1,458 matches
-
mâine pasiunea pentru extrem? Orice ar fi, totul arată că epoca bunăstării emoționale anunță nu resorbția acestor pasiuni, ci expansiunea lor socială. Arhaisme?tc "Arhaisme ?" „Rezistențele” la tropismul consumatorist pot fi oare considerate niște simple „reziduuri” culturale, niște rămășițe „arhaice” sortite să dispară sub cilindrul compresor al fazei III? Personal, sunt convins de contrariu. Deși capitalismul de hiperconsum a răsturnat raporturile cu sine, cu ceilalți și cu cultura, el n-a reușit să dea naștere unei umanități postistorice, voința de a
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
domină și în spațiul fermei Alvig din Strigoii. Și aici s-ar părea că morții au pus deplină stăpânire pe cei vii. La Rosmersholm, răposata Beate și-a condamnat succesoarea să-i repete destinul: în ciuda oricărei răzvrătiri, emancipata Rebekka e sortită să nu fie decât dublul unei moarte care i-a acaparat ființa și îi dirijează viața. În Strigoii, Ibsen dezvoltă aceeași temă a eșecului în lupta cu fantomele: tema puterii strivitoare a morților asupra celor vii și a repetării destinelor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o consistență materială umbrei, să întrupeze fantoma. Dincolo de afirmația, repetată la nesfârșit, că Shakespeare nu poate fi reprezentat, ideea despre teatru a lui Craig e însoțită de o dezamăgire ce ține de însăși esența acestei arte. Ca și cum teatrul ar fi sortit să vâneze neobosit fantomele, deși știe prea bine că, aidoma lui Ahile, care alerga după umbra lui Patrocle voind să o prindă și să o strângă la piept, nici el nu va îmbrățișa vreodată altceva decât vidul. Există fără îndoială
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atât, să-l așeze chiar printre morminte. Căci, pentru Genet, unui urbanism căruia nu-i pasă de morți nu-i pasă nici de teatru. Într-o societate în care moartea valorează tot atât cât un produs de băcănie, teatrul e sortit pieirii, în orice caz, acel teatru adevărat, care, în viziunea lui Genet sau a lui Artaud, pretinde o gravitate ce implică întotdeauna o anumită familiaritate cu moartea. Singurul și veritabilul public de teatru este, crede Genet, „acela care se simte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Orfeu, ne amintește Maurice Blanchot, n-o poate salva pe Eurydice decât prin cântec; o poate pierde însă prin privire. Orfeu coboară în Infern ca să „aducă la lumina zilei”, cu lira sa măiastră, fermecată, umbra iubitei soții, dar îi e sortit să o piardă din nou, definitiv - acesta e destinul lui de artist. Orfeu nu trebuie să renunțe însă niciodată: iată lecția unui teatru ce se îndârjește să înfrunte fantomele și în care Craig vedea singurul teatru adevărat. Teatrul unui Orfeu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a sistemului economic, nici ca regularitate a fazelor de creștere-descreștere (teoria ciclurilor), nici ca accelerări ale entropiei (teoria haosului). (Prigogine, Stengers, 1984) Transfer păgubos Toate viziunile obsedate de predicție pe modelul de conceptualizare a regularităților evolutive din sistemele fizice sunt sortite eșecului atunci când schemele explicative se translatează în Economie. Dacă este ceva predictibil, acesta nu ar avea sens decât dacă stările sistemelor economice sunt reprezentate de procese de convecție și în sens de inversiune abstractă (dintre intenții și consecințe) și în
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
din Oenoanda (Telmessos din Turcia de azi) pe care un filosof numit Diogene a pus să se graveze, pentru cei aflați în trecere, texte rezumând filosofia lui Epicur. Paradoxal, s-a reușit să se dea viață chiar și unor fragmente sortite în mod explicit morții: astfel, la Oxyrynchos, în Egipt, niște mumii au fost înfășurate în feșe de care erau atașate bucăți de papirus înmuiat în gips ce conțineau un anumit număr de texte. Unele banale (contabilitate, documente administrative), altele de
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cărui existență este revelată de arheologie la trei secole după moartea (!) celui mai celebru dintre locuitorii săi...-, ucid, masacrează, deportează, nimicesc mii de oameni. Distrug templele, sparg statuile, rad din temelii edificiile, ard operele nelegiuite - evident, toată literatura hedonistă este sortită și ea focului! -, osândesc din principiu trupurile și sufletele, contaminează prezentul cu pulsiunea de moarte, dar și viitorul, eternitatea chiar... Pentru prima oară într-o civilizație, moartea ajunge la putere - și pentru multă vreme. Bibliografietc "Bibliografie" Salut, ambianță! Abordarea continentului
