979 matches
-
Întrebă încet: ― E mai bine să plec? Doina Popovici îi mulțumi cu un surâs. Avea ochii plini de lacrimi. * Melania Lupu ronțăia un biscuit. Suspină ușor. " Aș mânca un marțipan. Un marțipan roz cu miezul de fistic." Doru Matei privea scrumiera plină de mucuri. ― Plecați în oraș, domnule Matei? se interesă bătrâna. ― Ce-ți veni? ― Observ că v-ați schimbat. ― Ei bravo! N-am de gând să rămân toată viața în pijama. Sculptorul îmbrăcase un costum sel et poivre la care
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ținea un satâr de bucătărie. ― Îți crap capul! ― Vă deranjez? Se întoarseră brusc. Maiorul Cristescu surâdea în prag. CAPITOLUL XIII SOLUȚIA DE 18 CARATE Melania Lupu ronțăia un biscuit. Suspină ușor: "Astăzi cred că nu mai vine." Doru Matei privea scrumiera plină de mucuri. "Ciudat. Mi-e frică. N-am simțit niciodată ceva asemănător. Știu că e cineva în spate. Mă întorc, și nu văd pe nimeni." Grigore Popa asculta pendula. "Tic-tac... Da, voi pleca la Londra. Am să mă stabilesc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
scoase o cutiuță verde din piele de crocodil de mărimea unui etui pentru ruj. Cutia cu margini de argint conținea două „platine“, cum le zice ea, două țigări Marlboro Ultra Lights. Își aprinse una, apoi o lăsă neatinsă pe marginea scrumierei. —Așa că iată-mă În ținuta mea de divorțată, și Milton zicea Întruna ceva de genul „Trebuie să mergem sus, toată lumea e la etaj“, când de fapt nu era nici naiba acolo, cu excepția lui Beyoncé sau Lindsay Lohan, sau o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Peg, răposata doamnă Chowder („moartă de patru ani“) s-a ocupat de alegerea mobilei, a așternuturilor pentru paturi, a tapetului, a jaluzelelor, lampadarelor, draperiilor și a tuturor numeroaselor obiecte care stau pe diversele mese, noptiere și birouri: mileuri de dantelă, scrumiere, sfeșnice, cărți. — O femeie cu gusturi desăvârșite, spune el. După părerea mea, decorul exagerează prin prețiozitate, o încercare nostalgică de a recrea atmosfera unui New England dispărut care a fost, în realitate, mult mai aspru și și mai sărac decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
dispar toate urmele acelei vieți. Inventatorul supraviețuiește în invențiile sale, arhitectul supraviețuiește în clădiri, dar cei mai mulți nu lasă în urmă monumente sau realizări durabile, ci un raft cu albume de fotografii, un carnet de note din clasa a cincea, o scrumieră șterpelită dintr-o cameră de hotel din Florida, în ultima dimineață a unei vacanțe abia amintite. Câteva lucruri, câteva documente și o mână de impresii lăsate asupra altora. Care, invariabil, spun istorii despre persoana decedată, dar, de cele mai multe ori, încurcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
România, alții îl numeau „un caz patologic“. Cred că numai noi și Constituționalul junimist n-am atacat. Își băteau joc de el, dar de oprit nu l-au oprit. Și știi ce-a făcut Lahovary? Domnul Mirto strivi țigara în scrumieră, lângă a lui Dan. — Și-a publicat imediat seria de articole într-o carte, la tipografia ziarului, fiindcă au și ei, la fel ca noi, tipografie proprie. Titlul n-a prea fost înțeles, Histoire d ’une fiction, pe românește e
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
continua să se cramponeze de nisipurile și obiceiurile lor - arătă spre exterior, spre îndepărtatul turn de unde un muezin chema la rugăciune... E ora de rugăciune... Veniți la moschee? Guvernatorul încuviință în tăcere, se apropie de masă, stinse havana într-o scrumieră masivă de cristal și răsfoi hârtiile pe care le studiase: — Pe urmă ne întoarcem, spuse. Să rămână o secretară; astea trebuie să plece mâine. — O să vă duceți acasă să mâncați? Nu. Anunț-o pe soția mea. Ieșiră. Anuhar dădu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pentru el, spuse. E targuí, și nu există nimeni pe lume în stare să prindă un tuareg solitar în deșert. L-au trezit lumina și liniștea. Soarele pătrundea din belșug prin fereastra zăbrelită, luminând șirurile lungi de cărți și făcând scrumiera de alamă plină de mucuri să arunce sclipiri argintii, dar, în ciuda orei înaintate, nu auzi nici cel mai vag zgomot în curte și era sigur că nici nu sunase deșteptarea, ca în fiecare dimineață. îl neliniști acea tăcere. Anii îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
