1,063 matches
-
delegați, unul desemnat de Franța, unul de către populația din Saar și trei de către Societatea Națiunilor, cu condiția ca aceștia să nu fie nici francezi, nici germani. Comisia avea puteri suverane. La 25 iunie 1922 au avut loc alegeri pe baza sufragiului universal restrâns, pentru formarea unei adunări consultative, care să ajute Comisia. Dreptul de vot a fost acordat, în virtutea ordonanței din 24 martie 1922, oricărei persoane majore ce avea domiciliul în Saar de trei ani, dar nu erau eligibili decât cei
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
aprilie 1946, după un congres comun desfășurat la Berlin, s-a format Partidul Socialist Unit din Germania 800 sau SED (Sozialistische Einheitspartei Deutschlands). În octombrie 1946 au avut loc primele alegeri provinciale și municipale. SED a obținut aproape 48% din sufragii, iar liberalii și creștin-democrații, câte 24% fiecare. În martie 1948, după întrunirea partidelor politice și a organizațiilor de masă într-un Congres al Poporului, au fost desemnați membrii unui Consiliu al Poporului însărcinat cu elaborarea proiectului de Constituție. Din ianuarie
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
împinge cele două Germanii una către cealaltă este cea a mulțimii în stradă, nu cea a guvernelor sau a altor instituții..."874. Voința de schimbare și democrația au triumfat în toate fostele țări comuniste. Mai departe, voința liber exprimată prin sufragiu a desemnat reprezentanții în Adunările Naționale și noii președinți ai țărilor din Est. Dincolo de anii 1989-1990, procesul democratizării s-a derulat cu mai multă sau mai puțină rapiditate, cu mai mult sau mai puțin succes de la început. Realizarea unității politice
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
expresia constituțională în denumirea "Republică federală". Președintele federal devine, în urma alegerilor, șeful statului. Baza formei statului democratic este suveranitatea poporului: orice autoritate publică emană de la popor. Democrația este indirectă, reprezentativă, ceea ce înseamnă că puterea trebuie legitimată democratic de către popor, prin sufragiu universal. Exercitarea puterii este încredințată organelor puterii legislative, executive și puterii judecătorești. Contrar Constituțiilor landurilor, legea fundamentală federală nu prevede decât în mod excepțional procedura democrației directe: referendumul (Volksentscheid) și plebiscitul (Volksbegehren), în situația reorganizării teritoriului federal. Constituția a optat
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
acestuia, numește și revocă miniștri. Dacă la cererea de acordare a încrederii adresată de cancelar Bundestag-ului acesta refuză, președintele federal poate dizolva Parlamentul la propunerea cancelarului. Bundestag-ul este adunarea națională a Republicii Federale a Germaniei. Este ales prin sufragiu universal, direct, pentru o perioadă de patru ani. Principalele atribuții sunt: votarea legilor, alegerea cancelarului federal și controlul guvernului. Tehnica adoptării legilor este oarecum diferită. Majoritatea proiectelor de lege emană de la guvern, celelalte fiind prezentate de Parlament și Bundesrat. Proiectele
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
lectură votul este definitiv. O lege este adoptată (în măsura în care ea nu aduce modificări Constituției) dacă primește majoritatea voturilor exprimate. În același timp, trebuie aprobată și de Bundesrat, în măsura în care acest lucru este prevăzut de Constituție. Deputații din Bundestag sunt aleși prin sufragiu universal, direct, egal și secret. Ei reprezintă totalitatea poporului, nu sunt supuși nici prin mandat, nici prin instrucțiuni și nu sunt supuși decât conștiinței lor. Se constituie în grupuri parlamentare după eticheta lor politică. Chiar dacă deputatul își părăsește partidul, el
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
precum Statele Unite și Elveția, Bundesrat-ul nu se compune din reprezentanți aleși de popor. El regrupează membri ai guvernelor din landuri sau împuterniciți ai acestora. În funcție de populația lor, landurile dispun de trei, patru sau cinci voturi. Ele nu-și pot exprima sufragiile decât global. Legile impun aprobarea formală a Bundesrat-ului în mod particular atunci când privesc interesele lor esențiale. De asemenea, orice modificare a Constituției impune aprobarea Bundesrat-ului. Când punctele de vedere ale Bundesrat-ului și Bundestag-ul nu sunt identice, se recurge la
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
privați de dreptul de vot pot alege sau pot fi aleși. Pentru a fi ales, există și condiția de a deține naționalitatea germană de cel puțin un an. Pentru alegerile în Bundestag, sistemul electoral în vigoare este "un drept de sufragiu proporțional personalizat"900. Fiecare alegător are două voturi. Cu primul vot, el alege candidatul din circumscripția sa electorală, conform dreptului de vot cu majoritate relativă: cine obține cel mai mare număr de voturi este ales. Cu cel de-al doilea
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
