1,274 matches
-
la gură/ sub trista subțire cămașă de brumă/ beau aer mănânc aer sunt singur ocolit/ paznicul lumii la recolta postumă". Autosuficiența, captivitatea într-un fel de perfecțiune bizară, tristețea irepresibilă cauzată de conștiința înzestrării cu un har care condamnă la solitudine, iată unele dintre trăsăturile sau atitudinile obsesive ale creatorului marca Ioanid Romanescu, așa cum va apărea el configurat de-a lungul unei creații parcă inepuizabile, dacă luăm în calcul cel puțin volumele antume ale "marelui visător" ieșean, de la Presiunea luminii (Editura
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
așadar acest destin unic de pionier al exprimării sincere, "cu inima", are și un revers, marcându-l cu stigmatul singurătății. "Cu fiecare cuvânt spus/ mă simt mai sărac și mai singur", recunoaște Demonul și totuși optează pentru retragerea într-o solitudine mândră, de o grandoare ca a marilor romantici. Versurile vorbesc despre "soarele fix al singurătății" (Pieta), despre o rigoare autoimpusă, fără mari rezerve: "să taci/ și în singurătate absolută" (***) sau despre o despărțire trufașă de lume: "adio, tuturor adio,/ doar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca pânza corabiei/ ajunsă în port/ totdeauna singur/ am un cerc roșu/ desenat (acolo unde se află inima)". Deloc întâmplător, cel mai frecvent este intertextul eminescian, ceea ce denotă afilierea la poetica romantică și, implicit, un fel de amară nostalgie a solitudinii voluptuoase, în care eul liric rupt de lumea materiei minore și racordat, dimpotrivă, la cea a marilor formațiuni geologice se retrage doar pentru a contempla infinitul și a înțelege deșertăciunea celor omenești. A se vedea, spre exemplu, primul poem din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau atașamentul (lucid!) față de o tradiție asumată și în definitiv revitalizată, un anume fel de detașare față de propria subiectivitate, ocolită, abia tatonată sau pe de-a-ntregul camuflată. Eul poetic revine însă întotdeauna în forță în alte cicluri de poeme ale solitudinii mândre, dornic să-și clameze de fiecare dată diferența înnobilatoare (a se vedea, bunăoară, seria de autoportrete din Agenția de eufemisme: autoportret cu blestem, autoportret în oglinzile somnului, autoportret cu prăpastie, autoportret cu iluzie etc.). Statuat din nou, în fond
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este deopotrivă oripilat și fascinat. Captiv, de voie, într-un teritoriu monstruos, el trudește, fără să se sature, la mecanismul de producere a textului care să salveze ființa de propriii demoni, între care cel mai înspăimântător pare a fi o solitudine radicală, specifică secolului ce abia a trecut: "Dar nu există nimic care să ne poată salva de singurătate/ această cupolă injectă, șiroind în/ infern, îmbibată cu stârvuri și fum/ cupola sec. XX este lipit de suprafețele sale/ încep să urlu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a lui Valentin Talpalaru este cea așa-zis tradițională, clasică. Până la Nopțile cu chirie, poetul nu manifestă nicio rezervă în asumarea până la capăt a acestei identități lirice. Ceea ce înseamnă și faptul că exploatează aproape exclusiv marile teme literare (destinul, timpul, solitudinea, dragostea), în texte organizate în jurul unor metafore-simbol cunoscute: theatrum mundi, burgul medieval, labirintul, cimitirul, colivia, trupul-închisoare ș.a. Prin ele se dă relief neliniștilor dintre cele mai grave, din care lirica modernă s-a nutrit întotdeauna: "S-au terminat vorbele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și de mijloc,/ Stăpânitor/ Absolut al regatului Dor/ Și prinț Senior/ Al Tristeții,/ Dăm știre la toți ca să fie cu luare aminte/ Cătră solia trimisului nostru numit Menestrel". Este vorba, desigur, despre o "împărăție" lirică circumscrisă acelorași coordonate melancolie grea, solitudine apăsătoare, deși căutată, tristețe irepresibilă, dar și o ironie terapeutică prin care începe deja să prindă contur o geografie simbolică absolut inimitabilă, în centrul căreia se poate localiza "Cetatea Putreziciune". Viziunile fantaste ale poetului sunt mai întâi umplute cu elemente
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vorbească/ despre tine/ ca împărăteasă/ și curtezană totodată" (Poem de dragoste) sau poemele într-un singur vers -construcții aproape silogistice ori apoftegmatice care aproximează marile realități ale ființei, în special dragostea ("Sânul ei ca o corabie a barbarilor" Vis fenician), solitudinea ("Sunt singur cu singurătatea în brațe" Iată), poezia sau moartea, uneori congenere ("Cum mor poeții, așa e moartea" Moarte). Dar în special textele poetice grefate pe obsesia cuvântului, și nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este un personaj shakespearian. Valorile realizării individuale ale femeii pariziene au subminat religia feminină a dragostei în folosul unei iubiri mai puțin condiționate, mai putin omniprezențe și al falsității sentimentelor