2,381 matches
-
monde și La vie în 2003, în comparație cu un sondaj din 19942. Descreșterea credințelor în rîndul oamenilorîntr-un deceniu (%) Compararea a două sondaje: 1994 și 2003 1994 2003 Originea supranaturală a influențelor exterioare asupra vieții noastre 44 29 Contactul cu un fenomen supranatural 35 26 Rugăciunile uneori ascultate 54 46 Realitatea miracolelor 57 42 Încrederea în astrologie 60 37 Creditul acordat clarvăzătorilor 46 23 Credința în vrăjitorie 41 21 Medie 48% 32% Cărui fapt i se datorează această ameliorare? Probabil că nu datorită
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
dezvoltarea profesională). Agenții, În sensul de entități acționale, nu sunt o realitate În sine, un dat natural, ci rezultatul unui proces de construcție culturală prin care aceștia sunt autorizați și Împuterniciți de către societate ca forțe acționale imanente, În dauna celor supranaturale. În aceste condiții, interesele și capacitățile de acțiune ale „investitorilor” ce constituie organizația, ar fi astfel modelate cultural și asumate social Într-un anumit context istoric, și nu realități naturale rezultate din presiunea către eficiență și pragmatism. În fapt, conform
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
legitimă este necesară o convenție cognitivă paralelă care să o susțină. Rolul naturalizării și al raționalizării este preluat, crede Douglas, de analogiile stabilite Între „structura formală a unui set definitoriu de relații sociale” al unei instituții cu structura lumii materiale, supranaturale sau a veșniciei (de exemplu, În societățile arhaice, „strămoșii, acționând de pe cealaltă parte a vieții, furnizează analogia naturalizatoare care pecetluiește convențiile sociale” p. 75). În felul acesta funcționează „mecanismul cognitiv care Întemeiază instituția simultan În cadrul lumii naturale și În conștiința
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
contemporane, să folosim termenul de teleologie socială În locul celui de cosmologie socială ca rațiune reasertată a instituțiilor formale. De asemenea, Douglas (2002) folosește conceptul de analogie a relațiilor sociale definite de instituții cu structurile din afara habitatului uman (din lumea materială, supranaturală sau din veșnicie) pentru a naturaliza clasificările și astfel a fundamenta legitimitatea acestora. Bazându-se pe analogii diferite, cum ar spune Douglas (2002), cosmologii diferite cum ar spune Friedland și Alford (1991) sau teleologii sociale diferite În cazul nostru. Propoziția
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și evenimentelor enigmatice cu caracter fie spațial, fie temporal, ce s-au petrecut în existența psiho-fizică a omului, în natura ambiantă și în universul vizibil ori nevăzut; aceste evenimente sunt în legătură cu destinul condiției cosmice umane, dar omul le atribuie obârșii supranaturale care datează din vremea creației primordiale și, ca tare, le consideră sacre și relevate strămoșilor arhetipali ai omenirii de ființe supranaturale, în clipele de grație ale începuturilor (Kernbach, 1978). Adaptând această definiție la domeniul clinic, mitul este o conceptualizare clinică
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
și în universul vizibil ori nevăzut; aceste evenimente sunt în legătură cu destinul condiției cosmice umane, dar omul le atribuie obârșii supranaturale care datează din vremea creației primordiale și, ca tare, le consideră sacre și relevate strămoșilor arhetipali ai omenirii de ființe supranaturale, în clipele de grație ale începuturilor (Kernbach, 1978). Adaptând această definiție la domeniul clinic, mitul este o conceptualizare clinică despre care nu știm sigur dacă este sau nu adevărată (în baza literaturii de specialitate). Teza „conceptualizarea clinică nu trebuie să
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
se aprinde din sine, ci în atingere cu focul dumnezeiesc. Numai în această atingere își câștigă luminozitatea transparentă proprie, sau libertatea, sau însușirea de foc mobil, nefixat și nerobit prin nici o pasiune<footnote Ibidem, p. 478. footnote>. Fiind de ordin supranatural, fiind o lumină care umple mintea, lumina aceasta e o descoperire a unei realități tainice. Este o lumină ce nu poate fi înțeleasă, dar sub razele ei se înțelege totul. Ea este o cunoaștere mai presus de limita puterilor naturale
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
la care nu se poate ajunge oricât ar evolua spiritul nostru. La ea se ajunge printr-un salt, prin răpirea ei de către Duhul. Dumnezeu se cunoaște fiindcă se descoperă și El apare ca lumină, din care pricină, în actul cunoașterii supranaturale, noi facem experiența luminii divine. Atât cunoașterea cât și întreaga trăire spirituală ar fi imposibilă fără această lumină, deoarece ea este punctul de contact dintre noi și Dumnezeu<footnote Magistrand Ion I. Bria, op. cit., p. 477. footnote>. Un element ce
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
