112,413 matches
-
că, la ruși, drumul vechi era barat în întregime încă din start. Pe când la noi semideschis. Afară doar dacă nu ni-l bararăm noi singuri. Dar asta ne privește. Prietenul cârcotaș mai zice: observați când a început tărășenia?...Prima din secolul 20... Păi, în octombrie. Luna când încep să se facă și socotelile definitive din pragul iernii. Octombrie, visătorul, - am făcut cu dulcea lui lumină, cu marile proiecte ale culesului abia încheiat... Bine, bine, ajunge, mă întrerupe, nervos amicul, lasă-mă
Rău de octombrie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13847_a_15172]
-
în anul acesta/ caută-mă în altul».// dulce ca o prietenie în jurnalul/ celui timid te-am căutat/ și nu erai acasă.// noaptea slobozi cîinele/ care-ți și ia urma./ luna pe streașină/ plină de grație.// întorci capul./ prea tîrziu" (secolul XXI). Acest "prea tîrziu" e încă un semnal al despărțirii de ceea ce a fost prea devreme, de ceea ce probabil continuă a fi astfel... Încă o față semnificativă a vîrstei aurorale se ivește în producția poetului arădean. E acea nediferențiere între
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
Și câinii? / Da, și câinii! Și mă-ta mare care a văzut Cehoslovacia invadată de roboți? Da, și mă-ta mare!" (Conversația) sau „A sosit clipa înduplecării și a bătut în ceasuri / până când orelor li s-a făcut dor de secole". (Ceas) Un poem e dedicat lui Mihai Ungheanu, un altul, firav însă, pare că vrea să spună ceva mai mult (Monotonia spălătorilor de parbrize), iar două versuri, stinghere, par într-adevăr rătăcite în această carte: „Mi-a ieșit iubirea în
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
interesa numai să epateze, să se poată lăuda cu operele care se găseau în colecția sa. La un moment dat a aflat că în posesia unui oarecare Pamphilius se afla un vas de mare artă, opera unui sculptor celebru din secolul II i.d.Cr., Boethos. Pur și simplu i l-a luat din casă. Puțin mai târziu i s-a spus că aceeași casă mai adăpostește alte două vase pictate, de mare valoare; imediat a poruncit să-i fie aduse. Iată
Un corupător corupt condamnat de justiție by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13835_a_15160]
-
nici o stradă nu-i un Styx.// O calfă traversează timpul,/ în timp ce domnii beau la Brofft;/ să treci în alt eon e simplu,/ pot pentru ca să zic: un moft." (Caragialeta p. 74). Prin cuvinte, forme poetice și citate din literatura începutului de secol XX Șerban Foarță dă o prospețime postmodernă lumii lui I.L. Caragiale. Dar spiritul lui Caragiale a îmbibat întreaga cultură română de ieri și de azi. El poate corupe versuri devenite loc comun după primii ani de școală („Mult e dulce
Vă place Foarță? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13840_a_15165]
-
după ce am audiat Sonata. Deci (mă, ce-mi place cuvântu^ ăsta), sunt un intrus în lumea asta a veseliei debordante de la sfârșitul săptămânii. Simt vetust și văd monstruozități... Nu parafrazez, vezi-ți de treabă Sunt depășit de istorie, de acest secol care va fi "Surprize, surprize", "Marea provocare" sau nu va fi deloc. Cine-a zis asta? Mao Tze Dun? Malraux? Andreea Marin? Bush jr. I? Dan Negru? Lapsus În orișice caz, secolul XXI este un teritoriu în perimetrul căruia trăiesc
Între ultraMARIN și NEGRU by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13856_a_15181]
-
de treabă Sunt depășit de istorie, de acest secol care va fi "Surprize, surprize", "Marea provocare" sau nu va fi deloc. Cine-a zis asta? Mao Tze Dun? Malraux? Andreea Marin? Bush jr. I? Dan Negru? Lapsus În orișice caz, secolul XXI este un teritoriu în perimetrul căruia trăiesc oameni absolut normali, îndrăgostiți de micul ecran de parcă ar fi citit la ( tele)comandă "Prima iubire" de Turgheniev și au dat în a doua tinerețe. Ce caut eu printre ei? Ce pot
Între ultraMARIN și NEGRU by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13856_a_15181]
-
opera. În același timp, mitul încrederii în sine, legat de numele său, avea darul să primenească o mentalitate moștenită la un mod ce spulbera credința puritanilor că eului trebuie să i te împotrivești din toate puterile, credință consemnată de lexiconul secolului al XVII-lea. Este un fapt cunoscut că puritanii au îmbogățit limba engleză cu o seamă de cuvinte compuse, al căror sens era perceput ca pozitiv numai dacă exprimau o atitudine de negare sau dispreț față de eu; dimpotrivă, a folosi
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
filmului prin istoria festivalului, iată o veritabilă obsesie a actualei ediții; de altfel, e și primul an în care s-a înființat și funcționează un "Departament de istorie" al Festivalului, care are de studiat un drum de peste o jumătate de secol. Aici ar fi de povestit (tot scurt) o mișcătoare seară omagială, în memoria lui Maurice Pialat și Daniel Toscan du Plantier, care au murit la începutul lui 2003 (primul de tristețe că nu mai filmează, al doilea de epuizare zicea
