1,248 matches
-
noapte de noapte bătrânii din azil. Își făcea apariția doar în vechiul salon de dans, devenit între timp salon de azil. Era o apariție caldă, liniștită, îmbrăcată în rochia de mireasă, prinsă între cele două lumi. Și astăzi „Casa cu stafii” din inima Brăilei este vizitată și mereu în atenția amatorilor de senzațional și istorie veche. Întregul oraș este plin de istorie și are un parfum anume, ceva diferit față de ceea ce simt acasă, la Pașcani. Cu cât te apropii mai mult
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
tuneluri subterane ale Brăilei, dar niciuna mai cutremurătoare decât cea petrecută în vila bogătașului grec Nicolachi Mavrocordulas, mare exportator de grâne. Povestea aceasta o cunosc aproape toți brăilenii, iar casa veche din centrul orașului este numită de localnici „Casa cu stafii.” Amator de vânătoare, Nicolachi a înnoptat, într-o iarnă geroasă, la casa unor țărani. Acolo avea s-o cunoască pe Voica. S-a îndrăgostit nebunește și nu s-a dat dus până nu a cumpărat-o, de la tatăl ei, pentru
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
noapte de noapte bătrânii din azil. Își făcea apariția doar în vechiul salon de dans, devenit între timp salon de azil. Era o apariție caldă, liniștită, îmbrăcată în rochia de mireasă, prinsă între cele două lumi. Și astăzi „Casa cu stafii” din inima Brăilei este vizitată și mereu în atenția amatorilor de senzațional și istorie veche. Întregul oraș este plin de istorie și are un parfum anume, ceva diferit față de ceea ce simt acasă, la Pașcani. Cu cât te apropii mai mult
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și tremura din toate încheieturile. M-am așezat lângă ea și am încurajat-o până a venit ambulanța: „Totul o să fie bine, o să fie bine...“ Între timp am îngrijit mai multe persoane, toți erau livizi la față. Parcă erau niște stafii. Printre cei afectați se afla și un bătrânel care făcea spume la gură. Nu-mi venea să cred că un om poate scoate din el atâta spumă. I-am descheiat toți nasturii de la cămașă, i-am desfăcut cureaua și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
alt nivel de lectură, unele dintre aceste opere sunt și veritabile studii de moravuri, interpretări superioare ale modului de a fi al iranienilor, viziuni arhetipale ale unui popor care trăiește simultan în prezent și trecut, care are mereu presentimentul că stafia trecutului îi dă târcoale, că-i controlează și cenzurează evoluția. Pesimist ca Omar Khayyam, dar cu o luciditate sticloasă, Hedayat are o privire disperată pe care o poartă printre oglinzile deformante ale lumii - acest univers cu legi impenetrabile, absurde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și cugete-amărîte Cari-n trecut mă-ngroapă și iarăși în trecut! ARB[ORE] Trecu Ștefan cel Mare... o dată l-am avut, S-a dus să se îngroape în trista vecinicie! Eu pot fi a lui umbră, pot fi a lui stafie Ce, de ruini zidită c-un lanț de viață lung, Trăiesc în van în lume, căci anii nu-mi ajung Ca să [mai] văd în lume ieșind din voi cu fală A bunilor mărire. ȘT[EFAN] ......... Mărirea-i vană, goală! Ș-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
arborele-i tânăr l-apleci și se îndoaie, Dar când bătrân e bradul el gâtul nu-și înmoaie. 2254 O! el are dreptate! Sânt mic, sânt [un] mișel... Ștefan din ceri aruncă o umbră pe pământ Și acea umbră pală, stafia lui, eu sînt! {EminescuOpVIII 163} Ce mare!... Și cu toate astea daca asta n-ar fi decât masca trădărei ce mă pîndește!... Acel Petru Rareș!... Ce mijloc să-ntrebuințez ca să-l gonesc din mintea mulțimilor?... Mărirea?... (cu desgust) E! ce
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
stele, oamenii amoruri... vântul, care muge ziua, cântă noaptea și se frământă prin valuri cu lungi, cu lungi țipete de amor... Somnul e surâsul morții. Noaptea, ea surâde tuturor, nu numai oaselor neființei... dar mie nu... căci acuma tu chemi stafia mea printre zidurile ruinei. ca să asculte giniile zburînde, glasul oaselor și a umbrelor - păcate... T[OMA] Și al meu b TOMA, MAGDALINA M[AGDALINA] Neci noaptea nu-i a mea... Cerul visează stele, pământul amoruri... tu mă chemi în ruine
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
