5,174 matches
-
noastre de a ne lepăda de trecut. În locul ei, știința a ridicat siluetele reci ale unor legi lipsite de îndurare: conservarea energiei, legile termodinamicii, evoluția darwiniană, sistemul copernican, ecuația lui Einstein sau legile transmiterii genetice. În fața acestor necruțătoare principii materiale, tresărim speriați ca înaintea unor dogme aride și dure, dar niște dogme cărora, deși le recunoaștem valabilitatea, refuzăm să le acceptăm cruzimea. Sau, mai bine spus, le acceptăm adevărul, dar nu le putem accepta universalitatea, adică o valabilitate care să fie
Stiinta Voodoo by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10139_a_11464]
-
sus, nu este numai această superbie maniacală de a transgresa una din majorele interdicții morale ale umanității, dar și reacția lor "după": insolența, calmul neabătut al lui Julien Sorel, chiar și în fața plutonului de execuție, și sentimentul de vinovăție ce tresare la studentul rus, indus de Sonia, dar și de presiunea sau de marele model al creștinismului pravoslavnic. Într-o scriere de-a mea de tinerețe afirmam că Raskolnikov însuși se clatină, după ce îndrăznește să calce pe urmele sau în siajul
Vinovati fara vina by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/10161_a_11486]
-
fără pulberi, drum de lumină, curgi spre vecie - curgi mai departe și Îi dau lumii această carte... George Filip 13 august 2009 la Montreal (continuare) - Știi ce? De astăzi, n-am să Îți mai zic „pui mic!” - Dar cum? - a tresărit Elena. - Uite, fâță mică! Păi, nu? - Hai, mă! ... Cum, , fâță?'” ...Că sunt prea mică? - Ești și nu prea! Cum Dumnezeu să-ți spun... Și totuși, ești! - m-am bâlbâit și mi-am aruncat din nou privirea pe fereastră. Urcam cu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
într-un cuvânt, vezi lumea. E altceva decât să te fi născut suflet deja îngropat! - Hei! Domnule profesor, aici sunt! Unde ți-e mintea? Măă, iubește-mă și tu, ca de-aia a lăsat Dumnezeu iubirea! - Ce-ai zis? - am tresărit eu. - Au, au, au! Doamne, cu cine m-ai încurcat! - Mda! Ai și tu dreptate! Dar daca mi-ai luat mințile?... Mi-a trecut prin cap de mult la asta, acum însă, clar: dacă n-ați fi voi, femeile, oricând
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
ascunse, în materie de frumos și feminitate? Mergeam că un robot, programat să nu-mi scape nici o stradă cât de mică a orașului. Căutând să scap de această himera, de fapt alergăm după ea să o găsesc. O clipă am tresărit... Dar, nu era decât o florăreasa care-mi zâmbea cumva ironic observând dezorientarea mea. Eram absent, parcă îmi ieșisem din propria piele. Luasem câteva apostrofări de la agenții de circulație, un vatman și un șofer făcuseră referiri la părinți. Nu-mi
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
m-aș elimina pe mine, cel interesat, care e firesc să am încredere în munca mea...”, citesc într-o scrisoare publicată a lui Remus Cioflec. Rămân visător. Nu încrederea multora în ei, sau neîncrederea mea în mine, mă fac să tresar, ci consecința: cât de diferit, până la opus, poate să fie ceea ce ne apare, unora și altora, a fi firesc! Ce de mai războaie și de crime pornesc de aici! Vorbim despre unul și altul dintre cunoscuți. Îi găsim amestecați în
