KorAP: Find »[drukola/base=terapeut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...46 >

1,126 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

Verbal Auto-observarea terapeutului Profesia de psihoterapeut este o meserie specială, în cadrul căreia persoana, emoțiile sale, sentimentele sale, gândurile sale constituie instrumente terapeutice. Psihoterapeuții sunt implicați în terapie și reacțiile lor, deschise și camuflate, influențează, direct sau indirect, procesul terapeutic. Reacțiile terapeutului pe parcursul terapiei sunt inevitabile; de aceea el trebuie să dispună de o bună capacitate de auto-observare, de metode care să-i permită să-și folosească emoțiile, sentimentele, gândurile și comportamentele în direcția terapiei și, mai general, să facă dovada unei

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
bună capacitate de auto-observare, de metode care să-i permită să-și folosească emoțiile, sentimentele, gândurile și comportamentele în direcția terapiei și, mai general, să facă dovada unei bune cunoașteri a modului în care funcționează el însuși. Emoțiile și sentimentele terapeutului Această componentă a auto-observării permite terapeuților să identifice ceea ce simt și să descrie aceste stări într-o manieră simplă fără interpretare. Simpla observare a ceea ce simte îi furnizează acestuia informații prețioase în legătură cu relația care se stabilește cu pacientul. De exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
care să-i permită să-și folosească emoțiile, sentimentele, gândurile și comportamentele în direcția terapiei și, mai general, să facă dovada unei bune cunoașteri a modului în care funcționează el însuși. Emoțiile și sentimentele terapeutului Această componentă a auto-observării permite terapeuților să identifice ceea ce simt și să descrie aceste stări într-o manieră simplă fără interpretare. Simpla observare a ceea ce simte îi furnizează acestuia informații prețioase în legătură cu relația care se stabilește cu pacientul. De exemplu, dacă terapeutul este iritat de către o

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
care se stabilește cu pacientul. De exemplu, dacă terapeutul este iritat de către o persoană pe parcursul unei ședințe, această emoție influențează probabil comportamentul său. El poate avea tendința de a se apăra, sau poate constata că pacientul este antipatic. Invers, dacă terapeutului îi face plăcere să dialogheze cu un pacient, el poate să-l considere pe acesta simpatic și sentimentul său va amplifica motivația de a-l ajuta. Din momentul în care terapeutul devine conștient de sentimentul său și observă consecințele posibile

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
terapeutul trebuie să-l manifeste provine din această „situație de moment”, așa după cum o demonstrează cele două exemple clinice ce urmează. Primul exemplu Domnul B. are o problemă importantă cu alcoolul și vine la consultație în stare de ebrietate. Auto-observarea terapeutului prezintă următoarea listă de sentimente și emoții: iritare, descurajare. Avantaje: „Nu mă aștept la o muncă ușoară. Experiența mea clinică m-a învățat că dependența de alcool implică un tratament de lungă durată. In consecință, trebuie să mă așez confortabil

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de cordial și rămân distant. Nu sunt suficient de profesionist deoarece am tendința de a nu încerca să înțeleg și nici nu fac efort pentru a-mi modifica sentimentul; rămân în defensivă”. Terapeutul recapitulează în tabelul următor. Tabel 1. Recapitularea terapeutului: Cazul Domnului B. Empatie: de la 0 la 8 1/8 Autenticitate: de la 0 la 8 7/8 Cordialitate: de la 0 la 8 1/8 Profesionalism: de la 0 la 8 1/8 Conduită de urmat: terapeutul trebuie să-și modifice emoțiile

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mea este importantă”. Inconveniente: „Nu sunt destul de bun profesionist, fac filosofie în loc să-mi fac meseria”. Risc: „Risc să n-o ajut pe pacientă dacă rămân centrat mai degrabă pe plăcerea de a discuta decât pe procesul terapeutic”. Tabel 2. Recapitularea terapeutului: cazul doamnei G. Empatie: de la 0 la 8 4/8 Autenticitate: de la 0 la 8 7/8 Cordialitate: de la 0 la 8 8/8 Profesionalism: de la 0 la 8 2/8 Conduită de urmat: terapeutul este centrat pe plăcerea de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de urmat: terapeutul este centrat pe plăcerea de a discuta și nu este suficient de empatic în ceea ce privește realitatea pe care o trăiește pacienta. El este nevoit să țină cont de motivația sa pentru a aplica diferite metode . Gândurile automate ale terapeutului Atenția cu care terapeutul observă ceea ce-i trece prin minte, gândurile sale automate, completează eficient observarea emoțiilor și sentimentelor. Intr-adevăr, gândurile corespund emoțiilor. Paradigmă cognitivă Emoțiile și sentimentele, pe de o parte, gândurile automate, pe de altă parte, sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și favorizează perspectivele constructive în raport cu perspectivele prejudiciabile. Gândurile automate coexistă adesea cu ipotezele în legătură cu problema pacientului, ipoteze pe care ar fi de preferat să le separăm de metoda „avantaje, inconveniente, risc”. Reluând exemplul domnului B., iată punctul de vedere al terapeutului, în ceea ce privește gândurile sale automate și ipotezele sale: Gânduri automate: „Iși bate joc de mine! Cum este posibil să creadă că eu nu văd că a băut! Sunt îngrozitoare aceste probleme cu alcoolul!” Gândurile automate au, în acest caz, aceleași avantaje