zidurile ruinei. ca să asculte giniile zburînde, glasul oaselor și a umbrelor - păcate... T[OMA] Și al meu b TOMA, MAGDALINA M[AGDALINA] Neci noaptea nu-i a mea... Cerul visează stele, pământul amoruri... tu mă chemi în ruine să visez stafii și s-ascult vocea bufnițelor, a păcatelor. T[OMA] Și a mea... (cu delir ) Și a mea... Magdalino!... cartea ta nu-i destul de scrisă... trebuie să mai scrii o faptă în ea... Eu, care îmblu de mână cu soartea ta
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
că m-ai scos din pulbere, că m-ai pus alături cu Domnul Moldovei... M-ai scos din pulbere moartă... căci sufletul meu unde este?... Nu e la Satana, care și-a luat demult proprietatea sa?... Nu sunt eu o stafie vie a cărei inimă a rămas în marmura trecutului?... Încet mă târăște viitorul meu... viitorul meu - făptura ta... care mă trece din păcat în păcat pe mine, vânduta cu sufletul... pe mine, îndrăcita din amorul unei umbre care am văzut
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și caută speranțele cu ochii în țarina neagră - căci țarina e speranța lui, piatra durerei lui vorbește. 3 2258 Regele a zis sclavului sfaramă Carpații - și-i voi sfărăma -, seacă Dunărea - și-o voi seca. 4 2254 Ce este adevărul? Stafia nebunului, vrăjitorului, omorâtorului ieri în lumina zburîndului azi. Ce este Dumnezeu? Surdele nebunii a mii de mii de oameni pe care o frunte senină sau încinsă -n aur o modelează într-o uriașă volbură de foc. Mirele universului, naturei. Ce
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
într-o mână crinul luminei, în cealaltă o coroană de lauri de argint) Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gîndurile-n cer, Poet gonit de lume și înghețat de vânt Ce cânți ca o stafie ruină și mormânt; Acuma când din Umbră Lumina, eu, răsar Aruncă de pe tine noianul de amar. Eu vin din centrul lumei, încoronat de sori, Preced pe mândrul, \- -\ frumosul Viitori Ce-n nourii de secoli se zguduie închis Ca un frumos
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
grădina înflorită a închipuirilor sale. 2 2254 [ÎNTUNERICUL ȘI POETUL] ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gîndurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt {EminescuOpVIII 286} Ce cânți ca o stafie ieșită din mormânt, Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră, Căci lumea este piatră și ea nu te admiră, Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci Ce veștedă, bătrână, se
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
la un loc, Cum le-mpreuni tu, frate nedemn de sânta cale Ce ai ales, s-înstare de stric mințile tale. CĂL[UGĂRUL] Și, dac-ar fi, ce-mi pasă! Chiar cruda nebunie Se poate că sub ochii-mi gravă, ca la stafie, Afunde și teribili de plumb cearcăne lungi. Fie ș-așa... e[u] nu zic... Și ce-o să fie-atunci? Chipul [cum] nebunia cea dulce m-a cuprins Îmi place - cum îmi place visul de raze nins. Sunt fericit și iată ce-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
să mă ducă acasă de mână în fiecare seară? Uite viteazul. Nu cumva eram amândoi pe viscolul acela când de după fântâna lui Grigorosu s-o desprins o nălucă și o dispărut apoi de parcă o luat-o vântul? Era om, nu stafie, Costăchele. Tu știi bine că de când ai fost ales primar prima oară cei din tabăra lui Catârcă ți-au pus gând rău. Între timp au mai apărut și smintiții iștia de legionari, care te iubesc ca sarea în ochi. Așa că
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
oricând și oriunde care nu voia să devină „supra-om” sau „om nou”, ci să rămână om, pur și simplu. Batjocura se Îndrepta, desigur, mai ales Împotriva argumentelor de rezistență ale ființei umane: libertatea, adevărul, morala. Și, bineînțeles, cultura... ideile... arta. Stafii amenințătoare cutreierau nu doar haosul cazon totalitar, orânduirile concentraționare. În țările Încă fidele democrației, confuzia celor ce se voiau „neimplicați” nu era egalată decât de orbirea care polariza toate frustrările În „angajări” sumare. Începea să nu mai fie timp, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Cuvintele i se preling prin cap. Mai degrabă sunete decât cuvinte. Cap de capră. Cap de capră. Doar un ceas care ticăie, chiar inima lui. Sunetul e împroșcat ca uleiul vărsat. Cap de capră. Mașina Ram. Ram tare. Ram claxon. Stafie în față. Ram în stafie. Capră moartă. Dă în claxon. Gata. Frână. Cădere. Iar scufundare în adâncuri fără fund. Cuvintele îi țăcăne