el calm. Această casă nu seva dărâma. Într-adevăr, nici una din construcțiile lui Ioanide nu suferi de pe urma cutremurului, și Ioanide primi după aceea un număr incalculabil de comenzi de reparații. Însă fenomenul care agravă panica asistenței, aruncând o notă de supranatural, deși totul se lămuri apoi, fu următorul. Din cauza deplasării mecanismului, pendulul lui Saferian începu să bată la infinit până la desfășurarea întregului arc, acompaniind clătinările lustrelor de cristal cu suave melodii de harfă. XXIX Timpul trecea fără ca lui Pomponescu să i
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
este consecința inevitabilă a forțelor externe, comportamentul uman este unic și este determinat de către subiect, nu de Dumnezeu, de stele sau de legile naturii. În mod tradițional, cei care neagă existența liberului arbitru se folosesc de destin și de puteri supranaturale, pentru a explica comportamentul uman. Binecunoscutul filosof Friedrich Nietzsche susținea că valorile moralei tradiționale, bazate în esență pe creștinism, sunt generate de “cauze imaginare”. Acestea sunt eronate și, ceea ce este mai important, afectează însăși esența vieții, fiind mai degrabă, principii
Predestinare sau liber arbitru?. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Emanuel Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2302]
-
Eglantina Becheru Ars longa, vita brevis... Una dintre cele mai vechi credințe ale oamenilor a fost că ceea ce se petrece în natură și chiar destinul umanității, sunt dictate de o autoritate supranaturală. Pentru antici, această autoritate era reprezentată de zei, ce dispuneau de oameni într-un mod analog celui în care stăpănul dispune de sclavul său : acesta poate încălca poruncile primite, dar va fi pedepsit pentru aceasta. Cu timpul, însă, într-o
Mitul lui Sisif – atributul cunoaşterii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Eglantina Becheru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2310]
-
analog celui în care stăpănul dispune de sclavul său : acesta poate încălca poruncile primite, dar va fi pedepsit pentru aceasta. Cu timpul, însă, într-o lume în care totul este într-o perpetuă schimbare, aceștia au fost înlocuiți de autoritatea supranaturală pe care o numim Dumnezeu. Zilnic descoperim adevăruri care se anulează reciproc și înaintăm inexorabil în obscuritatea universului. Suntem, fără îndoială, sclavii cunoașterii. Setea de a poseda secretul ce stă la baza acestei lumi ne domină sufletele chinuite de veacuri
Mitul lui Sisif – atributul cunoaşterii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Eglantina Becheru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2310]
-
criptic se echilibrează În structura reală și Închipuită a obiectelor. Ar fi greșit să se creadă că cripticul este exclusiv rodul fanteziei”. ( /66). Dacă echilibrul fanic-criptic se deplasează În sensul dominării fanicului de către criptic, atunci are loc „geneza ideii de supranatural”, „se produce un transfer al „esenței umane” În criptic, adică are loc un act de creație prin care cripticul devine treptat zeitate”. ( /25). Este valorizat aici conceptul de sacru, deoarece așa cum remarcă A. Marino, Eliade „operează el Însuși cu noțiuni
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
că „toate mișcările milenariste și eschatologice atestă optimism. Ele acționează Împotriva istoriei cu o forță pe care numai extrema disperare o poate suscita” (/29). Dar, dacă pentru mai mulți autori fantasticul poate fi comentat din perspectiva interacțiunii dintre normal și supranatural, a mutațiilor peste marginile firii, a aparițiilor iruptive asupra normalului, M. Eliade „e sigur că acest real cenușiu, acest cotidian camuflează ceva” () și cele două sisteme care se ciocnesc În literatura sa fantastică nu aparțin, unul realului și celălalt fantasticului
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
pe de alta percepția lumii sub unghiul fabulosului). Domnișoara Christina este un roman „În care atmosfera, ambiguitatea fantasticului este dată nu atât de prezența elementului irațional, miraculos (strigoiul) În narațiune, cât de modul În care individul normal trăiește și primește supranaturalul” (). Adevărata temă a romanului este cum se manifestă prezența fantastică (o experiență tradițională, păstrată de memoria colectivă, adică de folclor, În lumea profanului și cum poate fi trăită această experiență. M. Eliade este de părere că „fantasticul folcloric te pune
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
urmă, dă foc conacului pentru a pieri astfel casa blestemată și a se risipi vraja malefică. Legătura dintre cele două lumi este făcută de Simina, mica vrăjitoare, „ea este principala suveică În textul eliadesc” (/114). Prin ea „poruncește” Christina, personajul supranatural, dar ea tinde să-și asume o parte din beneficiile acestei operații. „Ea deschide calea spre revelația mitului, dar Într-o mare măsură Îl și compromite” 115). Cele două sisteme de semne ale celor două lumi au aceeași forță, același
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
intervalul acestei incertitudini. De îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt părăsim fantasticul, pătrunzând într-un gen învecinat, fie straniul, fie miraculosul. Fantasticul este ezitarea cuiva care nu cunoaște decât legile naturale, pus față în față cu un eveniment aparent supranatural”. Conceptul de fantastic provine din greaca veche, unde adjectivul „phantastikos”, semnificând capacitatea de „a crea imagini”, de „a imagina”, exista alături de o întreagă familie lexicală, phantasia cu sensul de „imagine“, „idee” și „phantasma”, desemnând o „apariție”, o „fantomă”, iar în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
