KorAP: Find »[drukola/base=sfinx & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...48 >

1,177 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427

să-i răspund, În ziua cînd nu voi mai ști ce să-i răspund, mă va ucide. Zeii n-au amintiri și de aceea nu vor ști niciodată ce e nefericirea... Ar trebui, poate, să astup cu țărînă gura acestui sfinx nesățios, ori să Încep să rîd ca un nebun, să-mi bat joc de rătăcirile mele și să uit. Însă ce ar rămîne din mine atunci? Un biet vagabond surîzÎnd fără noimă ca zeii, uitînd că a fost odată tînăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
rămîne din mine atunci? Un biet vagabond surîzÎnd fără noimă ca zeii, uitînd că a fost odată tînăr, a visat să fie curajos, În stare să-și privească destinul În față și să strige adevărul. Nu, singura mea glorie e sfinxul care mă va ucide. Din aceeași pricină pentru care nu vor ști niciodată ce e nefericirea, zeii nu vor ști nici ce e fericirea. Prin toate cîte mi s-au Întîmplat, ei au vrut să mă facă să regret răspunsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
mă va ucide. Din aceeași pricină pentru care nu vor ști niciodată ce e nefericirea, zeii nu vor ști nici ce e fericirea. Prin toate cîte mi s-au Întîmplat, ei au vrut să mă facă să regret răspunsul dat sfinxului. Au vrut să mă vadă tîrÎndu-mă și strivit și apoi să rîdă batjocoritor: Iată, Oedip, omul de care erai tu atît de mîndru! Îți dai seama că numai trufia a omorît sfinxul! Privește acum adevărul, omorîtorul sfinxului nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
să mă facă să regret răspunsul dat sfinxului. Au vrut să mă vadă tîrÎndu-mă și strivit și apoi să rîdă batjocoritor: Iată, Oedip, omul de care erai tu atît de mîndru! Îți dai seama că numai trufia a omorît sfinxul! Privește acum adevărul, omorîtorul sfinxului nu e decît o rîmă!... Am Învățat de la sfinx că un răspuns poate Înălța viața sau o poate pustii. Și acum, memoria mea e dovada că zeii nu m-au Îngenuncheat. SÎnt liber pentru că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
răspunsul dat sfinxului. Au vrut să mă vadă tîrÎndu-mă și strivit și apoi să rîdă batjocoritor: Iată, Oedip, omul de care erai tu atît de mîndru! Îți dai seama că numai trufia a omorît sfinxul! Privește acum adevărul, omorîtorul sfinxului nu e decît o rîmă!... Am Învățat de la sfinx că un răspuns poate Înălța viața sau o poate pustii. Și acum, memoria mea e dovada că zeii nu m-au Îngenuncheat. SÎnt liber pentru că nu vreau să uit. Ea, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-mă și strivit și apoi să rîdă batjocoritor: Iată, Oedip, omul de care erai tu atît de mîndru! Îți dai seama că numai trufia a omorît sfinxul! Privește acum adevărul, omorîtorul sfinxului nu e decît o rîmă!... Am Învățat de la sfinx că un răspuns poate Înălța viața sau o poate pustii. Și acum, memoria mea e dovada că zeii nu m-au Îngenuncheat. SÎnt liber pentru că nu vreau să uit. Ea, care e destinul și stînca, e și izvorul mîndriei mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
Dacă uneori mi-aș Înfunda mîinile În ea ca Într-un miel Înjunghiat, e numai pentru a da faptelor mele un Înțeles, deoarece nu vreau să mă ascund În spatele unor răspunsuri ușoare; adevăratul curaj e de a rămîne gol În fața sfinxului. VÎntul Îmi șterge urmele din praf, trecătorii se feresc să mă vadă cum arăt, ca un cerșetor, dar cîndva am fost rege și am dat un răspuns sfinxului pe care monstrul nu l-a putut combate. Toate aceste lucruri există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
În spatele unor răspunsuri ușoare; adevăratul curaj e de a rămîne gol În fața sfinxului. VÎntul Îmi șterge urmele din praf, trecătorii se feresc să mă vadă cum arăt, ca un cerșetor, dar cîndva am fost rege și am dat un răspuns sfinxului pe care monstrul nu l-a putut combate. Toate aceste lucruri există și nu mi le poate lua nimeni cîtă vreme nu-mi pierd memoria. Dacă uit, o, numai gîndul mă Înjosește și mă umple de scîrbă, Înseamnă că n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
