1,552 matches
-
cetatea e În pericol dacă mai rămânem aici. Trimiteți iscoade În față. Ocolim Nicopolul. Să deschidă drumul spre sud, cât mai departe de Dunăre! Spahiii urcară În goană treptele. Ali ieși În curte și ordonă Încălecarea. Poarta cetății se ridică scârțâind. Goana spre Balcani Începea. 30 decembrie 1475, ora 15.00, Istanbul Gărzile de ieniceri Înconjurară piața, dar se opriră la această măsură, fără a trece la arestări. Alexandru Încercă să pară detașat, dar simțea că ceva se Întâmplase și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ceva cenușiu i se așternuse pe față, ca și cum o sită i-ar fi cernut cenușă pe subt piele. Se săltase pe canapea, sprijinindu-se așa de tare pe un braț, cu toată greutatea trupului nevolnic, că îi simțeai brațul parcă scârțâind. Era în ea o voință de a nu-și pierde cunoștința și, totuși, o turburare care ar fi trebuit din nou să o lase fără cunoștință. Fața asprită, sub ondulațiile oxigenate care încă durau, purta expresia unei griji, pe care
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
precise sterilizatoarele din sala de spital, instalate după ultimele modele ale hi-genei occidentale. Aci ca și acolo, Lina părea în cadrul ei, păstrîndu-și apucătura, pe când numai instrumentele își schimbau forma în mâinile ei tradiționale. Tăceau sorbind rar. în dreptul ferestrei o trăsură scârțâi, apoi se opri. Mini crezu că e a ei, aceeași trăsură-fantomă, pe care nici acum nu a plătit-o și care vine să-i ceară socoteli de stafie. Părea același birjar, ghemuit în pături și cu mănuși de lână. Bătea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
praf dansează în lumină, rotindu-se în jurul lor când trec prin biserică. Urcă apoi scara îngustă spre o încăpere care-i servește pastorului atât ca dormitor, cât și ca laborator. Robert zăbovește în ușă, în timp ce Macfarlane străbate podeaua încăperii care scârțâie și deschide obloanele. Zgomotul străzii devine dintr-odată puternic și camera întunecată se descoperă brusc în gloria ei sărăcăcioasă. Pastorul Andrew Macfarlane este un om care consideră ordinea un stadiu premergătar rugăciunii, slujnica unor forme mai importante, mai complexe, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tăria sufletească necesară. Ea lăsase capul în jos, spunându-i că-l va urma oriunde. Prima ei deziluzie veni la câteva săptămâni, când se plimba pe puntea vasului Peninsular & Oriental, scrutând întinderea mării Roșii. Tălpile de cauciuc ale pantofilor ei scârțâiau la fiecare pas pe care-l făcea pe lângă pasagerii de clasa întâi, întinși pe scaune pliante și serviți de stewarzi tineri, foarte atenți, în uniforme albe, scrobite. Când urcase pe punte și i se înmânase lista pasagerilor, se înfiorase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care se ridică din apa gri-verzuie, înconjurate de pescăruși. Încercă să simtă ce simt și alții și se întreabă nervos cum a ajuns așa. Pagină separată Samuel Spavin își folosește cvintetul de degete lungi, albe, ca să-și scarpine barba. Aceasta scârțâie venerabil, un ornament delicat al trecerii timpului și al tradiției, muzica specială a firmei Spavin & Muskett. Pe peretele din spatele lui se află portretul unui gentleman din epoca victoriană timpurie, cu o privire cruntă și guler înalt, apretat. Vizitatorii observă adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
colinde, bucurându-se de gustul celui mai bun vin al profesorului. Noi trei magi... Lumânări și vitralii și afară un ajun de Crăciun proaspăt la Costwold. Îl așteaptă încă alte trei zile de paradis; zăpada din jur fiind adâncă, le scârțâie sub picioare, dealurile parcă leșină în întuneric în spatele a sute de generații de bărbați și femei, care dau mâna cu vicarul. O! Stea minunată! merge alături de el, respiră minunat, îi simte mâna fierbinte prin mănușa umedă. După ce profesorul a adormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se uită la fișiere cu mare tristețe. Gittens încearcă să-l înveselească. — Am știut eu că era un individ suspect, zice el. Ai observat că avea uniformă de ofițer belgian de marină? Profesorul se lăsă în scaunul de trestie care scârțâia cumplit. Apropo, adaugă el, i-am invitat și pe ceilalți membri ai expediției să cineze cu noi diseară. Cred că vor sosi curând. — Alți membrii, profesore? — Exact, repetă Chapel, pescuind o insectă din paharul său. Doi domni de la Societatea regală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mult de teamă decât de Îndrăzneală, ăl cu bicicleta se porni de unul singur spre Dunăre, ca să Întrebe pe marinari cum se arată lucrurile pe alte meleaguri. Cauciucurile ronțăiau mărunt țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Lanțul neuns scârțâia cumplit la fiecare opintire În pedale, iar mecanismele din butucul roții din spate trosneau din când În când de parcă s-ar fi făcut țăndări. Omul gâfâia, sudoarea Îi opărea ochii, mintea i se oprise din pricina trudei, mâinile Înțepeniseră pe coarnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
