1,007 matches
-
fi aclimatizat mai întâi cum trebuie. Flori care au început deja să înflorească anormal de devreme se văd ca niște pete luminoase în grădină; grădinarul mai taie pe ici pe colo ca să obțină o formă perfectă. Porsche‑ul demarează, pietrișul scrâșnește sub roți și e împroșcat în toate părțile când motorul atinge turația maximă. Rivalul dispare în grabă, așa cum se cuvine. Sophie și‑a deplasat toată greutatea pe un picior și stă totuși așa, într‑un singur picior, mai bine decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și pistruiate paharul din mâna doctorului estetician. — Sia Strihan a avut o expoziție de pictură sau grafică ? se întoarce Poetul spre estetician. — Da, pe vremea când lucram la muzeu. Un fel de geometrie rece. Culori stricte, negru-alb- roșu. Ca un scrâșnit din dinți. M-a îngrozit ! — Avea un teanc de planșe vechi, unele făcute chiar în închisoare, din care s-ar fi putut alege un set excelent. Dar n-a vrut !... Dorință dementă de... negarea oricăror amintiri. Parcă voia să dovedească
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
această clipă ! Imaginea rulează intermitent, în ore bizare. Totul pare stătut, pulverizat, lâncedă nemișcare. Timpul își înclină brusc unghiurile, un fulger perforează, pe neașteptate, văzduhul de vată, ora recapătă contur, își restrânge marginile ascuțite, se ridică, vie. Arcul se aude, scrâșnind undeva, departe. Ziua își dezvăluie, din nou, pentru o fracțiune, înfățișările, forțele obscure, care așteaptă miraculoasa atingere, gândul care recheamă și ordonează. ...Aproape ora cinci după-amiază, vineri. Amețit de greutatea zilei toride, se apropie de ușa de sticlă a bibliotecii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rostogolindu-ne mai departe spre crâng. Îi văzurăm și pe vrăjmași, din ce În ce mai mulți - răsăreau de peste tot și erau mari cu toții, de parcă Tatăl le greșise Întreg neamul când Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni Enkim, cu furie, În spatele meu. - Cin’ te-a pus să vii cu mine? Ne-am repezit În crâng și, stk, stk, stk - sulițele alea micuțe ne vâjâiră pe lângă urechi. Apucai să zăresc una care tremura, Înfiptă adânc În scoarța unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am mai zis. - Marș! Câine de pripas! Îmi spuse unul dintre ei și, intrând În peșteră, se repezi la mine și mă izbi cu piciorul. - Mare noroc ai că Vindecătorul tău te-a Învățat să lovești doar omul legat, am scrâșnit. Mă mai lovi o dată și se pregăti să mă joace În picioare când, cel rămas afară Îi strigă: - Stai! Vindecătorul Îl vrea Întreg pentru noaptea ce vine. - Da? făcu primul și se ghemui În fața mea. Mă scuipă și rânji. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mare, Îmi spuse el, Îmbrățișându-mă. Acum, Enkim te-a salvat și el pe tine, par falnic al Tatălui ce ești! Oh, și s-o vezi pe Vinas ce mai plângea de dorul tău, mai zise el, hlizindu-se. - Enkim! scrâșni Runa, iar Enkim se făcu mic. Abia atunci văzui că Își dăduse cu funingine pe țeastă și pe față. Ia mai dă-l Încolo! M-am aplecat și m-am uitat la pășitorul său, să-i văd rana. Era legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În seamă. Așteptarăm până ce Îi văzurăm Încotro o iau - grăbiți, fără să scoată un zgomot, se afundară În pădurea de la poalele muntelui. - Vinas știe și ea de apa care duce la Marea cea mare și vrea să ne taie calea, scrâșni Runa și se lăsă să alunece Înapoi. Dacă ne Întoarcem, dăm de pândarii pe care, cu siguranță, i-au lăsat În urmă. Spre Apus sunt munți de netrecut. Of, of, doar spre Răsărit o să avem noroc. Ne-a făcut semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o parte În alta, ridicând pe spinările lor bucăți uriașe de gheață, unele dintre ele Într-atât de Întinse Încât Îmi venea să cred că sunt la fel de mari ca munții mei de acasă. Marea vuia, bătută de vânturi tăioase, ghețurile scrâșneau și vâltori de spumă izbucneau ici-colo, de-ți venea să crezi că departe, spre Miazăzi, apa, pământul și văzduhul se amestecau Între ele. Moru! Ticălos netrebnic! Ți-ai bătut joc de mine, porc de frate de sânge ce-mi ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
