6,881 matches
-
din fața altora, aurite și impunătoare ca după o felie de timp, cam cât gestează fătul în raiul lichid, cele prăfuite să înlănțuie pe cele aurite de belciugele cuhnilor, beciurilor și hrubelor fostului han, acum citadelă a timpului care-și păstra tăcută moartea în pereți și moartea era mai vie ca oricând rozând încet fără să se grăbească din pereții de cărămidă întăriți cu ciment și var, anual proptiți cu popi de fag pentru susținerea vreunei coaste șubrede, fără să se ocolească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vie. Dar ei nu existau decât în amintirile altora. De aceea apăreau rar, făceau cumpărături, se întâlneau mai mulți ca să comenteze un disputat meci de fotbal sau disprețul politicienilor. Și dintr-o dată a trecut, printre tarabe, parcări goale și chioșcuri tăcute, mașina de fum. Șoferul claxona pentru a goni haitele de câini ce-l asaltaseră, pustiul dușmănos al pieței și, mai ales, admirația copiilor apăruți de niciunde, despre care se bănuiește că nu erau din oraș. Dar ei alergau, prindeau fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a ști să se întoarcă docil în palmă, ca un șoim. Când zici că-l cunoști, ți-e teamă de faptul că ești stăpân sau știi și ți-e teamă că știi și nu vrei să tulburi această apă sumbră, tăcută, atotștiutoare, aparent calmă, dar abisală. Faptul că Mioara își cunoștea abisul îi dădea un sentiment de supremație: acest dar îl au doar zeii, de aceea sunt tăcuți, deșertăciunea abisului le-o spune pentru că și conștientizarea lui creează alt abis, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
iar iudeii învinseseră acest uriaș mortal pustiu prin credință. Pustiu este totul și ei stăpânii lui. De aceea Iisus i-a înțeles și se roagă Tatălui și acum: Iartă-i Doamne, că știu ce fac! Așa și Alimentară, oprindu-se tăcută și singură și ocolită, dar accepta pentru că-și înțelegea singurătatea și dușmănia celor din jur, recunoștea că era un fel de experiment al unor ființe nevăzute, poate noaptea în somn îi furau sufletul, îl disecau, studiindu-l sau poate ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și mulțimi de mii de miliarde, nu-ți va ajunge secolul, tu însăți vei fi o lacrimă, după ce n-ai să mai fii, rochia se va risipi odată cu tine, pentru că, nemaiavând stăpân, se va disipa în neant, ca orice lacrimă tăcută și plină de fierbințeala clipei în care s-a născut, se va duce acolo unde se duc lacrimile, poart-o, cât mă bucur că ai să mă simți, nu mai sunt singură, m-am lipit de tine și în clipele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
avea să mă poarte timpul cinic, aceste benzi gri și elastice, ele însele sătule de a fi descoperite de cei ce se întrebau, asemenea mie, cum de revine în același loc, ca un bumerang. Am părăsit cu Mioara Caruselul și, tăcut ca și cum ne-am fi înțeles telepatic, am pornit în amonte împotriva curentului cu numele tinerețe, maturitate. Penalty! Care, unite prin fonemul i = timp; lovitura de pedeapsă spre poarta cealaltă! Rușinosul sfârșit al timpului! Trecuse degeaba, dacă-și finaliza drumul deplorabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scâncete slabe, se iveau pe jumătate din țărână. Pământul năștea... Și, în loc de aburi, ieșeau fuioare de informații care miroseau a dedesubtul Pământului, a tuturor straturilor ce-l compun, atât de puternice, atât de chemătoare, încât îți venea să te întinzi tăcut și să asculți foșnetul materiei, să o fărâmi între degete pentru a-i stârni freamătul și parfumul pe care numai Bărăganul poate să-l aibă. Toate ființele care-l populează sunt întruparea susurului materiei, a murmurului său, fiecare geamăt e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în jos, viața se desfășura firesc, oamenii și animalele respirau grâu, peștii își depuneau icrele în grâu, iar Căpcăunu ne pierduse definitiv pentru că noi cercetam nesăbuiți tunelurile Brăilei luminate energetic de grâul de deasupra, încât și minerii săpau fără lanterne, tăcuți, prin adâncuri. Așa și atunci, aveam să-i cunoaștem pe Titel, Virgil Țărână, Grasu, Laurențiu, Fane și pe băiatu' lu' nea Ion, cu toții din Brăila, repetenți cu toții în clasa a V-a, la același nemernic de Căpcăunu, fiecare având în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Eram orașul-fantomă, în orașul care se ridica vertiginos. Se auzeau cântând oscilațiile de torsiune ale barelor, dirijorul de corecție șoptind odios. Am sentimentul desăvârșirii geometrice în care