1,736 matches
-
ce nu-l privesc, dar, femeie perfect calmă și de tact, mai ales nepricepând deloc ce vrea să spună Gonzalv cu readucerea lui Ioanide (nu dădea nici o atenție escapadelor arhitectului, tolerîndu-le ca un drept intim al lui, sigură de afecțiunea transcendentală a soțului ei), crezu că vizitatorul e un nebun. - Domnule, îl întrebă ea matern, unde zici dumneata căse află soțul meu? - Este cu o femeie; vă pot spune strada... Într-o casă nouă, se zăpăci cu totul Gonzalv. G. Călinescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rea, luase un medicament cu care izbutise a separa aceste personalități. Astfel, în mod normal era umanul doctor Jekyll, iar după administrarea doctoriei devenea criminalul Mr. Hyde. Tudorel era un homuncul al său, probabil, care mocnise în propria sa ființă transcendentală și printr-o demineralizare de substanțe tonice devenise un monstru de nerecunoscut, în care câteva linii grotești caricaturizau și denaturau propria sa formulă biologică. Cu toată această incompatibilitate, arhitectul păstrase o slăbiciune pentru Tudorel, o gingășie medicală pentru un infirm
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
zări. Cât timp copiii trăiau, Ioanide și Elvira duceau o existență distrată și anonimă. S-ar fi zis că nu se grăbeau să dea vieții intensitatea maximă, întrucît contau pe durata ei. Copiii erau neglijați de aproape, însă, privind chestiunea transcendental, erau ținta vieții. Ioanide făcuse de altfel, după moartea copiilor, o reflecție curioasă. Faza de uniune strânsă între două persoane se caracterizează printr-un aparent dezinteres. Ioanide și Elvira, în timpurile lor cele mai cordiale, se neglijau enorm. Ioanide pleca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o impuritate bună, pe care eu nu o aveam la 18 ani, când îmi citisem Kant-ul, în gol însă, și în 1928, când m-am dus la cursul de estetică al lui Vianu, credeam că o să ne vorbească despre estetica transcendentală, a spațiului și timpului, din Kant. Celor care nu vă lasă în pace văzând că zăboviți și nu mai sînteți spectaculoși, trebuie să le explicați că nu mai aveți vanitate, ci orgoliu. Căsniciile nu trebuie să vă fie crispate. Dacă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
existențialismul de speță Sartre sau Kierkegaard. De la teama determinată (Furcht), trecând prin Angst pentru a ajunge până la Zeitlichkeit, ca orizont al lui Sein, este un drum paradigmatic de "mergere de-a-ndăratelea". Ontologia fundamentală a lui Heidegger este o astfel de sondă transcendentală, care dă seama de destinele filozofiei moderne de la Kant încoace. Freud, marxismul, structuralismul sânt și ele până la urmă expresii ale coborârii în sine, ale acestei progresii regresive. Acum, pentru că tocmai am citit comentariul lui Freud la o amintire din copilăria
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ființă - esență - concept; dincoace, ființa are de la bun început conceptul în ea și totul e înfășurat, nu desfășurat. 5. Hegel împletește metafizicul cu logicul, așa încît pierde logicul, neajungând la altă logică, decât fie la cea aristotelică, fie la cea transcendentală, a lui Kant, care de fapt nu e logică, ci e categorială. Dincoace, se ajunge la o logică nouă, care nu mai e metafizică deghizată. 6. Hegel dă un sens impropriu devenirii ca simplă mișcare, pe când dincoace, devenirea e un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pentru că asistasem, prin Noica, pe viu la ce înseamnă nașterea ei, admirația mea pentru scrâșnetul suprem al minții rămăsese intactă. Dar tocmai pentru că asistasem, pe lângă acest scrâșnet putusem să disting și altceva, un lucru pe care l-aș numi generic, transcendental și existențial, "scîncetul lui Noica", un scâncet pe care toți filozofii îl aveau, ca însemn, pecete, stigmat al alcătuirii lor umane și pe care aproape toți se căzneau să-l ascundă, să-l facă neauzit. Această pudoare sau poate această
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Lichele nu mai puteam întîlni decât în situații excepționale, când soseau la "ședințe deschise" activiști de la Centrul Universitar ― atunci am cunoscut-o pe "tovarășa Clătici", care avea să se ilustreze în 1981, cu ocazia unui "proces" celebru, cel al "meditației transcendentale", când l-a judecat pe Pleșu pentru participarea la "complot împotriva ordinii de stat". Apoi, în 1988, l-am cunoscut pe "tovarășul Bondrea", șef de cadre la Ministerul Învățământului, care ne-a chemat pe câțiva să ne spună că dacă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și să-i fac dovada că, în ciuda restriștilor nesemnificative ale unui destin care ne ținuse departe unul de altul, eu eram un tată minunat și cu drepturi depline, care, iată, se întrupa în cele din urmă descinzând direct din cerul transcendental al unei paternități neștirbite, dintr-o relație care ne preceda și care exista cu mult înainte ca noi să ne aflăm unul în fața altuia. Dar cum urma să arate un astfel de tată care ani de zile fusese relegat în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rusesc (Blinisserie), altul cu barbecue coreean, altul italienesc, altul japonez... Pline toate, contrastând straniu cu străzile depopulate, încît te întrebi aproape cine și când a așezat sutele de petrecăreți liniștiți ― aproape interiorizați, respirând un aer de fericire calmă, de loisir transcendental ― în jurul meselor lor. Par că au fost programați acolo pentru a ilustra, printr-o scenă vivantă, paradisul terestru, otium-ul rafinat al unei populații care beneficiază tihnit, la capătul istoriei, de bogățiile fabuloase adunate aici de regi cuceritori, de cardinali, de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe care o așteptasem tremurând, rugîndu-mă bunului Dumnezeu să mi-o aducă. Apoi a intrat în scenă Andrei, care sosise la un an după mine, scos practic din țară ― după ce fusese dat afară de la Institut pe chestia grotescă cu "meditația transcendentală" ― de o campanie făcută la Europa Liberă de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Avea camera la parter, exact sub camera mea, și-mi amintesc cum într-o seară târziu, după ce fuseserăm împreună la filmul Shining al lui Kubrick și ne
