2,637 matches
-
Experiența transcendenței este realizarea „trăirii subiectivității pure”, ca o „experiență internă și fenomenologică”, afirmă E. Husserl. Ea reprezintă actul de convertire a empiricului În transcendent, de afirmare pură și totală a Eului meu personal. Este transformarea Eului empiric În Eu transcendent, proces prin care Eul devine „o nouă” sau „o altă” prezență, spune E. Husserl. Astfel pusă problema, atitudinea și aspirația Eului către transcendent vine ca o completare a egoismului și altruismului. Cele trei virtualități ale Eului unei persoane se completează
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În transcendent, de afirmare pură și totală a Eului meu personal. Este transformarea Eului empiric În Eu transcendent, proces prin care Eul devine „o nouă” sau „o altă” prezență, spune E. Husserl. Astfel pusă problema, atitudinea și aspirația Eului către transcendent vine ca o completare a egoismului și altruismului. Cele trei virtualități ale Eului unei persoane se completează, aflându-se Într-un raport de reciprocitate. Departe de a fi contradictorii, ele construiesc și mențin structura și dinamica Eului sufletesc și moral
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sa, aici se naște și tot aici va muri. Existența lui se desfășoară Între cele două momente: natal și mortuar. Persoana se simte Închisă În lume. În schimb, realitatea spiritului este interioară și subiectivă. Ea corespunde În totalitate aspirațiilor către transcendent ale individului. Ea aparține imaginarului și este nelimitată ca Întindere și durată, motiv pentru care individul dorește permanent ca să iasă din lumea aceasta și să intre În cea de dincolo, să iasă de sub semnul determinării limitative și să intre În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
contribuind concomitent la formarea Supra-Eului individual. eă Ideile religioase sunt expresia relației dintre persoană și divinitate. La baza lor stau arhetipurile la care se raportează permanent Eul personal. Aceste idei nu se bazează pe experiență, ci se raportează la tendințele transcendente ale Eului individual, Într-o mare măsură, aceste idei sunt Înrudite cu ideile morale. fă Ideile politice și sociale au un caracter particular și sunt expresia unor date care decurg din experiența vieții sociale a individului, pe de altă parte
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Melancolia este a treia situație posibilă. Dacă În nevroză este afectată funcția heterocentristă a persoanei, În paranoia funcția egocentristă, În cazul melancoliei este afectată, din punct de vedere moral și sufletesc, capacitatea de a se proiecta dincolo de sine sau funcția transcendentă a persoanei. Aceasta se află Într-o poziție de Încremenire, de fixare atemporală, din care nu mai poate ieși, pe care nu o poate depăși. Dacă nevroticul suferă din cauza lumii, paranoicul din cauza sa, melancolicul suferă, În mod paradoxal, pentru că nu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Înlăturate prin mijloacele terapeutice existente (anestezice, tranchilizante etc.Ă. În plan spiritual, suferința, ca și durerea, este compensată prin mântuire, prin promisiunea ofertei fericirilor În Lumea de dincolo. În plan metafizic, suferința este compensată prin speranță, privită ca deschidere către transcendent. În sensul acesta, Socrate vedea moartea ca supremul catharsis, ca o trecere și o „desprindere a sufletului din Închisoarea trupului”, ca o „eliberare a sufletului de suferințele care-i sunt date să le suporte din cauza trupului” În timpul vieții. Perspectiva transcendenței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de eliberare sufletească și moral-spirituală a persoanei, din limitele impuse acesteia de viața cotidiană. Extazul este definit ca reprezentând starea psihică complexă prin care individul se simte transportat dincolo de lumea realității sensibile și dincolo de propria sa persoană, unindu-se cu transcendentul (P. Foulquié și R. Saint-Jeană. Trăirea extatică este o experiență sufletească și morală unică pentru individ. Ea este un act de proiecție, de deschidere al acestuia către planul transreal și transuman al divinității. Din aceste considerente, extazul este asociat experiențelor
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ș.a. Bucuria și starea de beatitudine, de fericire sufletească și moral spirituală are, la rândul ei, ritualuri de manifestare speciale. Acestea urmăresc depășirea limitelor realității lumii, eliberarea sufletească a individului, sau a grupurilor umane, și proiecția sa Într-un spațiu transcendent, prin Întâlnirea și comuniunea cu divinitatea. Formele de realizare ale acestora sunt variate. Prima dintre aceste forme este rugăciunea, actul de invocare a divinității de către persoană, acel dialog secret al inimii prin care omul intră, sufletește și moral, În comuniune
