1,249 matches
-
plecă, după ce făcu muțește, cu mâinile, un semn de reproș către Felix că i-a stricat combinația. Felix continuă să cânte bucata lăsată deschisă, înainte de plecare, chiar de Otilia. În odaia înaltă și aproape goală, pianul răsuna, făcând ecouri prin unghere. Se însera. Felix și-o aminti pe Otilia stând cu un picior îndoit sub trup pe scaun, scuturând mereu părul blond peste urechi și aruncând furtunos degetele subțiri deasupra clapelor, în vreme ce cu glasul îngîna fraza muzicală. Încercă să dea mâinilor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos și savant turnat din bronz, și debarcară acolo. Înăuntru, patru veioze, plasate pe parchet în cele patru unghere ale încăperii, își desfăceau, ca niște arteziane, snopurile înfoiate de raze, dirijîndu-le să cadă, în jeturi subțiri, asupra tavanului excitat de oglinzi. Asupra zidurilor fremătând sub membranele unor obscure planșe cafenii sau a unor gravuri japoneze. 113 CEI ȘAPTE REGI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai provocatoare, trebuia să trăiești. Umblai cu spintecătorul în buzunar și, cum îți plăcea una, te apropiai agale de ea, o plăteai la omul care ți-o oferea ca pe o tavă, te retrăgeai cu dânsa, ținînd-o strâns, într-un ungher de părculeț sau pădurice și scoteai spintecătorul. Nu zicea nici pîs, aiurita. Și, din nou, îmbibat de desfătările ei, te lingeai pe buze. O duceai așa o lună, maximum o lună jumate. Treptat, ți se ascuțeau regretele și ți se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Regele pe prietenul său, de două ori mai tânăr, să-i treacă pragul. - Cosim momîrnaso!... Cosim momîrnaso!... - Tric, trica?... - Portaschi Slic tanarasu. Portaschi... - Vugo! În vreme ce Doru netezea pardoselile desfundate, cu tălpica, foindu-se și cuibărindu-se cu pătura, într-un ungher al celui de-a doua încăperi, Regele alegea din ieburile degerate, de pe lângă pereți ori din legăruricile de fânuri (încă din primăvară pitulate de el pe sub scînduri), străduindu-se să-i prepare Sinistratului o fiertură, care să-i încleșteze, la loc
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mă apucasem să colind după ea, în mediile acela porcești. Nu mi-aș îngădui să vă mint, spunîndu-vă că mă bucuram foarte mult aflând că o porecliseră Pațachina. Mă strecuram prin cele mai scandaloase aventuri după ea, îmi alegeam un ungher umbros, ceream o înghețată și o topeam cu lacrimile mele fierbinți, gîndindu-mă la ce mi se-ntîmplă. Eu la o masă, singur, ea singură, la o masă. Îți venea să strigi chelnerului că nu mai plătești, că nu mai vrei să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scrii numai pe hârtie că ești de acord. Și aprobi o dată din cap. - Cine-i madam Cîrlova? se interesă Clementina Magherușan. Încrezuta care s-a mutat la noi pe străduță? 363 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI culese din patru unghere diferite ale magaziei, o lingură de furnici roșii, plus apă în care șezuse oglindită luna. Și când roșcata profesoară își slobozi brațul și îl păli cu amestecătura din cafetieră în frunte, băiatul se și răsuci scurt pe călcâie și se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trupul slăbit. Nădușise la subsuori și nu spunea nimic. Sorbea numai berea rece și înțepătoare, fericită puțin, abia gustmd din friptura proaspătă adusă de chelner. Orchestra cânta o romanță a cărei melodie plutea ușor deasupra grădinii. Prin întunericul rămas în ungherele boschetelor, se zăreau luminile mici 111 ale țigărilor aprinse. Din când în când, un râs întărîtat de femeie acoperea muzica, și pocnetul sticlelor desfundate răsuna în toate părțile. Nevasta se amețise puțin, ar fi vrut să spună o mulțime de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sfinției-sale, strălucitoare, călcate atunci, cu ciucuri pe margini. Se minuna ăl bătrân. Unde să vinzi bulendrele astea? Le-au împachetat bine și, de la ușă, ucenicul a mai cărăbănit un sfeșnic cu trei picioare, plin de ceară uscată. Sandu scotocise toate ungherele, să dibuiască niscaiva bani de la miruit, dar nu găsise. Înjura în gura mare în sfânta biserică. Până dimineață au fost înapoi la casa starostelui, au îngropat lucrurile și s-au împrăștiat. Gheorghe 1-a luat pe ucenic, și ceilalți au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