prin cap, un marfar nesfârșit. Uneori aleargă și el pe lângă, zgâindu-se înăuntru. Alteori, cuvintele astea se zgâiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cap. Mai degrabă sunete decât cuvinte. Cap de capră. Cap de capră. Doar un ceas care ticăie, chiar inima lui. Sunetul e împroșcat ca uleiul vărsat. Cap de capră. Mașina Ram. Ram tare. Ram claxon. Stafie în față. Ram în stafie. Capră moartă. Dă în claxon. Gata. Frână. Cădere. Iar scufundare în adâncuri fără fund. Cuvintele îi țăcăne prin cap, un marfar nesfârșit. Uneori aleargă și el pe lângă, zgâindu-se înăuntru. Alteori, cuvintele astea se zgâiesc afară, găsindu-l. E treaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un paradis dintre cele mai vinovate. Daniel nu cumpăra nimic, dar era de acord cu orice comerț la mâna a doua: Lucrurile nu trebuie să ajungă la groapa de gunoi. Cât despre ea, își satisfăcea vechea obsesie din copilărie, cu stafiile foștilor proprietari ascunse încă în lucrurile de care se lepădaseră. Se plimba în sus și-n jos pe lângă mesele mari, pliante, pipăind fiecare tigaie deformată sau covor uzat, inventând povești care să explice cum ajunseseră acolo. Cumpărară împreună o veioză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lebădă de iarnă? —O lebădă de iarnă? O, nu. Cocori. Ai fi recunoscut o lebădă de iarnă. — Nu credeam... Dar lebedele de iarnă sunt alea care... Lebedele de iarnă au dispărut deja. Au mai rămas vreo două sute. Sunt doar niște stafii. Tu ai văzut vreodată vreuna? Sunt ca niște... halucinații. Se dizolvă dacă te uiți la ele. Nu, s-a terminat cu lebedele de iarnă. Dar cocorii își văd chiar acum moartea cu ochii. —Cocorii? Glumești. Trebuie să fie cu miile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să fie mai atent. Ar putea să-și noteze tot felul de chestii, dar paginile ar putea fi folosite ca probe. Chiar și Bonnie, Bonnie cea frumoasă și simplă, i-a făcut-o și s-a schimbat. E ca o stafie, o chestie scoasă dintr-un serial vechi de televiziune, cu o bonetă mică de colonistă și o rochie lungă până-n pământ. Are o viață nouă sau ceva de genul ăsta, trăiește numai cu rădăcini, într-un șanț acoperit cu iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
foc. Da, șopti ea. Așa e. Altă mașină? Care patina pe linia de mijloc. Venea spre tine, pe banda ta. El clătină din cap. Nu. Nu aia. Un fel de coloană albă. — Da. Farurile... — Nu era o mașină, ce naiba! O stafie sau așa ceva. Plutea pur și simplu, zbura. Apoi a dispărut. Își aplecă gâtul în față, iar ochii i se măriră, în timp ce se îndepărta de accident. Îl conduse înapoi la mașină și-l ajută să urce pe scaunul din dreapta. Tot drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nevătămată. Avea să sfârșească la fel ca unul dintre pacienții săi cu atac cerebral, cu un braț stâng în plus, cu trei gâturi, un candelabru plin de degete, fiecare resimțit discret, ascunzându-se sub o pătură de spital. Și totuși stafia era reală. Când li se cerea să-și miște degetele de la picioare, celor cu picioarele tăiate li se aprindea partea din cortexul motor responsabilă cu mersul. Chiar și cortexul motor al oamenilor întregi semnaliza când își imaginau doar că merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mângâia pe burta goală cu diferite petice de stofă, ca să verifice dacă într-adevăr simțea culorile, așa cum se lăuda - Sylvie nu greșea niciodată. Urme, intacte încă. Tot ceea ce fusese era încă la dosar, arhivat pe undeva. Dar rătăcise amintirile până când stafia asta vie se așezase în fața lui în amfiteatrul scobit, scrijelindu-și notițele greșite în propria ei arhivă. —Soția lui David a insistat pe lângă el să-l sune pe cel căruia îi vânduse mașina și s-o cumpere înapoi, a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
amândoi. Gurile lor se unesc, iar gândirea dispare. Dispare totul, în afară de această nevoie primară. Ceva imens și alb străbate câmpul. El tresare, iar ea tresare odată cu el. El o vede primul, dar ea o identifică. —Dumnezeule. O lebădă de iarnă. Stafii în străfulgerarea aceea de lumină, o groază intimă. Ea îl strânge de braț, ca un garou. Nu se poate să vedem așa ceva. Au mai rămas o sută șaizeci. Dumnezeule, chiar asta e! Stafia lunecă scânteietoare de-a lungul câmpurilor. Nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]