făcea călărie, mai tîrziu conducea mașina, dădea serate, invita critici literari, purta discuții mondene, cunoștea intimitățile figurilor proeminente ale urbei, cînd vorbea despre ele le spunea familiar pe numele mic, scria și versuri, publica În fiecare an cîte o carte. Scrumiera s-a umplut. O deșert la gunoi. Nu suport mirosul chiștoacelor. Și cînd te gîndești că fumez de la șaisprezece ani. De ce n-am putut să pătrund În lumea bună? Pe mine nu m-au curtat niciodată bărbații cu situație, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sonerie. Na, că sună. Blestemat gîndul ăsta care cheamă din ce În ce mai des Întîmplarea. — Imediat, doamna Oprișan, o clipă să-mi pun ceva pe mine. Tocmai am ieșit din baie. țîmi strîng la repezeală foile de pe masă. Ascund radiatorul În șifonier. Deșert scrumiera În găleata de gunoi.) Gata, puteți intra. — Ghici, ce v-am adus? — Nu știu. — Ei, hai gîndește-te. Văd că ați venit fără ibric. Aveți iar nevoie de o cerere? — Nu mă lua așa că mă superi. — Iartă-mă, dar — Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Sulio! Doamna E. se duce vădit iritată la bucătărie. Domnul D. moțăie În fotoliu. Algazi s-a adîncit În lectură. Niki Bârsan s-a tolănit pe canapea alături de Wanda. Fixează atent o țigară mînjită de ruj care arde singură În scrumieră. — MÎine o să vuiască tot orașul. Asta și vreau! Că nu te simți bine, dacă nu-ți cari brelanul după tine. Craii tăi nesărați. Ce-oi fi găsit la haimanalele astea? — Publicitatea, păsărico. BÎrfa, intrigile! Un artist care nu scandalizează nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai naturală. Ajung din nou În locul de unde am plecat. Muncitorii nu mai sînt acolo. Mă apropii de fereastra spartă. Nu e nimeni Înăuntru. Văd un birou jupuit pe care se află un telefon, un teanc de hîrtii În neorînduială, o scrumieră cu cîteva chiștoace În ea. LÎngă pereți bănci lungi de lemn negeluit, pe un suport metalic, vopsit În verde, un televizor Diamant cu butoanele scoase. În colț un dulap Închis cu lacăt, deasupra lui două cești de cafea, o savonieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lîna era raționalizată: chiar și cele uzate erau păstrate pentru prieteni. A treia dugheană era tradiționala dugheană a „elefantului alb“, cu toate că elefantul devenise negru; numeroase familii angloindiene Își vindeau colecțiile de miniaturi de abanos. Mai găseai acolo o sumedenie de scrumiere de aramă, chibritelnițe brodate care nu mai conțineau de multă vreme chibrituri, cărți prea ferfenițite ca să poată fi vîndute la anticariat, vreo două albume de cărți poștale, o serie completă de ilustrații la opera lui Dickens găsite În cutii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Anna se așeză, tăcînd stînjenită. — Nu plînge! exclamă el, uimit. — Era vorba să Închidem, amîndoi, ochii... — I-am Închis. Salonul luminos și artificial, unde se simțea atît de străin, nu se mai vedea; dispăruseră și revistele cu coperte lucioase, și scrumierele de sticlă. Întunericul era deplin. Digby Întinse o mînă și o atinse ușor pe a ei. — Te supără? o Întrebă. După o lungă tăcere, o voce uscată Îi răspunse: Nu. — Nu-i așa că eram Îndrăgostit de dumneata? Ea nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pionier“ și „indian“. În salon luminile erau stinse, dar, cum perdelele nu fuseseră trase, Încăperea era scăldată În razele lunii. Se auzea susurul fîntînii și se vedea limpede umbra argintie a frunzișului. Exemplarele din The Tatler erau rînduite pe mese, scrumierele fuseseră scoase, iar pernițele - scuturate și așezate pe fotolii: Încăperea semăna acum cu o sală de expoziție În care publicul e ținut la distanță de un cordon. Următoarea ușă prin care trecu fu aceea a cabinetului doctorului Forester. Și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-i va folosi la nimic să reflecteze. Un copil, Îl faci sau nu-l faci; nu e o decizie rațională, nu face parte din hotărârile pe care o ființă umană le poate lua În mod rațional. Își strivi țigara În scrumieră, apoi murmură: — De acord. Annabelle Îl ajută să-și scoată hainele și Îl masturbă ușor ca să-l ajute să pătrundă În ea. El nu simți mare lucru, afară de catifelarea și căldura vaginului. Curând, Michel Încetă să se miște, frapat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
vechi cu o singură limbă, mai mulți ochelari (scoși din uz), un ghiveci de flori, diverse soluții de curățat, tacâmuri într‑un suport de plastic, o trusă de bărbierit, câteva articole de toaletă într‑o pungă colorată de plastic, o scrumieră, un portofel mic și gol, mai multe cărți ferfenițite, câteva hărți turistice, un castron de porțelan cu ațe și ace de cusut. În capul lui Rainer vuiește marea, iar niște picioare bronzate și zvelte se îndreaptă înspre ea, picioarele aparțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
