1,419 matches
-
Zdrențe negre-n nuc - doar ciorile-s culoarea din iureșul alb Pescăruși și ciori zburând prin fulgii de nea fluviul lenevind După ninsoare eternitatea în alb - cruci fără nume Parcul albit de nea - trandafirii doar obrajii iubitei Strada patinoar - sub streșini vântul cântă-n orga țurțurilor De pe ramuri doar puful alb alunecând - singurul zbor Țurțuri sub streșini - mușcând din mărul roșu zâmbesc unui gând Țipătul ciorii - printre ramuri lunecâd cascada de nea Pretutindeni alb - peste troiene calcă țanțoșă cioara Urme de
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
fulgii de nea fluviul lenevind După ninsoare eternitatea în alb - cruci fără nume Parcul albit de nea - trandafirii doar obrajii iubitei Strada patinoar - sub streșini vântul cântă-n orga țurțurilor De pe ramuri doar puful alb alunecând - singurul zbor Țurțuri sub streșini - mușcând din mărul roșu zâmbesc unui gând Țipătul ciorii - printre ramuri lunecâd cascada de nea Pretutindeni alb - peste troiene calcă țanțoșă cioara Urme de vrăbii filigran pe zăpadă - drumurile noastre Trosnesc arinii zborul lebedelor sculptat în ghețuri Ajun de Crăciun
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
din mărul roșu zâmbesc unui gând Țipătul ciorii - printre ramuri lunecâd cascada de nea Pretutindeni alb - peste troiene calcă țanțoșă cioara Urme de vrăbii filigran pe zăpadă - drumurile noastre Trosnesc arinii zborul lebedelor sculptat în ghețuri Ajun de Crăciun - din streșini potop și sub brad... primii ghiocei După sărbători se spulberă chiciura tulburând tăcerea Încă un an sfârșit în bradul aruncat doar flori de chiciură Iarăși ninsoare - ce verde-i căciula de lână cu flori roz Zarva ciorilor - în colivia din
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
tăcut Fluturi galbeni se desprind ușor de copaci - valsul frunzelor Răpăit de stropi reci și castane arămii - jazz-ul toamnei Clepsidra vegetală - ultima frunză cade din copac Trecut pastelat în zbor - vântul șuieră desfrunzind copacii Ploaie-ndârjită cu șiroaie la streșini - tulbure vreme Noiembrie - lumina arțarilor în liniștea clipei Troiță cu ochi triști de Crist și-un mic buchet de nu-mă-uita Durerea trecutului scânteie-n prezent - sideful perlei Vuietul mării - și peste el țipătul pescărușului Înfrunzind strada o tornadă de șofran
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
îmbătat de razele curate ale soarelui, iar un firicel de vânt se strecoară printre razele de lumină. Se simte în aer plutind mireasma proaspătă a primăverii care trezește totul la viață. Păsările grăbite să-și construiască cuibul, ciripesc neliniștite pe la streșini. Albinele roiesc gustând din belșugul de polen al florilor. Se aude glasul mieilor care se țin grăbiți de urma oilor ieșite pe dealurile înverzite la păscut. Peste tot e o mare forfotă de oameni care merg grăbiți la treburile lor
De mână cu primăvara. In: ANTOLOGIE:poezie by Ştefania Damache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_672]
-
nici un ajutor. Exact ca ea. Hugo i-a îndesat în mână o carte de vizită. — Uite numărul meu. Ai făcut așa de mult pentru mine! Dacă pot să te ajut și eu cu ceva, vreodată, nu știu... să-ți curăț streșinile sau ceva de genul ăsta, să-ți golesc colectorul de apă de la mașină... a, scuze, sigur, tu nu ai mașină, ha-ha, o, Doamne, uite ce tâmpenii vorbesc, oricum, eu sunt aici. Ai și numărul de mobil acolo. Când a demarat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a văzut de câteva ori, știe că scrii sau cel puțin așa crede, că încă scrii, atât și nimic mai mult. Magicianule, te rog... Niciun Magician nu se află lângă noi sau între noi sau deasupra noastră, agățat de o streașină. Sunt doar eu. Cine? Eu. Cel care sunt tu. Nu te văd. Nici nu trebuie. E de ajuns că mă auzi. În sfârșit. Se așeză pe un gărduleț de fier forjat care delimita un petec de iarbă. Spațiul acela semăna
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
la ore pierdute prin întunericul unei alte nopți, pe o scenă asupra căreia cădea lumina unui singur proiector, în mijlocul unui fals anotimp, când cald, când rece, predispus la bocet prelungit printr-un potop neprevăzut sau chiar la înfigerea țurțurilor în streșinile indiferente și la hârjonire aproape hibernală cu termometrele timorate, luate prin suprindere, în plină vară. Câteva mese mici, rotunde, îmbrăcate în alb, pe care chelnerul de serviciu așezase boluri roșii din interiorul cărora pulsau flăcările unor lumânări parfumate. O părere