eu: - Krog nu știe nici măcar ce nume poartă tatăl lui. Și nici nu merită s-o știe. Krog nu e nici un toiag, al nici unui Tată, al nimănui. Unde mergem acum? - Potolește-te, frate al lui Moru. - Blestemați fie, toți! am scrâșnit cu vorbe rele, În minte. Și Moru, și Psara, și Mila, toți! Ba chiar și tu, Tată... M-ai adus până aici, iar acum? Asta ai vrut? Să-ți duc vorba atât de departe, și după aia să mă uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ăsta, dar m-am răzgândit. În ultimile zile n-ai dat de unul Enkim și de femeia lui, Runa? Unii care au un prunc pe care Îl cheamă Unu? Barra se Înegură. - Noi nu știm decât despre Unu, zise el, scrâșnind. E rămas, și el, În legămintele lăsate de Tatăl. De văzut Însă, nici că l-am văzut vreodată. - Taică-său, Enkim, le-a lăsat semne celor conduși de Scept, ca să știe să-mi ia urma. - Ah, Enkim e ăla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ei le priviră, care horcăind, care mormăind supărat. Deodată, Dyas dădu un strigăt și-l Întrerupse pe Vishu, cu vorbe rostite rău. Era gata-gata să dea În el, iar Vishu plecase capul, vinovat, așteptând lovitura fără să se clintească. Dyas scrâșni Însă și, fără a-l mai pocni pe Vishu, se grăbi să vină la mine. - Pleacă mai repede, vere, Începu el, căci urmăritorii tăi au luat calea mării și vin Încoace. Am simțit cum mi se Încinge capul. - Dar cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Zâmbea În felul acela al ei, pe care-l deprinsese de când rămăsese grea. - Sunt Întregi? Întrebă. - Da’ tu cum ai vrea? se răsti bătrâna. Sunt Întregi și zdraveni, ca și tine. Ca și ucigașul ăsta mut care e tatăl lor, scrâșni ea. Am simțit cum mă trece un fior de răcoare prin măruntaie. - Îl placi pe Dupna, i-am spus bătrânei. - Cum să nu, că doar e fiul meu. Dar, una și cu una fac două. Copiii tăi și femeia sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știi? l-am Întrebat pe Scept. L-am văzut cum se Îndreaptă odată. Ochii i holbară și mai și, după care strânse din fălci de-am crezut că o să-i crape măselele. - Și asta... tot de la Tatăl ți-e lăsat? scrâșni el printre dinți. Ochii Îi alergau de la Dupna la Logon, că erau atât de murdari și de slabi Încât abia mai puteai să-i deosebești. Până la urmă, Îl recunoscu pe vechiul său tovarăș și rămase cu ochii țintă la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și o fărîmă de curaj, cu povara ta uriașă de superstiții urîte și Învechite. Vai, tu, biată făptură plămădită din aluat și untură, hrănită cu mîncare puțină și adăpată cu băuturi proaste. Ai rătăcit pe străzi Îndrugînd fraze răsuflate ce scrîșneau ca pietrișul În gura ta, pe cînd viața Îți oferea bucurie, faimă, măreție, dar nu te-ai Înfruptat din ele pentru că nu purtau parfumul șefului, binecuvîntarea preotului sau acordul meschin și inutil al lui Mike, Mary, Molly, Kate sau Pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu mîna pe revolverul aflat În toc, privindu-i cu viclenie printre pleoapele strînse ale ochilor săi mici. Față de șobolan de oraș, uscat, cenușiu, viclean, sigur, buze groase, glas tăios, cîteva Înjurături aspre, bolborosite, vorbe fără viață, fără sens, ce scrîșnesc ca pietrișul. Ce dracu’ căutați aici, mă, mucoșilor?! Cine dracu’ v-a trimis să dați tîrcoale pe lîngă hangarul ăsta?!... Unul din băieți, un copilandru cu obraji bucălați și roșii din Sudul Îndepărtat, cu ochii albaștri și păr blond, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sutele de mii de oameni din asistență, se împing și se calcă englezește pe bătături, chiuind cu entuziasm și aclamând o caleașcă, încărcată corespunzător cu un prinț și o prințesă, în timp ce dincoace în România, miile de creștini năvălesc hăulind și scrâșnind, către un butoi plin cu apă de izvor, care cică ar fi tămăduitoare. Pentru ca s-ajungă la tot cartierul se mai și îmbuteliase mii de pet-uri cu apă chioară. Dar asta nu-i potolește, pe creștinii deveniți deodată niște
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
afară, la iveală, să se vadă acilea în fața instanței. învinuitul: Minte. Are martori că i-a dat soacrămea salba? Să se face dreptate. Era o amărâtă, de unde mânca, de unde nu mânca. în acest timp, un tren marfar trece hodorogind și scrâșnind pe sub nasul ferestrei Tribunalului. învinuitul: După aia, ce a făcut? I-a dat Dumnezeu noroc și a murit. (râsete în hohote în sală). Cum cine? Soacră-mea. Judecătorul: Deci, a existat o salbă? Și ai vândut-o pe bani pentru