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Terapeutul poate, în aceste condiții, să decidă să dezvolte empatia și, pentru a realiza acest lucru, să exploreze trăirile pacientului pentru a înțelege mai bine problema sa cu alcoolul. Ascultarea cu mai multă atenție a pacientului permite, cel mai adesea, terapeutului să-și modifice raționamentul. El poate, de asemenea, să aplice o tehnică de conversație pentru a stabili o relație de colaborare și pentru a face o anamneză. Comportamentul terapeutului Observarea propriului său comportament, pe parcursul ședinței, îi oferă în același timp

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Ascultarea cu mai multă atenție a pacientului permite, cel mai adesea, terapeutului să-și modifice raționamentul. El poate, de asemenea, să aplice o tehnică de conversație pentru a stabili o relație de colaborare și pentru a face o anamneză. Comportamentul terapeutului Observarea propriului său comportament, pe parcursul ședinței, îi oferă în același timp terapeutului informații importante privind relația sa cu pacientul. Observarea relației cu pacientul Observarea stilului relațional permite adesea să corectăm metodele folosite, deci să diminuăm rezistențele, reactanțele și poate favoriza

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
să-și modifice raționamentul. El poate, de asemenea, să aplice o tehnică de conversație pentru a stabili o relație de colaborare și pentru a face o anamneză. Comportamentul terapeutului Observarea propriului său comportament, pe parcursul ședinței, îi oferă în același timp terapeutului informații importante privind relația sa cu pacientul. Observarea relației cu pacientul Observarea stilului relațional permite adesea să corectăm metodele folosite, deci să diminuăm rezistențele, reactanțele și poate favoriza o relație de colaborare. O relație, în general, o relație terapeutică, în

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
alte momente, pacientul intervine într-o manieră simetrică atunci când participă activ la terapie; același lucru se întâmplă și cu terapeutul. Atunci când interacțiunea devine prea simetrică sau prea complementară, rezistențele sau reactanțele se situează în primul plan. Atenția pacientului și a terapeutului se centrează pe relație mai degrabă decât pe problemele care urmează a fi tratate. Este deci util să aplicăm metode. Dacă simetria se află pe primul plan Metodele afirmării de sine permit, în general, diminuarea unei simetrii: - a se calma

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
oferi pacientului o poziție de specialist în ceea ce-l privește și în legătură cu situația în care se găsește. Iată un exemplu: Pacientul - Ce trebuie să fac? Medicul - Vă sfătuiesc să vă gândiți. Deciziile luate în pripă sunt periculoase. (Poziție înaltă a terapeutului). Pacientul - Aveți dreptate. Am mereu tendința de a merge prea repede și apoi îmi rup gâtul! (Reacție complementară a pacientului). Medicul - Este normal să faci experiențe, înveți adesea din erorile proprii. (Simetrizare realizată de către terapeut). Pacientul - M-am săturat să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
plec în altă țară, să reiau totul de la zero. (Escaladă simetrică). Medicul - Schimbarea poate fi o soluție bună. Ce idee aveți? (Inversiunea complementarității, terapeutul adoptă o poziție joasă). Observarea pacientului Cea de a treia parte a „micii biciclete”, după autoobservarea terapeutului și observarea relației, se referă la observarea pacientului. Mesajul are două componente: verbal și non-verbal. Cel verbal este conținutul semantic al mesajului. Cel non-verbal corespunde formei mesajului, manierei în care este emis acesta. Așa după cum spunea Beaumarchais: „Să ascult? Acesta

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
anxietatea începe să crească, ați putea să-mi faceți un mic semn cu mâna? Pacientă - Da, sigur! Non-verbalul pacientului indică adesea dacă relația colaborativă se instalează sau nu. Un exemplu tipic este acela în care pacientul privește în mod frecvent terapeutul atunci când componentele non verbale predomină. Atunci când colaborarea se instalează, pacientul îl privește mai puțin pe terapeut: atenția sa se fixează mai mult pe ceea ce povestește. 3. Tehnicile convorbirii în cadrul consultațiilor individuale Meseria de psihoterapeut este una relațională. Un psihoterapeut trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
situație, să caute să convingă terapeutul, argumentând în legătură cu starea sa de rău, cu privire la veridicitatea suferinței sale, și relația colaborativă nu s-ar instala. O bună recontextualizare - centrează atenția pacientului asupra trăirilor sale mai degrabă decât asupra relației cu terapeutul; - permite terapeutului să înțeleagă mai bine ceea ce trăiește pacientul; - facilitează analiza funcțională sincronică pornind de la o situație precisă. Recontextualizarea este un instrument puternic care ajută pacientul și terapeutul să lucreze împreună asupra problemelor reale. Pacientul este, în această situație, preocupat în totalitate

