944 matches
-
este un diminutiv cu care femeile Își exprimă, mai bucuros În intimitate, cultul lor secret, nebănuit și nemăr turisit, pentru Întreg complexul nostru masculin, cu atributele și prerogativele lui, cărora, de data asta, Înțeleg să li se supună ca niciodată [...]. „Tăticule!“ este țipătul lor Înăbușit sub brațele vânjoase și cu nasul lor turtit prin părul aspru de pe pieptul gol și gâfâind al bărbatului iubit. „Mamă!“, le răspunde geamătul surd al bărbatului sfârșit pe pântecul lor cald; la fel cu geamătul ostașului
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
săi, ca unui amant. Mitzura Arghezi se gângurește toată ziua cu taică-său, cu diminutive mângâioase născocite de ei Înde ei, cum i-am auzit adesea șopotind, ca doi tandri logodiți, la telefonul casei mele. Nu este tatăl lor, este „tăticul“ lor. Existența apoi a acelor souteneurs sau maquereaux, sau simpli „pești“ pe românește, de pe lângă prostituatele de joasă categorie, nu se explică prin vreo inaptitudine a acestor indi vizi de a-și câștiga Într-alt fel traiul, cum nici prin vreun
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
zi și de noapte, destinat tuturor bărbaților. Auzeam mai demult pe cucoanele noastre de la Iași sporovăind Între ele: „Să ai acolo un lemn și să-i zici: Ăsta-i bărbatul meu! Parcă te simți altfel.“ [...] Am fost și eu un „tătic“ al femeilor mele, cărora o viață Întreagă le-am ținut picioarele, totdeauna reci ca niște flori de gheață, În palmele mele calde și sub dogoarea gurii mele, lăsân du-le să se strecoare În cel mai fierbinte și mai considerat
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un glas. „Sora noastră e o sfântă! După ce a rămas singur, sculptorul Floricel F. Popescu s-a gândit el ce s-a gândit și, noaptea târziu, când Florinel s-a dus la culcare zicând, ca de obicei, „Un somn linștinit, tăticule!“, a ajuns la următoarea concluzie: ce contează două, trei consoane inversate, când totul pe lumea asta s-a dat peste cap? Când totul e invers, și familia, și morala, și valoarea?!! Cui îi pasă că pe el l-au părăsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de două ajutoare, așa că ne-a oferit nouă posturile. „Vedeți că nu vă pot plăti, dar puteți să vă faceți provizii de carne pentru mai tîrziu.“ Ni s-a părut o idee bună și am primit posturile de asistenți ai „Tăticului Grătarului din Argentina de Sud“. Ambii asistenți așteptau ziua de duminică cu o fervoare aproape religioasă. În ziua respectivă, la șase dimineața, am Început primele munci - să Încărcăm lemne Într-un camion și să le ducem la locul de desfășurare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nou la noi. Nu-i nimic, poate că până atunci vom fi din nou avizi de oameni. Transmite salutări întregii Tabere, iar pe tine și pe Tata vă sărut cu drag. Al vostru, sănătos, Petia 20 august 1954 Dragii mei Tăticule și Mămică, Expediția noastră pe Piatra Mare, cu toate că ne-a adus la țelul propus -1844 de metri -, s-a încheiat tot atât de ud ca și precedenta, de acum 16 ani... Ne-am întors pe aceeași vale minunată a Gârcinului sub ploaie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
necontenită goană și nervozitate, mai cu seamă pentru cei ca de-alde mine, care au colocatari cu o poftă de mâncare sănătoasă și cu o rezervă serioasă de pretenții iraționale, iar pe deasupra - o groază de reproșuri, împunsături și aluzii răutăcioase. Tăticul tău se chinuie la gândul că îi acord mai puțină atenție lui decât lui Ion și că stau cu acesta din urmă mai mult de vorbă decât cu dânsul, dar cum, Doamne, să stau de vorbă cu Tata dat fiind
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că acuma trebuie să fi fost multă bere. ți se taie - ți se taie, dar cît să reziste și vezica aia ? Că doar n-o fi sac fără fund ! „Piff-Piff !“ Aaa, mai era și șmecheră. și avea o dexte ritate, tăticule, de parcă ar fi lucrat toată viața numai cu ciocănașul ăla ! Se cunoaște că a fost o majo retă meseriașă ! „Piff !“ încă o învîrtoșare, și ultima. Barosul lui era încordat la maximum - beton, ce mai ! și aștepta ciocănelul ăla jucăuș. „Piff
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
