KorAP: Find »[drukola/base=ușurat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...91 >

2,252 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

bun pentru asta, dar oricum nu asta contează acum. Tot ce contează este ca Geraldine și Ben să nu ajungă să fie niciodată „ei“ sau „noi“. Ei vor fi mereu doar Geraldine și Ben - și deodată mă simt așa de ușurată, că-mi vine să plâng. ― Așa, spune Geraldine suspinând. Destul despre mine. Ce se mai întâmplă în viața ta? Ea zice asta în mod frecvent, iar eu fac ce fac mereu, adică manevrez conversația înapoi către Geraldine, pentru că altfel, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
apăsând altfel cuvintele. M-ai vedea în televiziune? ― Da, sigur, răspund eu, pentru că Ben are nevoie de susținere, și adevărul e că l-aș vedea chiar și în televiziune. Absolut. Ai fi super în televiziune, ai fi perfect! Ben suspină ușurat. ― Crezi că o să obțin postul? ― Păi, ar fi nebuni să nu te primească. Sigur te vor chema la interviu, și o să-l iei cu brio. Ai experiență în jurnalism și dinți de un alb perfect, de ce altceva ai mai avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
să te strig JJ. Bag discheta în computer, adică discheta cu poza mea, și apăs ATTACH, butonul din partea de jos a e-mailului. Atașez poza la scrisoare și apăs SEND. Când apare mesajul care-mi spune că a fost trimis, răsuflu ușurată și mă uit cu vinovăție la Geraldine. ― N-ar fi un coșmar dacă ar vrea să mă vadă? ― Nu fi fraieră. E la mii de kilometri depărtare, ești în siguranță. Hai să mergem să bem un ceai. ― Te-a sunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
părere am despre probă? ― Da, a răspuns Ben, neștiind ce să înțeleagă din tonul ei. ― Tocmai am văzut-o, a continuat ea, și a trebuit să te sun, să îți spun că. Ești. Al. Naibii. De. Uimitor. Ben a răsuflat ușurat. ― Glumești! ― Niciodată nu glumesc cu asemenea lucruri. E una dintre cele mai bune probe pe care le-am văzut, și nu pot să cred că n-ai mai prezentat nimic înainte. Ești sigur că spui adevărul? Ben a râs. ― I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
ochiul. ― Nu, e mâine-seară. Urmează o pauză dificilă, în care nici unul dintre ei nu știe ce să mai zică, dar Ben e cel care umple primul tăcerea. ― Vino și tu dacă vrei. ― Mi-ar plăcea la nebunie! exclamă ea, răsuflând ușurată. Unde e? În timp ce scrie adresa, Lisa îi sare în față, gesticulând și strâmbându-se. ― E în regulă dacă o aduc și pe prietena mea, Lisa? întreabă Sophie în cele din urmă, în silă. ― Sigur, răspunde Ben, gândindu-se că la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
tare postul, spun eu în cele din urmă, un zâmbind forțat. Cu o condiție. ― O condiție? Redactorul-șef nu se aștepta la nici o condiție. ― Am nevoie de un concediu. Peste două săptămâni vreau să plec o vreme. Redactorul-șef suspină ușurat, iar eu știu exact la ce se gândea în timpul tăcerii mele. Pentru o clipă, a crezut că-i voi spune că aș accepta slujba numai cu o creștere substanțială de salariu. ― Nici o problemă, dragă, îmi spune el. Geraldine poate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
decât o s-o faci oricum. Tubul e un spray de apă Evian, pe care va trebui să-l folosești după cum urmează: Geraldine își dă părul pe spate și, cu o fluturare a mâinii, își pulverizează vaporii fini pe față, suflând ușurată aerul când termină. Așa, spune ea. Așa fac toate modelele, pentru că nu-ți lasă pielea să se usuce. Astea, adaugă ea, arătând spre recipiente, sunt luate tot la promoție. Am sunat la companie și le-am spus că scriu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
stau și mă gândesc la asta, mă uit la el și-mi doresc să nu fi venit. Îmi doresc ca totul să fi fost doar un joc. ― Nu, spune el și scutură din cap, iar eu răsuflu cu zgomot și ușurată. Sunt Paul Springer, producător de film. ― A, da? spun eu fără interes, întrebându-mă ce naiba vrea. ― Sper să nu vă supărați că vă abordez, dar sunteți foarte frumoasă și m-am gândit că trebuie să fiți o actriță. ― Mulțumesc, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
