1,038 matches
-
154; * cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare, în general, și față de locutor/interlocutor, concretizate în altruism, sinceritate, empatie, deschidere, cultivarea egalității (Dinu, 2004, pp. 43-48); * cultivarea și manifestarea, de către locutor și de către interlocutor, a competenței de comunicare 22, care-și subsumează, pe de o parte (cf. Harwood, Miller & Vasta, 2010, p. 477; Ivan, 2009, p. 73; Sălăvăstru, 2004, pp. 226-227; Ilica, 2003, p. 13; C. Simard, apud Pamfil, 2003, pp. 65-66), competența lingvistică (stăpânirea și utilizarea codului), competența informațională/culturală/enciclopedică
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
linie se înscrie și teoria "congruenței profesor elev" (Millrood, 2004) promovată de perspectiva mai nouă a NLP [Neurolinguistic Programming] în comunicarea didactică; * coordonate politice diferențiind tipurile de demersuri instructiv-educative și de situații de comunicare didactică din sisteme diferite de învățământ, subsumate politicii educaționale a fiecărei țări (vezi, de exemplu, sistemul românesc versus sistemul danez); * coordonate sociale care-și subordonează atitudinea generală față de educație a actanților sau a persoanelor din mediul familial al acestora (vezi, de exemplu, problema abandonului școlar în cazul
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
identificarea și valorificarea acelor coordonate care să eficientizeze procesul în sine (având ca premise barierele/ obstacolele identificate la acest nivel vezi supra tipurile de disfuncții din planul comunicării interpersonabile reperabile și în comunicarea didactică/educațională 32), iar aceste coordonate se subsumează fiecăruia dintre contextele invocate anterior. Având în vedere specificul relației care caracterizează situația de comunicare didactică/educațională, condiția de eficiență invocată cu predilecție este cea a competenței de comunicare a locutorului-profesor33, implicând: credibilitate (dată de pregătirea de specialitate și de
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
raporteze la anumite legi, la anumite principii, maxime care prin aplicare/respectare pot eficientiza actul comunicativ; de altfel, necesitatea raportării la legile discursului este plasată, în literatura de specialitate, chiar în contextul unei "deontologii discursive" Ducrot & Schaeffer, 1996, p. 369, subsumându-se așa-numitului principiu de cooperare care corespunde "contractului de comunicare", acesta implicând, la rândul său, în opinia lui P. Charaudeau (apud Maingueneau, 2007, pp. 34-35): "existența unor norme, a unor convenții acceptate de către participanți, care guvernează comunicarea [...]; o recunoaștere
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
nu-i permit regizorului să ofere feedback creatorului piesei de exemplu, în cazul punerii în scenă a unor piese din alte epoci sau din alte literaturi). * * * Modelul triunghiular al comunicării teatrale plasează aceleași patru instanțe comunicative de mai sus (actorului subsumându-i-se, în cazul teatrului de păpuși, și păpușa) în raporturi diferite: Figura nr. 4. Modelul triunghiular al comunicării teatrale (1)51 În Figura nr. 4 se marchează: * relația actor autor: dramaturgul este cel care creează personajele (le prezintă prin
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
particular de comunicare. I.3.1. Universul teatrului concepte operaționale Universul teatrului este reprezentat, în teoria și în practica/ realitatea funcțională a comunicării, printr-o serie de concepte cu care vom opera și în lucrarea de față și care se subsumează întrebărilor: * CINE? emițătorul și receptorul, care își "dispută", în contextul comunicării teatrale, rolurile, în condițiile în care sunt reperabile, în orice situație de comunicare-teatru, instanțele prezentate supra: autorul/dramaturgul, regizorul, actorul și spectatorul; * CE? spectacolul, caracterizat prin elemente de specificitate
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
2009, p. 188); în ecuația comunicării teatrale, se disting: în etapa ante-spectacol relația "regizor subiect scenograf" și relația "actor subiect regizor", iar în etapa spectacolului relația "actor subiect public" (Brook, 1997, p. 93); într-o interpretare mai nuanțată, i se subsumează comunicării teatrale atât "comunicarea exterioară, vizibilă, corporală", cât și "comunicarea interioară, invizibilă, sufletească" (Stanislavski, 1951, p. 261), de aici importanța deosebită a jocului actorilor 54 în această situație particulară de comunicare artistică spectacolul; pe de altă parte, din perspectiva "instanțelor