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
fanariote. Se regăsește astfel și limbajul "lumii vechi" din comediile lui Caragiale: nu numai în cremenalul lui jupîn Dumitrache, ci și în epistat, exoflisi, plastografie etc. Cel mai mare profit îl obținem însă din urmărirea formelor familiar-orale; din păcate, textele secolului al XVIII-lea, mai ales cele de viață cotidiană, au fost prea puțin folosite ca surse de material pentru dicționare și descrieri de istoria limbii; e deci de așteptat ca aceste anaforale să aducă unele surprize. Un cuvînt neînregistrat de
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
Dorin-Liviu Bîtfoi Se împlinește în luna mai a acestui an exact un secol de la apariția faimoasei Geschlecht und Charakter, monumentala, controversata și singulara lucrare antumă a lui Otto Weininger după unii o capodoperă absolută, după alții doar expresia frustrărilor unui tânăr abia ieșit din adolescență. Ea a fost tradusă la noi foarte recent
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
sale cotidiene, el părăsește iarăși țară, la nici un an de la întoarcerea din Germania, cu destinația Paris. Aici vede, în mod sigur, minusculă retrospectivă Van Gogh organizată, la un an de la moartea celui mai neliniștit dintre actorii artistici ai sfîrșitului de secol, în cadrul Expoziției independenților. Sinceritatea crudă a lui Van Gogh, combustia să lăuntrica și fervoarea exprimării spontane, fără precauții și fără menajamente, puteau constitui o lecție exemplara pentru un privitor atent, avizat și insațiabil cum era Luchian în mod aproape natural
Stefan Luchian (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13881_a_15206]
-
căutarea lui. Personajele ei îl caută în viața de zi cu zi, în societate, în sex, în creație, într-o luptă utopică, în spații primitive, în prietenie, în Biserică, în superstiții, în moarte. Flora Tristán este o figură marcantă a secolului 19. Ideile ei, tipărite în volumul „Uniunea Muncitorească" și prezentate în Franța anului 1844, când a întreprins un turneu în interiorul țării pentru a le vorbi celor exploatați despre ele și a forma alianțe ale clasei muncitoare, mai întâi în Franța
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
în ultima vreme a fost moartea subită a unui individ numit Paul Gauguin, un artist reputat, dar dușman al lui Dumnezeu și a tot ce este decent pe acest pământ." Mario Vargas Llosa ne reamintește că lumea utopiilor a aparținut secolului XIX. Căutarea unei lumi ideale, a Paradisului, nu dispare însă. Societatea nu s-a schimbat, doar unghiul din care privești lucrurile, vorba autorului: azi nimeni nu l-ar mai condamna pe străinul lui Camus pentru indiferență. Lumea încă se împarte
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
academic ( Dicționarul limbii române, Tomul I, partea II, Litera C, 1940), s.v. craiu, mi se pare impecabilă: "Curtea Domnească din București, pustiită mai întâiu prin incendiul din 1718, apoi prin marele cutremur din 1738, ajunse, prin al șaselea deceniu al secolului al XVIII-lea, un complex de ruine, în care se adăposteau toate haimanalele și pungașii Capitalei, cărora li se zicea, în ironie, «crai de Curtea-veche». Astfel cuvântul craiu ( scurtat din expresia craiu de Curtea-veche) ajunse să fie întrebuințat, mai întâiu
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
chefliu, berbant (...), desmățat, desfrânat, libertin, om fără căpătâi" etc. De altfel, această explicație apare deja la G.I. Ionescu-Gion, care vorbește (în Istoria Bucureștilor, 1899) de "locuțiunea bucureșteană de «Crai de Curtea-Veche», ștrengari și hoțomani"; arătînd că în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Curtea domnească, părăsită, devenise "un fel de adevărată «Cour des Miracles»". După același autor, "la 1796, «Craii de Curtea-Veche» reapar sub numele de «Craii de Curtea-Arsă», adică beciurile curței ot Mihai-vodă, în care se strîng toți hoții
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
Curtea Veche, unde să strînge toată crăimea Bucureștilor" (p. 42). Un recent și foarte interesant volum de Ligia Livadă-Cadeschi și Laurențiu Vlad - Departamentul de cremenalion. Din activitatea unei instanțe penale muntene (1794-1795), Nemira 2002, reproduce numeroase documente judiciare de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea. Denumirea oficială a tribunalului cremenalion - e un grecism, care va circula și adaptat, într-o prescurtare populară pe care o cunoaștem din teatrul lui I.L. Caragiale (Jupîn Dumitrache: Cine mănîncă poporul să meargă la cremenal"). În raportul
