1,011 matches
-
I și Bonifaciu al II-lea, controlaseră cea mai mare parte a formațiunilor din regiune și deținuseră la rândul lor titluri înalte, precum cel de prefect de Corsica sau duce de Lucca. Familia "Bonifaciilor" a deținut conducerea asupra mărcii de Toscana până la 931. La finele secolului al IX-lea și în prima parte a celui ulterior, sprijinul markgrafilor de Toscana constituia un atuu pentru oricine aspira la titlul de rege al Italiei. În 931, Ugo de Arles, care a devenit rege
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]
-
lor titluri înalte, precum cel de prefect de Corsica sau duce de Lucca. Familia "Bonifaciilor" a deținut conducerea asupra mărcii de Toscana până la 931. La finele secolului al IX-lea și în prima parte a celui ulterior, sprijinul markgrafilor de Toscana constituia un atuu pentru oricine aspira la titlul de rege al Italiei. În 931, Ugo de Arles, care a devenit rege al Italiei, i-a deposedat pe "Bonifacii" într-o tentativă de consolidare a tuturor fiefurilor importante din Italia aflate
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]
-
titlul de rege al Italiei. În 931, Ugo de Arles, care a devenit rege al Italiei, i-a deposedat pe "Bonifacii" într-o tentativă de consolidare a tuturor fiefurilor importante din Italia aflate în mâinile rudelor sale. El a garantat Toscana fratelui său, Boso, ea rămânând sub conducerea familiei "Bosonizilor" până la 1001. De asemenea, conducătorii Toscanei și-au păstrat influența în ceea ce privește alegerile regale, situație care a durat până la 1027, când markgraful Rainier a fost depus de către împăratul Conrad al II-lea
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]
-
Italiei, i-a deposedat pe "Bonifacii" într-o tentativă de consolidare a tuturor fiefurilor importante din Italia aflate în mâinile rudelor sale. El a garantat Toscana fratelui său, Boso, ea rămânând sub conducerea familiei "Bosonizilor" până la 1001. De asemenea, conducătorii Toscanei și-au păstrat influența în ceea ce privește alegerile regale, situație care a durat până la 1027, când markgraful Rainier a fost depus de către împăratul Conrad al II-lea din cauza opoziției sale constante față de regele german. În același an, teritoriul a fost conferit conților
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]
-
un aliat al împăraților romano-germani, însă puterea sa a devenit atât de mare încât a devenit o amenințare la adresa împăraților. Același Bonifaciu al III-lea a reușit să unifice moștenirea Canossei, care era extinsă în provincia Emilia-Romagna, cu cea a Toscanei și a transmis-o fiicei sale, Matilda. Aceasta din urmă s-a folosit de domeniile sale atât de vaste, punându-și puterea în slujba papalității în cadrul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu. După moartea Matildei în 1115, nu a
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]
-
Matilda. Aceasta din urmă s-a folosit de domeniile sale atât de vaste, punându-și puterea în slujba papalității în cadrul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu. După moartea Matildei în 1115, nu a mai fost numit niciun markgraf de Toscana, dându-se frâu liber constituirii orașelor-stat din Italia de nord și centrală, a republicilor maritime și a comunelor medievale.
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]
-
asupra formațiunilor statale învecinate. Este vorba de rude (în majoritate, nelegitime) ale lui Ugo de Arles, regele Italiei, pe care acesta din urmă le-a impus după îndepărtarea dinastiei "Bonifaciilor". Aceștia erau descendenți ai conților de Canossa. Din acest moment, Toscana a fost divizată între numeroase orașe-stat (republici) aflate în competiție veșnică: Florența, Pisa, Siena, Arezzo, Pistoia și Lucca. Începând din secolul al XIV-lea, Florența a obținut întâietate față de Pistoia (din 1306, dar anexată oficial abia din 1530), Arezzo (1384
Lista margrafilor de Toscana () [Corola-website/Science/324748_a_326077]
-
1530), Arezzo (1384), Pisa (1406) și Siena (1559). În ceea ce privește Lucca, aceasta s-a menținut ca republică independentă până în perioada napoleoniană. Pentru istoria ulterioară a Florenței, vezi Republica Florența. Pentru istoria Florenței începând cu secolul al XV-lea, vezi familia Medici. "Toscana a fost anexată de Franța, 1807-1814. Sora lui Napoleon, Elisa Bonaparte, a primit titlul onorific de "Mare Ducesă de Toscana", dar de fapt nu a condus regiunea."
Lista margrafilor de Toscana () [Corola-website/Science/324748_a_326077]
-
Pentru istoria ulterioară a Florenței, vezi Republica Florența. Pentru istoria Florenței începând cu secolul al XV-lea, vezi familia Medici. "Toscana a fost anexată de Franța, 1807-1814. Sora lui Napoleon, Elisa Bonaparte, a primit titlul onorific de "Mare Ducesă de Toscana", dar de fapt nu a condus regiunea."
