1,812 matches
-
soarelui răsărit, închinăciune vioaie care, când o ridica pe babă în picioare, când o ghemuia jos. Prin fereastră lumina mătura masa, desemnând pe podina de lut un pătrat de umbră. în raze jucau scânteietor vârteje de praf. Pe pereți prosoapele sclipeau. Bătrâna dondănea smiorcăită : - Iartă-mă, Doamne, că cu plecăciune vin la tine să depărtezi păcatul, în veci de veci, amin ; îți pup piciorușele șacușa torn și uleiuș în candelă. Doamne, fă-mi mie, păcătoasei, loc la sânul tău, că n-
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
lăsă să-i scape un suspin lung. De patruzeci și cinci de minute Gus și Georgia Vasilakis, Împreună cu fiica lor, Gaia, stăteau În sufragerie. Era duminică după-amiază. Pe măsuța de cafea, o farfurie cu jeleu de trandafiri reflecta lumina ce sclipea din paharele cu vin pe care le beau adulții. Gaia ținea În palme un pahar de bere călduță de ghimbir, marca Vernor. Pe masă mai era și o cutie de biscuiți cu unt, deschisă pentru musafiri. Ce zici de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu biletul pe care-l lăsasem. Era imposibil ca mama mea să se gândească la mine ca la altceva decât fiica ei. Gândurile ei se Învârteau În cerc, iar și iar. Cu ochii Întredeschiși, Tessie privea În dormitorul Întunecat care sclipea și scânteia prin colțuri și vedea Înaintea ei toate obiectele care-mi aparținuseră sau pe care le purtasem. Toate păreau să stea, unele peste altele, la picioarele patului ei - șosetele cu fundițe, păpușile, agrafele, setul complet de cărți din colecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dar cum să le spui acest lucru mulțimilor care te-au sprijinit și care vedeau în tine un succes, un lider... un Mesia al cauzei lor? Cum să le strivești speranțele când în ochii lor promisiunea unui viitor mai bun sclipea ca o stea? Am ajuns cu greu în amfiteatrul în care îi convocasem pe colegii mei. Am închis ușa în urma mea și mi-am trântit spatele de lemnul tare, vopsit în crem al acesteia. În sfârșit, liniște. O pauză... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
stație veche de aprovizionare. Aici nu era Colegiul. Era un depozit pe vremea împăratului. Corvium rămase trăsnit. "Mai exista o cale!" Un depozit... ciudat. Și ce se află în această stație? Căi funcționale de transport feroviar! Ochii Împăratului începură să sclipească. Nu cred că mai circulă trenuri pe acolo, dar măcar căile de acces nu-s surpate... bănuiesc eu. Superb! Nu prea contează unde duc aceste tuneluri atât timp cât duc undeva. Acum... Armata... Armata aduce ceva probleme... Nu cred că ea va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
noi, chiar acolo pe coridor. Era groaznic! Mă cuprinsese un sentiment de nestatornicie și aveam impresia că mă grăbesc îngrozitor. Dar unde? M-am retras pe coridorul alăturat și m-am uitat pe geam să văd ceilalți ce fac. Lumini sclipeau de o parte și de alta a coridorului. Se trăgea și acolo! Am văzut o fată care trecuse de colț și se avântă curajoasă în zona de luptă să-i tragă pe cei căzuți la adăpost. Nu apucă să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Victime?" Mai mulți. Majoritatea, printre care se află și Ana, în stare critică. Grăbește-te! Iar din foc, văpaie de iad! N-am terminat bine de zis, că în capul scărilor apăruse! Era palid de furie și în ochi îi sclipea o lumină nesănătoasă de nebunie! Pieptul îi tresălta rapid și amenințător. Trăia atât de intens! Timpul încetinea în jurul său. Dintr-o privire văzuse totul. Mă observă pe mine cum stăteam la geam și mă uitam la TEG, îi privi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
inima. Ana îi ținu mâna și se uita la el prin ochii întredeschiși. Și se uita atât de dulce la el... Îl trase spre ea și se lăsă purtat. Era deasupra ei. Se uitau unul în ochii celuilalt și le sclipeau de fericire amândurora. Inimile le băteau rapid. El se uita la ea și vedea numai ce dorea, iar ea se uita în ochii lui și vedea că nu mai trebuie să se ferească de ce simte. Își ridică mâna slăbită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se apropie de una din ferestre și se uită în afară. Vedea un câmp imens de zăpadă, apoi luminile orașului peste tot în jur, iar undeva, între câmpul de zăpadă și blocurile înalte ale urbei, se vedeau cinci lumini care sclipeau intermitent, iar în fața lor, o clădire mai mică decât celelalte, cu plăci negre la ferestre. Era colegiul! Era fosta lor casă! Se vedeau tancurile cum trăgeau în ritm susținut în școala lor și îl încercă un sentiment de abandon și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