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de băsescu, dar conform semnului de la șefuleț, făcând puterea de tot rahatul. Asta s-a întâmplat, ehei, mai prin primăvară și atunci a ieșit un hăhăit național de toată frumusețea, numai Băsescu, se zice, că n-a hăhăit, ci a scrâșnit, „Dumnezeii și parastașii..." Vă rog să-l iertați, se credea încă pe puntea mineralierului. Mircea Toader și-a luat safardeaua meritată și a rămas pe mai departe lider de grup. Situația aceasta, chiar dacă multora le pare imbecilă, și PDL spera
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de sticlă. - Numai prostii, numai tâmpenii la televizor. Da’ ce să faci altceva? Din casă nu pot ieși, că sparg ăștia strada să bage tramvai. Nici geamurile nu le mai pot deschide de frica prafului. Într-adevăr, casa se zguduie, scrâșnește - un buldozer încearcă s-o smulgă din rădăcini. Mă întreabă ce mai e prin capitală. Răspuns invariabil: ce să fie? aglomerație, mitocănie și afaceriști burtoși. Tanti Mizi intră cu o tavă de argint pe care sunt cafele și dulcețuri; pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mine. Nu înțelegeam cum de lovește așa de aproape, din moment ce nu mă vedea... După ce lumea de la pomană se sătură de râs, le-am povestit cum i se făcuse rău Bunicului nu mai departe de două săptămâni în urmă: gemea și scrâșnea din dinți. Cred că îl dureau rinichii, iar rănile de picioare începuseră să-i sângereze. Bunica m-a chemat alarmată. Eram numai noi trei în casă. Am venit într-o suflare și am încercat să-i masez mâinile și gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
privirea poetului aproape continuu, încât, alături de actul crucificării, acestea sunt, la nivelul volumului, laitmotive: două femei în vârstă mi-au observat palmele străpunse / (...) / abia atunci mi-am simțit cununa de spini. Poetul dezvăluie o geneză proprie, sui-generis - prima dată am scrâșnit din dinți / apoi am strâns pumnii / în cea de-a treia zi am căzut / peste lumea picioarelor mele -, dar secvențele acesteia sunt decelabile în întregul volum, unde e remarcabil, în manieră postmodernă, aportul discret al intertextualității, mai ales că, spre deosebire de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
continuată de toți ceilalți: voi puteți completa / cu viața voastră / această poemă. Și, totuși, în ciuda repetabilității, în numele oricui își asumă cu sinceritate micimea destinului, poetul recunoaște: eu nu știu nimic despre viață, deși am înghețat am foșnit mam topit / am scrâșnit, iar absența virgulelor aici ar putea fi citită și ca o sugestie a continuității, fără pic de răgaz, a caznelor viețuirii. Poezia surprinde, cu mijloacele-i specifice, o realitate incomodă de care poetul nu se lasă însă descumpănit, de vreme ce continuă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
să fii văzut de vreo persoană cunoscută. Totul era secret. Cei dinafară nu trebuiau să cunoască crimele comuniste. Duba se pornește. Drumul a fost scurt și iată-mă în fața unor porți grele metalice. Șeful escortei apasă pe un buton. Porțile scrâșnesc puternic și se deschid. Pășesc înăuntru escortat de doi gardieni. Îmi dau seama din primul moment că mă aflu la închisoarea militară. După ce s-au făcut toate formalitățile de predare-primire a „coletului”, sunt luat în primire de un gardian și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
pâine cu magiun, strîngîndu-mă în carapacea mea, după care am pornit spre liceu. Nu cunoșteam orașul și cred că barbarii, la Roma, au fost mai degajați decât mine. Mă speriam de câte ori trebuia să trec strada și auzeam frânele vreunei mașini scrâșnind. Nu apucasem să-mi formez reflexe citadine, așa că alternam curiozitatea cu teama. La prânz, am făcut drumul invers. Am căscat gura în fața vitrinelor de pe Bulevardul Elisabeta, uimit mai mult de manechine decât de hainele expuse, m-am oprit să mă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ciment rece și întuneric mirosind a acru, băncile erau ocupate de soldați ce plecau la război. Ne-am găsit cu greu un loc unde să stăm. Prin geamurile murdare nu se zărea nici o lumină afară. Din când în când, treceau, scrâșnind, trenuri de marfă sau cu armament pentru front. Până la urmă, inevitabilă, catastrofa s-a produs. Ne-am despărțit. La vreo două săptămâni, ușa dintre sufragerie și camera mea s-a deschis pe neașteptate. Ironic și răutăcios, "unchiul George" flutura un
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]