a înfrîngerii, cu un constant recurs la tradiție. Citim în Ortodoxia lui G.K. Chesterton, că tradiția nu este decît democrația extinsă în timp. Și cîteva rînduri mai încolo, pe aceeași temă continuă: " Tradiția poate fi definită ca o prelungire a sufragiului. Tradiția înseamnă să dai voturi celei mai obscure dintre toate clasele sociale, înaintașii noștri. Este o democrație a celor dispăruți. Tradiția refuză să se plece în fața măruntei și arogantei oligarhii a celor care se întîmplă să se afle prin preajmă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și eficiența pur tehnică a aparatului de stat, a cărui însemnătate pentru economie a crescut și crește în continuare, datorită socializării tot mai pronunțate". În timp, afirmarea parlamentelor, existența partidelor și a conducerii de către cel care aduna cel mai larg sufragiu, au impus apariția unui guvern, a unui cabinet ministerial. Luptele pentru putere între partide, în practica modernă au impus împărțirea funcționarilor publici în două categorii clar delimitate: funcționari profesioniști și funcționari politici, ultimii oricînd posibili de a-și schimba statutul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de interes pentru analistul politic, ci cei impuși de necesitățile democratice din marile partide. "Formele moderne de organizare a partidelor contrastează puternic cu această stare idilică a dominației notabilităților și în special a parlamentarilor. Ele sînt produse ale democrației, ale sufragiului universal, ale necesității propagandei de masă și organizațiilor de masă, ale unității supreme a conducerii și disciplinei stricte. Dominația notabilităților și cîrmuirea parlamentarilor e pe cale să se stingă. Politicieni de profesie neparlamentari preiau întreprinderea politică. Fie efectiv ca "întreprinzători" - cum
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în vigoare la 1 iulie 1987, instituind noua formulă), care inițial s-a regăsit sub forma Adunării Parlamentare Europene; trebuie menționat faptul că un rol important asupra ideii de reformă a instituțiilor comunitare l-a avut alegerea Parlamentului European prin sufragiu universal (1979), deși multe guverne au dorit să mențină rolul acestei instituții în limitele impuse de Tratatul de la Romă (1957).178 Parlamentul European 179 este singura instituție supranaționala 180 ai cărei membri sunt aleși în mod democratic, prin vot universal
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
continente predominant democratice. În Asia sau în Africa, sunt doar aproximativ 14 democrații, în peste 100 de țări independente 5. În primul deceniu al secolului XX, regimurile politice (clasificate la acea vreme ca fiind democratice, în sens larg, adică cu sufragiu universal masculin)6, aparțineau, toate, Europei Occidentale sau noilor țări colonii anglo-saxone. Printre acestea pot fi incluse țări precum Australia, Belgia, Finlanda, Franța, Norvegia, Noua Zeelandă, SUA, Suedia, Elveția (cfr. Rokkan 1970; trad. it. 1982, 76-77 și 151, și Caramani 2000
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
concretiza această primă definiție empirică, trebuie să ne întrebăm care sunt normele și instituțiile prin care se deosebește un regim democratic. Se pot semnala cel puțin următoarele aspecte: a) ansamblul format din regulile formale și procedurile care disciplinează votul în sufragiul universal; b) alegerile libere, corecte, competitive, periodice; c) o structură decizională și de control, aleasă conform normelor deja menționate, care, în mod normal, corespunde unei adunări parlamentare; d) un prim-ministru și un guvern responsabil, un parlament rezultat din alegeri
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
pot fi controlate imediat și care sunt esențiale la nivel empiric, permițând stabilirea unui prag sub care un regim nu poate fi considerat democratic. Din această perspectivă, vor fi considerate democratice toate regimurile care prezintă cel puțin următoarele caracteristici: a) sufragiu universal (masculin și feminin); b) alegeri libere, competitive, periodice și corecte; c) multipartidism; d) surse de informare diverse, alternative. Ca și în cazurile precedente, această definiție reafirmă însemnătatea garantării reale, cel puțin a drepturilor civile și politice, presupunând că existența
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
periodice și corecte; c) multipartidism; d) surse de informare diverse, alternative. Ca și în cazurile precedente, această definiție reafirmă însemnătatea garantării reale, cel puțin a drepturilor civile și politice, presupunând că existența acelor drepturi asigură realizarea în mod eficient a sufragiului universal, expresie a dreptului politic prin excelență (asigurarea dreptului de vot la întregul demos adult), adică alegeri libere, corecte și periodice ca mărturie a respectării efective a libertății de gândire (și de exprimare); mai multe partide active, în competiție, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
