2,479 matches
-
programatică față de coordonatele momentului contemporan. De la această premisă pornește comunicarea privilegiată a spiritului clasic cu sacralitatea. Luând forma asumării afective a religiosului (a oratoriului interior, în termenii de aici), această cooperare de tip particular explică geneza în secolul clasic a umanismului creștin, în toată diversitatea manifestărilor sale. Acesta este orizontul cultural explicativ în care se întreprinde o analiză sistematică a genurilor literaturii clasice - tragedia, comedia, romanul și subdiviziunile lor -, acumulându-se, dincolo de ele, un capital prețios de revelații privind imponderabilele eterne
PAVEL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
în care zac puteri închise și a căror vrajă n-așteaptă decât să fie trezită la viață.” Opinia că, în ipostaza de cronicar, P. adoptă numai atitudinea elogios-ceremonioasă și evită să-și exprime judecățile negative este eronată. Profesând un singular umanism estetic în epocă, și-a rostit observațiile cu „inima plină de toleranță și tandrețe”, cum spunea Tudor Vianu, cu grija de a nu vulnera susceptibilitățile firești și sensibilitatea creatorilor de frumos. A înveșmântat adevărurile poate dureroase în metafora elegantă a
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
introductiv la Nicolaus Olahus, Texte alese, București, 1968, 7-111; Al. Tonik, Diplomele de înnobilare ale lui Nicolaus Olahus, RA, 1969, 1; Ivașcu, Ist. lit., I, 58-62; G. Mihăilă, Nicolaus Olahus, LRV, I, 250-255; Dicț. lit. 1900, 643-644; Ștefan Pascu, De la umanism la luminism, ST, 1993, 3-4; Popa, Convergențe, 7-12; Maria Capoianu, Nicolaus Olahus europeanul, București, 2000; Dicț. scriit. rom., III, 513-514; Dan Horia Mazilu, Un „Dracula” pe care Occidentul l-a ratat, București, 2001, 60, 99-105. A.Sm.
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
pelerinaj istoric. Rătăcind pe urmele celor ce au fost, autorul alătură informației, referinței istorice savante reveria, fantazarea, interesat cu deosebire de sugestii venind dinspre figuri și scene dramatice, dinspre duhurile istoriei. Pe o altă treaptă se situează Pseudo-cynegeticos, efigie a umanismului estetic al lui O. Și aici există un pretext, opera fiind „scrisă cu gând să fie Precuvântare”, la Manualul vânătorului, cartea prietenului C.C. Cornescu. Călătoria este acum imaginară. Scriitorul adună în jurul ideii de vânătoare o serie de difficiles nugae, care
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
a fost catalogat adesea - grăbit și cu totul nefondat - drept promotor al curentului pentru resurecția limbii slavone și opus atât mitropolitului Teofil, ce reprezenta gruparea partizanilor introducerii limbii române, cât și postelnicului Constantin Cantacuzino, înclinat în acțiunile sale să sprijine umanismul greco-latin. Dar slavona, ca și posibilitățile pe care le oferea, reprezintă o parte din preferințele omului de cultură. Ca limbă a tiparnițelor, aceasta putea asigura transferarea valorilor culturale create de români la popoarele slave ortodoxe din jur, sporind și consolidând
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
credinței românești prin redactarea unei lucrări polemice, Cartea carea să cheamă Răspunsul împotriva Catihismusului calvinesc, tipărită în 1645 la Mănăstirea Dealu, ia el însuși o poziție anticalvină în prefața Evangheliei învățătoare. Celelalte lucrări originale ale sale sunt eminamente laice, astfel încât „umanismul său creștin” trebuie circumscris cu multă atenție, mai cu seamă în raport cu al cărturarilor ce vor da către finele veacului traducerea românească a Bibliei. Fundamentul umanist, achiziționat prin lecturi și consolidat prin exerciții variate - cum ar fi „eseul” Despre generozitate, ce
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
afirmația, făcând publică pentru întâia oară o asemenea constatare fundamentală aparținând unui român. Vorbind despre „țările dacice” peste care domnea Matei Basarab, el se referă, probabil, și la neîncetata continuitate a românilor pe pământul lor de geneză. Adept al unui umanism de limbă slavonă, dar scriind și tălmăcind pentru ai săi într-o limbă românească plină de har, afirmând cu consecvență marile adevăruri istorice legate de limba și ființa poporului român, N. a fost unul dintre primii ctitori ai spiritualității românești
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
LRV, II, 277-279; Epigramma (în slavonă), în Triod Penticostar, Târgoviște, 1649; reed. și tr. în BRV, I, 172-173, tr. în LRV, II, 274; Predoslovie (în limba slavonă) la Triod Penticostar, Târgoviște, 1649; tr. Virgil Cândea, în Udriște Năsturel și începuturile umanismului românesc, RL, 1969, 11; [„Recapitulatio” la romanul „Varlaam și Ioasaf”] (în slavonă), publ. și tr. Dan Horia Mazilu, în Udriște Năsturel, București, 1974; [Epitaful lui Mateiaș Basarab], în Crestomație de literatură română veche, I, coordonatori I.C. Chițimia și Stela Toma
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
II (1942), 97-98, 102; Ciobanu, Ist. lit. (1947), 31, 234, 272-283; Piru, Ist. lit., I, 105-110; Lăudat, Ist. lit., I, 138-142; Ist. lit., I, 346-349; Panaitescu, Începuturile, 193-194; G. Ivașcu, Ist. lit., I, 145-147; Virgil Cândea, Udriște Năsturel și începuturile umanismului românesc, RL, 1969, 11; G. Mihăilă, Udriște Năsturel, în LRV, II, 270-272; Diomid Strugaru, Versificația românească până la Dosoftei, în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, II, București, 1971, 464-467; Dan Horia Mazilu, Udriște
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, II, București, 1971, 464-467; Dan Horia Mazilu, Udriște Năsturel, București, 1974; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976, 90-136; Virgil Cândea, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc, București, 1979, 33-77; Dicț. lit. 1900, 609-611; Dan Horia Mazilu, Varlaam și Ioasaf. Istoria unei cărți, București, 1981, 77-90; Mazilu, Vocația, 234-246; Dicț. scriit. rom, III, 380-381. D.H.M.