Lista margrafilor de Toscana () [Corola-website/Science/324748_a_326077]
-
Desiderius a fost un funcționar regal la curtea regelui longobarzilor de la Pavia, "dux Langobardorum et comes stabuli", funcție oarecum similară cu cea contemporană de "dux Francorum", din statul francilor. Regele Aistulf l-a numit pe Desiderius duce de Istria și Toscana, iar după moartea lui Aistulf tronul a fost preluat de către Desiderius însuși, în 756. În acel moment, predecesorul lui Aistulf, Ratchis, a părăsit mănăstirea de la Montecassino unde se retrăsese și a încercat să reia conducerea regatului, însă Desiderius a reprimat
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
a forțat-o pe Rosamunda să caute refugiu printre bizantini, la Ravenna. În continuare, în 572, cei 35 de duci s-au adunat la Pavia , numindu-l ca rege pe Cleph. Noul monarh a extins granițele regatului, încheind cucerirea regiunii Toscana și supunând Ravenna asediului. Cleph a încercat să urmărească cu consecvență politica promovatp de predecesorul său Alboin, care țintea către distrugerea instituțiilor legal-administrative instituite cu fermitate în timpul guvernării ostrogote și bizantine, prin eliminarea celei mai mari părți din aristocrația de
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
756. Fratele lui Aistulf, fostul rege Ratchis a părăsit mănăstirea în care fusese închis și a încercat, inițial cu ceva succes, să reocupe tronul regal. Lui i s-a opus Desiderius, care fusese numit de către Aistulf la conducerea Ducatului de Toscana și avea baza de operațiuni la Lucca. Desiderius nu ținea de dinastia din Friuli și avea momentan sprijinul papei și al francilor. Pentru a evita o nouă descindere a francilor în Italia, longobarzii l-au acceptat pe Desiderius, în vreme ce Ratchis
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Bonifaciu al II-lea (d. cca. 838) a fost conte și duce de Lucca (de la 5 octombrie 823) și markgraf de Toscana din jurul anului 828 până la 833. Bonifaciu a succedat tatălui său Bonifaciu I în Lucca, în ceea ce se poate numi un exemplu timpuriu de succesiune ereditară. El și-a extins puterea asupra înregii regiuni. Pe parcursul domniei sale, episcopii de Lucca au pierdut
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
de succesiune ereditară. El și-a extins puterea asupra înregii regiuni. Pe parcursul domniei sale, episcopii de Lucca au pierdut treptat controlul asupra guvernării municipale, care a revenit conților. Începând de prin 770, conții de Lucca primiseră sarcina de a apăra coastele Toscanei și Corsicii. În februarie 825, la Marengo, Lothar I a emis o "Capitula de expeditione corsicana", în vederea apărării insulei. În 828, Bonifaciu a primit titlurile de "prefectus" și "tutela" asupra insulei Corsica de la Lothar, ca și legația papală din partea episcopului
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
retras în pământurile sale ereditare în sudul Franței. El a fost invitat să ia parte la procesul lui Bernard de Septimania, însă s-a stins înainte de a ajunge. Mai târziu, fiul său Adalbert I a revenit la conducerea Mărcii de Toscana.