cap, spunându-i că e perfect, iar Brad îmi ia lucrurile și mi le duce în camera de oaspeți, după care îmi arată și baia. Sunt în bucătărie când ești gata, spune el, după care închide ușa, iar eu respir ușurată. Totul e perfect. Nu numai el este perfect, dar nici nu a presupus că vom sta în aceeași cameră, și deși sper - o Doamne, cât sper ca asta să devină mai mult decât o prietenie - nu sunt încă gata pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
am bâlbâit eu, simțindu-mă ușor stupidă. E ceva ce am auzit odată la cineva. Nu-mi vine să cred că suntem din același loc. ―Știu, încuviință Lauren. Chiar că e de necrezut. Cât stăm acolo zâmbindu-ne, răsuflu brusc ușurată, pentru că mă gândesc că poate mi-am găsit o prietenă, pentru prima oară în Los Angeles. Știți cum e câteodată, când știți pur și simplu că veți fi prieteni, uneori chiar la câteva clipe după ce v-ați cunoscut? Cam așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
ciudat? Dacă Lauren n-ar fi fost atât de deschisă, atât de prietenoasă și de naturală, probabil că m-ar fi intimidat și aproape sigur aș fi luat franchețea ei drept o ofensă. Dar eu m-am simțit așa de ușurată că am găsit un aliat, pe cineva care, în ciuda părului lung și închis la culoare și a accentului de britanic de East End, îmi amintea cumva din ce în ce mai tare de Geraldine, la fiecare cuvânt rostit. ― Chiar e superb, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
adevărat, și dacă da, de ce. ― Știi că am fost acolo, spune el cu precauție. ― Nu, nu știu, spun eu, complet bulversată. Adică ce se petrece aici? ― Credeam că ți-am mai spus că am fost acolo. ― Nu, prostuțule, râd eu ușurată, dându-mi seama că e doar imaginația mea și nu se petrece nimic ciudat. Nu mi-ai spus. ― A, păi, credeam că ți-am spus, spune Brad, după care adaugă: Am fost la deschidere. ― Nu, nu mi-ai spus. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
cât verific eu pe computer? Aștept, și picioarele mele bat nerăbdătoare în podea în timp ce aștept până când revine la telefon. Parcă au trecut ore întregi: ― Îmi pare rău, e plin, dar avem un loc pentru zborul de mâine. ― Slavă Domnului. Răsuflu ușurată. ― Dar știți că va trebui să plătiți tot biletul. ― Ce? A înțeles greșit, trebuie să fi înțeles greșit. ― Dar mi-am schimbat zborul acum câteva săptămâni cu 100 de dolari și am înțeles că asta era taxa. ― Mă tem că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
își întoarce capul spre mine. Ce să fac? Vreau să zâmbesc, să spun ceva, dar nu pot, pentru că habar n-am cum se simte Ben. Când clipește, îmi zâmbește ușor și-și întinde brațul spre mine, mă simt așa de ușurată că sunt copleșit. Mă simt practic purtată departe, și atunci mă cuibăresc la pieptul lui, ca o pisică ce tocmai și-a primit smântâna. Îmi sărută părul, apoi umărul. ― Îți mulțumesc, îmi spune el răgușit. Eu îi zâmbesc doar, desenându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Oricum, probabil că s-a răzgândit deja până acum. ― Jemima, dacă a fost chiar aș incredibil pe cât spui tu că a fost, n-are cum să se fi răzgândit. Ai încredere în mine, că mă pricep la bărbați. Chiar răsuflu ușurată, pentru că nimeni nu cunoaște bărbații mai bine decât Geraldine. ― JJ? Am uitat să-ți spun, ți-a venit o scrisoare azi-dimineață. Lauren aruncă cumpărăturile pe masa din bucătărie. ― Hmm? Unde e? ― Am lăsat-o pe măsuța de cafea. Lauren vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
că asta a fost probabil ideea Geraldinei pentru că este atât de tipic pentru ea, dar nici că-mi pasă. Lui Ben îi e dor de mine și vrea să vin acasă. Mă uit încet la bilet, de aprope, și răsuflu ușurată când citesc că este un bilet dus de la LAX la Heathrow pentru poimâine. Poimâine! Merg acasă! ― Vezi? spune Lauren, aruncându-și brațele în jurul meu și îmbrățișându-mă strâns. Știam eu că va ajunge la tine. ― Chiar așa a făcut, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

