2,536 matches
-
în când, își vizitează prietenii, ia cărți cu împrumut, apoi dispare cu lunile. Își lăsase barbă și chipul lui, slăbit, semăna din ce în ce mai mult cu o icoană bizantină. Mersul îi e zorit și nesigur, glasul e, tot așa, precipitat, cu o tonalitate variabilă. Este în toată ființa lui S. un mare neastâmpăr și o mare bunătate. O bunătate activă, ușor agitată, și o voință neascunsă de a se identifica total cu noua lui condiție. Nu își pierde vremea, are rubrici în revistele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
căruia îi va consacra toate cărțile sale. Valorificând cu eficiență anumite modalități împrumutate din creația folclorică (elemente de basm, parabola, jocul de cuvinte, umorul), poetul reușește să câștige interesul micului cititor prin viziuni proaspete, situații și limbaj atractiv, prin jovialitatea tonalității și prin glume instructive. A tradus din literatura rusă. SCRIERI: Satelitul, Chișinău, 1973; Lădița cu cireșe, Chișinău, 1975; Povestea despre pâne, Chișinău, 1978; Lenea-i cucoană prinsă-n capcană, Chișinău, 1982; Casă din cuvinte, Chișinău, 1984; Omul casă-și construiește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289937_a_291266]
-
repus în drepturi ca membru de onoare în 1990. S-a afirmat cu volumul de proze scurte Calea Robilor (1912), o suită de legende concepute într-o viziune personală, evitând pastișarea unor motive folclorice. Scrise cu acuratețe stilistică, într-o tonalitate adecvată subiectelor și cu o imprevizibilă fantezie, prozele sale prezintă - după cum o sugerează chiar titlurile - legenda Căii Robilor, a păianjenului, a fiului de împărat transformat în floare albastră (Domnul codrilor), a melcului leneș, pedepsit să-și poarte casa în spinare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
Chișinău. Și-a susținut teza de doctorat în filologie cu tema Sentimentul naturii în poezia lui Eminescu. Debutează în culegerea colectivă Dintre sute de catarge (1977). În 1988, publică placheta Rouă de cuvinte. Cultivă o lirică de confesiune erotică, în tonalitatea și cu atributele romanței: cadru, atmosferă, vocabular, simbolistică. Poeziile-romanțe ale autoarei mărturisesc unele tangențe cu romanțele lui I. Minulescu, bizuindu-se pe o formulă lirică simplă și melodioasă, pe o bună tehnică de versificație. SCRIERI: Dintre sute de catarge (în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285646_a_286975]
-
primei în defavoarea celui de-al doilea, considerat declasant pentru că "recurge la afirmații masive, globale" și la boicotarea "propriei demnități", este de a intui corect elementele structurale și formale care, prin dispoziția polarizantă, fac posibilă departajarea teoretică. Referirile criticului interbelic privesc tonalitatea (neutră sau, dimpotrivă, vehementă), raportul "dominat""dominator", natura "adevărului", intelectul și afectul, finalitatea diferită polemica "să convingă", iar pamfletul "să miște" etc. demersul său putând fi considerat, la noi, piatra de temelie în cercetarea polemicii literare 33. În pledoaria sa
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o perifrază ironică (antonomază), deformat sau ignorat (prin anonimizare), aspectul fizic recreionat grotesc, iar cel caracterial hiperbolizat în termeni peiorativi, desigur. În concluzie, falia care desparte discursul polemic de cel pamfletar pare a fi măsurabilă în termeni ce țin de tonalitate, expresie și ponderea ficțiunii. Totuși, o întrebare se impune: 2.5. Când devine discursul polemic un discurs literar? Fără îndoială că, de la Aristotel încoace, ficțiunea, dincolo de toate controversele pe care conceptul le-a iscat, reprezintă, în esență, condiția literarității unui
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