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3057_a_4382]
-
prefirîndu-și amintirile propriilor turnătorii.“ (p. 17) După citirea dosarului în 2006, Gabriel Liiceanu îl invită pe Octavian Chețan la Humanitas, în vederea unei lămuriri finale. Pus în fața adevărului, Chețan n-are nici o clipă de derută. „Omul era remarcabil. Nu i-a tresărit nici un mușchi. Pe fața lui nu se vedea nimic, abso- lut ni-mic.“ (p. 30) Uimirea provocată de seninătatea informatorului, a cărui conștiință părea atinsă de anestezie morală, îi inspiră lui Gabriel Liiceanu hotărîrea de a scrie cartea Dragul meu
Delațiunea ca act spiritual by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3091_a_4416]
-
mai iau În seamă. S-au obișnuit cu zânatica, nurlia care nici măcar nu le dă atenție. Vine nechemata, intră că la ea acasă, În sala deschisă că un amfiteatru clasic. Rămâne acolo cu ceasurile. Nemișcata. Când te aștepți mai putin, tresare. Se ridică, se răsucește pe călcâie, fuge, iese prin spațiul Îngust, fără ca Încălțările ei să scoată sunete. Nimeni nu Îndrăznește să o certe, să-i ceară explicații. Mărțina face corp comun cu liniștea aproape primitivă, se simte iar că atunci
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
cruciadelor sângeroase. Mărțina Îi simte conturul aproape fizic, apoi Îl și vede, din ce In ce mai clar, colo un cavaler În mantie și crucea neagră purtată peste tunica albă. El are barbă crescută și semnul tăieturii de iatagan pus pe diagonală obrazului. Mărțina tresare. Nu mai este prezentă În Acum, dar nici În Atunci. Deși Încă mai aude sunetele instrumentului pe care Încearcă să-l acordeze meșterul modern, prinde și fiecare dintre Întrebările preotului și, chiar si răspunsurile unui diacon ce a trăit În
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
Rămasă singură cu bătrânul, îl examină. Ochii larg deschiși ai lui moș Jusepi Vargiu aveau imobilitatea fără întoarcere a lucrurilor rupte. Bonaria îi luă mâna descărnată apăsându-i delicat încheietura și brațul, iar în atingerea aceea ceva o făcu să tresară. Bătrânul scoase un sunet răgușit. - Te-au chemat până la urmă... Ca într-un clește descărnat, apucă mâna accabadorei și o trase spre el, obligând înalta figură întunecată să-i dea ascultare și să se aplece. În ciuda neputinței sale, șoapta bătrânului
Michela Murgia: ACCABADORA by Gabriela Lungu () [Corola-journal/Journalistic/3884_a_5209]
-
tabloul?/ Atît de departe. De neatins./ Un exponat/ în muzeul noțiunilor ei absolute” (Grădina). În chip simptomatic, litera devine pulpă „dulce zemoasă” în care îți poți înfige dinții, lăsînd să ți se prelingă sucul pe buze, iar cuvîntul ajunge să tresară „ca o inimă adevărată”, ca „un trup articulat”. Așadar, realul refuză să iasă din scenă, fie și în favoarea irealului proxim pe care-l ia sub protecția sa. Raluca Brancomir, Îndoielnica supraviețuire, Ed. Allfa, 2011, 128 p.
