1,014 matches
-
confrunta cu un recul grav cauzat de decizia lor de a menține o poziție defensivă precum cea din timpul Războiului Rece. Prin urmare, opinia autorului coincide cu logica poziției lui Snyder, potrivit căreia supra-extinderea va fi o problemă pentru unica superputere a lumii, și nu sub-extinderea. Totuși, Johnson nu consideră că această chestiune decurge pur și simplu din colaborarea interesată din cadrul sistemului instituțional intern. Mai curând, situația reflectă o criză mai amplă a obiectivelor naționale, ce decurge din moștenirea sfârșitului Războiului
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
SUA oferă, așadar, o evaluare mult mai voluntaristă a seriei recente de crize internaționale cu care se confruntă țara decât cea oferită de comentatorii care presupun că dilemele actuale ale Americii rezultă pur și simplu din poziția ei de unică superputere mondială. Pentru Johnson, situația complicată în care se găsesc SUA este cauzată în cele din urmă tocmai de modul specific în care elitele politicii externe americane au ales să reacționeze la marja enormă de acțiune dobândită de SUA în lumea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de est-germani se hotărau să plece în Occident. Se estimează că în perioada 1950-1961 au emigrat peste 3 milioane de est-germani829. În ciuda construirii Zidului și a tensiunilor datorate crizei rachetelor din Cuba în 1962830, procesul de înțelegere între cele două superputeri, impus de situația de echilibru nuclear, continua. În consecință, aceasta constrângea Bonnul să caute mai intens căi pentru întărirea frontului defensiv occidental contra presiunii sovietice exercitate în jurul Berlinului și să se alinieze în acest fel tendinței de detensionare a conflictului
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
o Europă unită. Guvernul Helmut Kohl a rămas imperturbabil, în ciuda marilor manifestări pentru pace: în noiembrie 1983, Bundestag-ul și-a dat consimțământul pentru reînarmare. Acesta a întărit credibilitatea Alianței occidentale și a dezamorsat criza NATO. De la mijlocul anilor '80 superputerile încep un nou dialog asupra dezarmării. Noile rachete instalate în Republica Federală puteau fi repede redemontate. Totodată, liderii est-germani au căutat să prevină eventualele nemulțumiri îmbunătățind nivelul de viață al populației. Datorită nivelului ridicat de dezvoltare industrială și creșterii exporturilor
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
octombrie 1990, în timp ce se intona imnul Germaniei, steagul negru-roșu-auriu a fost înălțat în fața Reichstag-ului. Europa a hotărât, dar Europa a și reacționat diferit la reunificarea Germaniei. Probleme precum "o hegemonie reînnoită", "problema germană riscă să fie foarte periculoasă", "această superputere economică își va regăsi, fără îndoială, fostele câmpuri de expansiune în Mitteleuropa și le va extinde încă spre estul Europei..."885 definesc teama care a însoțit frenezia reunificării. Se cuvine să reflectăm însă la cuvintele pe care François Mitterrand le-
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
afirmă cu certitudine că diplomația este "cel mai bun mijloc pe care civilizația a fost capabilă să-l inventeze pentru a veghea că relațiile internaționale să nu fie guvernate numai de forță";73 cu toate acestea, "lumea actuala moștenește eșecul superputerilor de a tranșă dilemă securității pe baza polențialului militar de care dispuneau (ceea ce se definește prin sintagmele hard security sau high politics detaliate mai sus), dar mai ales de eșecul deliberat al acestor superputeri de a soluționa problemele considerate mărunte
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
toate acestea, "lumea actuala moștenește eșecul superputerilor de a tranșă dilemă securității pe baza polențialului militar de care dispuneau (ceea ce se definește prin sintagmele hard security sau high politics detaliate mai sus), dar mai ales de eșecul deliberat al acestor superputeri de a soluționa problemele considerate mărunte, triviale, de interes secundar (cele ce formau așa-zisa soft security). Aceste probleme și-au luat revanșa în lumea care a urmat Războiului Rece".74 1.1.2. Securitate - scurtă abordare teoretică Până la izbucnirea
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
permis apariția unor idei și concepte inovatoare și au contribuit ulterior la dezvoltarea unei discipline internaționale a studiilor de securitate (Nye și Lynn-Jones, 1988, p. 24). Totuși, majoritatea modelelor teoretice erau generate din perspectiva și pe baza experienței celor două superputeri. Dincolo de caracterul tendințelor și deformările impuse de logica bipolarității, astfel de modele nu reușeau să explice În mod satisfăcător comportamentul și opțiunile internaționale și de securitate ale unor puteri de mai mică anvergură decât SUA și URSS, fapt cunoscut Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