curat, dar plămânii Îi simțeam oricum mizerabili. Fumasem mult cu o seară Înainte, cam peste puterile mele, ca să zic așa. Dar ăsta sunt eu: fumător cu scrupule, primul care strâmbă din nas la hainele Îmbâcsite și tot primul care golește scrumiera, deschide geamul. * Spiritul ăsta igienist mă mânase și pe mine afară din casă În acea dimineață de august. Mătușa Clara, gazda mea de peste vară, se apucase pe la 9 să spele cele câteva vase, pe care le murdărise sărbătorindu-și, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de făcut. Devii filatelist, crescător de ciuperci sau albine, pleci pescar în deltă, găsești altă iubită, mergi mai des la cinema. Te-apuci de schi și înot sau de limbi străine. — Gata, gata, aiurezi... și Ortansa strivește mucul țigării în scrumieră. Mai bine află date despre Manole : locuiesc într-o singură cameră. Ei doi și băiețelul. Orice apropiere trebuie programată dinainte, îndelung pregătită. Se încălzește apă, se așteaptă să adoarmă copilul. Al cărui pătuț se află la un pas. Asta durează
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai facem noi cei de aici, din România lui Boc și Băse, acum când trăim vremuri pedeliste, adică tradus în limba plastică a poporului, vremuri de rahat. In țară nu mai curge lapte și miere, ci doar necazuri, țigări și scrumiere. Băieții și fetele, bărbații și femeile, moșnegii și babele emancipate, au sau n-au cafea, își aprind țigările. Poți oare să ai inima ceea câinoasă, ca să le spui chiar de la obraz, dragi români, eu m-am lăsat, așa că vă rog
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
pot deloc orienta într-un spațiu închis, (și una, două îi auzi țipând, mamăăă/nevastăăă, unde mi-s ciorapii/cheile/tricourile? Etc..."), iar femeile, în mod ciudat, știu întotdeauna unde se află, ciorapii lui, tricoul, cheile, sarea, farfuria pentru pizza, scrumierele, ceaunul de mămăligă sau chiar șurubelnița sau holțșuruburile? Eu cred că asta ni se trage, ehei, de pe timpul statului în peșteri. Masculii, toată ziua, umblau de nebuni, pe dealuri și câmpii, după vânat mamuți și pescuit, străbăteau distanțe enorme, fără
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ascultă! m-a luat de mână - era gheață - și m-a băgat în toaletă. Uite, prin găurile alea mici de la duș ei aud totul. Apoi m-a tras înapoi în cameră și, cu degetul pe buze, mi-a indicat o scrumieră albastră, de parcă ar fi vrut să spună că e vorba de un microfon de sticlă. Privirea îi era rătăcită, sălbatică, defectă. - Ei, dacă tot ai venit până aici, a continuat în șoaptă, hai să facem sex. A început să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și o gură. Femeia îl imploră cu lacrimi în ochi: dă-mi te rog portofelu’! Tocmai am luat salaru’ și mă omoară bărbatu-meu dacă mă întorc acasă fără el! Ieșise din schimbul de noapte, avea niște cearcăne cât o scrumieră. Plânsul îi boțea chipul până când aducea cu un amabalaj de napolitane mototolit. Hai nu mai plânge, fă! o alintă Minge-de-tenis. Îi trecu degetele peste obraz ca o mângâiere. Din obrazul boțit țâșniră trei pârâiașe roșii. Alintătorul izbucni într-un râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
privirile vag jinduitoare ale multor altor clienți. În clipa În care Valerică Așchiopoaie, buldozerist originar din Moțca-Neamț, Își privi „șeasul cu Împărțeală“ (electronic, n.n.) și citi pe cadran ora 22:15, colegul lui de muncă, șoferul Zare Popescu, scuipă În scrumieră o bucată de sticlă de la paharul din care mai devreme mușcase și, ridicându-se brusc de la masă, se Îndreaptă spre „fileul francezilor“. La capătul lui Îl descoperise pe un fost coleg de armată: teristul Radu A. Grințu.) „Printr-o ironie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
în pace. N-aude nimeni un zornăit? Nimeni nu auzea nici un zornăit. — Aud clar un zornăit. Parcă ar fi un șurub, o piesă care se desprinde. Se întoarse spre tata. Care parte a mașinii a fost proiectată de tine, Ted? Scrumierele, nu-i așa? — Direcția, spuse tata. — Uite, Michael, oi! Am parcat pe faleză. Fuoiarele de nori care se încolăceau pe cer m-au dus cu gândul la vata de zahăr, declanșând o asociație de idei care a dus inevitabil la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]