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
Izbucni în lacrimi, izbucni în lacrimi și un zâmbet nefiresc îi răsări pe buze. Desfigurată, murmură: Am zămislit un nemuritor... IV în asfaltul nemărginit, ploaia desenează portrete, figuri uitate de demult, oameni ai peșterilor parcă. Un idiot cântă la trompetă, tresar vitrinele, iar o târfă nedomolită îi spune că i se va dărui în această noapte. Dar el cântă și, la un moment dat, începe să țipe: Mă prăbușesc, mă prăbușesc în această goarnă furată! V Culoare, săli vaste, unde, în loc de
Radu Cange by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/10326_a_11651]
-
nedezlegate până când (în care ceas îndepărtat?) floarea nepereche va cresta în palm tiparul literei ultime Alt răstimp în clinul nopții timpul se^nclină în aplecare lină părăsind o clipă văzutul ascuns în orologii clopote prelungi străbătând vecernii șerpuiesc auzul ierbii tresărite spre alt răstimp Șarpe din tăria apei curgând dinspre adânc de sub pământ se-arată pe creasta unui șuierat șarpele cu două capete și șase ochi pășind iarba de timp răzleț asprită ferește călcâiul de mușcătura sfințeniei păgâne Pe gânduri stele
Alexandru lungu by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/10194_a_11519]
-
nou bate din palme bărbatul pentru săritură și înainte ca ție, o durere, vreodată să-ți fie conștientă în apropierea galopantei inimi, îți apare ție arsura tălpii piciorului lui, primei sale sărituri, dar nu înainte ca lacrimile corpului să-ți tresară iute, în ochi. Și totuși, orbește, surâsul... Îngere! O, ia-o, culege-o, mica floare a ierbii de leac. Găsește o vază, păstreaz-o. Așeaz-o sub acele încă neafirmate bucurii; și într-o frumoasă urnă serbeaz-o cu o inscripție florală și
Elegii Duineze by Nicolae Breban () [Corola-journal/Imaginative/10648_a_11973]
-
celălalt obraz Grăbită să-și spele păcatele odată cu fețele noi Care-și aranjau coafura în oglinzi paralele Ursitoarele mele au ajuns cu întârziere Bine dispuse și leneșe Mă priveau neatente cum așezam cuvinte pe o lamă de cuțit N-au tresărit nici când primul strop de sânge Colora carpeta iraniană adusă de un marinar Din țări imposibil de ajuns Și pe care mama aranjase cu grijă destinul în obiecte mici Așa cum ar fi vrut ea să curgă netulburat în marea clocotitoare
Carmen Firan by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/10406_a_11731]
-
cu un văr al unei colege de serviciu, cunoscut la un revelion. Aveți împreună un băiețel și vă-nțelegeți decent, deși, parcă, în ultima vreme, a cam pălit romantismul. Când ai primit invitația la petrecerea de 10 ani, ți-a tresărit puțin inima: o să te întâlnești cu el, băiatul pe care l-ai iubit tot liceul în secret și juma’ de an după, oficial și la vedere. Undeva, în sufletul tău, de-a lungul anilor care-au trecut, a stat pitită
Dragostea durează până la întâlnirea de 10 ani by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18573_a_19898]
-
o problemă. Eu pur și simplu îmi iubesc corpul! Ce zic studiile, că un pahar de Pepsi are 12 lingurițe de zahăr? Wow! Chiar îmi iubesc corpul, am un metabolism extraordinar! Lăsând gluma, eu nu sunt o grasă fericită. Încă tresar nervos când mama mă întreabă “Irinuca, ești sigură că vrei să mănânci tot?!” Am 33 de ani și cred/sper că știu ce vreau să mănânc, până la urmă, sunt și eu tot o fată cum îți place ție (mă rog
Cum învățăm să ne iubim corpul by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18880_a_20205]
-
o caldă adiere. Din a ceriului tărie, îngeri par că se coboară Cu-a amorului văpaie, cu-a simțirilor făclie Să aprindă dintr-o dată biata-mi slabă inimioară. De-al tău foc sufletu-mi arde, preaplecat pentru vecie Cînd adorm tresar de gînduri, mă trezesc cu ele iară Și mi-e viața o lumină și o dulce nebunie. Bun. Ați citit, v-ați amuzat (dacă mai veți, pot să și suplimentez într-un alt post, fiindcă mai am prin computer încă
CONCURS: Cine o imită mai bine pe Simona Tache? by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18974_a_20299]
-