textului, trecerea de la un registru la altul sau, altfel spus, abandonarea cadrului referențial și accederea în spațiul ludic al creației, unde sensurile redobândesc noi dimensiuni și valențe. 1) La nivel intrediscursiv, am observat, privind diacronic atitudinea argheziană, o schimbare de tonalitate: dacă, până în 1914, textul nu depășește cadrul polemic, menținându-se în registrul comicului buf sau absurd, adeseori printr-o evadare jucăușă în imaginar, unde "înscenarea" traduce ilaritate sau, cel mult deriziune, în timp, adversitatea dintre cei doi se va atenua
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cum e, spre exemplu, "Neamul românesc și Facla jidovească", polemistul alternează registrele și trece de la limbajul referențial și tonul neutru, din incipit, la "dubla enunțare", fie prin falsul acord, fie prin diversele forme ale ironiei, pentru a aborda, apoi, o tonalitate grav-acuzatoare, afină, pe palierul afectivității retorice, cu rechizitoriul lui Caragiale din studiul-pamflet 1907. Din primăvară până în toamnă. În acest registru, Arghezi (dacă, ignorăm, desigur, tema în dezbatere, și anume refuzul de a accepta compromisul politizării bisericii ortodoxe, și privim doar
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tip de cărturar, care nu-i nici dascăl nici creator, un geambaș de sensuri, un misit al înțelesurilor, un individ todeauna de a doua mână cel puțin, un dragoman, un portar cu lexicon". Prin procedeul acumulării, tensiunea intradiscursivă crește, iar tonalitatea capătă accente oratorice, amintind, din nou, de elocvența sobră a predecesorilor: "O sută de ani de școală ne-au dus la culturalism, forma politică a cărturăriei, a sentimentului și a experienței, și culturalitatea ne-a dus la presă, stăpânită în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fum, Nostalgice nisipuri trădează obsesia efemerului, încercarea de prindere parcă în fotogramă a existenței aflate în permanentă schimbare. S. tinde să abstractizeze, să înțeleagă altfel firea lucrurilor, după cum există la el și o tentație, nereprimată, a ludicului, o glisare dinspre tonalitățile grave, reflexive spre o repunere în drepturi a jocului (Joc de fachir, Jocuri cu arcuri, Joc de cuvinte). Modul de a vedea poezia, pictura și spectacolul se regăsește în cartea de eseuri Artă și sensibilitate (1975). Dar deși încearcă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
problematizează la modul grav (ca în Treptele iertării, în Macarale la marginea orașului și în alte pagini), rostirea, alta decât cea ținând de "realismul" străzii, e mai puțin personalizată. În totul, frazarea eruptivă din tinerețe, comportă, o dată cu Aventuri lirice, o tonalitate grațios-gânditoare. Că, încrezător în fenomenul românesc, polemistul se înscrie printre prestigioșii creatori de frumos-spiritualizat, e de domeniul evidenței. Cu aproape patru decenii în urmă, el vorbea despre europenismul nostru: "Să nu uităm (...) că pe veșmintele, de gală sau de lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Post-ospicii). I Tensionat și imprevizibil, debutantul practică dicțiunea voit-plebee, minimalizând formele poeticii consacrate cărora le suprapune ostentativ fabulația cvasi-argotică. Confesiune sacadată, deliberat familiară (punctată cu îngăimări, cu ăăă), micro-scenarii difluente, montaj inteligent evitând la timp aplatizarea acestea conferă discursului o tonalitate voios-teatrală, bazată pe simultaneizarea antinomiilor. Anterior, Arghezi se amuza cu laicizarea cerului mitic elin: "Apollo-i profesor de mandolină", "Hercule-i petrolist dactilograf / Și Joe însuși, farmacist de treabă..." Analog, Liviu Ioan Stoiciu pune între paranteze noimele sacrului mitologic și, concomitent, supradimensionează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
generativă, ca la nuntă, fie funerară, la moarte. În mormintele sumerienilor, egiptenilor, etruscilor s-au descoperit vase care au conținut cantități de vin; dacii însoțeau și ei mortul la groapă cu ritualuri bahice spectaculoase. Ambivalența funcțională apă-vin indică măsura și tonalitatea spectacolului ritualic: sobrietate și reținere în privința Caloianului, secvențe ample, dezlănțuite la Paparudă, Cunună, Nuntă. La Mihai Pop se mai găsește o însemnare semnificativă în legătură cu Caloianul, culeasă de pe teren: „Nici la mort natural nu ar fi venit să-l vadă, că