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pe mine Însumi, eu de fapt mă distanțez de mine, devenind obiectul propriei mele reflecții. Ceea ce este În sine rămâne un dat al meu imanent. Eul care mă reflectă, distanțându-se prin aceasta de Sinele imanent, dobândește virtuți sau dimensiuni transcendente. Este de fapt o dispunere seriografică a planurilor conștiinței autoreflexive care-mi dă iluzia unei separări interioare a persoanei mele. De fapt, nu persoana mea este cea care „se desface În părți”, ci acțiunea reflexivă a conștiinței face ca să apară
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
interioritatea mea, În planul conștiinței mele. Neavând caracter material, nu-i pot atribui perisabilitate, ci continuitate. În mod egal, eu simt că sufletul tinde permanent să se desăvârșească, să se proiecteze dincolo de trup și de lume. Calitatea de a fi transcendent este specifică sufletului nu și trupului. Însă, descoperind și Înțelegând aceasta, eu Îi voi atribui, În mod firesc, sufletului meu calitatea de a fi sau de a tinde către eternitate. Aceasta este speranța care Însoțește sufletul, după cum angoasa Însoțește trupul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
orientat asupra obiectelor, căutând și insistând asupra amănuntelor (arheologii, cercetători etc.Ă. 4. Tipul idealist cuprinde tipurile psihomorale eroului și sfântului. Aceste tipuri sunt caracterizate prin devotamentul pentru scopuri Înalte, pentru Îndeplinirea unor idealuri imediate (eroulă sau a unor idealuri transcendente (sfântulă. Ambii sunt dominați de pulsiunile ideale, morale și spirituale, de virtuțile supraeului. Spre deosebire de tipurile revoluționarului și bovaricului, care neagă valorile morale, Înlocuindu-le cu cele corespunzătoare utopiilor negativiste, eroul și sfântul luptă pentru impunerea valorilor morale și spirituale și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cea a lui Dumnezeu. Cetatea lumească este condusă de om și ea este vremelnică. Cetatea lui Dumnezeu este eternă și corespunde aspirațiilor morale și spirituale, religioase ale omului. Cetatea lumească este spațiul Închiderii istorice, pe când cetatea lui Dumnezeu este spațiul transcendent al deschiderii și eternității. Diferența valorică care există Între cele două „imagini ale lumii” construită sau visată de om, se raportează, În plan sufletesc și moral, la ideea de spațiu și timp: la situațiile Închise și la situațiile deschise ale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ultim către care tind omul și cetatea, idealul la care aspiră și pe care năzuiesc să-l construiască. Orice „Împlinire a destinului” este o etapă, o perspectivă deschisă către „trecerea dincolo de existență”. Destinul nu este Închidere, ci perspectiva deschiderii către transcendent. Acesta este scopul cetății În viața omului. Destinul cetății este determinat de „factorul uman” care stă la temelia acesteia. Mitul Întemeierii cetății este legat de sacrificiul unui erou, care, prin gestul său, face un transfer pozitiv al propriilor sale virtuți
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cele de mai sus, doar dacă le raportăm la interioritatea noastră sufletească, considerată ca subiect pur, ca o experiență a simțului interior desfășurată În planul conștiinței morale. Prin aceasta, se face trecerea de la experiența suferinței trăite ca senzație, la reprezentarea transcendentă a suferinței ca analiză a conștiinței. Astfel, suferința se revelează și ne este făcută inteligibilă ca trăire interioară a subiectului, strict individuală, În raport cu experiențele psihotraumatizante anterioare ale vieții care au produs-o, dar de care se detașează. Ea este, În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ea. Sunt o ființă empirico-transcendentală, așa cum spune M. Foucault. Acest paradox Îmi dezvăluie faptul că eu, ca om, ca persoană, sunt o ființă ce concentrează În ea structuri antinomice: ca obiect, aparțin lumii empirice, iar ca subiect, aparțin unei lumi transcendente. Cel care sunt ca obiect, ca parte a lumii materiale, Îl raportez la viață, la dimensiunea biologică a existenței mele. Cel care sunt ca subiect, Îl proiectez În perspectiva transcendenței, la dimensiunea spirituală a registrului supraordonat al unei existențe eterne
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Nu voi recurge la exemplele și nici măcar la textele utilizate de Eliade, ci la altele, al căror ecou cred că l-ar fi surprins. Ele se aflau oricum În afara interesului lui teoretic pentru coincidența perfectă Între „participarea” la o ordine transcendentă celei mundane, față de care Încă mai pâlpâie solidaritatea intrinsecă cu un univers convingător depășit. Textele budiste, cu enormă relevanță pentru Înțelegerea istoriei medievale a budismului (concilii, schisme, școli și secte), care documentează spațiul dintre realizare (Într-un sens aici generic
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
locul o cauzalitate livrescă. Din fuziunea celor două planuri de referință ia naștere o proză dezinvoltă, o lume semnată și în cel mai înalt grad repetitivă, care se ține minte. Fiind un produs al fanteziei expansive, în căutare de sensuri transcendente, proza lui Tudor Dumitru Savu n-are detașare ironică față de propriile canoane și, tocmai de aceea, inflația livrescului nu are un sens superior. [...] De cele mai multe ori, vigoarea, indiscutabilă, a talentului de povestitor pe care-l arată autorul explodează în cadrele