de doisprezece ani al samuraiului. A, Roku! îl strigă unchiul său tușind cu mâna făcută căuș la gură, parcă înecat de fumul din vatră. Când își văzu tatăl, fiul cel mare, Kanzaburō, făcu o plecăciune și fugi la bucătărie, răsuflând ușurat. Fumul se ridica pe lângă cârligul pentru vase și urca spre tavanul pătat de funingine. Atât în vremea tatălui său, cât și în vremea samuraiului, vatra aceasta afumată fusese loc de sfat pentru multe hotărâri și loc de judecată pentru pricinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
au fost aleși trei tineri, toți fără nevastă și fără copii: Seihachi, Ichisuke și Daisuke. Unchiul încuviință din cap: — Luați aminte, cu toții ne vom îngriji cum se cuvine de rubedeniile celor trei până la întoarcerea lui Rokuemon. Ceilalți țărani păreau degrabă ușurați că n-au fost ei numiți. Începură din nou să-și tragă nasul și să tușească, apoi ieșiră fiecare cu câte o plecăciune. În urma lor stărui multă vreme mirosul amestecat de sudoare și pământ care le impregna veșmintele. — Buuun! Unchiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

un iepure, nu-i așa? — Cred că e o descriere destul de corectă. — Au carnea foarte bună, zise Macomber. — Tu ai Împușcat-o, Francis? — Da. — Nu-s prea periculoase, nu? — Doar dacă cad peste tine, răspunse Wilson. — O, sunt atât de ușurată. — N-ai vrea s-o lași mai moale cu trăncăneala, Margot? zise Macomber În timp ce-și tăia friptura. Apoi Își puse niște piure, puțin sos și ceva morcovi pe furculița Înfiptă-n bucata de carne. Cred că aș putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
de fapt, nu vrei cumva... Apoi se opri. Pinin se uita-n continuare la podea. — Adică, marea ta dorință nu este cumva... Pinin stătea cu ochii fixați În podea. Maiorul Își lăsă iar capul pe rucsac și zâmbi. Se simțea ușurat - viața În armată era prea complicată. — Ești un băiat de treabă, spuse. Ești un băiat bun, Pinin. Da’ nu mai fi condescendent și ai grijă să nu apară careva și să te ia de-aici. Pinin stătea nemișcat lângă pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293

de cele mai multe ori, și pe la dovleci, și pe la castraveți, și pe la roșii, și prin vie ori pe la gutui, pruni și zarzări este Cuțulache, care vrea să vadă dacă nu li s-a întâmplat ceva rău. Atunci, știuleții și păstăile răsuflă ușurate, iar foșnetul lor parcă l-ar dojeni pe cățel: „Când mai vii pe la noi, dă-ne de știre! E păcat să ne speriem degeaba”. Copiii s-au trezit și ei, și-au făcut pătucurile, apoi au deschis și mai larg

Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă (2004) [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

eu Însămi care, copil fiind, Îmi dorisem exact așa o mamă. Recunosc că de câte ori auzeam de câte una dintre odraslele prietenilor mei că devenise un inadaptat ingrat, vestea Îmi dădea un fel de bucurie răutăcioasă, făcându-mă să mă simt ușurată că nu fusesem nevoită să trec prin Întregul spectru al frustrării și disperării de părinte. Ce poate fi mai groaznic din punct de vedere social decât ca propria ta fiică să declare că te urăște, și asta În fața unor oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
obiecte de artă În calitate de curator profesionist pentru colecții private și făcea comenzi de instalații-sculpturi pentru corporații care Își Înființau sediile internaționale În locuri Îndepărtate. În plus, Întâmplător știam că are un potențial nou client la Milano. S-ar fi simțit ușurată să aibă un motiv ca să nu mai meargă În excursia birmaneză. Pe de altă parte, fiica ei de 12 ani, Esmé, care visa să ajute orfanii din Birmania și care se și lăudase În fața profesoarei ei și a colegilor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Într-un sat Jingpo de pe drum. Bennie aprobă În tăcere. — Apoi, mergem cu bicicleta la piață, unde tarabele cu mâncare sunt foarte interesante pentru turiștii care nu mai văzut așa ceva... În timp ce Lulu enumera diferite activități spontane, Bennie se simțea din ce În ce mai ușurat. Lulu se descurca admirabil, slavă Domnului. Stând În picioare În partea din față a autocarului, Lulu numără membrii grupului Înainte de a da semnalul de plecare șoferului, un bărbat căruia Îi spunea Xiao Li. —Puteți să-i spuneți domnul Li, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
de-ajuns ca să le repare cum trebuie. Mă mir că nu i-a căzut toată șandramaua În cap. Oricum, bietul om e acum În spital, puțin deshidratat, cu un cucui mare la cap, dar altfel e foarte bine. Harry răsuflă ușurat. Deci asta se Întâmplase. —Și ceilalți erau cu el? —Ei bine, asta e problema. Nu erau, mă tem, și nici nu au fost văzuți. Mai mult, tipul ăsta, Walter, nu știe unde sunt. Inima lui Harry Începu din nou să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]