959 matches
-
rege ia mâna copilului în a sa, și zice: eu am fost rege peste toată țara asta. Bunicul meu numai pe viața și pe familia sa. și a fost, bunicul meu, permanent, fericit. Eu, nu prea. știu. De unde știi? De la tataia Vovriev. Că noi mult am mai discutat despre mata. și o să discutăm, încă. Da? Da. Lasă, că o să vezi. Fostul rege urcă în limuzină, tataia cu nepotul își continuă traseul marginii străzii, iar restul lumii își continuă viața încărcată cu
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
sa. și a fost, bunicul meu, permanent, fericit. Eu, nu prea. știu. De unde știi? De la tataia Vovriev. Că noi mult am mai discutat despre mata. și o să discutăm, încă. Da? Da. Lasă, că o să vezi. Fostul rege urcă în limuzină, tataia cu nepotul își continuă traseul marginii străzii, iar restul lumii își continuă viața încărcată cu de toate.și cu de bine, și cu de rău. Însă, tot mai mult, cu de rău. Calul alb din spuma mării Latifundiarul Dumitran Frunză
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de fanatic. Bruno Îl ascultase distrat. După spusele individului, mișcarea apăruse În Germania; se inspira desigur din nu știu ce opuri de alchimie, dar era legată și de mistica renană. Chestii pentru poponari și naziști, se pare. „Vâră-ți crucea În cur, tataie...”, se gândi visător Bruno, trăgând cu coada ochiului la fundul neveste-sii - o frumusețe -, care Îngenunchease lângă aragazul de voiaj. „Iar la urmă vâră-ți și roza...”, Încheie el În gând, când ea, cu sânii goi, se ridică poruncindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
înfiorându-se... Un plâns înăbușit a pornit să-i zguduie trupul, în timp ce strigătele de durere ale răniților din jurul lui se țeseau ca un zbor de viespi... Ai avut mare noroc că prima oară ai trecut prin mâinile domnului colonel doctor - „Tataia”, cum îi spunem noi - și a căpitanului doctor, ajutorul lui. Amândoi au mâini de aur, dar și suflete mari! Te-au salvat de la amputarea piciorului rănit. După ce s-a consolida osul, ai să poți merge de-a binelea - a apreciat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
un picior beteag pe viață? M-am ales! Dar ce, nu și-au rupt și alții un picior? Și-au rupt. Însă una-i să ți-l rupi și alta-i ca glonțul să ți-l facă țăndări. Noroc de „Tataia, colonelul doctor, și, ajutorul lui, căpitanul - oameni cu suflet... Mulțămită lor mă mai pot mișca de ici-colo, că altfel... Picior de lemn, nenicule, și gata! Către amiază s-a arătat și un pui de soare. Trenul s-a oprit de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
scrisul. El și-n somn scrie procese-verbale. P.2. Dar la dumneata nu-i cazul. Ești deja pe penal ce nu s-a mai văzut. De unde vii? M. De sus...dinspre steaua aia... P.1. Aha. E și stelist pe deasupra. Tataie, ai pus-o!! Că ai trecut pe roșu, treacă meargă, ăi fi daltonist. Că ai confundat strada cu pista de aterizare, iarăși treacameargă că la așa ceva, ca țară gata să intre în NATO, nu facem mofturi, dar că te-ai
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
documentarul menționat, secvențele unde vorbesc foștii combatanți ruși și nemți. Cuvinte torsionate, mirosind a schije, Încă fierbinți, despre sacrificiu, curaj, luptă, flăcările războiului aprinzîndu-li-se din nou În ochi cu fiece amintire, după o jumătate de secol. La noi, vorba lui tataie, era greu, nu știai de cine să te ferești. Tot prilej de mîndrie patriotică este și povestea unui cascador. În timp ce se turna Mihai Viteazul, Între două filmări a venit pauza de masă dar nu și dubița cu mîncare, și-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cauciuc. În concordanță cu suplimentul României Mari, ce se cheamă chiar așa, Lupta. O poză mai mare decît formatul revistei Îl Înfățișează pe Radu Theodoru plin de decorații, cu bască de colonel. „OMUL, SCRIITORUL, OȘTEANUL, CTITORUL, GOSPODARUL, POLITICIANUL.” E măreț, tataie. Ca El și ea, unde găsim metode pentru o reușită deplină a actului sexual: „GÎdilați-vă zonele erogene cu pene”. Cum zone erogene cu pene n-au decît păsările, și nici ele toate, trebuie găsită inițial pasărea potrivită, apoi o gîdili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Încă viu, Încă important, chiar dacă nu se mai vede. Care este