247,628 matches
-
hiatului; diferențele de interpretare apar mai ales în evaluarea soluțiilor recunoscute (diftongarea șver-siu-neț, epenteza unei semivocale șver-si-iu-neț, sau monoftongarea, reducerea totală a uneia dintre vocale șalcolț). După părerea mai mult sau mai puțin explicit exprimată a mai multor lingviști români, singura onorabilă ar părea să fie epenteza. O spune, în Limba română actuală (1947: 34), Iorgu Iordan, care observă că eliminarea hiatului prin consonantizarea unei vocale (a-vi-a-ți-e: a-via-ți-e, zi-ar: ziar) e foarte frecventă ("pronunțarea aviație este reală, ba foarte răspîndită
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
acel cu moartea pre moarte călcând a lui Isus Cristos poate să devină, la insistența raționalistă a secolelor viitoare, un simbol, uman, numai, antropoformizat, ca atâtea altele ale cunoașterii și religiei de la vechii egipteni, cu obsesia morții, spre noi. O singură credință s-a împotrivit încălcării legilor fizice ale naturii, create de însuși Dumnezeu, refuzând orice fel de miracol, deci și o înviere din morți ad litteram, pe considerentul că, dacă un strop de ploaie ar cădea cu un milimetru mai
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
Toate cele ale vieții trec, rămîne expresia sentimentelor noastre, fie ele și de rușine: "Dragă Luci, te-am asemuit întotdeauna cu un fluture care se zbate într-o colivie de sticlă, scrie de pildă Dimov. A fost de ajuns o singură turburare a echilibrului tău cotidian, o singură întoarcere pe dos a firescului cu care erai obișnuită, ca să începi să faci gesturi dezordonate într-un spațiu mort sau chiar ostil." Sau: Reiau monologul meu asupra iubirii. Iată toate antenele sînt frînte
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
sentimentelor noastre, fie ele și de rușine: "Dragă Luci, te-am asemuit întotdeauna cu un fluture care se zbate într-o colivie de sticlă, scrie de pildă Dimov. A fost de ajuns o singură turburare a echilibrului tău cotidian, o singură întoarcere pe dos a firescului cu care erai obișnuită, ca să începi să faci gesturi dezordonate într-un spațiu mort sau chiar ostil." Sau: Reiau monologul meu asupra iubirii. Iată toate antenele sînt frînte, toate tentaculele tăiate. Sînt ascet și redevin
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
orgolioasă și păguboasă a celui ce greșit se vede frânat și depinzând de voia celorlalți: "nu-mi răstigniți cuvintele/ pe trunchiurile voastre de lemn/ nu-mi țintuiți mâinile/ învățate să mângâie/ vântul pe cer// lăsați-mă să alerg liber/ prin singura mea tinerețe". În zadar, acum, regretele! Trebuia să fi insistat la vreme și să fi publicat atunci, chiar într-o revistă de provincie, poezii precum asemeni troiei, rug de poezie sau copilărie, emoționante cu siguranță în zorii lor, dar, la
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14152_a_15477]
-
sale, scrise de prin anii '70. "Date în lume" la 20-30 de ani de la scriere, textele aduc ceva din atmosfera epocii cu tineri furioși ratîndu-și posibilitatea de dezvoltare profesională în terne camere de bloc și ascultînd pînă la obsesie o singură melodie - The House of the Rising Sun, de exemplu - înregistrată de mai multe ori pe acceași bandă de magnetofon. Piesele pornesc din teatrul "tinerilor furioși" englezi și sînt marcate, chiar și parțial, de gustul anilor '60-'70 de la noi pentru
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14134_a_15459]
-
recentă, din perspectiva unor martori pasivi (în fața marilor decizii politice), dar foarte ancorați în existența de zi cu zi: șase femei de vârste diferite, toate aflate într-o oarecare legătură cu mediul artistic. Mărturia existenței lor cotidiene este elocventă pentru că singurul lor scop în viață este supraviețuirea în cadrul sistemului. Ele sînt străine de perspectivele macho, ale bărbaților care relatează evenimente "post festum" cu intenția ușor de sesizat, de a se plasa, la scară istorică, într-o lumină cît mai favorabilă. Dimpotrivă
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
tradiție a prozei actuale, naratorul conversează în timp ce-și scrie opera cu potențiali cititori. În felul acesta el anticipează cu luciditate anumite reacții ale criticii. Așa procedează, de pildă, cînd descrie ritualul servirii mesei de către micuța Dorina-Pușa: Își aranja singură farfurioarele (excesul de diminutive nu poate fi evitat, orice ar pretinde stiliștii), precum și poziția scaunului..." (p. 307). Altminteri textul este împănat cu citate directe sau aluzive din literatura epocii (dar și din clasicii literaturii române), iar la nivelul construcției modelul
