1,062 matches
-
final al istoriei), care se pretează unei prelucrări ideologice al cărui rezultat este ideea de destin istoric. Însă o astfel de filosofie teleologică a istoriei, impregnată de o eshatologie politică, nu mai este posibilă în condițiile unei înțelegeri postmoderne a temporalității și a unei organizări non-cronologice a istoriei. De la loialism național exclusivist la solidaritate umanitară și cosmopolitism. Toate aceste tranziții se repercutează și pe planul concepției identitare. Dacă înainte sarcina identitară a educației istorice era să asigure loialismul național (solicitând solidaritatea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al existenței, subiectiv și obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și obiectiv, între microcosm și macrocosm, își are obârșia în procesualitatea imaginilor arhetipale, înțeleasă ca ritual. Dynamis-ul arhetipurilor dă naștere unui nou tip de imagine, imaginea mitică, transfigurând a-temporalitatea inițială în spațialitate cognoscibilă și imagistică. Prin ritual are loc inițierea omului în cunoașterea și construirea universului. Legăturile primordiale se desfac, la nivelul umanului, redefinit din perspectiva a-temporalului, locuirea fiind posibilă în secvențe existențiale, redimensionate mitic. Aflat într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
triunghiului înscris în fețele cubului (laterale, bază) sunt definite de structurile de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul. Coordonatele spațio-temporale ale mitului sunt reprezentate de dans și de muzică. Interferența notațiilor ritmice construiesc, în același timp, un spațiu temporal, dar și o temporalitate spațială. "Categorie a imaginarului" 105, mitul se structurează polifonic, instanțele discursive fiind realizate de text, muzică și dans. Liantul structural dintre cele trei instanțe semantice este construit pe baza a trei elemente: repetiție, ritmicitate, dialectică (coincidentia oppositorum). Supus prezentificării continue
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
el".15 Pentru Lévi-Strauss, unitățile minimale constitutive ale mitului sunt "miteme"16 care sunt relaționale, orice mit având "o structură în folii care transpare la suprafață (...) în și prin procedeul repetării".17 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE Inițial, spațiul nu putea fi separat de timp, simbolizând atât haosul originar, cât și lumea organizată, cosmosul. Ca "întindere incomensurabilă", cu centru necunoscut, spațiul reprezintă "infinitul în care se mișcă universul", "ansamblul universului, cu actualizările și potențialitățile lui".18 Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de la Zenon până la Bergson, restabilește echilibrul ontologic dintre elementele originare și prezent, stabilindu-se un pact continuu, prin intermediul ritului și ritualului. Timpul și spațiul, ca ratio essendi, se supun acestui praesentum continuum, recuperat prin ceremonialul "trecerilor", devenind ratio cognoscendi, ca temporalitate și spațialitate: "temporalitatea apare ca o deschidere ce se închide în prezent spre a se redeschide. Spațialitatea, dimpotrivă, ca o închidere într-un orizont ce se deschide spre a se reînchide".22 În general, timpul și spațiul au fost înțelese
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Bergson, restabilește echilibrul ontologic dintre elementele originare și prezent, stabilindu-se un pact continuu, prin intermediul ritului și ritualului. Timpul și spațiul, ca ratio essendi, se supun acestui praesentum continuum, recuperat prin ceremonialul "trecerilor", devenind ratio cognoscendi, ca temporalitate și spațialitate: "temporalitatea apare ca o deschidere ce se închide în prezent spre a se redeschide. Spațialitatea, dimpotrivă, ca o închidere într-un orizont ce se deschide spre a se reînchide".22 În general, timpul și spațiul au fost înțelese ca forme de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ce se închide în prezent spre a se redeschide. Spațialitatea, dimpotrivă, ca o închidere într-un orizont ce se deschide spre a se reînchide".22 În general, timpul și spațiul au fost înțelese ca forme de manifestare ale realității exterioare; temporalitatea și spațialitatea au interiorizat obiectualul, transformând realitatea exterioară în pulsație lăuntrică: "Temporalitatea este o neîncetată închidere în prezent, ce reprezintă totodată o deschidere ca prezent, relevarea de sine a unei închideri ce se deschide ca pulsația ei (...). Amândouă înseamnă "măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o închidere într-un orizont ce se deschide spre a se reînchide".22 În general, timpul și spațiul au fost înțelese ca forme de manifestare ale realității exterioare; temporalitatea și spațialitatea au interiorizat obiectualul, transformând realitatea exterioară în pulsație lăuntrică: "Temporalitatea este o neîncetată închidere în prezent, ce reprezintă totodată o deschidere ca prezent, relevarea de sine a unei închideri ce se deschide ca pulsația ei (...). Amândouă înseamnă "măsură"; dar pe când timpul aduce măsura exterioară, așadar măsurătoarea (...), temporalitatea înseamnă măsură interioară
