1,604 matches
-
tot transpirat, fără caschetă, cu figura năclăită și înnegrită de nesomn. „Sunt căpitanul Moldovan, ofițer de serviciu pe unitate. Stați, nu dați, aveți aici cheile și pistolul meu. Vă predau tot. Predau, să trăiți, predau tot!” Încerca să-și stăpânească tremurul și oboseala. „Cine vine să preia?” Toți au tăcut. Nu știam, nu ne așteptam la așa ceva. „Cine preia, măi oameni buni! Cine preia!”, repeta milițianul. A venit un om, într-un pardesiu negru spre mine, nu-l mai văzusem, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de șa, așteptam gândindu-mă. Dar noaptea se prelungea - satul în urmă, Iezerul nemărginit înainte-mi zăceau într-o tăcere de moarte; tremurul ușurel al ploii în stufuri abia-abia răzbătea până la urechile mele, și eu nu știam ce să fac, cu aceleași întrebări și prepusuri copilărești. Deodată întorcându-mă, zării o lumină lucind pe mal. Tremura ca o stea roșie. Acolo-i casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de ele și de mânia multă vreme închisă, care ar fi putut să izbucnească dintrodată și să se abată și asupră-mi. Asta o simțeam însă nelămurit numai, în clipele acelea, în fundul ființei mele, ca o adiere slabă, ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer de neica Marin... Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu palma, m-a izbit cu pumnul în piept... Eu stam doborâtă la pământ... Ș-am înțeles că poate a aflat ceva... Nu, Chivo, nu te teme... Ce putea să afle?... Vorbeam hotărât, dar din adânc mi se suia un tremur în glas. Fata începu a plânge, lăsându-și fruntea în pieptul meu. Ah! dacă află, dacă află - atunci mă zdrobește și pe mine cu cizma, ca pe maica... Se uita la mine cu sprâncenele lăsate pe lumina ochilor. Dacă află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dintrodată tresări în oglinda apei, la mal. Se lăsă jos, trudită, cu puteri puține. Sta mută cu privirile ațintite spre apă, în tăcerea măreață a codrului. Parcă asculta, parcă se gândea, și din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. Umbra creștea în juru-i. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se șterseseră. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de pretutindeni, de pe dealuri, începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat, moșneagul. O vreme valea se deșteptase în tremur; apoi chemările se răriră, slăbiră, se stânseră. În tăcerea care se întinsese pretutindeni până în depărtări nesfârșite, pe roșața din fund, din apus, începură a trece rațele sălbatice. Veneau din zarea Dunării, din bălțile Brăilei, și treceau prin smârcurile apropiate de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ba, după vorbele Tudoriței, ca și cum i s-ar fi luat o greutate de pe inimă, simți o zvâcnire de sânge care-i bătea la tâmple și o orbea, cum sta încruntată, cu ochii ațintiți, în colțul ei de divan. Simțea un tremur în toată ființa, o dorință întunecată a tuturor simțurilor, simțea în sfârșit cu toată puterea că iubește pe feciorul lui Vartolomei de mult, din sara când a trecut pe lângă el, la colțul hudiții. De-o săptămână în jurul ei, în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin trup și buzele ei pline și roșii aveau un tremur ușurel. Maică-sa umbla prin casă după treabă; din când în când se oprea și o privea cu grijă. Ce ai tu, Haie? Spune, poate te doare ceva? poate-ți trebuie ceva... Nu-mi trebuie nimic!... strigă fata cu hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dragă, nici nimic, acu toate s-au sfârșit între noi... Stăi, de ce te zbați? Stăi să-ți spun numai o vorbă... Fata lui Sanis tremura înfrigurată; parcă se grămădeau în sufletul ei lacrimi, spaime și bucurii. Iar Ștefan Bucșan simțea tremurul brațelor sub degetele lui; o năvală de sânge i se sui în ochi, cerca să tragă la piept pe fată, se lupta tăcut prin întuneric, cu dinții strânși. Lasă-mă! gemea înăbușit fata. Lasă-mă, că mă așteptă acasă. Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înmulțiră. Ajunseseră pe urmele vânatului și copoii bătrânului. Deodată, în ziua tristă și fără soare, care se prefira prin cetinile înzăpezite și învăluia ca într-o negură bolțile de dedesubt, se strecură un val de umbră. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou se deștepta în munte: un glas de corn. Boghean tresări, tulburat, și ridică fruntea. Cunoștea cornul. Era al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă țeava puștii, stătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
le vărsau în chiuvetă), nu le-ai fi confundat niciodată cu bunicuța din descrierea Mornei. Morna m-a privit, sesizând sarcasmul: — Și cu cine vrei să vorbești de fapt? Am deschis gura, am tras adânc aer în piept, cu un tremur care a dat într-un hohot de plâns. Cu soțul meu. Soțul meu a murit. Deodată lacrimile îmi șiroiau pe față. Cu el vreau să vorbesc. Am scotocit prin geantă după un șervețel, în timp ce Morna își apăsa iar tâmplele. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în picioare ca să declame din memorie stihuri alcătuite în cinstea mea. De la primul emistih, palatul meu era deja Alhambra, iar grădinile lui, Edenul. Fie ca tu să pătrunzi acolo, în binecuvântata zi a terminării, ducându-ți moștenitorul așezat pe umeri! Tremurul Hibei mi-a străbătut întreg brațul care o sprijinea făcând boltă asupra ei. A suspinat la urechea mea: — Doamne, cât de mult mi-ar plăcea să-ți dăruiesc eu acel moștenitor! Ca și cum ar fi auzit, poetul se uită la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a lungul crengilor și sunetul unei furtuni iscate dintr-odată umplu aerul când maimuțele săriră peste gard în pădurea de cercetare a universității, unde vârfurile copacilor se clătinau cuprinse parcă de un vârtej, calea maimuțelor către munți indicată de un tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
