1,511 matches
-
sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile caselor. Berzele clămpăniră din ciocurile lungi, defăcându-și aripile largi, pregătite pentru zbor. Un stol imens de corbi se scurse dinspre apus, plutind În vârtejuri Întunecate peste ulițele satului, Învăluite Într-o liniște ciudată. O apăsare grea plutea În aer. O așteptare. Un sfârșit. - E timpul, repetă oaspetele, sărutându-i Mașei fruntea În semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
voi ăștia a trebuit să plătesc pentru fiecare prieten m-a chemat să-l îngrop cel mai scump m-a costat sărutul iubitei niciodată nu mi-am luat înapoi răsuflarea poate îmi trece prin minte ideea de moarte într-un stol dragostea ta n-a avut curaj fluier-o să se-ntoarcă singură într-un castel sparg oglinzi nicio zi nu îndepărtează cerul de mine câtă lumină în cămașă de noapte luna pândește din râu cai țesălați bat din picioare un
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
din nou și îmi pare rău că nu am cu ce plânge ziua de mâine nu se știe când vine fiecare are timpul său umbra a murit până la ieșirea soarelui povestea mea s-a înecat la mal totdeauna am căutat stoluri /nu mă tem să cad din cer/ pistruii de pe nas de la o vreme sunt triști tu ești tot eu timpul nu bate de două ori cărări mă vindec de unghiurile drepte fac avioane din cuvintele negândite și-mi dau drumul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Sunt cuvinte în graiul Murmurelor lin presărate aici, Aproape, acolo, departe... Mă-ntorc la același etern întuneric. Și din glasuri obscure, eu fac o pădure. Dar unde sunt urșii să calce greoi În urma tăcerii ce sapă în noi? Unde e stolul de păsări târzii Aduse de soare și duse întâi? O brumă e argintul și aur e gerul Din mâinile mele alunecă cerul. Aici, ca o apă ce-așteaptă înghețul, Neiertătoare iarnă și-aruncă disprețul. Melc odihnit, ochii de piatră, sufletul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-i adună Să se roage la altar. Poate că auzi de sus Rugăciunea lor, fierbinte; Mamă, roagă-l pe Isus, Niciodată să nu-i uite!... Amiază Umbre pe pământ, Norii din cer Își destramă peste păduri Hainele purtate De vânt... Stoluri de păsări Trec prin trupul meu Căutând rugăciunea din mijlocul zilei, în care eu, îngenunchiatul, Fac cruce pâinii Din care ne vom hrăni Om și nori, Păsări și vânt Și moartea Cel din urmă cuvânt... Ca un condor... Mă sting
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scrâșnea. În ochii verzi jucau raze apoase. Mâna stângă, neagră, noduroasă, se ridicase spre mine. Voia să mai zică ceva, dar deodată ochii, sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba ruptă, zgârcită a vânătorului, nu putusem să pricep multe lucruri. Sandu crâșmarul, iar, vorbea prea mult, și ce voiam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chemările se răriră, slăbiră, se stânseră. În tăcerea care se întinsese pretutindeni până în depărtări nesfârșite, pe roșața din fund, din apus, începură a trece rațele sălbatice. Veneau din zarea Dunării, din bălțile Brăilei, și treceau prin smârcurile apropiate de la Mălina. Stoluri, pe cer depărtat, purpuriu, grăbeau ca alungate de vânt. Se deslușeau linioare mărunte, negre, în lumina vie a asfințitului, izvorau ca din aburi, cârd după cârd, intrau în marea de lumină, apoi coborau, se mistuiau. Mă îndreptai spre casă. Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ajungând până la mal, unde sta înecatul, sub sumanul moșneagului cu fața spre cerul adânc boltit, limpede ca lacrima. Sta nemișcat și singur în tăcerea țărmurilor. Iar în fund, pe lucirea de sânge, tot se alungau punctele negre, grăbite, tăcute ale stolurilor. Vremuri de bejenie, 1907 Înecatul a fost publicată prima dată în Semănătorul, nr. 9 din 25 februarie 1907. În Convorbiri, nr. 6 din 15 martie 1907, Mihail Dragomirescu a publicat un articol în care compara povestirea lui Sadoveanu cu nuvela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
muncele. Era un loc drept, sălbăticit, plin de spinării bogate, printre care răzbăteau câțiva pruni pitici, strâmbi, răsuciți ca-ntr-o durere. În fund, pe clina unui muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se ridică din dosul coșerelor, pluti alene pe vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul trebuie să fie acasă. Sâmbăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe zile după întoarcerea lui Nicula Ursake din blândețea văii, au trecut pe deasupra Preluncilor stoluri de dumbrăvenci, fâlfâind și învârtejindu-se cătră asfințit. Și la o zi după ce au trecut acele cârduri de dumbrăvenci, s-a înegurat cerul de nouri posomorâți și a prins a bate o ploaie piezișă, subțire și rece. După douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o cafea înainte de a pleca spre aeroport, am observat mai multe albume voluminoase de fotografii în bibliotecă și mi le-am imaginat deodată țâșnind de pe raft, deschizându-se și lăsând fotografiile să-și ia zborul, să invadeze camera ca un stol de păsări. Sute, zburând pe lângă mine, încurcându-mi-se în păr - mărturii ale nenumăratelor evenimente ce-i legau pe Aidan și Janie: la bal; la ceremonia de absolvire a liceului; la Cape Cod; la cină, când Aidan a împlinit treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