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în pulsație lăuntrică: "Temporalitatea este o neîncetată închidere în prezent, ce reprezintă totodată o deschidere ca prezent, relevarea de sine a unei închideri ce se deschide ca pulsația ei (...). Amândouă înseamnă "măsură"; dar pe când timpul aduce măsura exterioară, așadar măsurătoarea (...), temporalitatea înseamnă măsură interioară."23 Plecând de la dihotomia timp pozitiv / timp negativ, "temporalitatea" a fost considerată "discontinuă" deoarece "timpul negativ, timp al negațiilor și rupturilor, al implicațiilor negative sau excluderilor, se succede alternativ cu timpul pozitiv, instalând propria sa discontinuitate, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
totodată o deschidere ca prezent, relevarea de sine a unei închideri ce se deschide ca pulsația ei (...). Amândouă înseamnă "măsură"; dar pe când timpul aduce măsura exterioară, așadar măsurătoarea (...), temporalitatea înseamnă măsură interioară."23 Plecând de la dihotomia timp pozitiv / timp negativ, "temporalitatea" a fost considerată "discontinuă" deoarece "timpul negativ, timp al negațiilor și rupturilor, al implicațiilor negative sau excluderilor, se succede alternativ cu timpul pozitiv, instalând propria sa discontinuitate, iar, fiecare timp este urmat de un timp invers".24 Universul temporal discontinuu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mitic, ca discurs polifonic, structurat pe nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca fenomen continuu 27, devenind autonom.28 Discursul mitic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ontologice. Ca punere în act a virtualitățiilor arhetipale de expresie, discursul mitic poate fi reprezentat sub forma unui pătrat înscris într-un cerc; pătratul este o figurare a spațiului, iar cercul reprezintă timpul; diagonalele pătratului interiorizează timpul și spațiul ca temporalitate și spațialitate;cele patru vârfuri ale pătratului desemnează universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul: Discursul mitic este un discurs poetic re-semantizat de stările manifeste spațio-temporale ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pământul, focul, aerul: Discursul mitic este un discurs poetic re-semantizat de stările manifeste spațio-temporale ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi reprezentate ca două cercuri concentrice, structurate pe baza celor două axe, temporalitatea, pe verticală, și spațialitatea, pe orizontală: Astfel, imaginea, specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, trece prin trei stadii existențiale: * Imaginea a-temporală și a-spațială, ca formă originară de manifestare a cunoașterii, prin rit; * Imaginea spațiu-timp
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
praesentum continuum arhetipal, se poate realiza prin alternanțele operaționale continuitate / discontinuitate, naștere / moarte / renaștere care devin complementare în cadrul discursului mitic. Ruptura ritualică, având rolul unei frângeri ontologice a ordinii cosmice, presupune, de fapt, abolirea timpului și a spațiului prin conștientizarea "temporalității" și a "spațialității", ca forme de recuperare a primordialului: "spațiul în dimensiunea căruia trăiește țăranul român nu apare ca fenomen linear și continuu, nu se manifestă ca un fenomen cursiv. Dispunând de o natură concretă și eterogenă, spațiul acesta cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mort care învie. Lumina reflectată a lunii reprezintă cunoașterea indirectă, conceptuală, discursiv-rațională, evocând subconștientul, imaginația, visul, elementarul, femininul (anima).177 Deosebindu-se de soare care apare în fiecare zi a anului, cu aceeași înfățișare, luna este un astru schimbător, supus temporalității și morții. Dacă soarele întinerește și îmbătrânește zi de zi, fără să moară, luna ia naștere și este supusă morții cu fiecare rotație a pământului. Luna a fost numită "mama pluralului", fiind prezentă prin fazele sale diferite Luna Nouă, Primul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-o cum urează / De Anul Nou, cum înserează, / Cerul nalt să dăruiască, / Casa toată să trăiască / Un trai dulce, fericit / Ca un soare strălucit! / La anul și la mulți ani, / Opriți plugul, băietani! / Ho!"201 Paralelismul dintre drumul lunar, supus temporalității și morții luna fiind considerată "primul mort" și destinul uman, drămuit de hotare biologice, construiește un adevărat ritual al primenirii umanului, în funcție de fazele lunii. Astfel, înainte de Paști, când era Lună Veche (Lună Plină), se dereticau gospodăriile, se spălau rufe, se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ritual se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimetul profan la sacru. Imaginea cronotop reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice, având rolul unui "predicat universal" care resemantizează legăturile arhetipale. BIBLIOGRAFIE I. VOLUME ȘI STUDII ARDELEANU, Sanda-Maria/COROI, Ioana-Corina Analyse du discours, Éléments