care ucide sau care face rău, vampirii, adică monștrii care-și asigură o tinerețe veșnică sugând sângele celor vii, statuia, manechinul, armura, automatul care deodată se însuflețesc și își câștigă independența, blestemul unui vrăjitor care atrage o boală îngrozitoare și supranaturală, femeiafantomă, venită din lumea cealaltă, seducătoare și ucigătoare, camera, apartamentul, etajul, strada, casa eliminate din spațiul real, oprirea sau repetarea timpului (la interval de minute sau de secole, aceleași fapte se repetă în aceeași ordine), opoziția animat inanimat (de exemplu
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
literatură narativă, caracterizat în special prin mister, suspans și incertitudine, ea fiind recunoscută ca specie literară de sine stătătoare în secolul al XIX-lea. În basme identificăm un fabulos feeric, într-o ambianță în care magia este lege, apar evenimente supranaturale (fabuloase), fără a îngrozi pe cineva, aici supranaturalul face parte din ordinea lucrurilor. Personajele din basm nu neliniștesc, deoarece își duc viața într-un tărâm necunoscut, fără nici o comunicare cu lumea noastră obișnuită. În timp ce eroul din poveste își anunță sosirea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
și incertitudine, ea fiind recunoscută ca specie literară de sine stătătoare în secolul al XIX-lea. În basme identificăm un fabulos feeric, într-o ambianță în care magia este lege, apar evenimente supranaturale (fabuloase), fără a îngrozi pe cineva, aici supranaturalul face parte din ordinea lucrurilor. Personajele din basm nu neliniștesc, deoarece își duc viața într-un tărâm necunoscut, fără nici o comunicare cu lumea noastră obișnuită. În timp ce eroul din poveste își anunță sosirea (prin aruncarea buzduganului), protagonistul din povestirea fantastică este
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
mai aproape de fantastic, fiind regăsit în Sburătorul lui Heliade Rădulescu, c) tema strigoiului, fiind vorba de categoria miraculosului fantastic de sorginte folclorică, d) experiența fantasticului de atmosferă baladescă. Cu alte cuvinte, calitatea fantasticului este condiționată de proporția dintre ceea ce este supranatural, uimitor (miraculos) și ceea ce este ciudat, neobișnuit, bizar (straniu). În timp ce fantasticul este o categorie estetică largă și constă în rezultatul imaginării unor lucruri care nu și au corespondentul în realitate, fabulosul este o subdiviziune a fantasticului și se referă la
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Coleridge, care în Povestea bătrânului marinar a introdus elemente din folclor, el având ca sursă de inspirație culegerea lui Percy (Relicve de poezie veche) . În aceasă operă, fantasticul, nota demonică existentă în structura personajului, în peisajul exotic și în mecanismul supranatural (corabia cu spectre care înaintează fără vânt, moartea echipajului, ruperea vrăjii, în clipa în care marinarul binecuvântează animalele vâscoase de pe punte etc.), toate au un scop moralizator. În literatura germană a secolului al XIX-lea s-a remarcat Ernst Theodor
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
care susține o învățătură misterioasă. Adam și Eva este o narațiune care dezvoltă tema metempsihozei. Toma Novac trece printr-o serie de reîncarnări: păstor indian, monarh egiptean, scrib, patrician, călugăr, medic francez, profesor universitar român. În romanele lui Tudor Arghezi, supranaturalul este prezent prin lărgirea cadrului în spațiu și timp. În Cimitirul Buna-Vestire, fantasticul se constituie în ideea explicitării unei moralități. Câteva portrete satirice alcătuiesc prima secțiune, alte portrete sunt în legătură cu Unanian, intendent al cimitirului, sau cu reîntoarcerea celor plecați dintre
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ironic și amestecat, în care scepticul Coignard se ciocnea de magicieni și de invocatorii salamandrelor. Nu știm dacă în acești ani Caragiale ar fi cunoscut și alte culegeri mai vechi, din povestirile lui France, străbătute de elemente enigmatice și de supranatural. Însă opera lui France, care l ar fi interesat probabil pe Caragiale, Revolta îngerilor, în care mitul alternează cu fantasticul și cu reducția umană, a apărut la doi ani după moartea acestuia. Pentru câteva dintre scrierile avute în discuție în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
enigma și neobișnuitul construiesc, la Mérimée sau la France (exemplificarea s-ar putea, evident prelungi, ar include în secolul nostru pe Marcel Ayme etc.), un tip artistic incapabil să abdice de la luciditate, chiar atunci când pare a accepta în viața sa supranaturalul. Tipul poate servi ca un sistem de referință, ca un termen de confruntare într-o discuție asupra acestor pagini din Caragiale. Înfățișarea ambiguă a două serii contradictorii, sunt lucruri care s-au manifestat și aleatoriu în alte zone în scrisul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]