normal. Cine știe? Poate că nici nu va mai fi nevoie să se comporte ca un om normal. Poate că-l va re marca cineva și va deveni vedetă! Și să vezi atunci ce noroc pe capul mămichii și al tăticului! Nu întotdeauna însă părinții au avut parte de astfel de momente de fericire, când copilul li se dădea în spectacol pentru o țară întreagă. Anul trecut, de exemplu, la întrebarea lui Ianțu „Care a fost cel mai teribil moment din
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
adaptat. Un prieten îmi povestea cum ia invitat la masă, la o sărbătoare, pe tatăl și pe fratele lui - amândoi certați de foarte mult timp. Cum sau văzut, cei doi sau îmbrățișat și, în hohote de plâns, strigau: „Surprize, surprize, tăticule!“, „Surprize, surprize, fiule!...“ Desigur, în apartamentul prietenului meu nu existau camere de luat vederi sau reflectoare, dar cine mai are nevoie de așa ceva când simte românește? Cum e la ei. La ei, un bătrân de șaptezeci și trei de ani
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
vorbind despre cât de aberante și ridicole sunt! Indivizii respectivi nu au nici o calitate, nici un merit (nici 156 măcar că au știut să facă bani, pentru că alții au avut grijă să le facă milioanele: în cazul unuia MApNul, în cazul altuia, tăticul) - ce rost are săți pierzi timpul gândindute la ei? De ce să intre în istorie sau chiar în istoria ridicolului, când ei nici măcar nu există? Mai apoi, când am ajuns să mă uit la televizor, am realizat că aceste figuri penibile
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
celor cinci mii de franci. 2) Telefonat Mariei pentru Cântărețul Tristeții Sale. Mâine-dimineață o să-l vadă pe Negreanu și are să-mi dea răspunsul. 3) Telefonat lui Camil; se duseseră la cinema; el, mai ales, e cel mai caraghios și înduioșător tătic. Îl tot pisează pe mititel - o minune - cântându-i ceva de genul „Măi Ca zace, Căzăcele“, încă și mai comun. Îi strigă „Mă, puștiule“ și micuțul își subțiază comic buzele și-i răspunde: „Gu, gu, me, me“. 4) Am să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și celor din familia creștină, o poezie scrisă de un autor necunoscut, dar care mi-a plăcut foarte mult pentru că este potrivită cu timpurile pe care le trăim: DOR DE TATA Când sunt copiii noștri mici, Noi pentru ei suntem “tătici”. Ce gingaș e, și sună bine: “Tăticule, mi-e dor de tine!” Dar anii trec, și-așa, deodată, Tu nu mai ești “tătic”, ești “tată”; Dar și așa, tot sună bine: “Tată, îmi este dor de tine!” Dar cresc, nu
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
scrisă de un autor necunoscut, dar care mi-a plăcut foarte mult pentru că este potrivită cu timpurile pe care le trăim: DOR DE TATA Când sunt copiii noștri mici, Noi pentru ei suntem “tătici”. Ce gingaș e, și sună bine: “Tăticule, mi-e dor de tine!” Dar anii trec, și-așa, deodată, Tu nu mai ești “tătic”, ești “tată”; Dar și așa, tot sună bine: “Tată, îmi este dor de tine!” Dar cresc, nu le mai ești pe plac, Din “tată
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
timpurile pe care le trăim: DOR DE TATA Când sunt copiii noștri mici, Noi pentru ei suntem “tătici”. Ce gingaș e, și sună bine: “Tăticule, mi-e dor de tine!” Dar anii trec, și-așa, deodată, Tu nu mai ești “tătic”, ești “tată”; Dar și așa, tot sună bine: “Tată, îmi este dor de tine!” Dar cresc, nu le mai ești pe plac, Din “tată” tu devii “babac”, Și vorba sună trist și gol: “Babacule, mai dă-mi un pol!” Și
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
fost un tată cu credință, Și din puțin, de-a fost să fie, Eu am răbdat, și ți-am dat ție!... Dar fă-mi, te rog, o bucurie, La cimitir, de vii la mine, Să-mi zici ca în copilărie: “Tăticule, mi-e dor de tine!” Congresul “Be My Disciple” În ultima săptămână din august 2012, Domnul ne-a oferit harul să participăm împreună cu soția mea Gina, Gabriela, Liviu și fiul lor Lucas, la Congresul “Be My Disciple” (trad. Fii ucenicul
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
ca niciodată până acum, ne-am despărțit cu lumina speranței în inimi și suflete! Am rămas pentru vindecarea completă în spital, în timp ce soția s-a dus la fetița ei să-i cânte dulce la ureche înainte de culcare spunându-i că tăticul ei drag se va întoarce sigur acasă!... La 20 iulie 1944 se atentează la viața lui Hitler, Germania clocotește în disperarea cauzei de mult pierdute. Armatele germane se prăbușesc, se destramă pe toate fronturile! Sfârșitul se apropie vertiginos! La jumătatea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