necesară recunoașterea acestuia nu doar de către actorii implicați, ci și de către ceilalați actori internaționali (Brecher, 1963, p. 220). În plus, pentru a forma o regiune este nevoie de minim trei actori (ibidem), dar pot fi acceptate situații În care unele superputeri Împreună cu un alt stat vecin mai mic formează un subsistem regional distinct (Agor și Suarez, 1972, p. 154). Acesta poate fi de pildă cazul relației SUA-Canadaxe "Canada". Actorii subsistemelor regionale pot fi desigur statele naționale, care păstrează monopolul În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
Africa de Sud, Coreea de Sudxe "Coreea de Sud", Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii. Aceste cazuri au fost alese deoarece reprezintă sisteme politice diferite (democrații parlamentare și prezidențiale), se află În stadii diferite de democratizare (democrații „vechi” și „noi”) , includ o superputere, țări mici și mijlocii, dar se află și În locații geografice diferite (America, Europa, Africa, Asia). Ce au În comun este faptul că toate sunt state democratice, parlamentele lor au comitete de supraveghere a serviciilor de informații, iar serviciile de
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
de gestionare a conflictelor internaționale este creat În principal pe baza cadrului legislativ și intituțional al ONU. După cel de al doilea război mondial, rolul cel mai important În acest sistem l-au avut organizațiile universale și regionale de securitate, superputerile, puterile majore și doar ocazional actorii de putere mai mică (Wilkenfeld și Brecher, 1984). Noul context internațional generat de sfârșitul Războiului Rece a adus Însă schimbări semnificative și În practica gestionării crizelor și a conflictelor. 12.5.1. Sistemul tradițional
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
aceea, multe din disputele esențialmente locale au căpătat un caracter interstatal. În aceste condiții, comunitatea internațională se concentra În primul rând asupra gestionării crizelor și conflictelor dintre state (Wallensteen, 2002; Kaldor, 1990). Din punct de vedere pragmatic, acțiunile celor două superputeri și crearea zonelor proprii de influență erau motivate de dorința de a evita o confruntare directă Între ele (Doran, 1991). Ce se Întâmpla la nivel regional, În interiorul acestor zone avea mai puțină importanță pentru sistemul global de securitate, așa cum era
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
războiului just”, reflectat În primul rând prin practica de a interveni pe teritoriul unui stat după ce s-ar fi obținut chiar solicitarea acestuia, de pildă Împotriva unei mișcări revoluționare interne sau a unei agresiuni externe (Ruiz-Giménez, 2005). De asemenea, ambele superputeri au elaborat doctrine proprii pentru a-și justifica intervențiile În sferele lor de influență - doctrina Brejnev pentru a sprijini socialismul, respectiv doctrina Reagan pentru a apăra „lumea liberă” și a limita dezvoltarea comunismului și În alte zone. Până În perioada președinției
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
lor de influență - doctrina Brejnev pentru a sprijini socialismul, respectiv doctrina Reagan pentru a apăra „lumea liberă” și a limita dezvoltarea comunismului și În alte zone. Până În perioada președinției lui Gorbaciov, nici SUA, nici URSS nu au considerat cooperarea dintre superputeri drept un mijloc de soluționare a conflictelor internaționale. Fiecare percerpea aceste conflicte În termeni de sumă zero - câștigul uneia Însemna o pierdere pentru cealaltă (Katz, 1991). Fiecare parte era deci interesată mai degrabă În a-și sprijini proprii aliați În
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
o lipsă de consens În cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Aceasta Însemna că organizația nu Își putea Îndeplini misiunea principală, și anume asigurarea securității și păcii internaționale, fiind paralizată de exercitarea dreptului de veto pe care Îl aveau cele două superputeri. Din acest motiv, mecanismul de securitate colectivă prevăzut de capitolul VII al Cartei Națiunilor Unite a putut fi activat doar de trei ori - În cazul Coreei, Rhodesiei și al Africii de Sud. În alte trei cazuri - Palestinaxe "Palestina" (1984), Insulele Falkland (1982
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
relației dintre practica și reflecția internațională. Aceasta este ideea pe baza căreia trebuie redefinit realismul. Ceea ce a devenit paradigmatic în legătură cu disciplina realistă a relațiilor internaționale este tendința unor teoreticieni - ca Morgenthau, de exemplu de a "impregna" SUA, noua și unica superputere occidentală, cu regulile societății internaționale, așa cum s-au dezvoltat și s-au răspîndit ele din Europa. Astfel că, la început, realismul a fost o încercare de a aduce la cunoștința celor care luau deciziile în materie de politică externă ale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
la început, realismul a fost o încercare de a aduce la cunoștința celor care luau deciziile în materie de politică externă ale SUA, ceea ce acești teoreticieni considerau a fi inevitabilele complicații ale politicii mondiale și responsabilitățile uneori neplăcute ale unei superputeri. În timp ce ministerele afacerilor externe din Europa erau familiarizate, chiar saturate, precum și foarte experimentate în privința culturii diplomatice, americanii se aflau mult în urmă și le-ar fi prins bine un curs in-tensiv, sub forma unei teorii științifice. Refuzînd să se adapteze