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și întunecată, cu grindă joasă. Din prag îl întâmpină un miros de busuioc și mentă... dar, mai cu seamă, răcorea și întunecimea de criptă a iatacului. Doar o dungă de soare... ca o dâră galbenă, care abia se strecura pe sub streașină și prin ochiul de geam, în umbra cenușie a iatacului, strălucea sinistru pe perete ca o pată orbitoare. Când începu să i se deprindă ochii cu întunericul, desluși mai bine conturul lucrurilor din jur. Toate erau așa cum le știa de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
parcă aveam pietre de moară la picioare. Mi-a trecut prin gând că vrăjitoarele aveau puteri hipnotice și mi-am propus să nu Întorc capul. Ajunsă În vârful dealului l-am Întors totuși. Vrăjitoarele erau tot lângă fântână, cu mâinile streașină la ochi. Vârstnica m-a amenințat cu degetul, așteptase să Întorc capul, fiind sigură că o voi face. Mi-am făcut semnul crucii și mi-am văzut de drum cu un sentiment de culpabilitate, care amenința să mi suprime bucuria
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
sus privea spre stradă, cu patru ferestre de o înălțime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă gotică, deși deasupra lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două mensole. La fațadă, acoperișul cădea cu o streașină lată, rezemîndu-se pe mensole despărțite de casetoane, totul în cel mai antic stil, dar mensolele, frontoanele și casetoanele erau vopsite cu un ulei cafeniu. Zidăria era crăpată și scorojită în foarte multe locuri, și din crăpăturile dintre fațada casei și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o absurditate. Într-adevăr, ușa, de forma unei enorme ferestre gotice de lemn umflat și descleiat de căldură sau ploaie și bubos de vopsea cafenie, se întindea de la cele două trepte de piatră, tocite în modul convexității, până aproape sub streașină. Nici o perdea nu acoperea ochiurile de geam, pline de un praf străvechi, pe care se vedeau bine urmele picăturilor de ploaie și ale melcilor fără casă. Neavând alt chip de ales, tânărul apăsă clanța moale și dădu să tragă ușa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu mă mai urc pe stoguri. Să se suie domnul Felix. Felix, atras de nebunia Otiliei, se urcă într-adevăr pe urmele fetei, care se cățărase cu mâinile și cu picioarele. Pascalopol aștepta jos, vădit încurcat, în vreme ce Otilia, cu mâna streașină la ochi, ca un general, făcea de sus observațiuni: - Vai, ce de mai sunt! - Pentru Dumnezeu, glumi Pascalopol, n-ai de gând să te urci pe toate stogurile! Otilia nici nu-l auzise, ci continua: - Ce se vede, Pascalopol, acolo
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din 16 DANIEL BĂNULESCU Daniel Bănulescu CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Cu o postfață de DAN-SILVIU BOERESCU - Iubim tocăniță?... Îl giugiulim pe stomac?... Le înfăptuim pe sarmale?... Pentru ca tot el, modificîndu-și huzurul și plutind acum într-o rână pe deasupra streașinilor, coșurilor de zidărie, uscătoriilor de blocuri, bălăriilor de antene, miorlăiturilor de mârtani, canioanelor bulevardelor, scânteierilor de trolee, miresmelor de salcâmi, uguitului de guguștiuci, hergheliilor de castani și havuzurilor enigmatice, să-și explice tărăgănat și isteț: - Iubim, că dacă nu iubim
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe cealaltă, la focul scăzut al unei arii cuprinse între străzile Dionisie Lupu, Maria Rosetti, General Florescu, Icoanei, Schitul Darvari, Mîntuleasa, Paleologu, Plantelor, Traian, Armenească, Stelea Spătaru, Calea Moșilor și Calea Călărași, căutând să-mi evoc, măcar din încremenirea unei streașini, sau din puhavitatea unui porumbar, locul de baștină al idiotului căruia eu să-i fi încredințat păstrarea certificatului meu de naștere. Sau mâna de paie, sub care să-mi ascuns cilindrii cărămizii de carton ai brevetelor de inventator. Imaginați-vă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se răsti la ei starostele. Azi sîntem negustori! Oacă clipi la ceilalți. Ei se spurcaseră. Cum să nu pui muia când vezi atâta bănet?! Alți cirezari se îndreptau spre cârciumă, târând după ei vitele legate de coarne, niște boi cât streașină hanului, costelivi și murdari de balegă, viței roșcovani care mugeau ascuțit, neliniștiți, adulmecând, și câteva vaci leneșe însemnate cu fierarul roșu pe pântece. Ăștia rămaseră în soare posomoriți. De-abia dacă unu-ldoi vânduseră la prețul cerut și numai dacă găsiseră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