schimbase. Era unul bondoc și iute. Îi chemă afară. Iar urcară treptele de ciment. Lipăiră cu picioarele goale pe dușumelele nemăturate. Înăuntru, comisarul moțăia pe scaun. Deasupra mesei ardea o lampă cu sticla afumată. Lumina ei n-ajungea în toate ungherele odăii. Pe o ladă mai ședea un om. Avea o față slabă, nebărbierită și doi ochi încercănați și negri. Palmele mari îi atârnau peste genunchi. Între picioarele lui zăriră un lighean acoperit. Gheorghe înțelese. Aduseseră cărbuni să-i ardă la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea*** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... - Vîntu-mi trage clopotul, zisei. Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii și mă culcai pe piatra mare de deasupra. De departe vedeam din ungherul * pomului desfrunzit castelul cu ferestrele {EminescuOpVII 315} luminate... auzeam parecă muzică și plângeam, plângeam încet *, până ce adormii... A doua zi mă trezii în pat acoperit cu perini și mă durea capul... Mama-ntorcîndu-se acasă și negăsindu-mă și-a adus aminte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
degetelor ca și cum ar fi vrut să controleze dacă acestea nu i s-au fript la focul sacru al miracolului. Catarinella a mers zile-n șir la San Giovanni Vecchio ca să aprindă câte-o lumânare. Își lovea pieptul, îngenunchia într-un ungher aproape întunecat al bisericii, și cerșea împlinirea unei minuni: ia-l printre păstorii tăi, Maică Precistă, și-am să-nchid ochii mulțumită. Când în cele din urmă muri, în fața coșciugului Giandomenico se întrebă de ce Maica Domnului împlinise dorința unei biete
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
se cufunda în paginile cărților spre mângâiere și iluminare. Se preumbla în ceasurile libere, privea în jurul său oprindu-se asupra celor mai mici amănunte: observa felurimea ierburilor, a arbuștilor, a plantelor, a micilor animale ce se ascundeau în tufișurile și ungherele grădinii mânăstirii. Natura era o carte imensă, mult mai grăitoare decât paginile cărților, dar nu era ușor de priceput acel limbaj al culorilor și al sunetelor, al glasurilor tainice, al nuanțelor, al tresăririlor părelnice, al aluziilor. Își zise: învăț mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
celui ce nu avea. Molimile nu apar numai ca să-i pedepsească pe oameni, așa cum se crede, ci și ca să-i facă să se pocăiască. E-adevărat, dar în zilele ciumei, cel puțin la noi, spaima ni se trăgea din orice ungher și din orice umbră. Noi copiii nu mai știam nici măcar să râdem sau să ne hârjonim. Dacă tuna, credeam că e semnul vreunei pedepse pe cale să sosească; dacă murea vreo găină, chiar și fiindcă s-ar fi înecat cu vreun
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de tun. Din tablourile înalte te priveau bărbați țepeni, cu uitătură severă, și femei împietrite în rochiile grele, strânse pe talie. În anumite ceasuri ale zilei, razele pătrundeau prin ferestre ca niște lame de cuțit, ajungând până în cele mai ferite unghere, și atunci armurile luceau scurt, ca o cremene izbită de piatră. Petrache luă găleata cu apă, presără în ea un praf alb care se topi iute, lăsând o spumă verzuie ce mirosea a iarbă crudă. Începu să șteargă dalele, muind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
amintire a vechilor incendii pe care le suferiseră zidurile în timpul invaziilor tătare. Când se arăta locuitorilor orașului, urcase deja de trei sulițe pe cer, proțăpit pe creneluri. Petrache era singurul locuitor al orașului care putea vedea, nestingherit, răsăritul. Dibuise un ungher în care colțurile de piatră ieșeau din ziduri la o distanță de un cot unul de altul, alcătuind un fel de trepte - sau poate că asta și fuseseră pe vremuri, când păzitorii trebuiau să vegheze câmpia. Mângâie lemnul porții mari