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
set de reguli practice ale culturii diplomatice a comunității statelor, așa cum s-a dezvoltat ea în ultimele cîteva secole, s-a transformat în suportul științific principal al unei noi științe sociale, apărută în contextul academic și politic al unei noi superputeri. Dintr-o astfel de perspectivă, consider că gîndirea realistă influențează noua diplomație și noua știință socială americană de după 1945. Dar încerc să clarific în această carte și influența preocupărilor politicii externe americane și chiar a tradiției pozitiviste a științelor sociale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
contra ideilor împăciuitoare. Dinamica relațiilor puterii în schimbare a fost acceptată, iar schimbarea pe cale pașnică - discreditată. Singura modalitate de a face față schimbării era de a o integra în politica puterii. Ca și odinioară Marea Britanie, Statele Unite considerau că, fiind o superputere, au o responsabilitate globală. Așa încît, pentru a configura o politică externă rațională, comunitatea științifică a fost încurajată să se orienteze spre fenomenele globale. Și astfel s-a dezvoltat o nouă disciplină. Totuși există o diferență semnificativă între școala americană
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
fază, a fost cea de îngrădire. Pe 21 februarie 1947, Marea Britanie a anunțat administrația americană că va înceta acordarea de asistență militară Greciei și Turciei și își va retrage trupele din cauza lipsei resurselor. Marea Britanie a renunțat să mai fie o superputere și Statele Unite au fost lăsate să-i ia locul în estul Mediteranei. Ceea ce au și făcut. Rezistența greacă a fost considerată ca un nou val al expansionismului comunist, chiar dacă acum istoricii războiului rece admit că Stalin de fapt nu i-
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
s-a angajat să susțină regimurile anticomuniste, în lupta dintre lumea liberă și totalitarismul comunist. În celebrul discurs din 12 martie 1947, Truman a oferit o garanție tuturor forțelor anticomuniste. Doctrina lui Truman marca asumarea de către Statele Unite a rolului de superputere împotriva Uniunii Sovietice (sau a comunismului mondial), într-o lume ce devenea bipolară. În iulie 1947, sub pseudonimul Mr. X, George Kennan a publicat în Foreign Affairs un articol intitulat " Sursele comportamentului sovietic". Acest articol va deveni în scurt timp
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
prezentare cît mai completă nu este lipsit de interes să trecem pe scurt în revistă eșecurile politicii militare americane în Vietnam. În general vorbind, aceste eșecuri provin din doctrina răspunsului flexibil, introdusă sub administrația Kennedy-Johnson pentru a gestiona relațiile dintre superputerile nucleare, doctrină care, însă, nu putea fi corect adaptată unui război de gherilă. Răspunsul flexibil era conceput ca o doctrină a calibrării. În Vietnam, aceasta însemna în primul rînd per-fecționarea forțelor militare și de securitate ale guvernului de la Saigon în
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
crizei și extinderea agendei de cercetare Privită retrospectiv, criza rachetelor din Cuba poate fi considerată acum ca un moment de cotitură atît pentru relațiile Est-Vest, cît și pentru definiția realistă a disciplinei relațiilor internaționale. Criza a fost resimțită de ambele superputeri ca punctul culminant al războiului rece. Înaintea crizei, spiritul politicilor din timpul războiului rece inversase celebra formulă a lui Clausewitz: politica în vreme de pace era o continuare a războiului cu alte mijloace. Îngrădirea se transformase dintr-un mijloc al
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
era o continuare a războiului cu alte mijloace. Îngrădirea se transformase dintr-un mijloc al politicii externe, într-un scop. Gîndirea strategică se oprea adesea la diferitele scenarii posibile, în epoca războiului nuclear. Într-o perioadă în care competiția între superputeri era evident conflictuală, dar războiul nu era posibil, criza internațională a devenit o caracteristică endemică a politicii mondiale 1, iar jocul pe marginea prăpastiei o posibilă strategie de negociere. Riscul nuclear din timpul crizei rachetelor din Cuba a reamintit celor
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
evident conflictuală, dar războiul nu era posibil, criza internațională a devenit o caracteristică endemică a politicii mondiale 1, iar jocul pe marginea prăpastiei o posibilă strategie de negociere. Riscul nuclear din timpul crizei rachetelor din Cuba a reamintit celor două superputeri formula originară a lui Clausewitz, care recomanda oamenilor de stat să țină seama de scopurile politice pe termen lung, cărora li se subordonează mijloacele militare. În era nucleară, războiul este o stare de lucruri patologică; riscul permanent de escaladare a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]