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
spațialitate dramaturgică 81 vs. scenică 82: spațiul dramaturgic se constituie în cadrul de derulare a acțiunii reflectate în succesiunea replicilor personajelor dintr-o operă dramatică; spațiul scenic reprezintă cadrul reprezentării scenice a unei creații dramatice sau dramatizate, cadru căruia i se subsumează elemente ale limbajului teatral prezentate supra decor, scenă, cortină, lumini etc. * temporalitate dramaturgică vs. scenică 83: timpul dramatic este cel al acțiunii, cu repere subiective/obiective, cu perspective cronologice, proiective și/sau retrospective etc.; timpul scenic este cel al derulării
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
într-un spectacol de 60 de minute, timp perceput subiectiv de către un anumit personaj și timp obiectiv, cu atestare istorică, căruia i se subordonează acțiunea etc. reprezentate într-o singură scenă/în același act etc.); cadrului temporal scenic i se subsumează, de asemenea, elemente ale limbajului teatral prin fond sonor, prin lumini, prin elemente de decor se poate limita un interval temporal (de exemplu, o epocă istorică reprezentată printr-o anumită linie melodică; un moment al zilei reflectat printr-o manieră
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
55); * "vorbirea exploratorie" (McVittie, 2004, p. 502); * tehnici de "construire a identității de rol" (Cohen, 2008, p. 84), de raportare a locutorului la ceilalți prin folosirea pronumelor, a mimicii, prin trimiteri către opiniile, credințele celorlalți etc.; * tehnici NLP27 care-și subsumează, de exemplu, "predicate" (cuvinte/expresii) corespunzătoare canalelor senzoriale 28 (cf. Popescu, 1998, pp. 58; Iordănescu, 2006, pp. 46-47; Cameron, 2006, pp. 65-70 etc.): predicate vizuale (a ne da seama, a vedea, punct de vedere, imagine, perspectivă, clar, a privi, orizont
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
locutorul, cât și interlocutorul implicați într-o situație de comunicare, în general, respectiv într-o situație de comunicare teatrală, în particular, trebuie să le aibă în vedere: * observarea diferitelor tipuri de comunicare teatrală și a valențelor contextuale ale actelor comunicative subsumate acestora; * identificarea particularităților acestora, cu accent pe elementele limbajului teatral; * decodarea și interpretarea, contextualizată, a indicatorilor verbali, nonverbali și paraverbali reperabili în spectacolul de teatru ca act de comunicare; * exersarea folosirii tehnicilor teatrale valorificabile în anumite contexte comunicative (comune sau
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
dat aici un singur exemplu de ipostază intermediară de tipul păpușă, ca exemplu tipic pentru orice altă formă de intermediere: umbră, obiect etc. (vezi teatrul cu umbre, teatrul cu obiecte etc.). De asemenea, am folosit termenul generic păpușă, care-și subsumează realizări particulare de tipul marionetă, păpușă muppets, păpușă pe lingură, păpușă wayang, păpușă mecanică, păpușă pe deget etc. 51 Cf. Hubert, 2011, p. 277: "regizorul se interpune [...] între cuplul constituit de autor și actor, pe de o parte, și de
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
asigură imediat succesul unei acțiuni. Succesul activității instructiv-educative depinde de o paletă extrem de diversificată de factori, care țin atât de profesor, de elevi, cât și de contextul în care se derulează procesul didactic. În acest sens, managementul clasei de elevi subsumează un ansamblu de activități ce se focalizează pe crearea și menținerea unui climat de cooperare și implicare activă a elevilor în realizarea sarcinilor de lucru. Astfel, putem defini managementul clasei ca un sistem de metode, instrumente de conducere și coordonare
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
desfășurarea optimă în plan pedagogic: condițiile ergonomice, psihologice, sociale, operaționale, inovatoare, normative. 1.2. Roluri fundamentale ale managerului unei clase de elevi Prin natura sa, procesul educațional presupune o relație de conducere. Profesorul este liderul desemnat, a cărei activitate se subsumează unor funcții de conducere: el planifică, organizează, controlează și apreciază activitatea elevilor, exercită o anumită putere, modelează atitudinile și conduitele elevilor, îi determină să răspundă influențelor lui. Principalele funcții sau roluri manageriale ale cadrului didactic au fost grupate de către R.