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de a realiza măcar un flash al solicitantei și importantei activități diplomatice, am încercat să pătrundem în această complexă realitate, sondând mai ales ATITUDINILE. Pentru că orice încercare rigidă de clasificare ori de strictă ierarhizare a reactivității umane nu ar fi sortită succesului, am încercat să comparăm rezultatele unor investigații efectuate în 1994-1995 cu cele obținute prin investigare psihosocială în același domeniu, în perioada 2003-2004. Atât în prima cercetare, cât și în cea recentă, am realizat anterior o serie de documentări ample
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
că ele se manifestă cu o forță deosebită în viața socială și internațională contemporană (cazul națiunii) sau cunosc o proliferare disproporționată (cazul statului) nu trebuie să ne facă să uităm legea internă a mișcării dialectice, potrivit căreia fenomenele istorice sunt sortite să piară ca urmare a propriei dezvoltări. Imperiul Roman a început să se dezintegreze în momentul când se afla la apogeul puterii sale, iar Hitler a început să piardă războiul când ocupase cam jumătate din Europa. Să menționăm totuși că
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
loc ș...ț de unde să audă toată convorbirea”. Cei doi speră ca prințul să dea, în sfârșit, frâu liber sentimentelor ce-l copleșesc (cum altfel, susține Polonius, s-ar putea explica toată „nebunia” lui?), dar și această strategie va fi sortită eșecului, iar supraveghetorii nu vor reuși, nici de data aceasta, să dezlege enigma. Nu numai pentru că interpretează greșit semnificația scenei la care asistă, ci și pentru că - unele montări scot în evidență acest lucru - Hamlet a descoperit uneltirea și, avertizat, și-
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
mai devreme, un set de trăsături care seamănă bine cu gnosticismul și cu celelalte forme de dualism ale Occidentului, pînă la catharii Evului Mediu. Platonismul are multe În comun cu orfismul: disprețul față de trup (antisomatism), ideea unui „păcat” neprecizat care sortește sufletele individuale căderii și reîntrupării, metensomatoza 22. Contrar acelora care, asemenea lui Arthur Darby Nock, fac din gnosticism un fel de platonism „ieșit din matcă”, Bianchi e de părere că gnosticismul se află atît de aproape de platonism deoarece ambele Își
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Sophia În acest Tunet, care pretinde a fi „prostituată și Sfîntă” concomitent 48. ST nu oferă o explicație limpede a căderii Sophiei, mărginindu-se să menționeze că ea a acționat fără să consulte Pleroma și de aceea rodul ei este sortit pieirii 49. Asistînd la faptele MÎntuitorului, unii dintre Arhonți se lasă convinși de Sophia să părăsească lumea inferioară a Cosmocratorului (CÎrmuitorul Universului). Motivul Arhonților pocăiți este comun În gnosticism, Însă ST oferă o variantă interesantă: chiar și acești Arhonți sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ființă? Toate acestea rămîn o șaradă greu de dezlegat. Pus În fața dovezilor, un judecător imparțial ar spune că Tatăl este instigatorul la delictul comis de Logos. Alți gnostici par mai coerenți, atunci cînd emit presupunerea că lumea aceasta nu era sortită să ia ființă, Însă a fost produsă de greșeala Sophiei. Chiar dacă, În cazul din urmă, nu se mai poate afirma că Tatăl gnostic este atotștiutor, el poate fi absolvit de complicitate la crearea acestei lumi. 6. Căutarea originilor Potrivit școlii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe toate ca să fie Îndeajuns de perfectă”106. Alcătuite dintr-o substanță inferioară celei din care e făcut Sufletul Lumii, sufletele omenești primesc totuși de la Tatăl Însuși „sămînța și principiul” nemuririi 107. Trase de „carele” astrale, aceste suflete nou-născute sînt sortite să cunoască Încarnarea „din necesitate” (ex anankes)108, În cazul cînd ar prevala cele două niveluri inferioare ale lor (situate În piept și despărțite prin diafragmă)109. Dacă sufletul rațional, situat În cap, nu se va dovedi În stare să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
limpede: Absit, absit! („Nici vorbă, departe de asta!”). Marcionismul nu este libertin ci, dimpotrivă, encratit. Căci mesajul de mîntuire adus de Cristos nu se referă la prezent, ci la viitor: de futuro, non de praesenti 58. Prezentul comunității marcionite este sortit persecuțiilor și denigrării. Marcioniții Își află propria autenticitate Într-o atitudine lipsită de compromisuri față de Demiurg. Nu numai că acceptă martiriul, dar Îl și caută. Libertatea lor va fi definită abia o dată cu judecata ultimă a Demiurgului (a cărui lume se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