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
reprezentată și acolo. Aveam, desigur, cu toții dreptul la un "pachet" pe lună. Dar dacă nu le făceam norma (care a rămas de tristă amintire și mai târziu) pierdeam pachetul - ceea ce mi s-a și întâmplat o dată. Am suferit cumplit. Era singura bucurie și venea de-acasă și cuprindea "marmeladă în bloc", slană, biscuiți ș.a. - Cât era norma? - Cine mai știe... - Bine că ați uitat-o! Să revenim la ieșirea de la Canal, la plecarea de acolo. - Am devenit neînchipuit de repede și
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
de cel adevărat." Oare Imre Kertész îi dă dreptate lui Sartre? Da și nu. Nu, în sensul în care un al treilea "eu" își face apariția, un fel de meta-eu, necomunicabil și din acest punct de vedere "inexistent", acesta fiind singurul adevărat, care scapă cuvintelor, care "se situează dincolo de cuvinte". În Neue Zürcher Zeitung, Andreas Breitenstein vorbește de un roman autobiografic depersonalizat, "ein entpersonalisiertes Ich-Erzählen". Iată în ce termeni definește Imre Kertész acest "eu" ‘nexistent: Nu pot spune, de exemplu, că
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
o locuință, de a rămîne fără serviciu, de a resimți eșecul mariajului legat de modul său de a-și concepe viața și opera (tema principală a romanului autobiografic Kaddish pentru copilul nenăscut), pe scurt, prin faptul de a se simți singur pe lume. Nu-i rămîne decît lumea sa interioară care a prins formă în roman, și pentru care este în același timp și părinte și copil. Psihic, experiența de la Auschwitz este trăită din punctul de vedere al unui adolescent de
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
de vedere al unui adolescent de cincisprezece ani, a copilului care și-a păstrat sufletul de poet, minunîndu-se în fața frumuseții lumii. Era vorba, în mijlocul nenorocirii, de a prezerva lumea sa interioară, această imaginație despre care Baudelaire a spus că este "singura provincie a adevărului", această șansă, de fapt, de a putea transforma negativitatea în pozitivitate prin "aripile imaginației noastre", căreia, așa cum scrie Imre Kertész în Fără destin, "zidurile strîmte ale închisorilor nu îi pot trasa o limită." Grație acestei facultăți atribuite
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
un sens extrem de pozitiv, excepțional, izolînd omul de lume și de oameni, făcîndu-l "diferit", dar fericit. În acest sens Kertész a ajuns la condiția dobîndită în Lagăr: faptul de a fi privat de destin poate fi trăit ca o "libertate", singura ce ne permite "să fim noi înșine destinul". Este uimitor să constatăm că în plină "demolare" a omului (Primo Levi), Imre Kertész a știut să păstreze intactă printr-un efort supraomenesc, aproape mistic, această forță spirituală, reușind să o facă
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
obișnuite ale limbii, țării, religiei, serviciului, deschide poate calea spre ceea ce se consideră un mod negativ de a se identifica, nelăsînd spațiu decît unicei rațiuni de a exista, cea de a scrie: "Vă voi mărturisi deci: nu am decît o singură identitate, scriitura (Eine sich selbst schreibende Identität). Și de altfel, cine sunt eu? Dar cine poate să știe?" La Imre Kertész "creația" țîșnește din "superfluul vieții", din "inutilitatea" scriiturii. Acest lucru îi permite "să continui să trăiesc viața mea de
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
din "inutilitatea" scriiturii. Acest lucru îi permite "să continui să trăiesc viața mea de netrăit" și "să găsesc pacea, liniștea, ușurarea". Astfel, el poate trage concluzia că în "superfluul vieții" rezidă bogăția sa, "sursa eventuală a creației" unde "se manifestă singura mea existență demnă de acest nume". Este etica implicită, indescriptibilă a experienței de la Auschwitz, a cărei lecție nu a fost încă învățată pînă în prezent. Un răspuns dat lumii Etica practicată de Kertész constînd în a se disocia de lumea
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
cultura interioară a omului a luat sfîrșit cu Tolstoi?" Imre Kertész se simte incapabil de a da un răspuns la această întrebare pe care nu poate decît să o trăiască: "Romanul meu nu este altceva decît un răspuns dat lumii, singurul tip de răspuns pe care, vizibil, sunt capabil să-l dau." De fapt, Imre Kertész face lumea să vorbească prin intermediul lui.
