1,455 matches
-
o moștenise de la mama lui - nu de la mama vitregă, Petite-Ma, ci de la mama despre care nu vorbea niciodată, mama care Îl abandonase când era copil, mama pe care nu o iertase niciodată. Broșa era În același timp sublimă și sfâșietoare. Mătușii Banu Îi era teamă. Nimeni nu știa asta, Însă o dată ținuse broșa În formă de rodie, cu sâmburi făcuți din rubine În apă sărată ca să o spele de povestea ei tristă. Sub privirea cercetătoare a djinnului, mătușa Banu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Johann Sebastian Bach, aflu că există boogie-woogie. Mă extaziez la un „frumos pasaj“ În care Duhamel evocă o soprană cu plete lungi, blonde, (false, desigur), care se desfac Încetișor pe ultimele măsuri din moartea Isoldei („În scena aceea atît de sfîșietoare“, preciza autorul). Tot la rubrica pasajelor frumoase, transcriu o frază a compozitorului Jules Massenet: „Viața lui Schubert, atît de plină de prietenie, este atît de lipsită de dragoste Încît oamenii caută o femeie În preajma lui ca să i-o aducă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
vederea a sute de lumânări ardeau peste tot, de toate culorile și mărimile, unele în candelabre de aur și suporturi de bijuterii, altele puse simplu în sticle sau pe farfurioare. Abia apoi observă pereții și scăpă un al doilea oftat sfâșietor. Sfinții se uitau în afară, dar privirea acestor eluda orice contact. Candelele cu ulei care licăreau în fața lor creau un fel de ecran strălucitor care părea că plutește în fața icoanelor, luminându-le, dar și protejându-le. Sfinții erau cei binecuvântați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a fost confesiunea unor alte crime. Crima de a fi luat samovarul. Crima de a fi provocat bătăile doamnei Kezel. ă Atunci cum de explici fiola de laudanum pe care am găsit-o. -A fost acolo! Strigătul lui Porfiri era sfâșietor. Dar și noi am fost, nu-i așa? imploră el disperat. ă Noi am avut tot dreptul să fim. ă Du-te, comandă Porfiri. Salitov încuviință fără tragere de inimă și îi întoarse spatele magistratului investigator. § Lângă intrarea case de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
bancă, umed, pătat de degete, îi cerea sfatul din cinci în cinci minute, uneori înțelegea prost ce citise, alteori o subită intuiție îi lumina o pagină întreagă, nu e exagerat să spunem că Cipriano Algor oscila între nefericirea cea mai sfâșietoare și desăvârșita beatitudine. Se ridica din pat la prima rază de soare, îmbuca ceva pe fugă și intra în olărie până la ora prânzului, apoi lucra toată după-amiaza și seara, făcând o pauză rapidă ca să cineze, cu aceeași frugalitate. Fiica lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor, doar să-l urmăm, să mergem după el, să-i însoțim pașii somnambuli. În ce privește posibilitatea de a se alătura într-o singură persoană sentimente atât de opuse precum, în cazul de față, cea mai profundă bucurie și cea mai sfâșietoare durere, pentru ca apoi să descopere sau să creeze acel unic nume cu care va fi desemnat sentimentul particular decurgând din această joncțiune, este o sarcină care a fost de multe ori întreprinsă și abandonată în trecut, ca un orizont care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
curiozitatea și le înfierbânta închipuirea le dădea fiorul destinului; undeva, în miezul acelei încâlceli de coridoare cu uși aproape identice, trebuia să fie un loc magic unde totul să fie posibil, de la vanitatea cea mai nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar fi apărut pe coridoare ar fi fost ca și cum ar fi crescut marea, spălând țărmul și nelăsând decât o realitate prozaică. Așa, absența lui era ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în el ceva definitiv, stricându-i mecanismul vital. Cum s-a întâmplat cu Mefista. O vedeam uneori, de la fereastră, trecând pe țărm. Aduna scoici pe care le înșira pe o ață, ca pe mărgele, și uneori cânta. Era un cântec sfâșietor, care-ți rupea inima ascultându-l. Vorbele nu le înțelegeam niciodată, pentru că Mefista nu le pronunța clar. Era mai curând un fel de tânguire animalică în care cuvintele ieșeau la suprafață stâlcite, bolborosite, tulburi, de neînțeles, învăluite într-o tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine aproape scandalos pentru o