e multă cenușă. Pe patul șubred două cămăși stau Posomorând odaia, privesc lângă ușă Un ceas ce ticăie nestingherit “Tic-tac, tic-tac!”, ca un ecou în timp, Mai jos atârnă de-un cui ruginit Un peisaj din nu știu ce-anotimp. Tresar ca dintr-un vis adânc Ți-am dat speranțe, n-a fost deloc bine Lacrimi amare alunecă pe rând, De fapt ce simt...? Doar MILĂ... pentru tine. Referință Bibliografică: MILĂ / Mariana Stoica : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1871, Anul
MILĂ de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373664_a_374993]
-
de el și-i șopti ceva la ureche. Constantin se întoarse cu repeziciune spre ușă. Acolo, în ușă, un străin privea zâmbind strâmb. ― Ce cauți aici, Dumitre? întrebă Florica. E un prieten al bărbatului meu, îi zise lui Constantin. Constantin tresări, ușor vizibil, se apropie de intrus și-i întinse mâna: ― Poftește, te rog! Prietenii lui Petrică sunt și prietenii mei. Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte! Dumitru rânji și cu ură neascunsă, îi spuse: ― Pe dracu! S-o
NECĂJITUL POVESTIRE FRAGMENT de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2256 din 05 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384761_a_386090]
-
etala frumusețea culorilor. Ea, Doina nu putea dormi. Se trezi devreme. Ieși în curte, să răcorească plămânii și creirul. Nu era nici un copil în curte. Intră în casă. În camera lor, cei trei stăteau cuminți, urmărind ceva la televizor. Petrică, tresări la intrarea mamei. se umple plămânii cu aerul curat al dimineții. În vecini, câinele lătra disperat. Doina încercă câteva mișcări de relaxare, apoi intră în bucătăria curată, umplu ligheanul cu apă rece. Brr! Ar fi cazul să-mi încălzesc deja
NECAJITUL NUVELA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384762_a_386091]
-
dreaptă, liberă, încercă să prindă una. Se chinui mult timp, dar nu izbuti s-o prindă”. Că totul nu-i la locul său i-o spune chiar cel în fața căruia „înscenează” sinuciderea: „Aisa nu se poate, aisa nu-i locul! tresări Achile, făcînd ochii tot mai mari”. Mai înainte Sv. gîndise: „Uite locul, ce să mă mai duc la Petrovski? Cel puțin aici am un martor oficial...” De ce are nevoie, stimate domn, Svidrigailov, de un martor oficial? Pentru a-și face
Svidrigailov e, indiscutabil, diavolul venit pe pămînt by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13471_a_14796]
-
Gârbov, cu părul puțin, în dezordine, cu chipul pasmogit și fixat în punctișoare cafenii și roșii, cu urechile mari ca niște parașute - Salma spunea că, dacă ar fi aruncat din avion, ar plana ușor spre pământ, neexistând primejdia morții! -, Globescu tresărea rar și tușea sec, din gât, contrastând cu făptura Gildei, dreaptă, maiestuoasă, cu părul bogat și lung, revărsat pe umeri, cu ochii mari, de culoarea azurului. De cealaltă parte a ei, Paul Cervina freca în mână un sul de hârtie
Azilul canin by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/13348_a_14673]
-
îndeși înlăuntrul ei, după ce ai observat fie că s-a stins singură, fie că s-a rostogolit peste marginea scrumierei, arzînd mușamaua sau fața de masă, crisparea sau moliciunea gestului cu care apuci ceașca de cafea ducînd-o la buze și tresărind iritat cînd bagi de seamă că deja s-a răcit, mîna preocupată cu care îți ștergi penița stiloului cînd întinează sau gestul pripit și nervos de a-ți usca podul palmei suflînd în el sau ștergîndu-l de pantaloni, apoi poziția
Patimile condeiului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/13493_a_14818]
-
tinerețe. Un minut, un sfert de minut cât țin unele foarte scurte secvențe de cinematograf - dacă privești viața ca pe o trecere oarecare, și numai într-un singur sens, cum este privită și înțeleasă îndeobște, - nu se putea să nu tresari cu adevărat surprins de această miraculoasă întoarcere concretă în timp. Nu se poate. Atunci câte direcții de surpriză are viața? - „M-am plimbat prin grădină, doamnă Pavel” - „Cam mult, cam mult” ar fi glumit și-ar fi continuat să-și
Steaua polară by Mihail Crama () [Corola-journal/Imaginative/13264_a_14589]