verificând o listă. Când poarta se închise, Antonius se întoarse spre cele două turnuri construite de puțină vreme pe laturile castrului. O santinelă făcu un gest de salut și arătă de mai multe ori spre cer, unde se vedea un stol de rațe sălbatice. Mergeau în formație perfectă, desenând un V ce străbătea cerul senin. Era un semn bun. Imediat însă o rață se desprinse din stol și își continuă drumul singură. — Nu e semn bun. Errius se apropie de calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de salut și arătă de mai multe ori spre cer, unde se vedea un stol de rațe sălbatice. Mergeau în formație perfectă, desenând un V ce străbătea cerul senin. Era un semn bun. Imediat însă o rață se desprinse din stol și își continuă drumul singură. — Nu e semn bun. Errius se apropie de calul tribunului și arătă spre rața solitară ce se îndrepta spre miazăzi: Ce-ar spune un prezicător despre asta? — Orice-ar spune, eu cred că un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
decât ele acum, când parcă se transformase într-o mare sau într-un ocean de netrecut. — Ia-mă de aici! strigă Vitellius. Îți voi plăti. I se păru că aude un hohot de râs, dar poate că era doar croncănitul stolului de corbi care trecură prin fața lui, atingându-l cu apripile lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
coifurile sub braț. Din corul de glasuri se distingeau strigătele vânzătorilor care-și lăudau mărfurile. Era cald. Din când în când, vântul aducea până la el miros de oțet și prăjeală. Rândunelele zburau ca niște săgeți, coborând și ridicându-se în stoluri, dincolo de zidurile cetății, acoperite de iederă. Valerius se întoarse să privească sclipirile luminii în apă. Vârî mâna în fântână, trasă cercuri din ce în ce mai mici și numără vrăjit vălurelele care dispăreau încet-încet. „Plec“, se gândi. Își trecu mâna peste piept. Degetele dădură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
umplute cu nisip roșiatic, adus cu siguranță din deșertul african. De-a lungul porticului se ridicau niște coloane cu partea de jos vopsită într-un albastru intens și capitelurile în ocru. În liniștea ce domnea acolo se auzeau doar țipetele stolurilor de rândunele care zburau pe deasupra pajiștii. Antonius se opri în fața unei statui a lui Isis, al cărei cult era legat de activitatea sportivă. Fu fermecat de privirea enigmatică a zeiței. — Îl cauți pe maestru? se auzi un glas în spatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre Antonius, care era în centrul atenției, deoarece până atunci nu spusese nimic. — Suntem cu toții de acord să amânăm intervenția noastră în Italia? Îl privi sfidător pe legat. Antonius continua să tacă. Deodată, înălță capul și privi spre cer. Un stol de rațe se îndrepta spre apus, în obișnuita formație în V. Dintr-odată, cea din față le părăsi pe celelalte și se îndreptă, singură și hotărâtă, spre miazăzi. 34 — Atunci, suntem cu toții de acord? întrebă din nou Tampius. — Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atingând-o. Iar copacii aceștia nu erau nici atât de mari sau atât de înfrunziți sau atât de înghesuiți la un loc ca să acopere cerul, care se vedea limpede printre crengi. În fața ochilor lui, zburătăcind și agitându-se, se afla un stol de papagali, de un verde viu, ca acela al bijuteriilor, cârâind și țipând în dispoziția cea mai bună. Scena îi umplu toată mintea și se întrebă dacă s-ar putea sătura vreodată. Așa trăiau bogații și asta era o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
aparținând tuturor climatelor și având toate penajele pe care ți le-ai putea imagina, păsări comune, precum ciorile, și păsări pe care indianul nu le mai văzuse niciodată, cu ciocuri răsucite ciudat și forme stranii și toate se adunau în stoluri și zburau în sus, către vârful muntelui. Vultur-în-Zbor trebuia să-și ferească deseori fața de bătăile unor aripi întinse. Aruncă o privire în spate, către Media. în ochii ei se citea frica, dar femeia se strădui să zâmbească. Iar vuietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mare, despre câmpia încinsă în care stăpâni erau doar măgărușii, caprele răzlețe, ciulinii uscați și Luna luminând câte un drumeag ducând spre niciunde. Nu reușeam să-l facem să povestească ceva coerent despre Balcicul său. Parcă prindea cuvintele dintr-un stol zburătăcit de vânt, venea câte unul și se lăsa rostit de Kerim, destăinuindu-se numai lui, nouă lăsându-ne doar stinsa îngânare de dairea. În Ghemigi-mahlesi, mahalaua corăbierilor, locuise când încă avea mahoanele, când era puternic, tânăr și, spunea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Încetul cu Încetul, mă năpădi certitudinea absurdă că totul era posibil și mi se păru că pînă și străzile acelea pustii și vîntul acela potrivnic miroseau a speranță. CÎnd am ajuns În Plaza Catalunya, am băgat de seamă că un stol de porumbei se adunase În mijlocul pieței. Acopereau totul, ca o mantie de pene albe care se legăna În tăcere. M-am gîndit să ocolesc, Însă chiar atunci mi-am dat seama că stolul Îmi deschisese drum fără să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Catalunya, am băgat de seamă că un stol de porumbei se adunase În mijlocul pieței. Acopereau totul, ca o mantie de pene albe care se legăna În tăcere. M-am gîndit să ocolesc, Însă chiar atunci mi-am dat seama că stolul Îmi deschisese drum fără să se ridice În zbor. Am Înaintat agale, observînd cum porumbeii se despărțeau În fața mea și strîngeau la loc rîndurile după ce treceam. CÎnd am ajuns În centrul pieței, am auzit clopotele catedralei bătînd miezul nopții. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]