primejdiile știute și neștiute care-l pasc pe Nar cissus. Ridică un pic tonul: — Unul dintre acești cavaleri nerușinați, puși pe jecmăneală, a intrat în mai multe rânduri pe pământul omului nostru, pretinzând că e domeniu public... O lumină tăioasă sclipește în ochii principelui. Libertul o ia drept încurajare. — Au ajuns la proces, dar magistratul din Herculaneum a refuzat cazul, spunând că nu are autoritate să judece pricini civile în valoare de peste 20 000 de sesterți... — E de competența pretorilor de la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înrudit de departe cu Seius Strabo, mormăie printre dinți. — Știu, răspunde acru Augustus. De aceea l-am numit prefect în Iudeea. Tușește iritat. — O decizie prostească din partea mea și o recomandare și mai prostească din partea lui Strabo. În ochii lui sclipește iarăși o luminiță șireată. — S-o fi dat mare Plautius Silvanus și v-o fi amenințat cu Strabo, dar degeaba face pe leul-paraleul, nu știe un lucru: că Strabo refuză să mai intervină pentru oricine de atunci încoace. Nici măcar pentru
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
au dreptul să le supraviețuiască celor cărora le au închinat viața. Îi face plăcere să-l vadă pe Trio pălind. Prost cât încape, dar se iuțește la minte când e vorba de pielea lui. — Vezi? îl apostrofează părintește. Ochii îi sclipesc de o bucurie răutăcioasă. Nu cred că ți-ar conveni să mori odată cu mine. Adaugă ușor batjocoritor: — Eu sunt om bătrân, pe când tu... Fulcinius reflectează. A luat la început morala de bună și s-a speriat. Acum însă se întreabă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
versurile tale? îl tachi nează Vipsania. — N-are pic de încredere în el, se plânge mama. — Literaților li se potrivește mai bine timiditatea, o liniș tește gazda. Între timp, pe scenă, Piso - înveșmântat într-o togă nouă și cu inele sclipind la fiecare deget - își netezește cu gesturi nervoase părul. Așteaptă mai întâi să se lase tăcerea în sală, după care, cu papirusul încă nedesfășurat, rostește: — Demult v-am promis că vă voi împărtăși din cele ce scriu. Astăzi am să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la ea. Fluturii din stomac au reapărut. O fi la curent că și Gallus se ocupă cu treburi dintr astea? — Și pentru un trepăduș ca Trio Fulcinius l-a pus principele pe Gallus apărător? se minunează Plancina. Ochii bărbatului ei sclipesc neputincioși. — Da’ cine e în spatele acestei povești hidoase? se alarmează Antonia. Plancina intervine din nou: — Libo e un om atât de drăguț! — Fără noroc la femei! pufnește batjocoritor Sallustius. Claudius întoarce capul și-l salută cu mâna ridicată, după care
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mușcat, cățeaua! — Și pe mine! se plânge Domitia. — Agrippina! o dojenește Vipsania. Cum ai putut? — Uite-așa! răspunde tânăra și clănțăne din maxilare. — Nemernico! mârâie Aemilia. — Las’ că nu-i nimic, o liniștește în batjocură Agrippina. O bucurie răutăcioasă îi sclipește în ochi. — Mai ai tu vreo piele de schimb pe acasă pentru amant, ca și perucile din cap! Vipsania constată îngrozită că frumoasa ei rochie cireșie e sfâșiată de sus până jos. Cum o s-o scoată de aici în halul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să lupte pentru supraviețuire. — Cum am să conduc eu școala asta fără tine? se vaită Vitte lius. Praful și pulberea o să se aleagă de ea. Rufus îl cercetează lung. — Înțeleg că trebuie să plec, spune într-un târziu. Ochii procuratorului sclipesc, umezi: — Ești un om liber de acum încolo. Nu știu să fi fost vreodată sclav, scutură cu înverșunare din cap evreul. Nu despre asta e vorba, face