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
patimei mistuitoare care nu-și poate realiza esența decât prin obiectul infinit al combustiei, decât sub forma cantitativă a repetiției fără sfârșit (lista). După splendoarea sensibilă a filmului le propun un popas în splendoarea severă a câtorva pagini din Dialectica transcendentală a Criticii rațiunii pure, mai precis din capitolul privind Antinomia rațiunii pure, locul în care Kant urcă de la condiționat, prin suma condițiilor, la necondiționatul absolut și descoperă astfel conflictul rațiunii cu sine însăși sub forma celor patru antinomii. Simplu formulată
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sceptică" nu va avea niciodată câștig de cauză, pentru că niciodată credința nu se mulțumește să fie credință; ea are nevoie să se prezinte "sub titlul și pompa de știință și cunoaștere rațională", așa cum rațiunea însăși, când alunecă pe tărâmul ideilor transcendentale, "își ignoră adevărata ei menire" și "se împăunează cu pătrundere și știință acolo unde de fapt încetează pătrunderea și știința". Discuția alunecă în cele din urmă către fenomenologie. Ce înseamnă în fond a face fenomenologie? Ce înseamnă a-ți cultiva
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
făcut. Dar dacă astfel înțeleasă morala nu este decât diversiune a suprafeței, incognito al mârșăviei, rafinament al camuflajului, unde începe adevărata morală? Pentru a-și căpăta o întemeiere, morala trebuie să părăsească spațiul conviețuirii sociale și să pătrundă în spațiul transcendental al privirii de dinaintea "privirii celorlalți". La Dostoievski, asta înseamnă să intri sub privirea lui Dumnezeu. Ceea ce revine la a spune că pentru a te sinucide este suficient să știi doar tu ce ai făcut. În spațiul privirii de dinaintea "privirii celorlalți
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în suflet e curat, uman, nobil, pur, s-au infiltrat în capetele unei generațiuni june și de aceea docile niște principie sistematice, în flagrantă contradicțiune cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru. Astfel, acești oameni au devenit transcendentali. Aceste principie sistematice ale lor, scoase deductiv din o istorie falsificată, escamotate din concepțiunea esagerată a națiunei lor, din noțiunea falsificată a dreptului, - ce puteau fi ele decât pure minciune! În viața publică însă ei judecă consecuent pre baza acelor
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-i spui că națiunea română vrea cutare și cutare lucru, el [î]ți răspunde că națiunea română nici nu esistă. Apoi înțelege-te cu un astfel de om! Noi românii nu putem înainta decât cu desconsiderarea totală a acestor oameni transcendentali, cu cari ne-a lipit un ucaz al tronului și de cari un decret drept ne poate tot așa de bine dezlipi. Vina în fine nu e a lor, pentru că generațiunea ca atare nu are vina falsei direcțiuni a spiritului
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
spumă. Vorbesc unei inteligențe, durând o viață, morți. Dar în propriul sfârșit e totul așa de prostesc, nu-i așa? Dar se mai poate spune: Am scăpat de clăbuci, am fost cu totul eu. DOAMNA KOVACIC: Îmi păreți un om transcendental de egoist, doamnă Grollfeuer. DOAMNA GROLLFEUER: Egoismul este un potrivit atelier de încălțări pentru zilnica și necesara încleștare, doamnă Kovac. Dar egoismul individual excepțional de dezvoltat este un obicei pervers, o adevărată jignire a drepturilor omului, o beznă... străbătută de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
un stat intervenționist și puternic, tocmai lucrul de care dorea să ne elibereze sistemul drepturilor omului. Riscul pe care Îl implică aceste dezbateri este destul de evident. 2 Problema coordonării scopurilor individuale cu cele ale altor persoane este, fără Îndoială, una transcendentală și foarte greu de rezolvat și, În consecință, provoacă multe frustrări. Un caz paradigmatic Îl reprezintă relațiile de cuplu și, În general, cele familiale. Scopurile personale se pot uni, cel puțin teoretic, atunci când există o țintă comună, așa cum este cazul
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
caracteristici fundamentale. De aici rezultă cel puțin două consecințe imediate, asupra cărora mai toți istoricii artei și ai religiilor au căzut de acord, de la Wladyslaw Tatarkiewicz (pentru care îndepărtarea "a constat, în primul rând, într-o părăsire a lumii religioase, transcendentale [s.n.]; problemele temporale au început să-i absoarbă pe oameni, făcându-și apariția un proces de laicizare a vieții și culturii [s.n.]"189) la Mircea Eliade ("Raportul om natură, ridicat la rang inițial, elimină transcendentalul de puternică tentă mistică [s.n.