ea, aici ? Ni se explică, pe coperta IV, că legătura dintre Eros și moarte. Dar cele două imagini cu care rămîi după ce-nchizi cu un sughiț romanul sînt: prima, tataie lingînd sîngele menstrual al Consuelei (mai erotică decît așa ceva nu-i nici felația pompierului), cu un tampon apărînd virtual a doua zi Între ceainic și felia cu unt; și a doua, omul pădurii („cu sexul te duci Înapoi În pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Ciorchinele de chipuri (curioase, rele, disprețuitoare, cînd l-au arestat pe bunuțu) nu-i de uitat. Nu i-a oprit nici aerul mîhnit al bunei Leonora să-și arate satisfacția tîmpă: "I s-o-nfundat și popii, hă-tu-i!"; Tataia popa e la zdup!" Bunuțu s-a întors din pușcărie cu palma dreaptă marcată de-o cicatrice urîtă. Cum i-or fi făcut-o? Despre timpul scurs la baș-bulubaș (închisorii așa-i spunea, cronicărește, după Ion Neculce), n-a istorisit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
N-are chef de querelle d'amour cu mine. Vacanța '79 începuse prost. Cu vagonul tras în afara peronului și cu Iordan luînd-o neatent înainte, uitînd să mă ajute să cobor. Scenă comentată de un rapper neras: " Ia-o-n brațe, tataie". Ne oprisem la 2 Mai. Vama Veche era un port prea îndepărtat. Mă săturasem să șofez. Mașina o scosesem la vînzare. A lui era în reparație capitală. Pendulam între Fedia (calcan la grătar) și Restaurantul Dobrogean, zis Dobrogeanu-Gherea ori numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Îți dă voie moșoteiul să dansezi?" Era același "repăr" neras, din gară. La limita dintre sala de mese și discotecă, Iordan, cu ceasul pe masă (purta un ceas, ca Nababul, cu capac), sugea picioarele unui munte de crabi. "Încearcă stridii, tataie, sînt afrodisiace". Mătancureala, zdamătii ("poate nu știi peste cine-ai dat"), pumnii; "repărul" cu sîngele zbucnit pe nări, într-o panglică lată. "I-am scos vorbele pe nas. Uite ce sînge are. Sînge de copil făcut prin decret. Decrețel". Înotam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
România, prin Covasna și Harghita. Adevărată pacoste pe lumea necăjită! Marți, 10 august 2010. Va sosi musafira așteptată. Puțin după ora 13 sosește scuzându-se de întârziere, fiindcă s-a oprit un pic și pe la Buzău să vadă casa lui Tataia (bunicul), în care s-a născut. Un gest frumos pe care și eu l-aș fi făcut într-o situație asemănătoare. La o oră după sosire, șoferul care a adus-o pleacă în drumul său. Rămânem în doi și sporovăim
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de-astea), mă rog, înțelegeți dumneavoastră. Atunci când stai o viață alături de cineva este foarte greu, dacă nu imposibil - cazul meu - să o iei de la capăt. Luați loc, aici, pe fotoliu, nu serviți un ceai? - Nu, mulțumesc (ceva tărie n-ai, tataie?). Aș vrea să vă întreb (scoase dintr-un alt buzunar un carnețel, eternul carnețel care poate fi admirat în aceleași filme polițiste, plus un pix de duzină) dacă ieri, din întâmplare, doar din întâmplare, evident, nu ați văzut cumva ceva
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dumneavoastră. Da, știu că ploua torențial, dar tocmai de aceea, în zilele ploioase, fiindcă plictiseala ne chinuie amarnic, aruncăm, din când în când, un ochi pe fereastră, cu speranța că... - Cel de la știri? - Ce știri? Nu-nțeleg (l-ai văzut, tataie, așa-mi place, zi-i cu vorbele tale de bătrân libidinos...), la ce vă referiți? - Cred că m-am exprimat greșit, scuzați-mă. Am făcut o ciudată și regretabilă analogie în momentul în care am urmărit buletinul de știri. O
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Așa că am presupus din nou, greșit, evident, că geamantanul acela a rămas la domnul scriitor. Poate că se cunoșteau. Dar nu părea că s-ar fi cunoscut. Totuși, după cum știți și dumneavoastră, aparențele pot înșela (mai ales în cazul tău, tataie!). Atât am văzut, altceva nu știu (tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta). Iar pe urmă, mai târziu, dar nu vă pot spune ora cu precizie, domnul scriitor a ieșit în curte, în ploaie, și vorbea singur. - Obișnuiește să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