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
Dragoș Munteanu și când la demonstrațiile opoziției se lăsa brusc ceața, asta, desigur, când țara nu era năpădită de forțe „legionare"...) Iliescu n-ar fi rămas la putere, dar și țara ar fi arătat altfel. Când vreme de jumătate de secol primele fonduri tăiate la orice intreprindere erau cele pentru hârtia de toaletă și dezinfectant, când la chiuvetă nu curgea apă iar despre prosoape nici nu putea fi vorba, firește că mintea oamenilor s-a deformat. Dacă punem la socoteală și
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
de adînc detaliu ce dă impresia epuizării tuturor surselor. O componentă importantă a studiului o formează imaginea; sînt numeroase reproducerile din interiorul cărții, ochiul nu poate rămîne indiferent la acestea, la atrocitățile zugrăvite în gravurile și picturile cu canibali în secolele XVI XVIII, textul se citește altfel în prezența acestora. E vecin studiul de față cu cercetările de imagologie în măsura în care urmărește felul în care e construită, mai de grabă independent față de un ipotetic model real și ca o deghizare a propriei
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
sale. Șalupa hobbessiană pornește de la acuzația adusă unor marinari britanici în 1884 de a fi ucis și mîncat, împinși de foame extremă un mus, după ce se salvaseră, în urma unui naufragiu, pe o barcă. Vor fi condamnați la spînzurătoare, deși, un secol și ceva mai devreme, într-o situație similară, inculpații fuseseră achitați sub pretextul că fapta lor fusese inevitabilă în condiții de naufragiu și foamete. Distanța dintre cele două verdicte măsoară modificările apărute în disputa dintre dreptul natural și cel politic
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
e supusă unei autorități, și unde fiecare are potrivit nevoilor sale, ține, neîndoielnic, de utopiile comuniste. Dar, surprinzător, constată Cătălin Avramescu, cu detaliul în plus al consumării cărnii de om, aceasta e o descriere în care europeanul de pînă în secolul al XVIII-lea ar fi identificat imediat o societate de canibali. "Cum se face că un set de caracteristici specifice triburilor de antropofagi au fost transferate unui ideal politic?". E o întrebare ce descoperă în cîteva lucrări ( una dintre ele
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
unui întreg model de a gîndi omul, al cărui personaj central fusese canibalul. Înseamnă dispariția dreptului natural. Dar canibalul nu lasă scena goală. Fundalul este cel al criticii civilizației moderne, din moment ce formarea statului modern, evenimentul dominant al istoriei europene în secolele XVII XVIII, stîrnește adînci anxietăți. Paragraful final al cărții trimite la Kant și formulează, scurt, miezul întregii demonstrații: În analiza kantiană, puterea suveranului modern crește conform unei logici ascendente și implacabile, care duce la un deznodămînt devastator și cu semnificație
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
împlinită. Ai șansa, ca artist, să îți asumi toate fațetele unui act artistic. Și, în frumoasă reciprocitate, spectatorul are acces la opțiune. E minunat pentru cei care coboară undeva într-un subsol de pe Calea Victoriei, artiști și spectatori, ca să ia pulsul secolului lor. Mie mi se întîmplă des acest lucru, aici sau în altă parte, acolo unde pot să văd o dată sau de mai multe ori un spectacol. Exercițiul critic are nevoie, și el, de răgaz pentru receptare, pentru intrarea în atmosfera
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
metoda: pluritematism. În același sens au mers Jean Rousset și, într-o oarecare măsură, Jean Starobinsky. Acesta are și o pregătire de stilistician. Îmi amintesc de un studiu al lui Richard despre discursul gurmand sau discursul trifologic la prozatorii din secolul al XIX-lea. Splendid. I-am preluat sugestia și am scris ceva despre discursul gurmand în opera lui I. L. Caragiale. Am descoperit lucruri pe care nu le bănuiam. Mâncărica și berica (două atribute de bază ale omului caragialian) merg împreună cu
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
alăturați criticilor mimetici? E.S. Eliot are mare rigoare în tot ceea ce scrie, ca și Valéry, care este un fanatic al exactității. Îmi regăsesc multe dintre opțiunile mele în Caietele lui Valéry, indiscutabil cel mai mare teoretician/ estetician al literaturii din secolul al XX-lea... Sunt curios să cunosc noile metode, post-poststructuraliste, dar cred că momentul teoriei (și, inclusiv, al metodelor) a trecut în critica literară. În anii ’70 aveai o metodă sau nu erai nimic în critica literară. Erai teoretician sau
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]