1,359 matches
-
pătrunjel care se topeau și intrau una În alta printre foile subțiri de cocă. Petite-Ma, care avea acum nouăzeci și șase de ani, stătea În capătul cel mai Îndepărtat al mesei, ținând În mână o ceașcă de ceai mai străvezie chiar decât ea. Cu o privire preocupată și oarecum confuză Întipărită pe chip, se uita la canarul care ciripea În colivia de lângă ușa de la balcon, de parcă ar fi observat pasărea abia acum. Poate că așa și era. De când intrase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Dacă ar trebui s-o asemănăm cu ceva, viața e ca un râu care se varsă în mare. În clipa când se varsă în mare, râul se eliberează de tot noroiul pe care l-a cărat până atunci și devine străveziu. Cortina nu cade, ci se ridică. Bătrânul s-a sculat din fotoliu și a început să se învârtă prin sală șchiopătând. Apoi s-a oprit în fața mea și m-a fixat cu o privire autoritară. — Ei, ce zici? Eram înfricoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
timp fă focul sub baie. Atunci, și numai atunci, deși materia argintului-viu nu atinge apa, dar găsindu-se În acest pântec cald și umed, se va transmuta În apă. — Maestre, zise Khunrath căzând În genunchi și sărutând mâna descărnată și străvezie a doctorului Dee. Maestre, așa o să fac. Iar tu vei avea ce dorești. Amintește-ți vorbele astea, Roza și Crucea. O să auzi vorbindu-se de ele. Dee se Înfășură În anteriul lui cu mâneci ca Într-o mantie, și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
savurând dinainte vreo moștenire sau vreo pradă, vreun manuscris al Protocoalelor pentru a-l vinde țarului... Cum știi tu să ascunzi În spatele acelui chip de Înger natura-ți de demon, sfios Înveșmântată În jeanșii tăi androgini, În tricoul tău aproape străveziu, ce din păcate ascunde crinul nelegiuit Întipărit În carnea-ți albă de călăul din Lille! A sosit primul nerod, atras de mine În capcană, Îi zăresc cu greutate trăsăturile sub pelerina care Îl Învăluie, dar Îmi arată semnul templierilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cum ești un jucăuș, Buf cu nasul în zăpadă: Al căzut pe un... Sticla asta dintr-o dată Se topește la căldură, Ca un cub de ciocolată Pe care îl ții în gură. Ce să fie, ce să fie Sticla asta străvezie? Nu e dușul tău din baie, Dar te udă pân-la piele Cu puzderii de mărgele. E un nouraș de... Uneori se tânguiește, Cum ar cere găzduire; Alteori se îndârjește, Parcă și-ar ieși din fire. Vă întreb ceva ușor: E
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
a-spirituale, „toți se vor lăsa să fie păcăliți cu plăcere”, arta ajungînd astfel „o uriașe potriveală, cuvinte potrivite, culori potrivite, sunete potrivite. De aci pînă la escrocheria de pseudo-avangardă - un pas”. Aluzia la poetica „artizanală” a lui Arghezi e străvezie, iar aici autorul se întîlnește cu Ion Barbu și cu membrii „tinerei generații” interbelice (Eliade, Noica). El vede în „uciderea lui Dumnezeu” opera unui „geniu al sinuciderii”, un simptom al Weltanschauung-ului actual, dominat de „aceeași stăruință a morții”... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sunt ca acele animale care iubesc o singură dată și pe care dragostea le ucide". În clipa următoare, am auzit un foșnet care nu mai era. al pinilor. Nu se poate, m-am gândit Imediat, însă, am deslușit, prin aerul străveziu, siluetele negre ale eucalipților, coliba de paie și chipul dăltuit în piatră a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am adus aminte vorbele Anei: "În fiecare seară, ieșea din cort și contempla cerul înstelat. Apoi, își lua o cupă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și silnicia lor, am exclamat: - Garibaldo, faptul că ești monah sau medic nu-ți dă îndreptățirea să mă faci să pierd timp. S-a uitat țintă la mine și am văzut în ochii săi o pace nouă: erau calmi, limpezi, străvezii. Nu știu cum a făcut. Mi-a trecut mâinile peste față, degetele lui m-au atins ușor, apăsând în câteva puncte ale capului, gâtului și umerilor; apoi mi-a atins pieptul, și-a sprijinit cu tărie palmele deschise, mișcându-le ca și cum mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