așeză botforii lui, umflați de udătură. Le desfăcu șireturile, să încapă mai multe lucruri, apoi, înainte de a adormi, se închină. Peste Cuțarida, miezul nopții căzu greu și tăios. Se auzea răsufletul gropii. Cunii se încolăceau mai bine, de frig, sub streșini. Tăcerea cuprinsese locul sălbatic. Crăpau pietrele. Copilul trăgea prin somn mai bine țolul pe el. Se trezea din când în când și asculta afară. Spre drumul Griviței, treceau căruțe. Se auzeau șinele de oțel ale roților scrâșnind în zăpadă. În
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de corvoadă aprindeau focuri, fierbeau câte o zeamă lungă și se odihneau. Prin septembrie, ajunseseră la turnuri. Mahalagiii priveau, le creștea inima. Nu-i mințise primăria. Cărămidarii terminaseră. Într-o săptămână au pus turlele, au bătut tabla deasupra, au potrivit streșini și burlane, ghiventuri de aramă, s-o împodobească, și s-au dat jos de pe schele. 131 Atunci a venit un meșter talian să așeze marmura la fată, să îmbrace biserica pe dinafară. Tencuială nu-i trebuia lăcașului decât pe dinăuntru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe sus, să nu se murdărească. Era la sfârșitul lui februarie. În aer se simțea boarea primăverii care venea. O lună bogată și tânără cutreiera deasupra Cațaveiului. Parcă altfel lătrau și câinii. Pe acoperișurile lucioase se fugăreau motanii. Se auzeau streșinile curgând și prin curți se vedea ultima zăpadă, strânsă grămadă pe lângă pomi, la rădăcini. Aerul mirosea proaspăt și drumurile pline de bălți și noroi se zbiciseră pe margini. Tot orașul era împînzit de o iță de lumină, strălucitoare și veselă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unduia peste ea, o cuprindea acoperind-o cu trupul lui mare și o răsucea încet. Se strecura apoi dedesubt, ținînd-o răstignită între gheare. Se amestecau zvâcnind și stropșindu-se. La urmă, o ducea moale ca pe-o treanță până la marginea streșinii și o zvârlea în curte. Dulăii atâta așteptau. O forfecau în colți, măturând zăpada vineție cu ea. Săptămână brânzei numai săptămână nu era. Bairamul nu se isprăvea până în martie. Pe la nouă, când stelele pluteau într-o ceață lăptoasă pe acoperișuri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ceață lăptoasă pe acoperișuri, se strecurau cetele cenușii. Din groapă urcau motanii urduroși ai sifonarului. Săreau gardurile și, peste sticlele luminoase, umbrele lor călcau falnic. Din partea cealaltă, dinspre Grivița, soseau pisicile ceferiștilor, negre și lunguiețe, cu ochii galbeni, lucind pe sub streșini. Ocoleau curțile adinei și întunecate, suiau prăjinile puse Ungă coșuri și, de acolo, peste burlane, cădeau în podurile pline de praf. Cotoii se întîlneau sub căpriori și se scărmănau. Lupta era crâncenă. Se ascundeau în întuneric pîndindu-se și, pe neașteptate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Știu eu, dădu ea din umeri, și el îi zări zbaterea sinilor mici și ascuțiți sub rochia subțire de stambă. Părul îi căzuse pe frunte și ochii fetei sclipeau de mândrie. Procopie își scoase haina și privi cerul prăvălit peste streașină de lut care-i acoperea. - Nu ți-e frică? îl întrebă Veta. - Nu, râse el, că are cine să mă apere... Tăcură. Împrejur era o liniște apăsătoare. Sub linia cerului decolorat treceau stoluri negre de păsări într-un zbor leneș
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe care se mai vedeau urmele lucrurilor luate și hârtiile desprinse din pioneze. Pe dușumele, Procopie uitase un caiet cu scoarțe albastre. Simți că i se face frig. Ieși. Afară, soarele de noiembrie, tocit și șters, cădea peste case. Sub streașină se așternuse un strat de frunze roșii de viță sălbatică. Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se scărpinau de pomi. Intră în casă. Maică-sa spăla, și mirosul de leșie, vechi și cunoscut, îi aduse aminte că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trăiască! - Să-mi trăiască! - Ești bun de-o cinste! - Cum să nu! Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul doi, vorba lui nea Fănică... La bortoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vița-sălbatică era vânătă și rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul drumului. La rampă se strângeau lopețile, și gunoierii, băuți, ciupeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de unde vine și unde se duce. Îi auzeau numai glasul dogit, pe sub uluci: "Sparg la lemn'! Sparg la lemn'!" 284 Îl cunoșteau și copiii. Era un om fără vârstă, cu un ochi alb, scurs, care nu vedea. Înalt de atingea streșinile, puternic, își ținea toporul înfipt într-o buturugă, ca pe un pai. Călca rar, ca și când nu s-ar fi grăbit niciodată. Nu-și aminteau mulți să-l fi văzut tăind lemne. Muierile u dădeau de pomană și închideau repede porțile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]