1,129 matches
-
încă neexplorată, o știu din sursă sigură, nu primești în fiecare zi o asemenea informație chiar din gura fabricantului. Cipriano Algor se întreba cum de se lăsase închis timp de trei săptămâni fără să vadă soarele și stelele, altfel decât sucindu-și gâtul de la un al treizeci și patrulea etaj cu ferestre care nu se puteau deschide, când avea aici acest râu, sigur că urât mirositor și cu ape puține, acest pod, sigur că vechi și prost întreținut, și aceste ruine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
primăvăratec... dar doctorul părea să nu observe, atent doar la nou-venită. Marga privea doar spre musafiră. Irina înțelese, zâmbi. Doctorul o luă tandru, după umeri, îndreptându-se spre cabinet. O zi lungă, sucită. O zi care o rotise și o sucise, până la amețeală. Simțise, de câteva ori, nevoia de a se reculege în liniștea unei biserici, dar nimerise, până la urmă, în cabinetul lui Marga. Dimineață, în stația de autobuz, o stăpâneau cuvinte-refren, cadențând anapoda, un fel de transă idioată. Din punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ale Istoriei, în ciorba măcelului planetar? Tacâm pentru liceanul Anatol Dominic Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului strălucitor al bicicletei, când fusese brusc izbit de momâia neagră și bleagă a hazardului. Vinovăția, adolescentul și-o tot sucise și înnodase, până la acel bum năprasnic. Acum două săptămâni...apoi gonise, orbit, pe străzi și pe dealuri, ziua și noaptea, nedormit, nemâncat, neobosit a căuta un martor, un răspuns, o dezlegare pentru tot ce se întâmplase. Tacâm pentru frumoasa soră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Noaptea se răsucise, iarăși, în același scâncet neputincios. Dar dacă și Irina?... Dacă și ea?... Nici măcar conștientă că și ea...Tolea o scruta, sa descopere semnul, proba, cicatricea. Plecase cu povara acestor ultime, nefirești întrebări. Bolnavi ai efemerului și precarității? Sucești cuvintele pe toate părțile, profesore. Fiecare mai primavaratec răsucește altfel vântul acestor vorbe dubioase, ca timpul nostru dubios. Ar fi trebuit să ai răbdarepentru aventura suspiciunii, profesore, nu te-ai fi plictisit! Necazul suprem al plictiselii, cum îți place să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să hipnotizeze cheile de pe panoul hotelului TRANZIT. Ora 11,51 minute, 13 secunde. Impenetrabil, în fața mesajului elegant, din Argentina. Ca și cum nu l-ar privi, ca și cum nu el fusese cel care lăsase anume plicul la vedere, pe pupitru. Degeaba se tot sucește lunecoasa colegă Gina, atingând din greșeală registrele, pardon, atingând din greșeală clovnul, electrică atingere, scuză-mă, vai, cotul fragil, sticlos, oh, scuze. Eroare, zadarnică atingere, zadarnica. Privirea ei sfidătoare, șmecheroasă, doar doar va afla ceva, orice. Nici o șansă, scumpi urmăritori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
așteaptă putoarea, de se alintă și se pitește și se încălzește, doar doar s-o îndura vreun motănaș. Cât despre dom’ profesor, ăsta-i diliu, odată le-aruncă strachina în obraz, da’ numai când are el chef, de i se sucește, așa, deodată, antena, te și sperii. Pile mari, are el aranjamente sus, de face nasoleli d-astea, când ți-e lumea mai dragă. Când îi vin lui pandaliile, să se pună în fason... — Am plecat din casă de cu noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se numește joi. Până vineri mai e un secol. Anatol Dominic Vancea Voinov nu mai poate aștepta! Are nevoie de o provocare, un subterfugiu nevrotic. Acum, mai bine acum, în acest con încins și strâmt, numit joi. Grăbit, ațâțat, amestecă sucește truchează zarurile. Trișează frenetic, orbit, în transă. Mistica derizoriului va îngădui acest nou artificiu! Nu e decât o imperceptibilă dereglare. Iată, zarul: s-a acceptat trucul. Am scris vineri, e vineri, în loc de joi. Azi e vineri și mâine tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fruntea. Nu se putea abține, se tot întorcea spre masa din spate. Femeia în roșu îi surâse. Mâinile îi tremurau, în ceașcă aburea surogatul de orz numit cafea, ceașca tremura în mâna care tremura. — E penibil, domnule. Nu te mai suci atâta. N-o mai privi. Păi, parcă aș cunoaște-o. Dar nu-i aud glasul, aș vrea să-i aud vocea, poate o recunosc. Vecinul a râs, copilărește. Și-a trecut mâna scorțoasă prin părul alb. A ridicat paharul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