prin tunică. Pe micul altar am văzut, pregătite să fie duse de-acolo, o raclă și un copăcel de aur, înalt cam de-un picior, cu o montură de pietre prețioase. Baza copacului era un recipient de alabastru, atât de străveziu, încât se vedea mâlul depus în el. - Sângele celui care n-a fost nicicând răstignit, dar care i s-a prefirat asudând în grădina de măslini și i-a curs în forum, a spus Andras, urmărindu-mi privirea. E al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Pițigoi. Ce naiba! Uite că mi-am rupt iar trei pene! Cele trei pene cenușii-albastre plutesc lin în soare. Micuțul din cărucior s-a oprit din molfăit și le urmărește cum sticlesc din rostogol în rostogol, caligrafiind pe aer cu litere străvezii, ronde, un singur cuvânt: Nobunu Limpede, în văzduhul limpede: Nobunu În limba sticleților și a țâncilor acest cuvânt înseamnă ferește, păzea, fii cu ochii în patru! Te afli într-o lume plină de primejdii, rămâi treaz. Ești înnădit într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și sfârșitul, ochi în ochi. În clipa când se atinge suma perfectă, natura însăși intervine și vâjjjjj! Golește iazul dintr-o dată. Până atunci, însă! Până atunci! Peștișor lângă peștișor, ochișor lângă ochișor, verde, albastru, galben segmentat, solz lângă solz, aripioare străvezii, nemișcate, cozi ca frunzele, cu nervuri de sticlă, și fiecare ochi, solz, aripă încremenită la o apropiere cutremurătoare de fiecare alt solz, ochi, aripă, înotătoare, atom lângă atom, și peste tot un murmur, un bâzâit de nervi, cristal viu, orbitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
prin noaptea de iarnă, singur, mult după trecerea ultimului autobuz. E de mirare cum izbutește să doarmă cu burta pe zăpadă, pe gerul ăsta, fără să-i pese. Răsuflarea i se încheagă în perii din blană, încununând-o cu țurțuri străvezii. Oamenii îl lasă mai departe să doarmă, se uită doar la el. Își suflă în pumni, își trag căciulile și mai bine peste urechi, se bat peste brațe, tropăie. Deși nu s-a luminat, felinarul se stinge. Poate s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a învățat să spună cuvintele cuvenite, fiindcă nu era o pasăre obișnuită ci o tangara cu cap castaniu. A spus cuvintele și de pe pânză s-a desprins ce trebuia, sabia, și a început să zboare prin aer. La început era străvezie, aproape invizibilă, dar tangara zicea într-una sabia-mihai, sabia-mihai și obiectul începea să se contureze, să se hașureze, apoi a prins consistență, a început să lucească și dintr-o dată avea greutate, sărise într-a treia dimensiune și buf! a căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu firicel de apă împrăștie dinlăuntrul lor recolta abundentă ce urcă mai apoi spre un cer ce le întâmpină cu alb pufos de nori. E cer, e soare, e nor... totul e nor acum, într-o contopire perfectă de picuri străvezii. Milioane de nori ce-mi plouă în mine oceanul de primăveri, de toamnă, de ierni și veri, într-o curgere neîntreruptă. Șuvoaie de apă ce se preling în jos, în lume, în mine... oceane de apă ce au fost nori
Norii - ocean de apă. In: ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
în sân, între micuții ei sâni, pe care îi privea cum se rotunjeau sub bluzița înflorată. O plăcere deosebită era aceea de a alerga cu picioarele goale, dimineața, prin iarba plină de rouă. Lungită la umbra copacilor, își privea mâinile străvezii în soare, și-și săruta pielea brațelor delicate și mici, își împletea coronițe din frunze și flori de câmp, cu ele pe cap și pe gât dănțuind în jurul copacilor bătrâni și, cu brațele întinse se rotea până amețea și se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
stabilimentului, de unde, câteva minute mai târziu, bătrânei profesoare, i-a fost adusă trista veste, că, ilustrul ei medic, s-a spânzurat. Drept pentru care, ea, la rândul-i, a ieșit pe terasa din fața camerei, și s-a aruncat, În iazul străveziu și adânc, de la rădăcina impunătoarei clădiri. Câteva ore mai târziu, de la azilul despre care povestim, pleca, spre orașul colinelor, telegrama care Îi invita, pe fecior și pe noră, să vină și să-și ridice morții. În eter, Însă, telegrama s-
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