măsură; melancolie; meleag; minunată; mister; mitologie; mînă; modelare; nașpa; neam; nebună; necăjită; necruțătoare; nedreptate; nefericire; nemiloasă; nervi; neștiut; normă; norocul; noroi; cu obstacole; ofițer; omenesc; oportunitate; optimism; orgă; parte; părăsită; porcărie; potrivnică; predestinare; predestinat; proprie; scaun; schimbări; scris; scurtă; soră; sortit; soț; soție; speranță; speriat; sună; șansă; timp; trai; trudă; tu; tulburătoare; univers; urîtă; veac; vechi; vecie; veste; vis; vodca; vorbă (1); 821/158/39/0 somn:odihnă(173); dulce(85); pat(76); vis(50); liniște(31); pește(29); pernă(26
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
telefoane și încă n-apucaserăm să ne întâlnim. Acum, când am dat cu ochii de el în biroul patronului - un moșulică pe care nu ți l-ai fi imaginat altfel decât în postura de bucătar -, am zis că-mi este sortit, că prea ne așeza viața față în față. M-a văzut, mi-a zâmbit larg - nu uitase nici el întâlnirea de la bancă - , și-a umflat pectoralii și mi-a aruncat niște priviri languroase, de latino-lover ușor penibil, apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
parfum de lăcrămioare, iar eu - gătită ca pentru dragoste, cu un neglijeu sexy*. * Poate că trebuie să vă spun câte ceva despre el, ca să înțelegeți de ce mă agitam atâta. O merita, era cu adevărat bărbatul vieții mele, simțeam că îmi fusese sortit încă de la naștere și că tot ceea ce învățasem și pătimisem până atunci fusese doar o etapă pregătitoare pentru această întâlnire. Eram făcuți unul pentru celălalt, până și numărul i se potrivea ca o mănușă, zece, și aveam grijă de el
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
spus (unui anume G., n.n.) că toate cărțile mele se învârt în jurul unui naufragiu spiritual, i-am explicat cum era cât pe ce să ating absolutul și cum, trezindu-mă în fața unui zid, a trebuit să dau înapoi, nefiindu-mi sortit să-l străpung ori să-l arunc în aer. Tot ce am scris este un comentariu asupra retragerii și a înfrângerii mele” (III, 358). Mai mult, îi spune aceluiași G. că „misticii n-ar trebui să scrie”, căci atunci „când
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
această experiență, că nimeni nu și-a asociat numele cu ea, n-a inovat în acest domeniu, fie și numai prin câteva formule” (III, 293). Este ceea ce, în fond, încearcă să facă Cioran, știind însă din start că încercarea e sortită eșecului. Că pune eșecul acesta pe seama eredității și a neamului căruia îi aparține?! „Un Kafka, spune la un moment dat, n-ar fi fost cu putință la noi. Mediul l-ar fi făcut frivol, «jurnalist», diletant, sceptic într-un chip
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
bătutu-mi-o, / Bătutu-mi-o, luminatu-mi-o, / Strălucitu-mi-o, / Cu mătura ura măturatu-o, / Departe de la mine depărtatu-o!"124 În unele colinde din Bucovina, Crăciun este însoțit de Dumnezeu, Maica Domnului și Sâmpetru care drămuiesc faptul lumii și sortesc traiul omenesc, de cele mai multe ori destinul este simbolizat de "pahar"; nu întâmplător, în limba română, există expresiile "Treacă de la mine și paharul acesta" sau "Am băut paharul până la fund" prin intermediul descrierilor alegorice ale elementelor arhetipale: "Sculați, gazde, nu dormiți, / Că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
jubilație, de neliniște, de spaimă în fața unui univers aflat în stare de proliferare sau de dezagregare, cuprinsă de o "boală fără nume". Aceasta ar fi taina cea mare de care se cutremură lumea. Sevele izbucnesc, regenerând universul sau strivindu-l, sortindu-l pieirii. Eugen Simion subliniază existența unor "simboluri întoarse", o dimensionare a miturilor cu sens într-o altă direcție. În această perspectivă calul troian nu ar fi produsul fanteziei lui Ulisse, ci invenția troienilor înșiși, orgoliul lor de a-și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pâlnii"). Suferința poetului provine din nevoia de purificare. Pentru a ajunge să se purifice, Iov va trece prin suferință ("Iov era plin de guri"). Dialogul devine biblic, suferința este un har divin, cel sortit suferinței "este ales", altfel va fi sortit plictisului și morții acestui veac ambiguu și sec: "De ce mă lași pământului pigmeu -/ când m-ai atins cu biciul unei dureri celeste?,/ Ți-ntorc convalescența și liniștea, dă-mi rana/ spinarea mea deschisă dorinței tale este." Dialogul cu divinitatea ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
desființată, aruncată în neant. Și interogația nu poate exista pentru că inocentul a fost "ucis", mai întâi, în mintea celui care l-a condamnat fără să-și pună problema: de ce ființe umane trebuie să omoare alte ființe umane? În fapt, celor sortiți pieirii li s-au luat, printr-o perversă operație de ordin mintal, toate atributele umanității. După aceea, indiferența în fața "păduchilor" sau "viermilor" nu mai pare, în ochii lor, deloc condamnabilă. Căci, asemenea "arătări" n-ar trebui să existe oricum, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]