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
ruptă mai târziu în urma arestării lui la Ham. Mathilde s-a căsătorit la 1 noiembrie 1840, la Roma, cu bogatul magnat rus Anatole Demidov. Anatole a fost ridicat la statutul de Prinț de Marele Duce Leopold al II-lea de Toscana cu puțină vreme înainte de nuntă împlinind dorința tatălui Mathildei ca fiica lui să-și păstreze statutul de Prințesă. Titlul princiar al lui Anatole nu a fost recunoscut niciodată în Rusia. Cuplul nu a avut copii. Mariajul dintre aceste două personalități
Mathilde Bonaparte () [Corola-website/Science/326213_a_327542]
-
(n. 21 aprilie 1919 - d. 15 decembrie 2015) este un om de afaceri italian, cunoscut ca fiind fondatorul celebrei organizații secrete Propaganda Due. s-a născut în Pistoia, Toscana, Italia într-o familie burgheză. În 1935, la numai 16 ani, părăsește școala și se înrolează voluntar în Cămășile Negre, brigăzile anticomuniste din Spania. A luptat de partea lui Franco în Războiul Civil Spaniol. Revenit în Italia devine un activist
Licio Gelli () [Corola-website/Science/326215_a_327544]
-
În anul 1945, este arestat pentru prima oară oficial, în urma acuzațiilor de activitate fascistă, dar este imediat eliberat de către SIM (serviciul secret militar, viitorul SISMI) în schimbul unei liste cu 50 de nume de colaboratori ai Gestapo-ului german în zona Toscana, care încă erau în libertate. Se refugiază pentru o scurtă perioadă în Argentina, după ce reușise să delapideze Banca Națională a Iugoslaviei printr-un hold-up organizat de serviciile secrete ale Republicii de la Salo (Republica Socială Italiană instaurată de Mussolini): 60 de
Licio Gelli () [Corola-website/Science/326215_a_327544]
-
create. Datorită acestui sistem de organizare a operelor de artă, publicul poate înțelege mai bine picturile. În anul 1790, Iosif al II-lea moare, iar 1792, Francisc al II-lea devine împărat. Suveranul și fratele său, Leopold, marele duce de Toscana, hotărăsc să facă un troc cu obiectele de artă din galeria Palatului Belvedere și din colecțiile florentine. În urma acestor schimburi, muzeul din Viena a înregistrat pierderi importante, ca de exemplu "Adorația Magilor", tabloul pictat de Dürer. În timpul războaielor purtate de
Muzeul de Istorie a Artei din Viena () [Corola-website/Science/322576_a_323905]
-
Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei și a soției acestuia, Arhiducesa Louise de Austria. Bunicii paterni au fost regele George de Saxonia și Maria Ana a Portugaliei iar bunicii materni au fost Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana și Prințesa Alice de Parma. După divorțul părinților săi din 1902, tatăl său a preluat singur responsabilitățile părintești. Copiii au fost educați de tutori privați într-o "școală a prinților" înființată de tatăl lor la curtea saxonă. Cele mai multe dintre cadrele
Georg, Prinț Moștenitor al Saxoniei () [Corola-website/Science/322605_a_323934]
-
principala a palatului datează din 1458 și a fost inițial reședința din oraș a lui Luca Pitti, un ambițios bancher florentin. Palatul a fost cumpărat de familia Medici în 1549 și a devenit reședința familiilor care conduceau Marele Ducat al Toscanei. A crescut transformându-se într-o casă-comoară, deoarece generațiile care au urmat mai tarziu au adus aici picturi, plăci, bijuterii și posesiuni de lux. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, palatul a fost folosit că sediu al puterii de către Napoleon
Palazzo Pitti () [Corola-website/Science/322610_a_323939]
-
murit în 1472 lăsând clădirea neterminata. Clădirea a fost vândută în 1549 de către Buonaccorso Pitti, un descendent al lui Luca Pitti Eleonorei di Toledo. Crescută la curtea luxurioasa din Napoli, Eleonora a fost soția lui Cosimo I de Medici al Toscanei, mai tarziu Mare Duce. Înainte de a se mută în palat, Cosimo i-a cerut lui Văsari să mărească structura pentru a se potrivi gusturilor sale; palatul a fost mai mult decat dublat prin adăugarea unui nou bloc de-a lungul
Palazzo Pitti () [Corola-website/Science/322610_a_323939]
-
(; 1522 - 17 decembrie 1562), născută Doña Leonor Álvarez de Toledo y Osorio, a fost o nobilă spaniolă prin naștere și Ducesă de Florența prin căsătorie. A fost prima soție a lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a doua ducesă a Florenței după Margareta de Parma. Chiar dacă deseori este numită Marea Ducesă Eleonora, nu a fost Mare Ducesă deoarece a murit înainte de crearea Marelui Ducat de Toscana. În timpul absenței soțului ei, a fost regentă a Florenței
Eleonora de Toledo () [Corola-website/Science/322608_a_323937]
-
a lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a doua ducesă a Florenței după Margareta de Parma. Chiar dacă deseori este numită Marea Ducesă Eleonora, nu a fost Mare Ducesă deoarece a murit înainte de crearea Marelui Ducat de Toscana. În timpul absenței soțului ei, a fost regentă a Florenței. Renumită pentru frumusețea ei, este subiectul principal al celui mai celebru tablou a lui Bronzino, unde apare împreună cu fiul ei Giovanni. Eleonora s-a născut la Alba de Tormes, Salamanca; era
Eleonora de Toledo () [Corola-website/Science/322608_a_323937]
-
al Bavariei și a domnit în perioada 1913-1918. Ludovic s-a născut la München. A fost fiul cel mare al Prințului Luitpold al Bavariei și a soției lui, Arhiducesa Augusta de Austria (fiica Marelui Duce Leopold al II-lea de Toscana). Provenind din Florența, Augusta a vorbit întotdeauna italiana cu cei patru copii ai ai. Ludovic a fost numit după bunicul său, regele Ludovic I al Bavariei. Ludovic și-a petrecut primii ani la reședința de la München și la Palatul Wittelsbacher
Ludovic al III-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/322164_a_323493]