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
în ceea ce privește condițiile favorabile internalizării, mecanismele cauzale prin care se produc efectele sale, precum și factorii care sunt mai importanți cei normativi sau cei materiali. Dar, definind socializarea ca un efect, și nu ca un proces, autorul oferă o definiție capabilă să subsumeze toate aceste posibile cazuri. Atât timp cât efectul constă în internalizarea normelor, atunci acesta poate fi inclus în mod legitim în ceea ce numim socializare (Alderson, 2001, p. 417). Astfel apare problema definirii internalizării. Internalizarea reflectă instituționalizarea normelor internaționale. Instituționalizarea are loc prin intermediul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
instituționaliștii acceptă o versiune a principiilor liberale care evită determinismul și pune accent pe semnificația pătrunzătoare a instituțiilor internaționale, fără a denigra rolul puterii statului" (Keohane, 1989a, p. 11). Înțeles în acești termeni, instituționalismul are o poziție unică, de pe care subsumează punctele tari ale perspectivei neorealiste și ale celei liberale. În baza acestei concepții privind neorealismul, Keohane argumentează că neorealismul și instituționalismul împărtășesc asumpții raționaliste. Prin contrast, deși instituționalismul și liberalismul împărtășesc o preocupare pentru instituțiile internaționale, abordările lor diferă pentru că
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
dezbaterile dintre neorealiști și liberali partea reflectivistă. O astfel de conceptualizare permite o apreciere mai amplă a conexiunilor complexe dintre cele trei școli. Mai mult, ea evidențiază modul în care concentrarea liberalismului asupra consecințelor generative ale anarhiei îi permite să subsumeze atât programul de cercetare al neorealismului, cât și pe cel al instituționalismului. În cele din urmă, aceste considerații teoretice au implicații importante pentru conținutul programelor de cercetare din cadrul disciplinei în perioada post-Război Rece. Susținătorii neorealismului, instituționalismului și liberalismului afirmă că
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
balanța de putere și apropierea de pacea democratică. Prin urmare, densitatea instituțională va crește mai rapid, reflectând o transformare a structurii culturale a sistemului. Astfel, capacitatea distinctă a liberalismului de a oferi o explicație generală a variației socializării promite să subsumeze intuițiile neorealismului și instituționalismului într-o descriere mai amplă a evoluției istorice a politicii mondiale. Conceptul de reflexivitate este considerat central în modelul liberal al socializării. Potrivit lui Wendt, reflexivitatea se definește în termenii capacității unităților de auto-conștientizare critică și de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
rămase în manuscris, mai închegată, cu nerv dramatic și replici pline de miez ar fi drama Nebunul (1926), tributară și ea viziunii maniheiste a autorului, înfruntării dintre idealismul eroului (aparținând speciei „oamenilor din lună” sadovenieni) și vulgaritatea vieții din jurul său, subsumată „răului”. Bine primită a fost S-a stins candela, dramatizare a povestirii Răzbunarea lui Eremia Runcu din volumul Destăinuirile colonelului Mihu (1934). Tot pentru scenă M. a tradus din Edmond Rostand (Puiul vulturului, 1924) și din Henry Bataille (Făcliile, rămasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287986_a_289315]
-