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
lucrare dacă nu aș fi primit ajutor. La Sorbona de pildă a trebuit să lucrez în bibliotecă pentru că este una dintre cele mai bogate pentru un bibliograf. Mi-au dat cheia să vin cînd vreau și am putut să fiu singur în bibliotecă și deseori am lucrat până la miezul nopții. F.J.: Domnule Ciorănescu, aș vrea să vă întreb: se spune că sunteți un scriitor din exil. Ați putea prezenta etapele acestui exil? Cum ați devenit scriitor din exil? Al.C.: Exilul
Alexandru Ciorănescu by Farkás Jenö () [Corola-journal/Journalistic/14151_a_15476]
-
adînc și gros ne lăsa să vedem cu greu că în dreapta și-n stînga sînt, totuși, blocuri, dovadă a civilizației urbane. Un oraș întreg, cu tradiția lui cu tot, zăcea scufundat în beznă. De la înălțimea scaunului meu am zărit un singur punct luminos:Teatrul "Tony Bulandra". Mi s-a părut a fi un semn bun. Nu m-am înșelat. Am descoperit un loc depre care, din ignoranța mea, n-am știut mai nimic. Nu mă pricep să fac profeții, nici măcar despre
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
text al lui Grădișteanu, pentru ca autorul să merite a fi socotit detractor, mai multe lucruri: Eminescu era departe de a avea în 1873 o reputație consolidată care să ceară contestarea; articolul nu contestă o operă în întregul ei, ci o singură poezie; Grădișteanu e convins cu sinceritate că Egipetul e un poem prost, el n-are acea rea-credință care-l caracterizează pe detractor. Gr. Gellianu, confundat de N. Iorga și de G. Călinescu cu Anghel Demetriescu, e un simplu "cretin". Aici
Critici și detractori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14158_a_15483]
-
procura condusă de Alma Vallazza, organizatoarea serilor de poezie de la Lana și a întregului turneu de lecturi. O femeie tînără, frumoasă, pentru noi un fel de zînă bună care mai și scrie. Cum?... orice epitet e de prisos, veți vedea singuri din rîndurile pe care le-am tradus (deși e vorba doar de un Prolog) cu acea tulburare pe care ți-o provoacă dragostea la prima vedere. Situația e următoarea: E vară, e cald. Un oraș și flerul lui văratec. O
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
Când încă mai stau aici sau mă târâi prin casă desculță în pantalonii mei preferați, ăia rupții, sau întârzii ghemuită pe closet, văd în vestibul, prin ușa lăsată deschisă, pantofii lui, doi câte doi, atunci sunt fericită, fericită că sunt singură. Stăteau câteși trei rezemați de mașina ei. El vizavi de ea, pe cealaltă ușă, mașina între ei și deodată a simțit că-i vine să leșine, de parcă vederea lui îi înmuiase genunchii de tot, de parcă se îndoiau încet, încet, de parcă
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
spun că aș avea chef să ascult asta și asta și ascult ceva ce știu că nu-i place. Atunci îi sunt puțin recunoscătoare pentru că el declanșează toate acestea, furia mea împotriva mea, această înțelegere, această plăcere de a fi singură. Dar nu spun că pentru asta îl iubesc. "E normal". El procedează așa fiindcă nu poate altfel. Tot acel altfel a fost iluzia și capcana mea, paranteza, plapuma în care transpir, nenorocirea mea, doliul meu, invidia mea. El nu o
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
Se poate spune așa?" El spune "da" și zâmbește și brusc, dracu^ știe de ce, e foarte grăbit. De ce să fie unul mai bun decât altul? E mai bine când atenția pe care i-o acorzi celuilalt, face ca atunci când ești singur ca să nu fii părăsit. Sunt mai bune două călduri, decât una presupusă a fi comună. E mai bun cel care nu-l sună pe celălalt. Sunt rece. Nu am milă. Respir liniștit și pe platforma deasupra sternului nu vibrează nimic
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
apleacă numai un pic și abia atunci se luminează treptat cețurile deasupra. Vorbesc Hochdeutsch cu amândoi. Așa, prin această limbă străină, ne apropiem. Pentru că în timp ce vorbim ne privim pe noi înșine, spusele capătă formă. Aceste ocoluri însă sunt, în ce privește realitatea, singurele prescurtări necesare. Reprezentarea durerii în artă e durerea. Acolo suferă cineva, în acel tablou de Grünewald. Asta e evident. Și fiecare durere e puțin din această durere, dar niciodată durerea întreagă. Fiecare își păstrează, slavă Domnului, obrazul intact. Asta nu
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
îngeri. Poartă cămăși albe și miros a rufe călcate. Felul lor de a fi e deschis ca lumina zilei. Poți să-ți iei ce vrei. Te invită și poți să vezi ce este mai important pentru ei în regatul lor. Singuri îți deschid ultima ușă mică. Le poți răscoli grădina, le poți cotrobăi prin rafturile cu cărți, te poți așeza la masa lor de scris, poți să te uiți pe fereastră și să compari ceea ce vezi cu ceea ce au scris despre
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]