înmormântare. Păstram o aparență cuviincioasă, de reculegere, cum se cădea într-o asemenea împrejurare, dar eram, mărturisesc, fericit uitându-mă la marea care strălucea și la valurile care se spărgeau foarte aproape de noi, îmbietoare și sfâșietor de tandre. Eu mă mai puteam bucura de toate astea! Simțeam și în rândul bătrânilor un freamăt de satisfacție. Din moment ce se inaugura cimitirul de pe țărm, puteau fi siguri acum că aveau să-și doarmă somnul de veci cu o piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de fum, m-am pomenit din nou în pragul sălii cu oglinzi. M-am hotărât să intru și să-l scot totuși pe Bătrânul. „Hai, ieși afară! am strigat. Ieși!”. Dar nu-mi răspundea decât un câine care urla undeva sfâșietor. „Ieși! Ieși!” am repetat, dar în sala cu oglinzi nu era nimeni. Fotoliile de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
multe. De pildă femeia de-aseară. Habar nu au că dorința de-a avea un copil poate pune în întregime stăpânire pe viața unei femei. Nici nu-ți închipui cu câtă ardoare își doresc unele femei copii. Devine o nevoie sfâșietoare, iar negarea ei provoacă o durere și o suferință de neînchipuit. Se simt efectiv incomplete. În vocea lui răsuna o indignare înverșunată. — Fiind o femeie de carieră necăsătorită, probabil că ți se pare greu de înțeles lucrul ăsta. Fran tânjea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
studia îngrijorată chipul. Avusese loc acea subtilă inversare de roluri, în care copilul devine părintele și, în loc să ceară protecție, trebuie s-o ofere, oricât de înspăimântător ar fi. Tânjea să stea de vorbă cu cineva care să înțeleagă cât de sfâșietor era sentimentul că pierduse ceva. Laurence. Sună la el, dar răspunse robotul, așa că îi lăsă un mesaj. Probabil că plecase deja de la spital. Va fi nevoită să treacă singură prin această încercare, dar trebuia să înfrunte ceea ce o îngrozea cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
trebuit să-și dea silința mai mult să-și repare căsnicia cu atâția ani în urmă? Gândul că micuța Louise, fiica pe care de-abia dacă o cunoștea, creștea la celălalt capăt al lumii îi trezea o tristețe atât de sfâșietoare încât încerca să nu se gândească la ea. Probabil că avea să-l urască sau poate că doar, indiferent ce-ar fi făcut, avea să lipsească cu desăvârșire din peisajul ei afectiv. Lovitura cea mai cruntă dintre toate fusese faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o cățea egoistă. Dar Camilla nu asculta scuzele lui Fran. — Am crezut că o să pot face astfel încât măcar lucrul ăsta să fie cum și-l dorea. Aș fi putut să-i ofer nunta perfectă! Patosul neîmblânzit din glasul Camillei era sfâșietor. Aerul ei obișnuit, de porțelan delicat, dispăruse, fiind înlocuit de o disperare care îi stârni mustrări de conștiință lui Fran. Cu siguranță nu fusese câtuși de puțin mireasa ideală. — Am crezut, continuă Camilla cu tristețe, că poate atunci mă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
gură cu batista albă. — A fost arestat sub acuzația de a fi comis crime de război. Se spunea că ar fi ucis niște băștinași din insulă. — I-a omorât? — Nu. De când îl întâlnise Gaston, Endō avea pentru prima oară ceva sfâșietor în glas. — Nu. A fost o acuzație falsă. Îmi spunea în scrisori că nu are nici o vină. Mă tot ruga să cred, cel puțin eu, în nevinovăția lui. Endō, care era încă student pe vremea aceea, nu a fost în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
zile negre, zilele În care Tom a avut accidentul, În care Dan și cu mine eram despărțiți, iar Michael era Încurcat cu Lisa, Îmi spun că e extraordinar că acum sînt așa de fericită, avînd În vedere ce incredibil și sfîșietor de nefericită eram atunci. Îl zăresc pe Dan ținîndu-l de mînă pe Tom și trecînd În revistă rîndurile de balcoane de pe Aripa Orchideea, pînă dau cu ochii de mine. Îmi fac amîndoi cu mîna și Îmi trimit pupici. Le răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
asta pățesc în fiecare noapte. Dar, în fiecare dimineață, sunt recunoscător că exist. Chiar bătrân, cum sunt, cu ochii slăbiți, îmi place să văd cum se luminează cerul dimineața și cum strălucește roua pe chiparoși când răsare soarele. E ceva sfâșietor de frumos în felul cum încep diminețile pe aceste coline și nu mă satur să mă bucur de tot ce, altfel, aș fi pierdut. Orice exaltă viața mă îndepărtează de rug. ― Ești fericit că ai scăpat, asta e tot. ― Sunt