deschid, de când cu discursurile astea interminabile. Dar nu-mi amintesc, nu, nu cred că am văzut-o. — Ei, a fost, cândva, scurt timp. Nu mai e, de mulți ani. Eu am cunoscut-o când lucra la radio. Nu te mai suci, frate, ce dracu’... fac haz cucoanele. Parc-ai fi un adolescent! Uite, îți dau toate informațiile, numai să stai cuminte. O cafenea selectă, ce naiba... mai e și pustiu, în seara asta, ne facem de râs. — Promit, promit, tovarășe Gafton, promit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Frunze metalice , stelele‐n ape Necunoscute . Vor rugini, vor rămâne pierdute! Unde‐ ai intrat, pe unde se vine? Mâinile‐ ar ști, între ele luat, Să întoarcă din drum crinul prea înclinat. Dă‐mi, mamă, drumul la tine. Dar hotărârea‐ ai sucit‐o‐mpotrivă Rupând‐o, cheie ‐ dușmănos încruntat - În broasca ușii de la ieșire ... și - ai rămas înăuntru , pentru toți, încuiat. MILA MAMEI Iarba s‐a făcut de coasă, Nici nu știe, nici nu‐i pasă. Iarba plină e de flori. Casa
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
s-a arătat dintâi atunci, la prima ridicare. Eram singur în celulă, nedumerit, ofuscat oarecum, cu gânduri de deznădejde. Mă fripsese așa de tare pușlamaua aia de arhitect, Lazarovici, că nu puteam să-mi revin. Cum o învârtise, cum o sucise, da el rămăsese și cu banii pe care-i luasem eu de la bancă, și cu casele alea de la Șoptireanca, și cu nevastă-sa, care până în ultima clipă m-a aburit că ne refacem împreună și... Atunci a apărut Pigasie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ridică și pe pieptul lui și-o pune, Inima-i svîcnește tare, vieața-i parcă se răpune. Ea se uită, se tot uită, un cuvânt măcar nu spune, Râde doar-cu ochi-n lacrimi, spărietă de-o minune, Ș-apoi îi sucește părul pe-al ei deget alb, subțire, Își ascunde fața roșă l-a lui piept duios de mire. El ștergarul i-l desprinde și-l împinge lin la vale, Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o mătușă... Iute capul într-o parte și te uiți în jos smerit... Oare nu-i în lumea asta vr-un ungher pentru iubit? Și ca mumii egiptene stau cu toții-n scaun țepeni, Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vre o țigară, numeri fire de musteți Și-n probleme culinare te încerci a fi isteț. Sunt sătul de-așa vieață... nu sorbind a ei pahară, Dar mizeria aceasta, proza asta e amară. Să sfințești cu mii de lacrimi un
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse Și s-o vezi înconjurată de un roiu de pierde-vară, Cum zâmbește tuturora cu gândirea ei ușoară? S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii, Pe când ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii? Când încheie cu-o privire amoroasele-nțelegeri, Cu ridicula-ți simțire tu la poarta ei să degeri? Pătimaș și îndărătnic s-o iubești ca un copil Când ea-i rece și cu toane ca
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
zici? Finn se mai înseninează la auzul veștii că mai există persoane în situația lui. Daisy avea dreptate. Ne simțim mai bine dacă-i vedem pe alții la fel de nefericiți ca noi! Nu știu. Nu sunt o companie prea plăcută. Se sucește, se învârtește, dar până la urmă reușește să se ridice. Tot ce îmi doresc este să îmi beau mințile. —Minunat! În acest caz, am scăpat de grija de a mai vorbi cu tine. —De ce ești așa de drăguță cu mine? mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
termină, o întreb: — Ești sigură că vrei să faci asta pentru Finn? Vorbesc eu cu el... Nu, trebuie să-l susțin, zice imediat. Da? — N-aș putea să-l las singur cu ticăloasa de Vanessa, care va încerca să-i sucească din nou mințile. Doar ai auzit și tu ce discurs are! Ce e drept, e drept. La ultima noastră întâlnire, Finn a adus o casetă cu niște mesaje ale Vanessei pe care i le lăsase pe robot. Iată așadar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îi comandase o plapumă eterică, dar cu eterul îmbuteliat între romburile învelitorii, în așa fel încât să nu fie nici rea, nici caldă, nici tristă, nici parfumată, ci așa cum o voia numai ea: o plapumă iubitoare. Și molia antediluviană se suci, se-nvârti și, după câteva săptămâni, Insula Mică a Brăilei, unde locuia babornița, răsună de chiote auzite până în Dardanele! Trepidă cu picioarele ei subțiri până la țărm, unde câțiva pescari se oferiră să o traverseze cu barca spre Brăila. Dar protoistorica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să-l asculte, îi cumpără piesele înregistrate și stau ore întregi, privindu-l și ascultându-l, Vorbește,/ Vorbește, înger de luciri cerești!