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
o știință a societății umane? 47 I. Științele sociale sunt irelevante: critica din partea jurnalismului 50 II. Științele sociale sunt neinteresante: critica din partea istoriei 53 III. Științele sociale sunt superficiale: critica din partea antropologiei 58 IV. Științele sociale sunt mecanice: critica din partea umanismului 64 V. Concluzii 69 Cursul 4. Modelarea cauzală (I): reprezentările liniare bivariate 71 I. Faza inițială 72 II. Considerații asupra cauzalității și modelării cauzale 77 III. Considerații asupra conceptelor și variabilelor 83 IV. Considerații asupra formei generale a modelului cauzal
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
acționa în mod intenționat, de a învăța, de a alege conștient; în consecință, comportamentul lor rezistă oricărui efort de tratament științific sistematic. Cu un oarecare grad de aproximare, voi denumi toate aceste critici drept obiecții din partea jurnalismului, istoriei, antropologiei și umanismului. Ele reprezintă cele patru abordări critice principale la adresa științelor sociale academice formale. Doresc să apăr proiectul științelor sociale ca activitate intelectuală legitimă, dar mă văd nevoit totodată să recunosc forța potențială a criticilor la adresa lor și de aceea trebuie să
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
nivelul comunităților pentru viața noastră de fiecare zi, atât frumusețea, cât și riscurile sale, nu văd motive care să ne facă să abandonăm acest țel. IV. Științele sociale sunt mecanice: critica din partea umanismuluitc "IV. Științele sociale sunt mecanice\: critica din partea umanismului" În sfârșit, vom analiza cea de-a patra și cea mai dificilă obiecție asupra ideii unei științe sociale nomologice. După părerea unui astfel de critic, științele sociale sunt extraordinar de simple, deoarece se ocupă de ființele umane. Indivizii umani fac
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
și să guverneze împreună în mod corect și rezonabil. Profesia, spune el, se bazează pe o specializare matematică și pe un ritual academic mai degrabă decât pe conținutul critic. Este artificială și birocratică, promovând o știință fără vlagă în detrimentul unui umanism satisfăcător. Politicienii, continuă critica, nu acordă, de fapt, atenție absolut deloc demonstrațiilor obscure publicate în revistele de specialitate, iar persoanele obișnuite nici nu pot încerca să descifreze modelele formale și probabilitățile statistice. În forma sa actuală, susține Ricci, știința politicii
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
poporului român, prin care cultura românească ia parte cu drepturi de netăgăduit la ansamblul renascentist al Europei, au fost stabilite și puse în lumină cu destulă dificultate. „Falnic monument de literatură, politică, filosofie și elocvență” (B.P.Hasdeu), Învățăturile... promovează un umanism creștin ce nu a pierdut legătura nici cu valorile impuse de Antichitate, nici cu cele caracteristice unui fond popular. Precepte de felul celor ce proclamă, indiferent de circumstanțe, necesitatea unei conduite bazate pe justiție, precum: „Domnul carele va judeca pre
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
lua judecata de la tine și se va da altuia”, au ca sursă și tradiția politică bizantină, dar și o anumită omenie românească. Cum se articulează acest fond cu viziunea teologică din paginile cărții? Limpezirea acestei relații este capitală pentru calificarea umanismului profesat de N. B. și, după el, de alți cărturari români din prima jumătate a secolului al XVI-lea și de mai târziu. Într-o lume precum cea românească, profund atașată tradiției, viețuind (paradoxal s-a zis, dar este un paradox
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
pământești, concrete, chiar istoricește precizate, prin eforturi ce nu depășesc posibilitățile celui angajat. Este o concluzie de factură pur umanistă cu care teologia ortodoxă nu intră în raporturi de incompatibilitate. Cărturarul ajunge la formularea ei urmând un drum pe care umanismul românesc îl descoperă în cadrul celui răsăritean ortodox. Învățăturile... sunt o „operă pedagogică, prima de acest fel din cultura română” (Dan Zamfirescu). Ambiția autorului a fost mare, cutezanța lui - de asemenea. Și nu obstacolele, virtuale, ridicate de celebritatea modelelor erau cele
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
voevod cătră fie-său Theodosie voevod și cătră alți domni, cătră toți, pentru solii și pentru războaie), rezolvarea - în spiritul nobil al dragostei de țară - a problemei păcii și a războiului fac din Învățături... o carte ce promovează și un umanism politic de o extracție superioară. Lui Agapet, de pildă, iubirea de patrie îi era absolut indiferentă. Pentru N. B., cel care căuta în istorie rosturile ascunse ale curgerii lumii, patriotismul nu putea veni din sursele bizantine, care ignorau, în bună măsură