împărtășite. Neantul emotiv și incapacitatea de atașament afectiv duc la solitudinea să metafizica. Pariziana de la sfârșitul secolului este mai îndrăzneață în pasiunea să: ea schimba și inversează rolurile în geometria baletului intim, devenind agent activ al scandaloaselor povești de amor, de adulter și divorț. Toate acestea vorbesc atât despre o continuă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sicilian de la maestru, acestea contribuind la constituirea unor nuclee tematice ce vor fi, la rândul lor, analizate în paralel. Tot aici se vor detalia contextele în care sunt utilizați termenii comuni cu mare frecvență de apariție (morte moarte, amore iubire, solitudine singurătate etc.). Metodologia analizei ține de sfera criticii tematice, ramura a cercetărilor literare intrată la sfârșitul secolului XX într-un con de umbră, dar care continuă totuși să fie foarte prezenta printr-o serie de practici tematice, cărora utilizatorii nu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
acestă fac parte Arturo Graf, Massimo Bontempelli, Salvatore Di Giacomo, care a preluat atmosferă amară și melancolica a amintirii, Umberto Saba care a împrumutat filonul idilic, patriarhal și Camillo Sbarbaro care și-a bazat pe un fond leopardian concepția despre solitudine, alienare și indiferență 57. Hartă pătrunderii influentelor leopardiene în secolul trecut realizată de Lonardi ar putea fi întregita prin menționarea operelor sau curentelor literare aflate pe poziții fundamental antagonice cu poezia sau poetica recanatezului deoarece (admițând dificultatea de a aborda
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
metodele literare tradiționale, semăna cu opera antecesorului prin căutarea încrâncenata a formulei, a cuvântului care să sugereze durerea umană.176 Nu în ultimul rând singurătatea funciară a poeților ermetici și izolarea lor le reflectau pe cele ale romanticului. Conștienți de solitudinea dezolanta și de incapacitatea omului de a descifra lumea, scriitorii mai noi au încercat să se salveze căutând să transpună în vers puritatea începuturilor sau recreând, prin ficțiunea visului și amintirii, tărâmurile originare.177 Recursul lor constant la Leopardi, din
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pe tonuri acute date de conștiință zădărniciei zilei de mâine, de suferință și de singurătate, starea psihică precară a poetului a rămas, în toată această perioadă, neschimbată 246. Unii prieteni au văzut ceva leopardian în tristețea adâncă, în durerea și solitudinea lui. Disperarea să a fost, firește, diferită de cea a antecesorului romantic: ea nu atingea coardă extremă a nihilismul deoarece era absorbita, în mod straniu și aparent contrar firii sale, de un martiriu de tip religios, îndurat de cel care
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în cadrul categoriei sale gramaticale dacă nu ar fi fost devansat de numele pământ (98). Cu toate că nu regăsim în versurile poetului nostru cuvintele ermo și romito singuratic, nu putem să nu remarcam frecvență adjectivului sinonim solo-singur (22 apariții) și a substantivului solitudine singurătate din aceeași familie lexicala (12).265 Cu toate că este dificilă cuantificarea exactă a atenției cu care Salvatore Quasimodo a urmărit tehnică leopardiană a cuvântului vag, există o mare probabilitate că folosirea frecvență a cuvintelor leopardiene vagi, poetice să țină de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poemului Ginestra, conștientizase necesitatea solidarizării tuturor oamenilor împotriva acestei forțe malefice covârșitoare. Spre deosebire de viziunea otocentescă totalizatoare, cea a poeților de secol XX alunecă pe un versant subiectiv. Fiind un dat acceptat ce ținea mai degrabă de universul intim al fiecăruia, solitudinea lor autoconfesivă nu genera revoltă și putea fi uneori utilizată că zid de apărare ridicat în jurul propriei liniști și slăbiciuni.373 Deși creionat în tonuri mai domoale decât cele romantice, sentimentul amintit, în ipostaza să din Și pe data e
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a tâlmaci, dat fiind că a știut să îmbine, în mod fericit, fidelitatea față de textul inițial și fidelitatea față de sine însuși.437 Autorii noștri găseau în singurătatea și suferința latinului o asemănare cu propria condiție. Sicilianul meditează la sentimentele de solitudine și nefericire, atât de prezente în versurile anticilor, care, nuanțase Leopardi, sufereau cu mai mare intensitate, deoarece durerea ajungea la sufletele lor nefiltrată de sensibilitate și neamestecata cu vreo îngăduința mângâietoare pentru propria ființă etc., ci întrutotul disperată.438 Afinitatea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