/ Deasupra mea, în noapte, strălucești/ Ca-naripatul sol trimis de ceruri/ Spre care muritorii uluiți/ Nalță ochii și-și sucesc grumazul/ Când trece, fără teamă, peste nori/ Pe culmile văzduhului!*... texte de-astea, doar vorbele au rămas după el, vorbele scriitorilor. Noi suntem mâna a doua, îmi zicea!, o prostie, păi, cum să fiu eu mâna a doua?, de ce?, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Veniți cu mine! Ne-a înarmat cu câte un măturoi și ne-a dat sarcină să măturăm curtea. Oricât de încet am încercat noi s-o măturăm, tot s-a terminat și cum nu mai aveam ce face, ne tot suceam și ne învârteam, până ce a dat cu ochii de noi inginerul. - Hai să vă mai dau o treabă. Vedeți colo, lăzile alea? Trebuie aranjate frumos, în stive. Hai, la treabă! Am început noi să le aranjăm cât mai frumos, dar
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
că asistam la înfiriparea unei idile! Numai că George privea în continuare insensibil pe fereastră. Doamna ieși din nou pe hol să se hidrateze și la întoarcere se dovedi hotărâtă a-l scoate pe acesta din starea de indiferență. Se suci și se răsuci pe scaun, apoi atacă din nou: - De ce vă uitați mereu pe geam? Dacă vă sunt antipatică, spuneți-mi! - Nu doamnă, stați liniștită, ce motiv aș avea? - Știu eu?! Dar de ce nu stați de vorbă cu mine? Ce
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
acest ,,geo-politice,, ochii asiatici ai lui Kawabata se măresc atât de mult, Încât nu se mai vede decât corneea de bețiv, gălbejită. -Chiar așa de tâmpit mă crezi? Îmi Îndrugi verzi și uscate și nu te gândești decât să-mi sucești mințile. Eu tremur tot timpul pentru cuibul ăsta nenorocit. De aici vreau să plec direct sub pământ. Dar nici acolo nu o să am noroc. O să fiu dat la viermi, să se hrănească cu hoitul meu. -Vezi ce Înseamnă să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Și doar m-a „avertizat” și mi-a lăsat suficient timp pentru a lua o hotărâre: „Vrem cu adevărat să fim Împreună?”. M am smuls repede din mijlocul acestor imagini dureroase. „Ai curajul și mărturisește, că această femeie ți a sucit mințile!” Nu Încerca să te eschivezi. „Ce să mărturisesc!” A fost mai convingătoare și mai hotărâtă decât tine. Este o femeie inteligentă, frumoasă și plină de farmec. Nu pot să neg starea de frenezie, de Încântare ce mă Învăluie asemenea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
continuu Mi-ai pus o întrebare: “Ai vrea să fiu a ta?” și a rămas eternă în inimă-acea clipă; că toate ciocârliile, unind a lor aripă, n-ar izbuti un cântec cum gura ta cânta; văpăi înfloritoare în mine suceau cheia luminii ce mă suie în sferele înalte, credeam că ești un înger, dar tu erai femeia sortită să trăiască în rând cu celelalte; în vis te-ntruchipasem asemeni veșniciei, frumosul ce nu moare, izvorul fericirii... ce sfântă e logodna
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
acuma se ține seama la ce armă a făcut armata fiecare, apoi tu nu te potrivești cu mine nici într-un chip. Eu am făcut armata la artilerie. Îs comandant de tun, Todiriță băiete. Așa că, cum o dai, cum o sucești, tot nu se leagă lucrurile. Da’ cine știe dacă or mai fi tunuri pentru niște moșnegi ca noi? ― Apoi dacă voi sunteți moșnegi, atunci ci sî mai zâc di mini? - a intrat în vorbă moș Pavel. ― Ei. Pe matale nu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
A rămas cu mintea pustie o vreme. Nu se lega nici un gând de Doamne ajută. Mereu îi fugeau către Todiriță, a cărui poveste - într-un fel - semăna cu cea a hangiului, auzită atunci în tren... „Da’ cum de i-o sucit capul muierii netrebnicul cela al lui Cocostârc?... Aha! Păi, nu-l chema Todiriță mereu la dânsul acasă? Ba să-i ajute la curățitul viei, ba să meargă la arat, la prășit, la coasă, la secere... Azi așa, mâine așa, și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]