981 matches
-
la Roma. Suveranul pontif i-a trimis la Salerno sau Capua, pentru a căuta să se angajeze ca mercenari în lupta împotriva bizantinilor, față de care nutrea sentimente dușmănoase ca urmare a invadării de către aceștia a teritoriului din jurul Benevento, aflat sub suzeranitatea papală. Ajunși acolo, normanzii s-au întâlnit cu "primates" (conducătorii) din Benevento: principii Landulf al V-lea de Benevento și Pandulf al IV-lea de Capua, posibil mai sus menționatul Guaimar al III-lea de Salerno, precum și Melus din Bari
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
sa a trebuit să fie abandonată din cauza tarantulelor, astfel încât întreaga campanie a fost compromisă. El a atacat din nou Palermo în 1071, însă a cucerit doar orașul, fără citadelă. Robert l-a numit pe Roger drept conte de Sicilia, sub suzeranitatea Ducatului de Apulia. Citadela a fost cucerită în ianuarie 1072. Într-o împărțire a insulei, Robert a păstrat pentru sine Palermo, jumătate din Messina și Val Demone, lăsând tot restul Siciliei, inclusiv ceea ce nu se cucerise încă, în mâinile lui
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Salerno a capitulat atunci când Sichelgaita a încetat să îl influențeze pe soțul ei în a-l sprijini pe fratele ei, principele de Salerno. Amalfitanii s-au supus principelui Gisulf al II-lea de Salerno într-o tentativă de a evita suzeranitatea normandă, însă această manevră a eșuat. Cele două formațiuni statale, ale căror istorii evoluaseră atât de apropiat încă din secolul al IX-lea au fost plasate definitiv sub controlul normand. Până în vara lui 1076, Gisulf al II-lea, prin acțiuni
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
abia în 1089 să reia controlul asupra Amalfi, după alungarea lui Gisulf, principele depus de Salerno, pe care cetățenii din Amalfi îl instalaseră cu sprijin papal și împotriva pretențiilor urmașilor lui Robert. Între 1092 și 1097, Amalfi nu a recunoscut suzeranitatea normandă, se pare și cu sprijin bizantin. În acea perioadă, ei l-au instalat pe Marin Sebastus ca guvernator. Fiul și fratele lui Robert Guiscard, Boemund și Roger Bosso, au atacat Amalfi în 1097, însă au fost înfrânți. Este vorba
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
bizantinii susținuseră pe Abelard și Herman, fiii deposedați ai contelui Umfredo de Hauteville și nepoți de frate ai lui Robert, în insurecția lor împotriva autorității lui Guiscard, și care îl ajutaseră pe contele Henric de Monte Sant'Angelo, care recunoștea suzeranitatea bizantină în comitatul său, de asemenea împotriva lui Robert Guiscard. Robert a inițiat prima sa campanie în Balcani în mai 1081, când a părăsit Brindisi cu circa 16.000 de oameni și până în februarie 1082 deja capturase Corfu și Durazzo
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Marin Sebastus a fost un membru al dinastiei Sergio din Ducatul de Neapole și al familiei Capuano din Amalfi. El a avut titlul bizantin de "sebastos" atunci când a fost ales ca duce al Republicii Amalfi în 1096, în opoziție cu suzeranitatea normandă. Sub conducerea lui Bohemund de Taranto și a lui Roger I al Siciliei, normanzii au atacat Amalfi, însă au fost respinși. Cu ocazia acestui asediu, Bohemond s-a întâlnit cu războinici plecați pentru a participa la Prima cruciadă, convingându
Marin Sebastus de Amalfi () [Corola-website/Science/328237_a_329566]
-
care ar fi cerut ca fratele mai în vârstă, Coloman. Până în cele din urmă, Coloman i-a succedat lui Ladislau în 1095, în vreme ce Álmos s-a mulțumit cu Tercia pars regni („a treia parte din regat”), practic un ducat sub suzeranitatea fratelui său. Coloman a fost obligat la începutul domniei sale să respingă atacurile bandelor de cruciați, care au încercat să ocupe Nyitra (Nitra, Slovacia) și Moson drumul lor spre Țara Sfântă. Cruciații slab organizați au fost înfrânți în cele din urmă
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
din partea regilor maghiari. În ambele regiuni, regele maghiar era reprezentat de guvernatori numiți de la centru, car purtau titlul de ban. Într-un mod similar, un voievod administra Transilvania . În 1105, Zadar, Split și alte câteva orașe din Dalmația au acceptat suzeranitatea lui Coloman, care în schimb le-a recunoscut dreptul să-și aleagă proprii lideri politici și religioși. Coloman a fost la fel precum înaintașul lui, Ladislau, un mare legiuitor, care a îndulcit într-o oarecare măsură severitatea pedepselor pe care
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
termen lung a teritoriilor vecinului său. În ultimii ani ai domniei sale, fiul și moștenitorul lui, Béla a jucat un rol tot mai important în formarea politicii externe a regatului. El a reușit să convingă un grup de cumani să accepte suzeranitatea maghiară în 1228 și a format un nou banat, cel al Severinului în 1231. Imediat după ce i-a succedat tatălui său la tron în 1235, Bela al IV-lea a încercat să recucerească teritoriile pierdute de regatul maghiar. Încercările militare