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în schimb, am avut parte de un somn agitat în care mi-a apărut al treilea și ultimul semn rău. Am văzut un țăran care secera grâul pe un ogor. La fiecare șuierat de coasă, din tulpinile tăiate ieșeau urlete sfâșietoare, și din lan țâșnea sânge. La un moment dat țăranul mi-a întins coasa, care s-a prefăcut în mâna mea într-un brici de ras. M-am trezit foarte indispus, ca și cum s-ar fi întâmplat ceva ireparabil. Întreaga dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
om precum Andras, am fost îndemnat să urmez cu încredere spirala sacră, să-mi orientez viața în direcția creatoare a lui Dumnezeu și să-i ajut și pe alții să facă același lucru, începând cu Gaila și Rotari, în acele sfâșietoare zile ce urmau să vină. Cu un pătrar înainte de luna plină a lui septembrie, Rotari a început să bănuiască ceva, și în curând a trebuit să-i spunem adevărul. Acceptase până atunci fără rezerve scuzele mele, justificând faptul că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pernă, și nu deschise ochii. Vocea DJ-ului Îl smulsese dintr-un vis superb, pe care Însă nu reușea să și-l amintească, și care, dispărând, Îi lăsase În urmă o senzație de binecuvântată oboseală și o părere de rău sfâșietoare. Dar după ce? Sau după cine? Vorbește-mi/ ca vântul printre arbori/ vorbește-mi așa cum cerul vorbește cu pământul, cânta o voce feminină la radio. Îi părea că mai auzise cântecul acesta, poate era cel care câștigase la Sanremo. Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iubire atât de nemărginită, Emma Îl ruga s-o creadă, să n-o considere la fel cu celelalte, nici ea nu iubise pe nimeni așa cum Îl iubea pe el. Și spunând acestea, expresia chipului ei devenea timidă și supusă, aproape sfâșietoare, și-l incita și mai mult și-l Împingea să fie chiar mai agresiv. Iar ea Îl ierta, căci Îi era teamă că fusese greșit Înțeleasă sau disprețuită, sau abandonată, și-l Îmbrățișa și se Împăcau, iar acele litigii furibunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
glas cu care să-și rostească gândurile, o altă minte pentru a le croi. Viața mea, se gândi, nu mai e doar a mea: e a noastră. Își pudră obrajii cu fard. La contactul cu peria moale simți o durere sfâșietoare. Continuă, suspinând, până când Îi păru că vânătaia dispăruse. Nu reușea să șteargă din gând imaginea pistolului din torpedo. Și Își spuse că ea nu avea dreptul să moară. I-o jurase lui Kevin În dimineața aceea. Avea dreptul să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sub masa din bucătărie, desculță, cu bluza albă pătată de sânge și răvășită, descoperind buricul În care strălucește - lucios, foarte nou - un inel metalic. Adolescentă vie În fotografiile lipite pe frigider, În care el o va fi privit cu mândrie sfâșietoare de fiecare dată când a băut o bere, de fiecare dată când a mușcat dintr-o roșie. Adolescentă fără nume, Îmbrăcată În alb În ziua Împărtășaniei sale; adolescentă la geamul mașinii Fiat Tipo a lui Buonocore - zâmbește-i lui tati
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cer încă mai străluceau câteva stele învinețite rămase din puzderia de peste noapte. Marea cânta straniu, prelung și neînțeles. Ascultam cântecul valurilor. Aerul era pictat în nuanțe posomorâte și o liniște ca de gheață mai înfiorătoare decât țipetele lungi, ascuțite și sfâșietoare ale lunii, stăruie încă pe boltă. Chiar și vântul părea să tremure în tăcerea ca de mormânt, ascunzându-se prin scorburile palmierilor de pe plajă sau prin scoici. Pescărușii albi luminau bolta întunecoasă, umbrele lor înotau în mare. Stăteam neclintită, surdă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cerul. Apoi am închis ochii și nu i-am mai deschis mult timp. Primul țipăt mă trezi din somn, al doilea îmi îngheță sufletul. M-am ridicat de pe placă și am scrutat plaja cu privirea. Un alt țipăt mă făcu sfâșietor să mi îndrept privirea spre apă. Și l-am văzut. Exact acolo, la o depărtare considerabilă de țărm, un băiat înconjurat de apă și de sânge. Primul cuvânt care-mi ieșise de pe buze îmi făcu părul măciucă și îmi dădu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]