furtuni iscate dintr-odată umplu aerul când maimuțele săriră peste gard în pădurea de cercetare a universității, unde vârfurile copacilor se clătinau cuprinse parcă de un vârtej, calea maimuțelor către munți indicată de un tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
lipsea. — Cum adică? l-am întrebat eu. Ne aflam în sala de recreație, o cocină umedă de la etajul unu. Era ca un fel de cafe-bar din anii șaizeci, lăsat în paragină, fără ferestre, cu un tub de neon al cărui tremur te ducea la infarct. La fiecare câteva minute mă duceam la tejghea și îi mai aduceam lui Alec o cafea sau o ciocolată. Mânca și bea repede, atât cât putea, și fără plăcere. — Ascultă. Se spune „Lumina se stinge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și hangiul, Străzile-s deșarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă, plouă, Vreme de beție - Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine - Și de-atîta vreme Nu știe de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vă rămâne vouă - Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
hangiul, Străzile-s deșarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă, plouă, Vreme de beție - Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine - Și de-atîta vreme Nu știe de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vă rămâne vouă - Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Străzile-s deșarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă, plouă, Vreme de beție - Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine - Și de-atîta vreme Nu știe de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vă rămâne vouă - Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai plouă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Vreme de beție - Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine - Și de-atîta vreme Nu știe de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vă rămâne vouă - Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur... Nervi de toamnă E
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de beție - Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine - Și de-atîta vreme Nu știe de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vă rămâne vouă - Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur... Nervi de toamnă E toamnă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
beție - Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine - Și de-atîta vreme Nu știe de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vă rămâne vouă - Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur... Nervi de toamnă E toamnă, e
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Plângea caterinca-fanfară Lugubru în noapte, târziu... Și singur priveam prin ochene, Pierdut în muzeul pustiu... Și-n lumea ochenelor triste Mă prinse sinistre gândiri - În jurul meu corpuri de ceară, Cu hâde și fixe priviri. Și-acea caterincă-fanfară Îmi dete un tremur satanic; În racle de sticlă - princese Oftau, în dantele, mecanic. Și-atunci, am fugit plin de groază Din sumbrul muzeu fioros, Orașul dormea în tăcere, Flașneta plângea cavernos. Plângea caterinca-fanfară O arie tristă, uitată... Și stam împietrit... și de veacuri
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
rezidurile. Ridurile devin vizibile astfel în jurul ochilor, iar fragranța infungibilă a tinereții își pierde parcă din consistență: miroase a bătrânețe și a singurătate, a amintiri erodate și deformate în urma invocărilor succesive. Pe măsură ce „artificii”alizarea și eroziunea devin tot mai rapide, tremurul nuanțelor intrând unele în altele și toate în albul pânzei ating și mâna bătrânei, care începe să-și întindă degete nenăscute încă pe deplin...falangă lungindu-și falangă, lungindu și falangă, lungindu-și unghii.... Lipsa de lumină aruncă umbrele ca
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
aceea de lângă noi... Am continuat să mă așez pe acea bancă a mea, fără perspectivă. Privesc uneori spre cealaltă bancă, de peste alee, unde am stat pentru ultima dată alături de tatăl meu. Îmi pare uneori că-l mai zăresc în ușorul tremur al aerului, cum stă cu mâinile încrucișate, cu picioarele ușor desfăcute, întinse, privind îngândurat spre mine. Uneori parcă zăresc și conturul de abur al acelui orb, cu toiagul lui pe genunchi, cântând din muzicuță în timp ce veverița de demult încă stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că vin din pustiirea sufletului, din pustia lui, în care biruind toate relele pot crede că am curățenia necesară implorării Domnului. Dar poate Lui nici nu-i plac astfel de rugăciuni. Poate mult mai plăcute Lui sunt spaimele sufletului meu, tremurul gândului în nopțile când, trezit brusc din somn, uneori după vise grele, mă întreb înspăimântat oare astfel mi-e dat să plec din această Lume: cu tristețea că i-am văzut ticăloșia și nu m-am străduit să o îndrept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]