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
evenimetul profan la sacru. Imaginea cronotop reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice, având rolul unui "predicat universal" care resemantizează legăturile arhetipale. BIBLIOGRAFIE I. VOLUME ȘI STUDII ARDELEANU, Sanda-Maria/COROI, Ioana-Corina Analyse du discours, Éléments de théorie et pratique sur la discursivité, Editura Universității Suceava
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
1. COSMOSUL ANTROPOMORF 129 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS 149 II.3.3. "GHEMUL VIEȚII" 164 CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV 181 III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC 184 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE 187 III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA 189 III.2. CATEGORII CRONOMORFE 193 III.2.1. DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL 193 III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 210 III.3. CATEGORII TOPOMORFE 259 III.3.1. SPAȚIUL A-TEMPORAL: SĂRBĂTOAREA
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și contopirea indicilor constituie caracteristica cronotopului artistic." (pp. 294-295) În ceea ce ne privește, considerăm imaginea-cronotop ca fiind predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează, la nivelul discursului, devenind temporalitate și spațialitate. 30 v. Georges Poulet, Metamorfozele cercului, traducere de Irina Bădescu și Angela Martin, Studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1987. 31 v. C-tin Noica, Op. cit., vol. I, Încercare asupra filozofiei tradiționale, cap. I, Cercul în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Irina Bădescu și Angela Martin, Studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1987. 31 v. C-tin Noica, Op. cit., vol. I, Încercare asupra filozofiei tradiționale, cap. I, Cercul în conștiința filosofică, pp. 13-30. "Orice mișcare este o formă a temporalității. Singură mișcarea în cerc, revenirea la același punct exprimă ceva din atemporal, fiind în același timp măsură-cosmică prin rotirea astrelor, mecanică mai târziu, cu ceasornicul-pentru timp."(p. 13) 32 Ernest Bernea, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este privilegiul acordat surselor masive, reprezentative în sens larg și disponibile pe perioade lungi: de exemplu, inventarele după deces, testamentele, cataloagele de bibliotecă, arhivele judiciare etc. Cea de-a doua constă în încercarea de a articulă - după modelul braudelian al temporalităților diferite (durată lungă, conjunctură, eveniment) - durată lungă a mentalităților, care rezistă cel mai adesea la schimbări, cu durata scurtă a abandonurilor brutale sau a transferurilor rapide de credințe și de sensibilități. O altă caracteristică a istoriei mentalităților în epoca ei
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
ancorarea într-o situație de comunicare, cu toate datele ei particulare de ordin personal, interpersonal, social, cultural, religios, politic etc.; * cotextualitatea raportarea la discursuri anterioare/ulterioare reperabile în întregul actului comunicativ; * organizarea transfrastică, guvernată de reguli gramaticale, logice, pragmatice etc.; * temporalitatea discursivă (Maingueneau, 2007, p. 80): "periodicitate" (de exemplu, pentru discursul didactic, o activitate extrașcolară, o lecție etc.); "durată de desfășurare" (lecție de 45 minute în ciclul primar); "continuitate" (lecții în cadrul unei unități de învățare, activități în cadrul unei zile); "durată de
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
derulare a acțiunii reflectate în succesiunea replicilor personajelor dintr-o operă dramatică; spațiul scenic reprezintă cadrul reprezentării scenice a unei creații dramatice sau dramatizate, cadru căruia i se subsumează elemente ale limbajului teatral prezentate supra decor, scenă, cortină, lumini etc. * temporalitate dramaturgică vs. scenică 83: timpul dramatic este cel al acțiunii, cu repere subiective/obiective, cu perspective cronologice, proiective și/sau retrospective etc.; timpul scenic este cel al derulării spectacolului interval limitat, neconcordant cu timpul dramatic; de aici, nuanțarea modalităților regizorale
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]