amintească gestul cu care luase maul clarvăzătoarei. (Devenindu-i totuși foarte clar că, pentru o vreme, boarfa n-o să-l reclame la nici un garaj.) Pentru că, ușa crăpîndu-se ușurel, în fața lui se ivi creatura din fum de eșapament de alaltăieri. La fel de străvezie, dar parcă mai fercheșă. Cu ochelarii cu rama impozantă schimbați pe unii din sârmă argintie, subțire (conferindu-i Profesorului un discret aer de Gandhi). Cu pipa în care, parcă, perpelea tămâie. C-o bărbuță disciplinată cu foarfeca, din vălătuci de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de sus, purtând ferestre în ei. La a doua masă, beau votcă din niște păhărele cât unghia, un taximetrist mătăhălos, un lungan numai os, lipit de propriu său trenci imens, tuns scurt, albit, cu alură de înotător și un personaj străveziu, chel, supt, cu ochelari imenși și mutră de Mircea Eliade, descărcîndu-și în toate direcțiile sclipirile de fachir. Și prin toracele căruia, IF-ului i se năzări că întrevede siluetele țigăncilor de afară, ce-și continuau comerțul ilegal cu blugi și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cafeneaua Veche". Și angajîndu-se că, dacă blaturile li se vor părea că pică normale, se vor învoi ei de la unele 294 DANIEL BĂNULESCU - În conștiința acelorași meșteri anonimi, ctitorii și ctitorițele apar în veșminte fastuoase, ample, lungi și într-atît de străvezii... încît meșterul anonim, pentru a le sugera, cât mai subtil, finețea și transparența, uită să le mai deseneze. - Cafeaua dumneavoastră. Coniacele. Doriți și Pepsi? - Cine, mă, Sonia? Vrei să vii cu Sonia pe la mine? Nu știi că s-au întors
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prea proști. - Să vă fac atunci niște minuni? se ridică, încă nici pe jumătate îndîrjit, Doru-ucenicul, observîndu-se abia acum că nu mai era înveșmîntat în pijamaua sa băiețească. Ci, dimpotrivă, apărea înspumat într-un cămășoi alb de noapte, prelung și străveziu, recomandabil numai muierilor cu forme atât de năpraznice, de ți-ar fi furat, ca pe-un crâmpei de ață, mințile. Doru nu avea 390 DANIEL BĂNULESCU plastic, o carcasă infectă de frigider, un balansoar întrebuințînd drept scăunel o anvelopă. Zbură
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
hărtăniseră de atâta purtare. Au mers la târguială împreună, luând Grivița de la un capăt la altul. Muierea, înainte, negustorul, după ea. Aici, altă lume: strada largă, nepavată, mișuna de căruțe țărănești cu coviltire înalte, încărcate cu mături, oale smălțuite, pahare străvezii de sticlă și borcane de lut, deasupra cărora moțăiau copiii lângă femei în fuste lungi. Camioane cu osii de fier 19 hurducăiau prin gropile drumului. Căruțașii spătoși suduiau caii nădușiți și-i loveau năprasnic cu bicele. Alături alergau mașinile pline
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vă mai servim? Marchizet, madipolon, stambă, americă, poplin? - O cămașă de gata, ceru Stere, dar mai bună... Negustorul le zvârli una peste alta, o duzină: albastre, albe, verzi, tutunii, în dungi, pestrițe, scorțoase, moi ca mătasea, mai largi la guler, străvezii, cu manșetele făcute din două bucăți, cum îți poftea inima. Așa cămăși purta numai jupânul lui. Erau ca firul de păianjen, calde la pipăit, unduioase și miroseau plăcut. Le-ar fi luat pe toate. Le cântări în mână și începu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pietriș, alergau dini mari, cenușii, călcând pe picioarele lor lungi, ca ale berzelor. De la scările de ciment se deschideau peluze de iarbă crudă, semănată, și, sub tufișuri de oleandri, se ascundeau bănci verzi sau chioșcuri deschise. Ferestrele aveau perdele bogate, străvezii, cu șireturi și ciucuri în margini, căzând în falduri pe pervaze. Tarapanaua Filantropiei rămânea la mijloc, într-un câmp, despărțind cele două laturi de parcele aliniate de măsurătorii primăriei. Spre capul acestei lungi căi de piatră, se ridicau piețe și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în mijloc, masa scundă, plină de hârtii. Deasupra ardea lampa electrică cu picior lung, de porțelan, răspândind împrejur o lumină ostenită. Lucrurile abia se zăreau. Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Jupânul fuma. O dâră albastră, subțire, străvezie se ridica spre tavanul nevăzut. Peste hârtiile risipite pe masă, atârna o mână albă, mică, plină de inele, ca de femeie. Pe ea aluneca strălucirea lămpii. Domnul Vasiliu socotea cu un creion și, când 1-a simțit înăuntru, a ridicat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]