alb, cu vârfurile aripilor cenușii și coada rotată, parcă ar fi păun, stă mereu într-o margine, nu se ames tecă cu ceilalți, trebuie să-i arunci lui anume, mai aproape. — Uite-l, arătă Cosmina. Porumbelul ăla e preferatul lui tataia. De când nu mai iese din casă, mi-a dat misiunea firimiturilor. Adună toată săptămâna coji uscate, zice că e păcat să arunci pâinea, probabil că tot de la pușcărie i se trage. Pe urmă le face fărâme. — Pune-le, fată, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-le, fată, pe toate la un loc, ce arunci așa, una câte una, de parcă dai la pește ? — Zice că trebuie să le dai firimitură cu firimitură, ca să te cunoască și să simtă că-i iubești. Păi, ce, ne vede ? — Pe tataia nu poți să-l păcălești... Tataia. Adică tatăl mai mare. De altfel, singurul pe care-l avusese, după ce părinții îi muriseră, amândoi, într-un accident de mașină. Camionul intrase dinadins, spunea bătrânul, atunci când se așeza în jilț și se tânguia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loc, ce arunci așa, una câte una, de parcă dai la pește ? — Zice că trebuie să le dai firimitură cu firimitură, ca să te cunoască și să simtă că-i iubești. Păi, ce, ne vede ? — Pe tataia nu poți să-l păcălești... Tataia. Adică tatăl mai mare. De altfel, singurul pe care-l avusese, după ce părinții îi muriseră, amândoi, într-un accident de mașină. Camionul intrase dinadins, spunea bătrânul, atunci când se așeza în jilț și se tânguia. Credeau că eu sunt înăuntru, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-o iei de la capăt ? Nu putu să răspundă în locul lui Papi. Nici ea nu-și mai pusese întrebarea de ceva vreme. Cărțile n-o întrebau niciodată nimic. „Ce-ai vrea să te faci când o să fii mare ?“, o întrebase tataia, după ce luase prima coroniță la școală. Ea își ridicase marginea rochiței și răspunsese ceremonios : „Eu, când o să fiu mare, vreau să fiu carte“. Și așa s-a întâmplat că pereții camerei ei s-au umplut de tomuri și viața i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alea, nici nu-ți dai seama cum trece timpul ? Mai bine te-ai gândi să vii și tu în Anglia... Nu, eu nu vreau. Nici nu m-am gândit, de fapt. Și, pe urmă, nu pot să-l las pe tataia... Ce-ar fi să-l întrebi ? — Nu-l întreb... O să-mi zică să nu mă gândesc la el, să fac cum e mai bine pentru mine. Dacă ar ști că tocmai el mă împiedică, ar fi în stare să-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vederi. Trebuie un declic. Ea o porni pe alee cu un mers legănat, de parcă dansa, chiar făcu o piruetă, dându-și brațele în lături. — Eu vin mereu aici, spuse, întorcându-se cu fața spre el. Dau de mâncare la porumbei. Tataia le pregătește firimiturile din resturi de pâine uscată. Dar ce tot spun eu, tu nu-l cunoști pe tataia. Dar el mă cunoaște pe mine, probabil... spuse, prinzând-o de braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dându-și brațele în lături. — Eu vin mereu aici, spuse, întorcându-se cu fața spre el. Dau de mâncare la porumbei. Tataia le pregătește firimiturile din resturi de pâine uscată. Dar ce tot spun eu, tu nu-l cunoști pe tataia. Dar el mă cunoaște pe mine, probabil... spuse, prinzând-o de braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe ca noi. Ea îi făcu semn să se așeze. Parcul era pustiu, două-trei felinare, căznindu-se să-și unească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe ca noi. Ea îi făcu semn să se așeze. Parcul era pustiu, două-trei felinare, căznindu-se să-și unească cercurile de lumină, făceau ca ungherele să pară și mai întunecate. Tataia m-a crescut, spuse Cosmina, punându-și poșeta în poală cu mâinile deasupra. Părinții mi-au murit când eram mică, într-un accident de mașină. Nu mi-i amintesc decât din poze. Când am împlinit optsprezece ani, tataia mi-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai întunecate. Tataia m-a crescut, spuse Cosmina, punându-și poșeta în poală cu mâinile deasupra. Părinții mi-au murit când eram mică, într-un accident de mașină. Nu mi-i amintesc decât din poze. Când am împlinit optsprezece ani, tataia mi-a făcut un cadou foarte frumos. Mi-a citit o poezie... — E poet ? întrebă Iacob, doar pentru că venise vorba. — Cred că ar fi putut fi. Viața i-a cam înjumătățit visurile. Știi, a făcut multă închisoare, când era student
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]