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
Mare, l-a sprijinit pe acesta în luptele cu Marele Ducat al Lituaniei și cu Hoarda de Aur. Interesele militare ale ungurilor la est de Carpați a dus la Descălecatul Moldovei, care la început a fost o marcă militară sub suzeranitatea lui Ludovic I. Pe lista succeselor militaro-diplomatice ale lui Ludovic I s-a numărat și retragerea venețienilor din Dalmația în 1358.. După aceasta, Tvrtko I al Bosniei, Lazăr al Serbiei și Ivan Srațimir al Bulgariei au fost obligați pe rând
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
I. Pe lista succeselor militaro-diplomatice ale lui Ludovic I s-a numărat și retragerea venețienilor din Dalmația în 1358.. După aceasta, Tvrtko I al Bosniei, Lazăr al Serbiei și Ivan Srațimir al Bulgariei au fost obligați pe rând să accepte suzeranitatea lui Ludovic, deși ei s-au răsculat în mai multe rânduri împotriva dominației maghiare. Voievodul Bogdan s-a numărat printre cei care au inițiat rebeliuni încununate de succes împotriva Regatului Ungariei, ceea ce a dus la cucerirea independenței Moldovei. Suzeranitatea lui
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
accepte suzeranitatea lui Ludovic, deși ei s-au răsculat în mai multe rânduri împotriva dominației maghiare. Voievodul Bogdan s-a numărat printre cei care au inițiat rebeliuni încununate de succes împotriva Regatului Ungariei, ceea ce a dus la cucerirea independenței Moldovei. Suzeranitatea lui Ludovic asupra Moldovei a fost restaurată doar după alegerea sa ca rege al Poloniei în 1370. Celălalt principat român, Valahia, care își cucerise la rândul lui independența sub domnia lui Neagoe Basarab a rămas cu o situație juridică incertă
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
pământuri favoriților săi, printre ei aflându-se Stibor de Stiboricz și Miklós Garai . În această perioadă, Imperiul Otoman aflat în expansiune a ajuns să se învecineze regiunile sudice ale Regatului Ungariei. Ștefan Lazarevici al Serbiei a fost forțat să accepte suzeranitatea sultanului în 1390. Sigismund, care efectuase o serie de raiduri împotriva otomanilor și a aliaților acestora între 1390 și 1395, a decis să organizeze o coaliție internațională împotriva acestora din urmă. A fost organizată o mare armată formată în principal
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
a gospodăriilor cu inventar gospodăresc (predominau plugurile din lemn) și a gradului de înapoiere tehnică și economică specifică acelei perioade. Iobăgia în Transilvania a fost desființată abia la 16 iunie 1848, iar Principatul Autonom al Transilvaniei s-a aflat sub suzeranitate austriacă circa 180 ani, respectiv perioadă 1688-1867. După anul 1867, prin desființarea marelui Principat al Transilvaniei, comuna Aruncuta este încorporată și ea , alături de întreaga Transilvanie, la Regatul Ungariei, situație păstrată până la 1 Decembrie 1918. Referitor la structura etnică a populației
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
pentru potențiali investitori în domeniul agricol, care să asigure valorificarea superioară a produsele agricole și alte resurse locale existente. Apartenența religioasă a locuitorilor din Aruncuta, de-a lungul timpului, a fost influențată în mare parte de imperiile sub a caror suzeranitate se află Transilvania și a situației economice nesigure în care se găseau românii, majoritatea fiind în stare de iobăgie și lipsiți de drepturi politice și religioase, biserica ortodoxă având doar statut de religie tolerată. Dacă protestantismul era predominant în viață
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
se găseau românii, majoritatea fiind în stare de iobăgie și lipsiți de drepturi politice și religioase, biserica ortodoxă având doar statut de religie tolerată. Dacă protestantismul era predominant în viață religioasă în perioada în care Principatul transilvan se află sub suzeranitate otomană, odată cu expansiunea Imperiului Habsburgic și anexarea de către acesta a Transilvaniei la sfîrșitul secolului XVII-lea, în Transilvania pătrunde catolicismul- religia Imperiului Habsburgic. Prin unirea unei părți a românilor ortodocși cu Biserică Româno- Catolică a luat naștere Biserică Greco-Catolica, care
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
asedierea orașului Capua. Acesta s-a predat anul următor, însă Richard, deși preluase titlul princiar, a cedat orașul în mâinile principelui de drept, Landulf al VIII-lea, care a condus statul până în anul 1062. De asemenea, Richard și-a impua suzeranitatea asupra Gaetei în 1058 și l-a trimis pe fiul său, Iordan, pentru a prelua posesia asupra orașului în 1062, deși acesta nu a reușit să își îndeplinească misiunea decât în 1064. Richard și Iordan au depus eforturi pentru a