era întuneric, nu mă înșelam: zâmbea, aiuritor, și tocmai acest zâmbet mi-a dat fiori). „E nebună”, mi-a fulgerat ca o bănuială prin minte. Stătea lipită cu fața de gardul cimitirului și privea într-o direcție precisă. „Aici e tăticul”, a rostit de abia auzit, după un timp, ca și cum mi-ar fi dezvăluit o taină, de care acum mă considera demn. După aceea, când am mers în cimitir ziua, am putut să constat că mormântul se afla, într-adevăr, destul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
În schimb, Jean Ciută îi privește realist și nu cruță pe nimeni. Ca să fie convingător, a arătat (scenă de efect, excelent mimată) cu cîtă nespusă silă pun odraslele noastre mîna pe cîrpa de șters tabla. M-am uitat în sală: tăticii și mamițele se amuzau. Neexistînd individualități puternice, clasa lui Ducu e mai omogenă, mai solidară, cu un climat de toleranță reciprocă. În cea a Roxanei sînt cîțiva „monștri de egoism”, fapt care a și dus la apariția „grupulețelor”, indiferente unul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ce lucrează în turism, TAROM, sau preoții care își umplu buzunarele de la morți și de la vii și-au aranjat familiile în țară cu de toate pentru o viață bună, îmbelșugată, lipsită de griji, de timpul pierdut la cozi, fiindcă de , tăticul este preot sau este diplomat la o altă instituție ce reprezintă țara peste hotare. Ei sunt mulțumiți, noi suntem fericiți, iar șefii sunt adormiți de ispitele oferite de cei cărora le-au acordat încredere. Ne doare sufletul când vedem pe
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
ani. Valentin a primit acasă o hotărâre judecătorească prin care i s-a comunicat că cererea dvs. de divorț, înaintată tribunalului sector a fost aprobată, la care, firesc, acesta a făcut o criză de nervi și i-a spus câteva tăticului iubitor. Imediat ce toată această treabă a răsuflat la București, a fost desființată brusc mișcarea bridgistă din România, lumea bănuind că acesta a fost singurul mijloc, momentan, de pedepsire a fiului îndărătnic. Dar, oricare ar fi adevăratul motiv, încă unul din
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
catifea neagră, cu ciorapi albi de bumbac, iar pe corp avea o flanelă verde deschis peste care era trecută o cingătoare cu ciucuri albi. Intră atent, uitându-se în toate părțile și spune cu vocea lui cam nesigură: „Sărut mâna, tăticule! Am venit la tine. Unchiul Mitu îți trimite sănătate și voie bună.” A privit apoi când la jandarm, când la mine. încercând să mă dau jos și să mă apropii de el, s-a speriat și a ieșit afară. A
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
nopții. Ne-am despărțit cu părere de rău, dar cu multă împăcare și nădejde în sufletele noastre. Mai greu s-a desprins copilul. Trebuind să plece, s-a întors din prag și, urându-mi noapte bună, îmi spune: „Sărut mâna, tăticule! Să mai veniți pe la noi!” După câteva zile, la radio și în ziare, s-a publicat audiența lui Horia Sima la Rege. Era ușor de priceput că dușmanii noștri au început să schimbe metodele de luptă. De la teroare și asasinate
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
să se umple din nou de o undă caldă și lină. Era bucuria de soț și tată. Copilul s-a trezit dintr-o dată în brațele mamei sale și, privind curios spre lumlnile din oraș, se apropie de mine spunându-mi: "Tăticule, lasămă să viu la tine. Ce frumoasă e noaptea când ne întoarcem cu toții acasă și ce bine îmi pare că ai venit și tu la noi Dar să nu mai plângeți când veniți la bunica și am să-i spun
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Individul, eu, asta mă fascinează, grota”, „Procreez cu creierul și gândesc cu testicolele, isterizat în țara asta isterică.” Sastisit de America și isterizat de România, ultrarecunoscut literar, tradus în câteva limbi, bursier Fulbright, bursier Rockefeller, bursier NEC („iată că și tăticul Pleșu îmi dă o binecuvântare bănoasă”), invitat la colocvii și târguri internaționale de carte, recenzat în „Quinzaine littéraire” și în „Magasin littéraire” („fotografie și titlu de-o șchioapă pe prima pagină. De la prima cronică a lui Nichi, din 1981, nu
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]