busturile goale și cu prosoapele atârnate pe mâna stângă, cum fuseseră Învățați de sergentul de la cazarmă că era regulamentar să intre dimineața În spălător. „Primii doi!” auziră din dormitor și li se făcu pielea de găină. În curând auziră paturile scârțâind fier pe fier și icnetele fericiților. Câtorva li se Înlăcrimară ochii și se scăpară pe ei. Aveau priviri pierdute, descurajate și pline de rușine. Camarazii, de la care se așteptau la batjocuri, Îi bătură pe spate și-i Îmbărbătară: „N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
porecla, „mă trezesc eu noaptea și aud vânzoleală În pat lângă mine. Întâi m-am speriat, pe urmă am Început să bănui câte ceva; m-am luat de gânduri. Eu dormeam la picioarele lor. M-am băgat ușurel sub plapumă. Patul scârțâia și nu m-a simțit nici unul. Am aprins lanterna și am văzut.” Se oprise așa, de-al dracului, ca să-i facă pe ăilalți să-și țină răsuflarea și să belească ochii la el. Tăcea și se uita pe cer, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la cap cu alte multe povești și Întâmplări, el izbutise să-și Înlănțuiască gândurile și să afle fără greș unde trebuia să sape ca să găsească urme ale istoriei. Cei trei băieți apăsau cu nădejde și nerăbdare pedalele care făceau să scârțâie lanțurile obosite și neunse. Într-un târziu, când erau departe binișor de sat, Baronu Îl luă la Întrebări pe Vieru, care tăcea misterios: „Zi, bă, dă-te dracului, unde mergem și ce căutăm, că n-am chef acuma de glumele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Viitorul Primar clătină din imensa căpățână de guzgan pe care o purta pe umeri, Își mângâie mustățile lungi și lucioase, Își umezi râtul rozaliu: „Ești șmecher, da’ nu mă duci tu pe mine!”. Mai târziu, printre bocănituri de copite și scârțâit de roți, se auzi iar răcnetul: „Vaina caput! Vaina caput!”. Prin șanțul de peste drum, lui Mihai Enin i se păru că vede și aude strecurându-se și fojgăind prin buruieni pe Balaurul de pe Valea Puțului. Toamnă fiind, solzii cât țigla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În post, trei la veghe, trei la somn și tot așa, până când uitasem cum era o zi obișnuită, Împărțită În lumină și Întuneric. Eram tot În postul cel mai Îndepărtat și mă luptam cu un ger crâncen și neclintit. Zăpada scârțâia, când o călcam, ca sticla pisată, aburii răsuflării Înghețau și se așezau pe piepții șubei. Nu mă gândeam la nimic, mintea Îmi era goală, oboseala și Îndobitocirea pricinuite de ritmul trei-trei-trei al zilelor ce nu puteau fi deosebite una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ești și tu, ca omul, În faptul trebii. Domnișoara geme ușor, cu fețișoara Înfundată feciorelnic Între gulerul cămășii tale și gâtul tău. Policioara de lemn bate o toacă măruntă și șoptită În gardul lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu. Chingile scârțâie un pic la opintelile mai nărăvașe. Deodată, domnișoara te strânge, spăimoasă, cu mânuța rece de ceafă. Fără să te desprinzi din suava Împreunare, Întorci capul și dibuiești prin Întuneric silueta unuia care bănănăie prin curte. Înșfaci lanterna, o aprinzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sferturi de veac de la uciderea ologului și a câinelui său de un obuz tras din cine știe ce Întâmplare asupra gării, pe când camarazii de arme Îl strigau Monstrulică, iar el se afla În trenul ce-l ducea către făgăduitele orgii, după ce frânele scârțâiseră și garnitura oprise În gara măruntului târgușor despre care știa de la bunica lui, el Încercase să-și imagineze cam unde se izbise proiectilul de pământ. Mersese cu Închipuirea și mai departe și Începuse să bănuiască, apoi să fie sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trandafiri. Nu Întâlniseră nici măcar un câine și, când Își descleștaseră degetele Înțepenite