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și formularea ipotezelor. Repetiția este, într-o oarecare măsură, „metoda papagal”: terapeutul verbalizează cuvânt cu cuvânt, cât mai exact posibil, ceea ce spune pacientul. Acesta ascultă ceea ce tocmai a spus, ceea ce-i focalizează atenția asupra celor trăite mai degrabă decât asupra terapeutului, sau asupra relației cu terapeutul. De exemplu: Pacientul - Sunt total depășit... Terapeutul - Sunt total depășit... (Reformulare-repetiție). Pacientul - Totul mi se întâmplă în același timp. Divorțul, munca, copiii care cresc. Terapeutul - Totul mi se întâmplă în același timp. Divorțul, munca, copiii

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
în același timp. Divorțul, munca, copiii care cresc. (Reformulare-repetiție). Care este problema pe care o suportați cel mai greu? (Recontextualizare). Pacientul - Divorțul. Am o prietenă, în plus, care nu contribuie la rezolvarea problemelor. (Atenția pacientului este focalizată asupra celor trăite). Terapeutului îi este teamă, uneori, să repete cuvânt cu cuvânt ceea ce spune pacientul. El folosește adesea sinonime, formulări diferite, sau se încurcă în cuvinte și expresii inutile („dacă am înțeles bine”, „Ați spus mai înainte...”). Ii este teamă ca pacientul să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
iritat de aceste repetiții, lucru care nu se întâmplă aproape niciodată! A nu repeta exact ceea ce spune pacientul diminuează considerabil impactul reformulării: - terapeutul riscă să „traducă” în mod diferit ceea ce pacientul verbalizează; - pacientul își focalizează atenția asupra formulării și asupra terapeutului mai degrabă decât asupra trăirii sale. A relua cuvânt cu cuvânt ceea ce spune pacientul permite o bună recentrare a terapiei în cadrul relației colaborative. Precizarea termenilor: atunci când pacienții „nu-și găsesc cuvintele” sau verbalizează greu ceea ce resimt sau doresc să spună

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
nimic. Toată lumea vorbește dar, la final, asta nu servește la nimic. Terapeutul - La serviciu, nimeni nu mai face nimic. Toată lumea vorbește dar, la final, asta nu servește la nimic. (Reformulare-repetiție). Asta înseamnă că toată munca rămâne în sarcina dumneavoastră? (Ipoteza terapeutului). Pacienta - Da, exact așa se întâmplă. (Verificarea pertinenței). Ipotezele terapeutului trebuie stabilite pornind de la realitatea pe care o trăiește pacientul: - terapeutul trebuie să verifice bine dacă pacientul are aceeași ipoteză; - terapeutul va adapta ipoteza în funcție de verificarea pe care o va

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
nimic. Terapeutul - La serviciu, nimeni nu mai face nimic. Toată lumea vorbește dar, la final, asta nu servește la nimic. (Reformulare-repetiție). Asta înseamnă că toată munca rămâne în sarcina dumneavoastră? (Ipoteza terapeutului). Pacienta - Da, exact așa se întâmplă. (Verificarea pertinenței). Ipotezele terapeutului trebuie stabilite pornind de la realitatea pe care o trăiește pacientul: - terapeutul trebuie să verifice bine dacă pacientul are aceeași ipoteză; - terapeutul va adapta ipoteza în funcție de verificarea pe care o va face împreună cu pacientul. Rezumatul In cadrul metodei celor 4R, rezumatul

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
4R” sunt patru note a căror utilizare flexibilă construiește o frumoasă melodie relațională. Experiența demonstrează că este important să aplicăm metoda în manieră pură: recontextualizările, reformulările, rezumatele și întăririle trebuie să fie clare și precise, verbalizate direct. Perifrazele defensive ale terapeutului, stereotipurile verbale, „dantelăriile verbale” sunt inutile. Mai mult, non-verbalul trebuie să fie adaptat conținutului discursului, astfel încât să întărească impactul tehnicii utilizate. Interogarea socratică Interogarea socratică este tehnica convorbirii cea mai reprezentativă pentru terapia cognitivă. Acest capitol nu poate să-i

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
a explora problema). Pacienta - Mi se întâmplă mai ales dimineața. După ora trei după-amiaza și seara, mi-e greu să mă culc, mă simt destul de bine. (Pacienta colaborează și adaugă informații prețioase pentru a afirma diagnosticul). Dezbaterea problemei Uneori, certitudinile terapeutului dau naștere unei discuții dezbatere cu pacientul. Riscul unei escalade simetrice crește, aceasta putând duce la eșecul terapiei. De exemplu: Pacientul - Beau alcool, asta-i sigur, dar pot să renunț la el când vreau. Pur și simplu n-am avut

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
curat pentru ceea ce se poate întâmpla, la nivelul examenelor sanguine. Pacientul: „Si ce spun probele mele de sânge?” (Pacientul este interesat mai mult de problema sa decât să discute cu medicul: relația colaborativă se realizează). Interogare într-o manieră administrativă Terapeuții pun adesea întrebări pentru a obține informații, cu riscul ca aceste întrebări să pară a fi o interogare administrativă. Uneori, aceste întrebări formează o listă ca într-o interogare administrativă. Această manieră de a acționa, sigur utilă, riscă să contribuie

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]