gîndi tot timpul la ceea ce am văzut altădată. În zadar m-aș spăla pe mîini să Înlătur ceea ce ele au trăit. N-o să-mi mai văd mîinile curate. De ce trebuia tocmai eu să știu cit rezistă inima unui om?... SÎngele sfinxului se răzvrătește În mine și trebuie să-l potolesc. Noapte de noapte deschide gura ca o rană În gura mea și mă Întreabă: de ce toate acestea? Nu mă tem, auzindu-l, să-mi aduc aminte tot ce s-a Întîmplat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
geniul. Uneori opera poate chiar devora o biografie. Pe acest drum orice zeu sfîrșește prin a deveni om. Praxitele care, vrînd să sculpteze zeițe, a sculptat femei elegante și frumoase face, așadar, și filosofic În cazul lui Oedip, victoria asupra sfinxului a fost opera. Ea nu putea să treacă fără urmări. Și n-a fost nici simplă ca În Mașina infernală a lui Cocteau, unde sfinxul Îi sufla chiar el răspunsul lui Oedip. SÎnt oameni care cutează chiar mai mult decît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
sculptat femei elegante și frumoase face, așadar, și filosofic În cazul lui Oedip, victoria asupra sfinxului a fost opera. Ea nu putea să treacă fără urmări. Și n-a fost nici simplă ca În Mașina infernală a lui Cocteau, unde sfinxul Îi sufla chiar el răspunsul lui Oedip. SÎnt oameni care cutează chiar mai mult decît sînt În stare să suporte, iar Oedip face parte dintre ei. Nu-i putem explica și eroismul prin destin. Un Oedip care n-ar avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
adică e singur. Orgoliu suprem și dureros. Tragedia ascunde o apologie. Aș spune că Oedip se transformă pe sine Însuși În zeu, un zeu care suferă, totuși nu mai puțin zeu cîtă vreme e liber și nu regretă răspunsul dat sfinxului. Dar În mijlocul suferințelor sale triumfă umanitatea noastră. În zadar corul Îl deplînge. Orbirea sa nu e atît o sentință, cît asceză. În momentul acela a văzut clar Înlăuntrul său. Singura sa revoltă rămîne acceptarea. Altfel ar Însemna că nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
unde zeii se joacă de-a destinul... și cîtă frumusețe de care mîinile mele nu se mai pot apropia... Mă acoperă un mîl tulbure și poate undeva sub el vor Încolți semințele liniștii, ca să mă pot gîndi În voie la sfinx. PÎnă atunci, voi lua mereu amintirile de la capăt. Și mă simt liber pentru că sînt În stare să repet că toate aceste lucruri Îmi aparțin. M-aș putea răzbuna strigînd: Veți muri și voi care mă loviți și rîdeți de nenorocirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
că vreau să transform clipa aceasta În piramidă. Nu ascund același lucru și statuile grecești? Ele sînt atît de senine, Încît nu-mi pot alunga gîndul că au și un sens de piramidă, cu toate că ar fi greu de imaginat un sfinx egiptean În acea frumoasă marmură de Pentelic din care s-au cioplit monumentele Atenei și care cu vremea se Îngălbenește ca hîrtia veche. În definitiv, piramidă e tot ce opunem nisipului. Tot ce neagă nisipul. PÎnă și dorința de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
pasivă decît un adevăr mic al tău, care-ți Încearcă inima. Oricît de bine mi-aș justifica afecțiunea pentru Oedip, rămîne această obiecție. Deși, ar fi indecent să pretindem unei umbre mai mult decît să ne aducă aminte că Învingătorul sfinxului a suferit pentru adevărul de a fi el Însuși, de a descoperi destinul În sine. Poate că Burckhardt a avut dreptate să afirme că elinii au fost mai nefericiți decît se crede Îndeobște și decît o contestă statuile. Tocmai de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
Tocmai de aceea ei sînt În măsură să ne vorbească despre fericire. Dar se poate vorbi despre fericire fără să Întindem mîna spre ea? Chiar și această mare friguroasă Îmi ascute nevoia de dragoste. Labirintul Marea e și ea un sfinx pentru Ulise, după cum labirintul e pentru Tezeu un sfinx Învins cu ajutorul firului Ariadnei. Dar Întrebările despre labirint sînt pline de riscuri. De obicei, uităm tocmai amănuntul că prin labirint Dedal a devenit constructorul propriei sale Închisori. Pe faleza care bate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
vorbească despre fericire. Dar se poate vorbi despre fericire fără să Întindem mîna spre ea? Chiar și această mare friguroasă Îmi ascute nevoia de dragoste. Labirintul Marea e și ea un sfinx pentru Ulise, după cum labirintul e pentru Tezeu un sfinx Învins cu ajutorul firului Ariadnei. Dar Întrebările despre labirint sînt pline de riscuri. De obicei, uităm tocmai amănuntul că prin labirint Dedal a devenit constructorul propriei sale Închisori. Pe faleza care bate În roșu, există o potecă pe unde se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