de nemișcare și de frig, ea Îl pusese să Închidă ochii și-l sărutase ușor, aproape În fugă, ca să nu-l sperie, apoi Împinsese portița de lemn care scârțâia și se topise În Întunericul din curte. Ectoraș mai plutise câteva secunde către casă, apoi, brusc, se dăduse aproape nas În nas cu văru-său și un coleg de praștie de-al lui, poreclit Cățelu. Îl urmăriseră, probabil, de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Satului cu Sfinți trecu Într-o noapte o alcătuire pe care unii o recunoscură, În cele din urmă, mai mult după zgomote și mirosuri: În Întunericul aproape desăvârșit gonea nebunește un cal care târa după el un tun ce-și scârțâia fiarele prin hârtoape. Soldatul din spinarea calului zbiera cu bucurie „Vaina caput!” și lăsa În urmă miros de băutură. Încet, zgomotele se stinseră către apus, iar pe spumele căzute din botul calului pe un pietroi alunecă un om și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fiind Încredințați că erau icoane sfințite. Când Florea Cucu ajunsese la locul de popas pentru drumeții osteniți, vântul se repezea cu sălbăticie printre crengile Înghețate ale stejarului și se sfâșia cu șuierături ascuțite În cumpăna pe care o făcea să scârțâie și să trosnească. Omul se ghemui cu icneli și se lipi cu spinarea de partea ferită de vifor a ghizdurilor. Lângă el Înfipse În zăpadă, ca să-l aibă la Îndemână, toiagul. Se gândi să rămână așa câteva minute, ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
goană. De călduri dogoritoare Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e sfântul soare, și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe‐ o pajiște săracă Pune‐ odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână și se pleacă. Scârțâind, din nou ea crește. Mama toarnă cu tot zorul Apă‐ n pumni, și se grăbește La copil și‐i răcorește 121 Obrăjorul . Bea apoi, și ea pe fugă Merge iarăși după asta La copil. și- i dă să sugă, Frânt
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
începutul anului este de la Sfete Gheorghie let 1773 aprilie 23 de zîle”. Uite că se poate face treabă și prin unirea mai multor meșteșugari, cu condiția ca fiecare să aibă alt meșteșug, pentru că altfel s-ar concura și treaba ar scârțâi de la început... De o bună bucată de vreme ne tot învârtim în preajma armenimii din capul Podului Vechi. Nu departe de unde ne aflăm se ridică biserica armenească, mănăstirea sfântul Sava și Bărboiul. Pe toate le cuprinzi dintr-o privire...Liniștea ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
RIG Decembrie frig simbrie de nea iarna asta întârzie så aducå Dintre fularele lungi ies capete cu râsul înghețat aburind înspre cerul turcoaz Nori de cuvinte și semne de exclamare expirate de la obraz se împråștie pe trotuar scârțâind sub tålpile trecåtoare recurente plåtind rente fiecårei clipe prin care gândurile le dirijeazå avântarea și starea
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1611]
-
dumnezeiești îmi mai cânta tata din fluier! Doinite cu jale, ele îmi pătrundeau ca un foc binefăcător și sacru în adâncul sufletului. Dar ne cânta așa de rar! -Pot cânta și eu? -Poți!... Încearcă! Suflu puternic dar sunetele ies betege, scârțâie dezacordate. El îmi așază degetele pe fluier și îmi zice să le ridic și să le așez așa cum îmi spune inima. Dar inima nu-mi spune nimic și eu mă îndepărtez îmbufnată. -Ești fata mea. Lasă că tu o să cânți
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
am murmurat eu. Deși poate că ar fi fost mai nimerit să spun „nevroze feminine“. — Și era? am întrebat. încurcată cu Carlos? — După ea, era noua lui iubită. M-a pus să intru înăuntru, după care a început să-i scârțâie ceva, în spaniolă, lui Carlos, pentru ca în final să-mi zică „Rămâi la ăia de-un soi cu tine“. — Rămâi la ăia de-un soi cu tine? am întrebat șocată. Ca în Poveste din Cartierul de Vest? —Exact, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
inima. Pe masa din fața mea a apărut o ceașcă de ceai, iar tandrețea gestului mi-a multiplicat durerea de vreo zece ori. Am început să plâng și mai tare și simțeam că-mi venea să vomit. —Cioc CIOC? mi-a scârțâit direct în ureche cineva care nu putea fi decât Don. Nu! — Doamne, chiar e în stare proastă, am auzit pe cineva murmurând. Din fericire, m-am trezit râzând ca un copil. Cine a zis asta? am întrebat printre lacrimi. Barry-copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]