SAVU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
întâmplare. În sumarul publicației e prezent și un text inedit, „Fenomenologia spiritului” de G. W. F. Hegel, aparținând lui Constantin Noica, ce se tipărește și în volum separat, iar necrologul consacrat lui Lucian Blaga e însoțit de reproducerea poemului Peisaj transcendent. Dar mai mult decât orice, S. devine un prilej de întâlnire și emulație pentru cei mai valoroși poeți români din exil. Aici poate fi găsită antologia cea mai reprezentativă a liricii de exil din anii ’60. Cele mai frecvente nume
SEMNE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289617_a_290946]
-
de tip opus celor „limită” descrise de K. Jaspers, care „deschid” sau cel puțin „lărgesc” orizontul existenței, oferindu-i individului un grad teoretic nelimitat de libertate spirituală sau de acțiune, situându-l „în afara lumii” sau „deasupra” acesteia, într-un spațiu transcendent sau transreal, dar simultan și transpersonal; acestea sunt stările de extaz, de beatitudine, stările de reverie, crepusculare, de euforie, de creație artistică, de contemplare estetică, de fericire morală etc. Din cele de mai sus rezultă că situațiile vieții sunt realități
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Frig (1967). Aici naratorul, confruntat cu o lume desacralizată, în care existența e apăsătoare și absurdă (titlul trimite la frigul existențial, iar în unele pagini se vădește influența lui Franz Kafka), iscodește transcendența, încearcă să forțeze o revelație izbăvitoare. Dar transcendentul se dovedește inaccesibil: așteptată, epifania nu se produce. În prozele finale ale volumului se conturează totuși o soluție: cea a izbăvirii antropogene, prin acțiunea subiectului (autorul, creatorul de ficțiune), care, operând cu artificiul și cultivând imaginația, se substituie divinității absente
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
fundamenta, cel puțin în proză, o poetică viabilă”, va deveni în 2000 obiectul unei monografii. De altfel, pentru U. nota distinctivă a prozei lui Gheorghe Crăciun este tocmai „reontologizarea” ficțiunii, manifestată prin „întoarcerea în text a unei anumite forme de transcendent, a unei anumite forme de credință în revenirea la sens și semnificație”. SCRIERI: Optzecismul și promisiunile postmodernismului, Pitești, 1999; Gheorghe Crăciun, Brașov, 2000. Repere bibliografice: Horea Poenar, Un punct nodal în critica optzecismului, ST, 2000, 4; Maria Irod, Din nou
URSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290383_a_291712]
-
principiu general se exercită fie în interiorul unui poem (Basmaua, Pasăre Eu), fie contrapunctic, fie ca organizare tematică: De ziua frunzei (1977), unde destinul frunzei sugerează destinul omului; Secunde cu munți (1998), în care se desfășoară un dialog între contingent și transcendent. O valoare poetică deosebită o au proiecțiile baladești, care evocă existențe umane înșiruite pe firul memorialistic, fragmente părtașe la o trăire în care eul narativ (povestitorul) s-a obiectivat cu desăvârșire, contopindu-se cu soarta colectivității. Răzbate din Balade un
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
condamnat la o existență mediocră de sistemul „egalitar” comunist, prins într-o relație fără orizont cu o femeie superficială. Asemenea lui Ladima, personajul lui Camil Petrescu, Stere este un inadaptabil. Perspectiva condiției sale sociale, pe care, gânditor refugiat în sferele transcendente ale artei, o ignoră, este conturată în proiectul de scenariu imaginat, în descendența neorealismului cinematografic italian, de fratele său Niki, regizor la Animafilm și om de lume. Acasă (1992) este un poem al melancoliei, bătrâneții și stingerii: în plină „epocă
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
imagistică bine controlată, adesea obscură. O mare reprimare a sentimentului, vizibilă pretutindeni, e intensă în poemul Pod eleat, unde se impune ca simbol obsedant al viziunii lui S. puntea între lumi, formă eliberată, înălțată, smulsă abisului, intrată prin asceză în transcendent. Aluziile livrești, trimiterile culturale fac semnificația destul de greu accesibilă, ținând seama că acestea se alătură unei propensiuni spre apropierile cele mai insolite între domenii de obicei separate: „Spre zori, podul era unghi spart în infinit/ Ca-n faustiana pentagramă,/ Văzui
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
îl restituie patriei lui eterne, incoruptibile, lumii visului: „Țara mea e în vis așezată”. În „cetățile albe” ale visului, ca în folclor, ca în poezia lui Lucian Blaga ori ca în Cântecul mut al lui Tudor Arghezi, „coboară transcedentul”. Un transcendent profan, ce ia înfățișarea lunii, multiplicată. E o lună atât de familiară, încât visătorul „o simțea printre degete, în inimă, pe gene” și, intrată în odaia lui, i se răsturna pe masă, desfăcându-și părul și metamorfozându-se continuu: „Prietena
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]