acum trebuie să Începi să-l depeni...) Operă a unui artist anxios, revoltat Împotriva ordinei clasice (cum ni-l arată pe Dedal și statuile umblătoare atribuite de legendă tot lui), labirintul colcăie de Întrebări neformulate. Iată un alt chip al sfinxului. Ochii săi hipnotici sticlesc dilatați În coridoarele tenebroase, Însemnate cu emblema echivocă a securii duble. Din punctul de vedere al lui Tezeu, labirintul nu este Însă decît o construcție anarhică, o eroare a clarității și logicii. Și ce ne va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
greu e să recunosc că afară plouă pur și simplu și să nu am În clipa următoare nici o melancolie. Să spun „mă tem” sau „prefer” și să nu-mi justific nimic. Căci nu toate labirinturile sînt la fel, după cum nici sfincșii nu pun totuși aceleași Întrebări. Tezeu Acest distrugător de monștri și-a epuizat aventurile. Dar singurii care cred că pot să-l ia de model sînt cei care l-au Înțeles rău. Spre deosebire de Ulise care coboară În Ithaca pe deplin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
ne suim fiecare stînca proprie. Șansa de Împlinit e de a trăi cum putem mai corect și de a sui și coborî muntele cît mai demn. Într-o zi stînca se va opri În vîrf și clipa aceea, În care sfinxul se Întoarce cu fața spre moarte, spune totul despre naivitatea de a-l fi socotit pe Sisif un ocnaș. Nu există alt paradis În afară de acest munte. Fiecare crede ceea ce este În stare despre „meseria de a trăi” cum o numește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
nu. Drumul lui trece, ca și al lui Oedip, pe la o răspîntie unde va trebui să aleagă Între ceea ce dă glorie muntelui sau Îl umple de singurătate. Într-o epocă de decadență, Oedip ar fi fost, fără Îndoială, sfîșiat de sfinx, deoarece s-ar fi Îndoit el Însuși, primul, de răspunsul său. Siguranța cu care el formulează unicul cuvînt necesar arată, dimpotrivă, că muntele unde stătea sfinxul e Învăluit În lumina cea mai vie a Înfloririi culturii grecești. Să observ apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
singurătate. Într-o epocă de decadență, Oedip ar fi fost, fără Îndoială, sfîșiat de sfinx, deoarece s-ar fi Îndoit el Însuși, primul, de răspunsul său. Siguranța cu care el formulează unicul cuvînt necesar arată, dimpotrivă, că muntele unde stătea sfinxul e Învăluit În lumina cea mai vie a Înfloririi culturii grecești. Să observ apoi că legenda nu ne dezvăluie celelalte Întrebări adresate călătorilor pînă la Oedip. Cunoaștem această unică Întrebare căreia Îi știm și răspunsul Altfel zis, scepticismul l-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
este destinul său și trebuie să și-l Îndeplinească nu cu resemnare, ci cu convingerea că este unicul și că depinde de el să Împingă stînca sau nu E un gînd pe care Sisif și-l repetă mereu. (Muntele e sfinxul meu El mă Întreabă și răspunsul meu trebuie să fie da, nu mă tem să-l urc din nou, pentru că eu, care am legat odinioară Moartea, nu trebuie să mă tem să Înfrunt Viața De fiecare dată Înainte de a sui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
În ruine și unde memoria a devenit piramidă. Astfel, memoria făgăduiește totuși prea mult. Ea proliferează fastuos pentru a ține loc de viitor. Ceea ce reușește să uite această memorie prodigioasă este tocmai lipsa ei de speranță. Proust și-a exilat sfinxul În trecut, l-a făcut prizonier Între amintiri și l-a dresat să Întrebe numai despre ceea ce a fost. Monstrul biruit de Oedip a devenit la el un animal de laborator prăfuit pe labe de nisip de la piramide. Memoria nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
am demult nici o ezitare; căci nu mai trebuie alte sirene dacă uităm și singuri; iar marea poate fi tot atît de goală ca și o viață care n-ar vrea să Învețe nimic din cele Întîmplate. Acum știu că, În fața sfinxului, răspunsul lui Ulise este: Țărmul. Iar În fața nimfei Calypso, rătăcitorul n-ar fi putut decît să-și invoce memoria... (...Nu, Calypso, fericirea mea este o fericire limitată, dar este așa tocmai pentru a o cuprinde În brațele mele. La ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]