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
Cum ungurii nu au reușit să își impună punctul de vedere antiotoman, numeroși maghiari au devenit antihabsburgi. Ungurii au fost nemulțumiți de comportamentul soldaților imperiali staționați în Ungaria, dar și de recunoașterea suveranității turcești asupra Transilvaniei. (Principatul Transilvaniei a acceptat suzeranitatea Imperiului Otoman, dar în perioada secolelor XVI-XVII a acceptat o dublă vasalitate, otomană și habsburgică). Protestanții, pe de altă parte, care au fost persecutați în Ungaria Regală, au văzut un periocol mai mare în Contrareformă decât în stăpânirea otomană. Reforma
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
mare parte din viața sa. Prima expediție împotriva venzilor, condusă personal de Absalon a avut loc în 1160. Valdemar lupta contra ranilor la moment și în 1168, când orașul lor principal Arkona de pe insula Rügen a capitulat, aceștia au acceptat suzeranitatea daneză, și s-au convertit la Creștinism. Arkona a fost distrusă, iar idolul slavilor, Svantevit a fost ars. Absalon a fondat pe insula Rügen 12 biserici alăturate Episcopatului de Roskilde. Distrugerea bastionului slavilor a permis danezilor să-și reducă flota
Absalon () [Corola-website/Science/327125_a_328454]
-
al III-lea a păstrat restul. După dezastrul din Crudiada Prusacă, Ducii din Silezian, Boleslav I cel Înalt și Mieszk al IV-lea Picioare Zgomotoase încercau să-l detroneze pe Marele Duce și să recupereze provincia Seniorată și, prin urmare, suzeranitatea poloneză. Expedițiile represaliilor lui Boleslav din anul următor au fost un dezastru total, astfel, Marele Duce a trebuit în cele din urmă să se împace cu nepoții săi din Silezia. În 1172, Ducele Mieszko al III-lea s-a revoltat
Boleslav al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330620_a_331949]
-
cele din urmă ridicată. Problema cuceririi Pomeraniei a fost o preocupare majoră pentru Boleslav. Obiectivele sale erau duble, în primul rând, pentru a consolida granița poloneză pe linia râului Noteć, și în al doilea rând, pentru a subjuga Pomerania cu suzeranitatea politică poloneză, dar fără să fie încorporată în țară, cu excepția regiunii Gdansk. În 1113, granița de la nord fusese consolidată. Cetățile fortificate de frontieră includeau: Santok, Wieleń, Nakło, Czarnków, Ujście și Wyszogród. Înainte ca Boleslav să înceapă să se extindă în
Boleslav al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330615_a_331944]
-
și Przemysl al II-lea al Poloniei Mari, în scopul de a obține concesii politice de la ei. Przemysł al II-lea a fost forțat să ofere teritoriul din Polonia de Jos, Wieluń (cunoscut și ca Ruda) și să-i recunoască suzeranitatea lui Henric al IV-lea, plătindu-i omagiu. Cu toate acestea, nu toți ducii din Silezia i-au acceptat autoritatea: Ducele Bolko I cel Strict, Conrad al II-lea de Hunchback și trei dintre fii lui Vladislav Opole, Cazimir de
Henric al IV-lea cel Drept () [Corola-website/Science/330655_a_331984]
-
potrivită. În 1080, în vederea îmbunătățirilor dintre Polonia și Boemia, Vladislav s-a căsătorit cu Judith, fiica ducelui Vladislau al II-lea. După acest lucru, politica externă a ducelui se îndrepta puternic spre împăcarea cu Sfântul Imperiu Roman. El a acceptat suzeranitatea Imperiului, iar atunci când în 1085 la Mainz, Henric al IV-lea a anunțat că socrul său, Vladislau al II-lea va fi proclamat Rege al Poloniei și Boemiai, Vladislav nu a obiectat. El nu a urmărit niciodată coroana regală din cauza
Vladislav I Herman () [Corola-website/Science/330664_a_331993]
-
regală din cauza statutului său servil. Curând după aceea, el a fost forțat de către baronii din Polonia să-l recheme din exilul din Ungaria pe nepotul său și pe moștenitorul de drept al tronului polonez, Mieszko Bolesławowic. Tânărul prinț a acceptat suzeranitatea unchiului său și a renunțat la pretențiile sale ereditare, pentru a deveni primul în linia de succesiune. Vladislav a fost forțat să accepte termenii nepotului său, deoarece, cel mai mare și singurul său fiu în acel moment, Zbigniew, era fiu
Vladislav I Herman () [Corola-website/Science/330664_a_331993]
-
așteptat, urmând Războiul de 13 ani (1454 - 1466). Cazimir și Confederația prusacă i-au învins pe Teutoni, preluând capitala Marienburg (Castelul Malbork). În a doua Pace de la Thorn (1466), Ordinul a recunoscut suveranitatea poloneză asupra regiunilor prusace de vest și suzeranitatea coroanei poloneze asupra Statului Teuton Monastic din Prusia, transformat în 1525 într-un ducat, denumit Ducatul Prusia. Singurul frate al Elisabetei, Ladislau, rege al Boemiei și Ungariei, a murit în 1457, iar interesele dinastice ale lui Cazimir și ale Elisabetei
Cazimir al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330683_a_332012]