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
loc de cruciță Puneți flueriță. Cînd vîntul băcea-re Floira zicea-re, Oile veneau Pe mormînt plîngeau; În loc de cruciță, Dalba flueriță. Cînd vîntu o bace, Fluera zicea-re, Oile veneare, Pe mormînt plîngea-re. Crucea și fluierul își dispută întîietatea. Limbajul este construit, în tonalități sentimentale, nu „eroice”, spre adorarea fluierului cruce. Nu-și poate imagina păstorul, în general, existența decît cu fluierul și cu lancea la îndemînă; iar moartea, cu fluierul-cruce la cap și cu lancea la picioare. 2. TRANSHUMANȚE SUFLETEȘTI ȘI DE IMAGINE
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
și mai pragmatic astăzi. Sărbătorescul vestit de colindători are menirea să vindece toate durerile lumii. De aceea cunoaște periodicitate și se caracterizează prin dăruire de sine și prin amplă participare. Fastul strălucitor și tăria în credință au trezit comentarii pe tonalități variate; din partea gîndirii pozitiviste și sociologizante. Dar este un alt aspect al problemei; mai ales că angajează problematica existenței și a morții, esența oricărei religii, ca și a științei, dar cu instrumental propriu și cu rezulatate pe măsură. A. Dumnezeu
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
de poziția privilegiată sau precară pe care individul o deține prin destinul lui omenesc, de savant ori de analfabet, de „liber cugetător” ori de credincios „practicant”. Dovada că anonimul carpatic nu a vizat decît realitatea iremediabilă a morții o constituie tonalitatea elegiacă, de imposibilă întoarcere, tocmai cea care s-a pus sub semnul negației privind oportunitatea gestului de a înlocui, pe moment, bîta cu „întrebarea justă”. Faptul a dus, cum știm, la confuzii în înțelegerea poemei. Nota depresivă, cu semnificație funerară
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
odioase. Lovitura de teatru se produce brusc, prin convertirea lui Parsifal: arma sa ucigătoare, sabia, care amintește de lancea cu care a fost străpuns Mîntuitorul, ia forma crucii, chiar în momentul revenirii în mîinile convertitului. Este un semn de mare tonalitate, care îl determină, mai tîrziu, pe Eliade (Noaptea de Sînzîiene) să actualizeze un șablon cunoscut de la sumerieni și egipteni pînă la cîntecele de secetă din folclorul românesc. Autorul a extins schema valorificărilor experiențelor „negative” ale morții cu o mie de
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în situația paradoxală de a nu-și găsi loc: nici în genul epic, întrucît îi lipsește avîntul narativ (care, de regulă, configurează și justifică această realitate poetică), deși se recunosc unele secvențe povestite; nici în lirică, datorită îngrădirilor baladești, cu tot cu tonalitățile acute, uneori de doină, alteori de bocet și de colind. Pentru evitarea acestei situații dilematice, difuze, mai potrivit mi se pare să se utilizeze termenul de poemă decît cel de baladă. Structura complexă și „îmbinarea imposibilă” de genuri asigură unicitate
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
moarte-mpodobit.// Și mierla tace-n timp târziu,/ Iar cucu-n ore a murit;/ În sânul codrului pustiu/ Izvoarele au mucezit” (Rondelul toamnei). Maestru al sonetului, rondelului și poemului într-un vers, T. scaldă verbul într-o luminiscență potolită, cu o tonalitate elegiacă generată de pericolul iminent al „abisurilor de moarte”. SCRIERI: Caravana robilor, Bolgrad, 1934; Somnul lebedelor, Buzău, 1944; Miracol carpatin, Brăila, 1969; Poezii, pref. Dumitru D. Panaitescu, Brăila, 1979. Repere bibliografice: Iacob Slavov, „Caravana robilor”, „Bugeacul”, 1936, 3; N. Iorga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290167_a_291496]