naturalistă, în sensul în care naturalismul presupune monismul metodologic; face din căutarea legilor generale programul legitim din punct de vedere științific; susține subsumarea teoretică a explicației științifice, în sensul că ipotezele sunt deduse din legile acoperitoare, iar cazurile particulare sunt subsumate și, astfel, explicate; falsificarea este considerată criteriu științific de demarcare, separând știința de celalalte abordări. De asemenea, teoria waltziană este mai degrabă holistă, în sensul în care holismul trebuie distins de simpla acțiune colectivă. Acțiunea colectivă este derivată din acțiunea
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
disjuncției: în (67) - (69), acestea epuizează lista condiționărilor posibile ale regentei, drept care valoarea concesivă a lui fie (conjunctivul verbului copulativ) se pierde în favoarea celei de "operator al indiferenței", corelativ cu sau. Dacă, în schimb, ca în (70), elementele disjunse sunt subsumate unei aceleiași circumstanțe generice ("are calități remarcabile"), de natură să împiedice, prezumtiv, realizarea situației din regentă, avem de a face cu o concesivă clasică, introdusă prin pseudoconectorul fie, supraordonat unei disjuncții ("chiar și în toate/în fiecare din aceste condiții
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
logică se situează undeva pe traiectoria care aduce dinspre libertatea - indiferență și liberul arbitru spre libertatea morală ( obiectivă ). Ea reprezintă o dominantă a unor analize ample, efectuate de gânditori cu o formație spirituală eterogenă, dar care, grosso modo, pot fi subsumați unuia dintre cele mai semnificative curente ale filosofiei contemporane: existențialismul. Punctul de plecare al concepției existențialiste despre libertate este OMUL , cu trăirile lui, cu experiențele lui de viață. Omul redus de Edmund Husserl la o conștiință pur transcedentală, devine o
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
se adecvează permanent facultății de cunoaștere. Libertatea umană justifică inclusiv existența răului, a imperfecțiunii și a erorii. Pentru a nu recădea în aporie și a considera că în virtutea liberului arbitru, Dumnezeu ne determină, limitându-ne libertatea, conceptul de libertate este subsumat grației divine, aceasta influențează intelectul nostru, iar alegerile se bazează pe cunoaștere. Libertatea unei persoane se exprimă ca posibilitatea a acesteia de a alege și de a nu fi împiedicată să acționeze în conformitate cu alegerea făcută. Alegerea nu ar fi, însă
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
de statusuri și roluri și relații sociale” este de natură a „dilua” prea mult conceptul de instituție socială până În punctul În care acesta nu mai poate discrimina fenomenele sociale; Înglobând sisteme de roluri, statusuri și relații sociale (semnificațiile sociale fiind subsumate acestora), practic orice fenomen social este o instituție. Într-o definiție de asemenea totalizantă, dar ceva mai discriminatorie, R. Scott consideră câteva trăsături esențiale ale instituțiilor. Acestea „sunt structuri sociale care au atins un grad Înalt de mobilitate” și sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
socială degajată din retorica publică. Aceasta include o definire și Înțelegere sociale ale eficacității (performanței): interesele comunității și ale angajaților sunt instituite, adesea În dauna intereselor capitalului. Într-o ideologie neoliberală, performanța se exprimă prin profitabilitate; interesele capitalului sunt primordiale, subsumând interesele oricărui alt grup: această concepție se legitimează În baza teoriei „mâinii invizibile” și asumpției conform căreia urmărirea intereselor capitalului este În interesul societății prin distribuirea optimă a resurselor. În ambele cazuri Însă, sensul performanței este o construcție intersubiectiv semnificativă
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]