prevalent reprezentativă și executivul se bazează pe votul de încredere al parlamentului (Marea Britanie, Germania sau Italia); democrații semiprezidențiale (a se vedea Duverger, 1978) pentru a descrie țări ca Franța, Finlanda, Portugalia și altele, în care președintele este ales direct prin sufragiu universal (ca și parlamentul), dar guvernul depinde de votul de încredere al parlamentului. În alte cazuri, distincția se face între regimul prezidențial, regimul parlamentar majoritar (Anglia sau Noua Zeelandă) și regimul parlamentar proporțional (Germania sau Italia, înainte de 1993). Unele tipologii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Semi-prezidențialism și sistem electoral proporțional; a4. Semi-parlamentarism și sistem electoral proporțional consolidat și majoritar 16; a5. Parlamentarism și sistem electoral proporțional; a6. Prezidențialism și sistem electoral proporțional. În semi-prezidențialism, un concept dezvoltat de Duverger (1980), șeful statului este ales prin sufragiu universal direct și primul ministru trebuie să asigure încrederea parlamentului. Această structură ierarhică are o anume consecință: îngrădirea puterii președintelui sau anularea acesteia de către o majoritate parlamentară distinctă, coerentă și puternică. Semi-parlamentarismul este așa-zisa "democrația cancelarului" (chancellor democracy) care
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
aparatul militar sau de forțe externe care condiționează regimul sau că există legi sau norme nescrise care limitează în primul rând competiția, interzicând anumitor partide, ca de exemplu celui comunist, prezentarea propriilor liste electorale. Dacă suntem, în schimb, în prezența sufragiului masculin, a unui procedeu electoral formal corect, a unor taxe electorale prevăzute pe baza alegerilor, a multipartidismului, dar drepturile civile nu sunt garantate, și, mai presus de toate, informarea este afectată de situații de monopol având ca rezultat excluderea unor
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
intereselor intermediare, odată cu nașterea, în vremuri și cu modalități specifice, a partidelor și sindicatelor. La acest rezultat important ("revoluționar") contribuie extinderea cetățeniei politice și a instituțiilor aferente. Diferitele experiențe europene prezintă un tablou pestriț care conduce, în toate cazurile, la sufragiu universal, masculin și feminin, și la aprobarea secretului votului. Acest fapt ar trebui să pună muncitorul în situația de a exprima o alegere mai puțin condiționată de influența angajatorilor sau chiar a colegilor săi. Independența (nu întotdeauna atinsă) are uneori
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
se poate face, înainte de toate, explicând fenomenul legitimității din interiorul primei democratizări [a se vedea Rokkan, 1970], începând cu la recunoașterea efectivă a diferitelor drepturi civile (ale cetățeniei civile) [Marshall, 1963] și cu fenomenul pragului de încorporare, care privește extinderea sufragiului până la recunoașterea dreptului tuturor cetățenilorde a vota în mod egal. Se asigură, așadar, extinderea cetățeniei politice. Diferențele dintre cele două macrofenomene sunt explicate pe baza a patru dimensiuni (diferitele condiții istorice de "plecare" pentru fiecare țără). Aceste dimensiuni sunt: 1
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
privință se poate vorbi de două modele (aflate la doi poli opuși) ale unui posibil continuum: modelul englez, de care se apropie Belgia, Țările de Jos și Norvegia, caracterizat de introducerea principiului de "responsabilitate" înaintea celui de "extindere" graduală a sufragiului, și modelul german, conform căruia introducerea sufragiului universal masculin precede celui de-al doilea principiu. De modelul german se apropie Danemarca, Suedia și Austria. O descriere mai fidelă a procesului primei democratizări se poate face dacă se ia în considerare
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
aflate la doi poli opuși) ale unui posibil continuum: modelul englez, de care se apropie Belgia, Țările de Jos și Norvegia, caracterizat de introducerea principiului de "responsabilitate" înaintea celui de "extindere" graduală a sufragiului, și modelul german, conform căruia introducerea sufragiului universal masculin precede celui de-al doilea principiu. De modelul german se apropie Danemarca, Suedia și Austria. O descriere mai fidelă a procesului primei democratizări se poate face dacă se ia în considerare apariția, dezvoltarea și instituționalizarea structurilor intermediare. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
anterioară a fost consistentă și (relativ) de durată, instaurarea ar trebui să fie numită redemocratizare. Cu alte cuvinte, se impune un termen specific pentru a indica că, într-o țară, a existat o liberal-democrație de masă, caracterizată prin libertăți civile, sufragiu universal masculin, partide de masa - mai mult sau mai puțin organizate, sindicate, și asociații. Cu alte cuvinte, având durată și intensitate diferite, existată experiențe de politizare a participării colective, de participare la alegerile electorale și politice (la nivel local și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens, 1992]. Oligarhiile competitive au încă o logică politică, internă, care stimulează votul universal și democrația de masă, în special în prezența schimbărilor economice. Rustow [1971: 10] reamintește exemplul suedez, în care prima extindere reală a sufragiului s-a produs datorită efectului combinat al votului cu rapida transformare economică. O astfel de transformare succede introducerii votului cenzitar și determină (consecință neașteptată, dar, în cele din urmă, acceptată de către elitele politice) creșterea numărului cetățenilor cu drept de vot
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]