu gust." Aveam remușcări de gândul meu ascuns lângă fata care mă primea cu tot sufletul... E foarte frumoasă Ioana, dar numai când este fericită. Ochii îi scânteie, fața se luminează, emoția îi inundă toată ființa. Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de proporția perfectă, numai când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei care au suferit sunt frumoși... Tovărășia noastră fu iute întreruptă: gazdele, doamna și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
absența Ioanei am fost pentru prima oară la Saint-Malo și, după ce am părăsit hotelul de lângă gară, mergeam pe istmul lung aproape de un kilometru, ce ducea la orășelul-cetate. Eram emoționat de priveliștea ce se desfășura în față, căci zidurile trase capricios scânteiau sub soare, iar marea se întindea nesfârșită, legănând comori de pietre scumpe. Am avut o clipă în care emoția mea a fost imensă și am spus: "Dar bine că s-a terminat odată toată istoria aceea, îmi sacrificam viața inutil
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe spre un cer negru precum cerneala. Își imagină că delfinii aurii care împodobeau acoperișul scânteiau mai tare în acea noapte ploioasă, radiind în întuneric. Reflectată în lac, marea de lumini a clădirii cu multe etaje părea să tremure de frig. — Stăpâne, stăpâne! Să nu răciți! spuse îngrijorat Fujita Dengo, în timp ce-și apropia calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]