repede Vittelius. Îi ia mâna și-i pune în palmă o pungă din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mică de pânză neagră pe post de rochie și sandale cu barete extrem de înalte. Sophie și-a prins părul într-un coc franțuzesc, cam ca al meu și s-a strecurat într-o rochie de cocktail neagră și scânteietoare, care sclipește și strălucește la fiecare mișcare. Arată că niște amărâte de parodii ale lor însele, iar eu nu pot, pur și simplu nu-mi pot șterge rânjetul de pe figură. Când le salut, pot să-i văd și pe Geraldine și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ziar, dar în clipa următoare râde în hohote, citind următorul pasaj: „Chiar și Diana Macpherson, șef de programe cu greutate la London Daytime Television pare să fi fost fermecată de acest bărbat. La simpla menționare a numelui său, ochii ei sclipesc la fel ca la restul populației feminine. «Îi ador sex-appealul evident, spune ea. L-am ales inițial ca reporter, dar încă de-atunci am știut că aș putea obține mai mult»“. Când Geraldine termină de citit articolul, se lasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sânul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul, În cântul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vânt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturând. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brațe În tandre visări; Pe când ca profume pe blânda ei față Plutesc sărutări. Iar aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări; Căci junele astfel din pieptu-i oftează În, dalbe cîntări: Ah
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ce n-adoarme-n pace, Inima îmi bate, bate, și nu tace, Tremură ușor, În fantasii mândre ea își face cale, Peste munți cu codri, peste deal și vale Mână al ei dor. Mână doru-i tainic colo în spre tine, Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline, Inima mi-e grea; Astfel totdeauna, când gândesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine, Bucovina mea! {EminescuOpI 11} SPERANȚA Cum mângâie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristeță, durere și lacrimi, amor, Azilul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mea sbîrcită, pîn-nu-i inima bătrână. {EminescuOpI 43} EGIPETUL Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur, Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
te cuprindă, Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe de-asupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț când
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
crescuse de mic în aceeași casă cu samuraiul și muncise toată viața lui pentru familia acestuia. În timp ce călărea, samuraiul se gândea la valea scăldată în lumina lunii. Fără îndoială că zăpada de acum câteva zile se prefăcuse în țurțuri ce sclipeau acum în beznă, iar casele țăranilor erau liniștite ca niște morminte. Doar soția sa, Riku, și încă trei-patru oameni erau încă treji așteptând întoarcerea sa lângă vatră. Câinele avea să latre, ciulind urechile la pașii lor, iar caii aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca o carte deschisă.” Misionarul știa că japonezii îl vor cruța pe cel de care se pot folosi, indiferent dacă-l plăceau sau nu, iar el, ca tălmaci priceput, le era încă de trebuință autorităților din această țară cărora le sclipeau ochii după câștigurile din negoț. Acesta era motivul pentru care și naifu, și shōgunul le îngăduiau misionarilor creștini să locuiască în oraș, cu toate că îi disprețuiau pe creștini. Naifu își dorea încă un port, cu nimic mai prejos decât Nagasaki, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de orez adusă îndată de Riku, seniorul puse tot felul de întrebări despre viața din vale. Apoi, în vreme ce sorbea cu poftă zeama rămasă din fiertura de orez, zise deodată: — Azi am un dar frumos pentru tine. Însă văzând cum îi sclipesc ochii unchiului la auzul acestor cuvinte adăugă: Nu aduc vești despre nici o bătălie! Să nu crezi că o să înceapă vreun război, mai bine ai face să te lași păgubaș de visul de a te întoarce la Kurokawa! Dar am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]