-
a fi conștientizate de către interpret și, ulterior, „individualizate” în planul execuției, printr-o frazare diferențiată a acestora. Evoluția armonică a discursului marchează expresiv momentele esențiale ale tabloului descriptiv, subliniind climaxul primei secțiuni ( ff - măsura 47) printr-o afirmare imprevizibilă a tonalității de , o prevestire a tonalității enarmonice de do# major care va debuta în secțiunea centrală ulterioară. Dinamica puternică este în mod considerabil amplificată de proiecția discursului în spațiul rezonant al registrului grav. În pasajele de tensionare și acumulare sonoră, se
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
și, ulterior, „individualizate” în planul execuției, printr-o frazare diferențiată a acestora. Evoluția armonică a discursului marchează expresiv momentele esențiale ale tabloului descriptiv, subliniind climaxul primei secțiuni ( ff - măsura 47) printr-o afirmare imprevizibilă a tonalității de , o prevestire a tonalității enarmonice de do# major care va debuta în secțiunea centrală ulterioară. Dinamica puternică este în mod considerabil amplificată de proiecția discursului în spațiul rezonant al registrului grav. În pasajele de tensionare și acumulare sonoră, se impune utilizarea unui efect mai
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
recapitulare a celor două materiale tematice, reeditate în juxtapunere sau suprapunere, variind spațiul armonic al expunerii acestora (mi major - tema secundă; sol# minor - tema întâi în ipostază acordică). Atmosfera optimistă și plină de vitalitate, la care contribuie în mod crucial tonalitatea de mi major a finalului, alături de fermitatea cadenței (măsurile 147 - 157) conturează acel tablou consacrat al naturii de „după furtună”, în care regăsim strălucirea scânteietoare a soarelui ce reflectă pe suprafețele umede, în timp ce picăturile de ploaie încă mai alunecă de pe
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
principal obiectiv al acestei intenții compoziționale, apare difuzată printr-o accentuată tendință a discursului de a crea un efect sonor compact, o imagine globală, în care pregnanța melodică nu mai îndeplinește funcția primordială la nivelul tipologiei de concepere a texturii. Tonalitatea de fa# major rămâne la statutul unei simple afirmații inițiale (marcată de armură), într-o țesătură tonală și armonică complexă, în care traseul avansării devine tot mai capricios în schimbările de direcții și culori. Tratările bitonale și progresiile cromatice tensionează
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
perfecțiunii civilizației elene. La nivelul structurii macro-formale distingem o formă monopartită (argumentul constituindu-l dezbaterea acelorași materiale tematice) cu divizare clasică în trei secțiuni perfect echilibrate ca dimensiune: A1 - măsurile 1 10; A2 - măsurile 11 20 ; A3 - măsurile 21 31. Tonalitatea generală de și frecventa utilizare a cadenței perfecte, aspecte ce se disting ca opțiuni de scriitură conceptual clasice (de cele mai multe ori, respinse de către limbajul debussyist ca desuete și restrictive), se dovedesc de această dată a fi purtătoare de profunde semnificații
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
perfecte. Punctul maxim tensional al preludiului furnizează un exemplu concludent al comuniunii de intenție receptată la nivelul tuturor parametrilor de scriitură. Astfel, observăm cum proiecția unei noi dilatări spațio-temporale se asociază ambitusului extins, alternării de registre, precum și stabilizării temporare în tonalitatea do major. De asemenea, disonanța secundelor mari accentuată de insistenta repetiție a acestora face ca stridența sonoră să alunece spre o adevărată violență acustică, amplificând în mod semnificativ impactul emotiv resimțit de auditor. Dar, imaginea acelei monumentalități copleșitoare se estompează
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]