arhanghelul R era egal cu: genocidul se executa lent, infernul ne înghițea trecutul, tăcut și încet, nou-născuții betonați cu elasticitate dinamică, aveau variație statică, în funcție de efortul creșterii în vârstă a fiecăruia, de compresiune sau încovoiere și păstrând coeficientul Poisson, betonul devenea elastic, zumzăind Cu ultima suflare înghețată, ne-am unit trecutul cu necrologul prezentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fi viabile. Și să aibă istorie. Apăru Fane Legrade cizmarul și Sanda, soția sa. Era o scenă desprinsă parcă dintr-un manuscris cu foi rupte, pentru că fiecare apărea când mic, când foarte bătrân, mai puțin Sanda, umbră ștearsă fără chip, tăcută, într-un colț, cum fac de obicei umbrele. După ce le moare trupul, privesc viața și așteaptă. Cerșesc prin atitudine, ce pot face altceva? Nea Legrade bea și cizmărea modelele timpului: pantofi de nuntă, de copilărie, de înec, de salturi peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
am întrebat. Și-a aprins o țigară. Privea prin mine. În clipa aceea eram iluzie. Am plecat fără să-l salut. Avea deja 60 de ani și nu părăsise acest joc al dedublării. Acel Nilă murise. Era mai singur, mai tăcut, mai ascuns și mai derizoriu. Atunci când se hotărî să meargă împreună cu ceilalți în trecut, a stat pe gânduri și pentru prima oară l-am auzit gândind cu glas tare. Pe care din mine să-l trimit? Care din voi merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pentru că eu, sub acest fluviu negru, mă întorceam inocent cu gașca elevilor din clasa a X-a a liceului tuturor catifelelor, tinichelelor și baizdrugilor fără să-mi pese, deși bănuiam că dintre apele negre ochii ageri ai zeilor ne privesc tăcuți, noi ne continuam propria noastră scriere de hieroglife pe zidurile de granit ale vârstelor și, crezând că sunt de granit, nu ne-a preocupat faptul că-i săpam partea dinspre trecut a lumii, partea dinspre viitor însemnând-o cu însăilări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mirarea. Măruntaiele de homunculi se cred zei! bolborosi. Și își concentră focalizarea pe clasa scamelor din Liceul Brăilean, care tocmai atunci își aștepta adunăturile să-și ocupe locurile în bănci. Îi văzu pe toți bătrâni, înspăimântător de modificați, incredibil de tăcuți. Mioara Alimentară, îmbrăcată în nelipsita ei rochie de sacerdotesă a iubirii, teribil de dantelată și tulburător de albă, aștepta timidă în ușă. Mihai Dinu, în fața obosiților, declară susținerea cursului de matematică în limba latină ca urmare a decesului celui îndreptățit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lui Victor Olaru, intuite dar nevăzute de către Mamaia, viața „nepotului Ochenoaiei” se Îndrepta către un segment nou plin de neprevăzut, durere și frumusețe. Victor Olaru, cu fața Împietrită, cu gândurile Împărțite În cel puțin trei locuri diferite, mergea hotărât și tăcut iar pasu-i apăsat zdruncina câte puțin comoara din brațele-i vânjoase, comoară ce se legăna În primitorul imperiu al somnului. Alături, prinsă Într-un hățiș de gânduri negre și cenușii, din care nici ea măcar nu putea să mai lămurească
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
drumurile oamenilor se despărțeau. S-au despărțit și ei, nu Înainte ca Victor Olaru să-l mai cinstească pe căruțaș cu un rom, o secărică și ceva mărunțiș. Copilul zburda cu vioiciune Înaintea tatălui Îngândurat și a bunicii sale, mai tăcută ca niciodată, Întrebându-i din zece În zece pași: Înainte, tăticu’? E bine? Iubitor, Victor Olaru găsi, nici el nu știa de unde, puterea să glumească: Bravo, bravo! Ține-o tot așa! Văd că nu ai uitat drumul! Au coborât pe
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
motivele și motivațiile invocate, fiecare mai avea câte ceva În plus: Valerică se gândea la Maria, buna sa mamă vitregă, iar Victor tot la Maria, Maricica, așa cum o alinta lumea, cea spre care se Îndreptau. Fagii Înalți Îi reținu atenția băiatului tăcut, s-au urcat În căruță, la Îndemnul lui Victor, mânza de doi ani s-a opintit și a constatat că acum Îi este mult mai ușor și, surprinsă de drumul uscat și prăfuit, a Început să meargă la trap, Înainte de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
reciproc, apoi vinul a dezlegat limbile celor doi oameni maturi, În ochii cărora se putea citi o iubire cinstită, de care nu se fereau și nu s-au sfiit să o spună și celor doi copii, care Încă erau foarte tăcuți. La un semn discret făcut de Victor, Maricuța, cu o voce și o privire voit Îngrijorate, dar insuficient de bine disimulate, spuse: Mariniță-mămică, oare nu-i timpul să mergi Înaintea vacii? Pân’ ajungi, pân’mai vorbești cu una cu alta