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
zilnic și în actele obișnuite ale unei societăți, ci numai în anumite momente și cadre" (Bădescu, 1997:72). În absența acestor cadre, simțirea comună rămâne latentă. Cadrele noologice nu fac parte din planul fizic, ele sunt realități spirituale, sunt "unități transcendentale de sens, de înțelegere, nu de substanță" (Bădescu, 1997:72). Odată ce latențele s-au "descărcat" prin trăire comună în "cadre noologice", acestea devin "nuclee în care se petrece actualizarea și deci activarea latențelor difuze" (Bădescu, 2002:241). Efectiv, aceste cadre
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Perceptuală date senzoriale, aparente Mentală vise, amintiri, idei, utopie Verbală metafore, descrieri Echivocul semantic, care a fost observat în actul definirii imaginii, provine și din varietatea domeniilor centrate pe studiul imaginii: * epistemologia (1. semiotica tradițională și semiotica socială; 2. epistemologia transcendentala: I. Kant, E. Cassirer, G. Bachelard, G. Durând). I. Kant ancorează percepția empirica într-o înțelegere categoriala, judecățile de experiență subordonând orice dat material unor concepte (Wunenburger [1997] 2004: 87). Participarea imaginilor la construcția reprezentării experienței, din perspectiva kantiana, a
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
ca fiind un distrugător al dreptului natural al personalității umane, se propune corectarea economiei de piață după principiul precedent. Statul este chemat să rectifice, să înlocuiască, să completeze, pe baza bunului comun, adică a bunului comunității, a cărui origine este transcendentală și care merge dincolo de noțiunea de interes general. Este ideea care apare la trecerea de la catolicismul social la democrația creștină spre sfîrșitul secolului al XIX-lea, și anume că problema socială nu se poate rezolva decît prin reforme de structură
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
că ceea ce se propune este o nouă respingere a pretenției filozofiei de a reprezenta cunoașterea noastră fundamentală despre lume sau despre condițiile posibilității experienței. Cu alte cuvinte, atât o respingere a metafizicii clasice, cât și a metafizicii înțeleasă ca filozofie transcendentală. Se putea, așadar, presupune că scrierea reprezintă o nouă contribuție la critica metafizicii de pe poziții empiriste.3 Cei care au perceput Tractatus-ul în acest fel, bunăoară fostul profesor și protector al tânărului Wittgenstein, Bertrand Russell, trebuie să fi fost contrariați
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
posibilă o delimitare clară a domeniului și a limitelor cunoașterii noastre despre lume. Citit în acest fel, Tractatus-ul ne apare drept o carte ale cărei orientare și inspirație fundamentală vor putea fi caracterizate drept kantiene. Apropierea dintre Tractatus și filozofia transcendentală a lui Kant ar consta, în primul rând, în ceea ce s-a numit abordarea critică a înțelegerii naturii și țelurilor filozofiei. În 4.113 se spune: „Filozofia delimitează domeniul controversabil al științelor naturii.“ Filozofia își propune așadar să delimiteze sfera
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a indica limitele discuției teoretice. Deoarece însă ceea ce aparține discuției teoretice 132 GÂNDITORUL SINGURATIC este ceea ce se poate spune în genere prin limbaj, cercetarea acestei limite este «cercetarea» logicii limbajului, care arată «logica lumii». Concluzia: ceea ce intenționează să realizeze deducția transcendentală a lui Kant va fi realizat prin analiza logică a limbajului.“17 Folosind instrumentele analizei logice a limbajului, Wittgenstein ar fi realizat programul lui Kant: identificarea condițiilor posibilității experienței în genere. Pe altă cale și cu alte mijloace, el ar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]