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
care ignorau, în bună măsură, simțământul, ci este propriu acestui text, cum era propriu sufletului autorului. Dragostea pentru țară devine o exigență fundamentală în programul de formare a urmașului și trăsătura capitală a modelului monarhic. Este o prezență care așază umanismul lui N. B. pe o platformă unde înțelepciunea, omenia românească și încrederea într-o dreptate eternă a celor asupra cărora cad cotropiri de aiurea îi sunt deopotrivă reazem și legătură cu fondul sufletesc al poporului căruia îi aparținea scriitorul voievod. SCRIERI
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
Concluzia finală este clară în acest sens: „A privi moartea ca un fapt, nu ca un mister, în aceasta constă severitatea și frumusețea clasicismului.” Până aici eseistica lui P. e strict filosofică. Al doilea eseu, Eros, cu o introducere intitulată Umanism și cultură, justifică apartenența autorului la literatură, pentru că ideile filosofice sunt în permanență susținute prin argumente din creația literară. Interpretarea include lecturi care se desfășoară de la Rabelais și Montaigne până la Shakespeare, Dostoievski și Stendhal, dar și la Charles Péguy, trecând
PAPAHAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288674_a_290003]
-
umană mizeră”, protagonistul declară sfidător: „să te mândrești cu ceva omenesc este de domeniul jalei, și câteodată de cel al morbidului”. În contextul prozei scrise la cumpăna deceniilor al șaptelea și al optulea, romanul se individualizează prin trei trăsături: ridiculizarea umanismelor (vechi sau noi) în numele unui cinism feroce, care refuză speciei umane orice iluzie compensatorie; suprimarea convenției prozei analitice, bazată pe distincția dintre esență și aparență, dintre „persoană” și „persona”; dar, mai ales, proiectarea personajelor ca identități migrante, ca personalități instabile
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
de P. doar alternative, precum ideal și real, social și individual, antic și modern, relativ și absolut, scop și mijloc, conținut și formă, libertate și normă, erudiție și creație, rațiune și efect, obiectivitate și preferință, imitație și originalitate, știință și umanism, pentru ca, în secțiunile următoare, să fie studiate mai cu seamă raporturi: valoare estetică - istorie, dinamică socială - evoluție artistică, filosofie - literatură, creație - metodă, artă - cunoaștere, artă - progres, teorie - dogmă, text - context ș.a. Reluând concepte din aceste lucrări, și din altele, adâncindu
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
știință și artă, București, 1971; Nivele estetice, București, 1972; Destinul contemporan al artei, București, 1974; Artă și civilizație, București, 1976; Arta de la A la Z, Iași, 1978. Ediții: Mihai Ralea, Prelegeri de estetică, pref. edit., București, 1972. Antologii: Estetică și umanism, introd. edit., București, 1979. Traduceri: Mikel Dufrenne, Poeticul, pref. trad., București, 1971; Abraham Moles, Marie-Luce André, Artă și ordinator, pref. trad., București, 1974 (în colaborare cu Claudia Dumitriu); Stefan Morawski, Marxismul și estetica, I-II, pref. trad., București, 1977 (în
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
uită, datată martie-august 1944). Prima etapă a poeziei lui J. se resimțise de influențe multiple, de la medievalismul gotic al lui Rilke (din care pe atunci traducea), transplantat în atmosfera și arhitectura brașoveană, la ermetismul barbian, de la sentimentalismul epocii la un umanism generos. Acutizat de experiența războiului, în anii ‘50 lirismul său cade sub „comanda” social-politicului și a modei epicului „de largă respirație”, J. compunând pe lângă poezii agitatorice „pentru pace și o viață mai bună”, și ample poeme narative, în fond versificări
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
fie după ce unele cristalizări deja s-au edificat în vederea legitimării lor. Să părăsim deocamdată ideologiile, care nu sunt decât excrescențe ale substanței inerente modernității, și să căutăm a identifica perioade succesive sau istorii parțiale ce construiesc împreună istoria modernității. Prin umanismul renascentist, prin „cearta dintre antici și moderni”, până pe la începutul secolului al XVII-lea, se admite că ne aflăm în perioada premodernă. A doua jumătate a secolului al XVII-lea și secolul al XVIII-lea până la Revoluția americană (1776) și
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]