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
dintre „poeme“, Ton, este, de exemplu, o scrisoare în versuri adresată unei femei pe care autorul a iubit-o în tinerețe: „Să nu ne-aducem aminte / De ce-a fost urât, neplăcut. / Viața ne duce-nainte; Lasă-mă pe mine tăcut. // Eu sunt mai greu abordabil, / Și lumea mă crede;-s poet. / Printre oameni trec un stimabil / Din care-au citit vreun sonet. // Tu fii volubilă-ntr-una / Ești mamă de sentiment. / Iubește-ți copiii ca puma / Și nu l neglija pe poet
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
talent. Înfiorată, ca orice adolescentă, de descoperirea dragostei, autoarea își notează trăirile: „mâini care se închid / muzica primului sărut / marea - purtătoarea urmelor noastre“; „uită-te la mine, iubește-mă / nu sunt o statuie / pot coborî în mâinile tale“; „să rămânem tăcuți, să ne atingem, / mâinile noastre vor construi / umbra sufletelor / tremurătoare tremurătoare“ etc. Merită toată simpatia aceste jocuri ale dragostei. Dar ele n-au o semnificație literară. Sunt emoționante doar pentru Amelia Stănescu însăși, care, probabil, le-a trăit și, în timp ce
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Nu bei un rachiu? Mănînci, calule, ovăz? Bucuria a revenit pe ulița unde oamenii stau de vorbă și cu cîinii. Ultima haltă Era un separeu cu o deschidere largă înspre o sală mare, cu o mulțime de clienți surprinzător de tăcuți. O muzică plăcută răzbea prin toate colțurile și, lucru neobișnuit în localurile românești, nu-ți spărgea timpanul. Chelnerii se mișcau alert printre mese și dispăreau frecvent după o ușă batantă. După niște geamuri, fără sticlă, se vedea personalul, care robotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nu s-a spînzurat din cauza mea, nu? Nu încape nici o îndoială. Dar știți despre ce-i vorba, da? Sigur că știu. A plecat gesticulînd și conversînd, probabil cu Dobrilă. Medicul curant mă informează pe larg. Cafeaua rămîne nebăută și plec tăcut, respirînd aerul amar al aleii pe care l-am întîlnit pe inginerul Talabă. Adevărații creștini Un vînt rece din vest a adus o ploaie de primăvară, deasă și insistentă, obligînd muncitorii care lucrau la un drum să se adăpostească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Dacă pe urmă n-o să-mi mai placă Raul? De data asta Raul este privit ca o victimă a geloziei ei nenorocite. Nu regreta prea mult, în fond, el ce făcea acum? Angela nu mai este geloasă, cuțitul a devenit tăcut și pașnic, iar despre ciomuială nici vorbă. Urcă scările blocului cu emoție ca în dățile de demult. Ușa apartamentului se deschide și, ca și cînd timpul a stat în loc, cei doi vibrează pe aceeași frecvență și lungime de undă. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pipăie, dar Tina se retrage ferm. Ce sperioasă ești! Îmi apăr singura mea avuție, ai înțeles? Înțeleg. Dacă vrei, eu te pot lua. Poți să stai la mine, am închiriat o garsonieră. Vedem noi. Fata pleacă mulțumind, iar Romeo comentează tăcut: Nu-mi scapi tu, codano. Satul era în fierbere, lumea petrecea și cei mai deștepți făceau politică. De abia acum știau cum să voteze. În unanimitate, adică deștepții satului toți s-au prins că au fost duși cu preșul. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
aș fi vorbit, dar oare înțelegea ?! I-am întins atunci floarea albastră, care semăna cu el, copilul și-a ridicat ochii și a întrebat : "Tu ce vrei, trecutul sau viitorul ?!" Avea ochii aurii ca soarele și roua lacrimilor se prelingea, tăcută, parcă pe albastrul cerului. "Nimic, i-am răspuns, sunt aici și acum." Atunci a repetat, ca și cum nu înțelesesem de prima dată : "Tu ce vrei, trecutul sau viitorul ? Unde vrei să fii, în trecutul, sau în viitorul tău?" Am rămas o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
viață întins la pământ. Așa cum cere datina. Cine știe la ce se gândea fiecare fiecare vede în moarte altceva, după cum și viața înseamnă pentru fiecare altceva cuvintele doar sună la fel. Și totuși... când ridicam ochii, o vedeam acolo. Plângea tăcut, fără suspine, parcă se făcuse una cu lacrimile ei izvorau așa, nu de sub pleoapele plecate, ci din toată ființa ei dacă ar fi jelit ca toate celelalte femei, poate i-ar fi fost mai ușor. Poate și mie mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]