singurătatea pe de o parte a lui Leopardi, pe de altă parte a lui Quasimodo, cu rădăcini în trăirile străvechi, a fost remarcată de Pasquale Tuscano, care în incipitul articolului Leopardi cititor al Georgicelor reda cuvintele lui Quasimodo referitoare la solitudine, văzută drept caracteristică fundamentală a personalității vergiliene. Antologia Georgicelor (1942) face parte din seria celor mai bune file de traducere din literatura italiană, după cele de Foscolo și Leopardi, afirmă Bronislav Blinski.439 În ele poetul traducător a reînnoit poezia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vântului. S-a observat că în poezia Vânt la Tìndari epitetul ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vânt adânc vento profondo. Prin acesta creatorul ermetic a introdus în propria creație cunoscută epifanie sonoră leopardiană a vântului prin desiș. Solitudinea eului care ascultă ritmurile propriei interiorități, dar și experiența cu totul singulară, în urma căreia ființă depășește limitele spațiului și timpului, pășind într-o lume a armoniei, au confirmat, prin netăgăduita asemănare cu Infinitul, faptul ca poetul ermetic reformulase în propriul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
la tua scienza esatta persuasa allo sterminio, / senza amore, senza Cristo. Hai ucciso ancoră, / come sempre, come uccisero i padri, come uccisero / gli animali che ți videro per la prima volta. Colore di pioggia e di ferro: Dicevi: morte, silenzio, solitudine; / come amore, vită. Parole / delle nostre provvisorie immagini. Lettera alla madre: Șo che non stai bene, che vivi, / come tutte le madri dei poeți, povera / e giusta nella misura d'amore / per i figli lontani. Ah, gentile morte, / non toccare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
terra. Varvàra Alexandrovna: Non ho paura della morte / come non ho avuto timore della vită. / O penso che sia un altro qui disteso. / Forse, se non ricordo amore, pietà, la terra / che sgretola la natură inseparabile, îl livido / suono della solitudine, posso cădere dalla vită. Lungo l'Isar: Mă dove battono / i tuoi tamburi, amore? (...) e io penso a te che ascolti (...) residui / di meditazioni dentro îl mio corpo / e îl rumore della morte nel suo arco / continuo e la mia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
con molti sogni nei pugni / stretti nel petto. Ancoră dell'inferno: Poi a noi morți / voi morți direte nuove tavole / della legge. Nell'antico linguaggio / altri segni, profili di pugnali. Notizia di cronaca: È necessario salvare gli stimoli / civili, la solitudine allegra / della caverna, antichissimi / latini. Balestrieri toscani: Ero con te, amore, i colpi / sul bersaglio, nello stacco / della luce meridiana, la noia / dell'attesa per quei servi dell'antica / guerra, ci dissero che l'uomo non muore, / è un soldato
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e îl leopardismo, Bulzoni, Romă, 1986. Eco, Umberto, I limiti dell'interpretazione, Bompiani, Milano, 1990. Eco, Umberto, Sulla letteratura, Bompiani, Milano, 2003. Eco, Umberto, Limitele interpretării, traducere de Ștefania Mincu, Pontica, Constantă, 1996. Ferrari, Curzia, "Dio del silenzio, apri al solitudine", la fede tormentata di Salvatore Qusimodo, Ancoră, Milano, 2008. Ferrari, Curzia, Religiosità di Salvatore Quasimodo, Centro d'arte e di cultură l'Airone, Capua, 1971. Ferrucci, Carlo, Leopardi filosofo e le ragioni della poesia, Marsilio, Venezia, 1987. Ficara, Giorgio, Îl
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tempo e dello spazio e motivi cronotopici: îl ritorno nell'infanzia, îl colle, la siepe. Non ha trascurato i motivi situazionali: la ricerca incessante della stabilità, delle certezze, l'interrogazione sul ruolo dell'uomo nell'universo, la lotta contro la solitudine e îl dolore, îl ricordo e la sua contaminazione con l'onirico. Ha rivisitato inoltre i luoghi più noti della lirica leopardiana come îl vento o îl naufragio. I temi affettivi come quello dell'amore completano îl panoramă. L'ultimo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e accorda lungo tutto l'Ottocento șino ai primi anni del Novecento (...) l'attenzione alle cose concrete e precise e insieme la capacità di evocarle musicalmente, Pietro Mazzamuto, op. cît., p. 44. 8 Rosario Castelli, "Quasimodo e îl sentimento della solitudine", Nell'antico linguaggio altri segni, Salvatore Quasimodo poeta e critico, îngrijit de Giorgio Baroni, XXI, 1-2, Istituti editoriali e poligrafici internazionali, Pisa-Roma, 2003, pp. 321-328. 9 Mi sembrerebbe più interessante, în questo senso, indirizzare le indagini sul rapporto diacronico che
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pp. 46-47. 202 Salvatore Pugliatti, "Quasimodo a Messina: primi passi", apud Quasimodo-La Pira, op. cît., p. 115. 203 Pietro Mazzamuto, op. cît., pp. 8-9. Cfr. Salvatore Pugliatti, 1974, op. cît., pp. 43-44. 204 Curzia Ferrari, "Dio del silenzio, apri la solitudine", la fede tormentata di Salvatore Quasimodo, Ancoră, Milano, 2008, p. 16. 205 Tardi, ne l'ore del sonno, un calpestio sonoro; quando mi raggiungeva îl rumore del pestello nel mortaio, mandorle ed erbe che și spappolavano sotto l'energica azione
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]