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lacătul greu care atârna de poartă. Atriul era cufundat în întuneric. În mijloc, întunericul își făcuse miez, putea fi orice, statuie ori pom. Petrache știa și, ca de obicei, îi dădu binețe, apoi, tot ca de obicei, se duse în ungherul dinspre răsărit și se cățără cu îndemânare pe ieșiturile din perete. Sub zidurile cetății se căsca o prăpastie al cărei afund zăcea înecat încă în cețuri. În schimb, cerul era limpede ca un geam lipsit de abureală. În ceruri nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mine, probabil... spuse, prinzând-o de braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe ca noi. Ea îi făcu semn să se așeze. Parcul era pustiu, două-trei felinare, căznindu-se să-și unească cercurile de lumină, făceau ca ungherele să pară și mai întunecate. Tataia m-a crescut, spuse Cosmina, punându-și poșeta în poală cu mâinile deasupra. Părinții mi-au murit când eram mică, într-un accident de mașină. Nu mi-i amintesc decât din poze. Când am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a arunca în apostolul chircit la pământ, se află apostolul însuși. Dacă ajungi tu însuți să fii pândarul propriei ființe, să devii propriul tău torționar, unde te mai poți ascunde atunci ? Cel care te iscodește și te hăituiește în oricare ungher nu e decât o voce. Poate fi o voce la întâmplare, poate fi chiar vocea ta lăuntrică. O lumină puternică te orbește, nici măcar închizând ochii nu te poți feri. Nu vezi nimic, lumina scormonește ca un bisturiu în ochii tăi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
provoca astfel de stări. Dar asta nu din cauza ei, ci din vina noastră. În clipa când tăcerea limpezește aerul din jur, vedem mai clar și propriul chip, stăm față în față cu spaimele noastre. Care, fără nicio opreliște, ies din unghere, sâsâie de sub podele, aprind flăcări, ca niște năluci, ori ne înfig de-a dreptul ghearele între umeri. Nu vei reuși să te vindeci de spaimele tale crezând că, dacă vei trăi între oameni, te vei amesteca în îmbulzeala lor, temerile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
te ajută să crezi sau să nu crezi ce e scris. Uneori mă gândesc că tataia are dreptate, că și oamenii sunt ca literele. Doar vocea îi trădează, uneori. Iacob îi puse degetul pe buze și vocea se retrase în unghere. Îi mângâie colțurile gurii, apoi coborî arătătorul, încet, spre gât, simți artera și apăsă ușor, până când pulsul ei îi răspunse. În locul unde sângele era atât de aproape, o mângâie de-a lungul gâtului arcuit, până la claviculă. Cosmina închise ochii, amețită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înapoi. Ei știu acum că nu ești unul de-al lor. În felul ăsta, ai încetat să mai fii unul de-al nostru. — Care ei ? întrebă Iacob privind, dar nu mai vedea nimic, căci întunericul începuse să se îngroașe prin unghere. E vorba doar de-o singură femeie. Pot rezolva singur treaba asta ! — Nu-i numai ea. Au fost și alți ochi care au văzut și care au înțeles mai mult decât crezi. Iar tu, în continuare, nu pricepi. Noi nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sufletul pietrelor, al cristalelor sclipitoare. Totul era bun și folositor, chiar și moartea, învăluită într-o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac. Moartea avea păr auriu și ochi viorii și răspândea un parfum atât de pătrunzător, încât în ungherele întunecate acesta de-a dreptul sclipea. Pe drum treceau alaiuri de oameni care priveau, dar nu mai erau oameni-animale, oameni- păsări sau oameni-flori, nu mai aveau chip, deși, într-un fel, toți purtau chipul lui. Ea îi întinse portocala, Coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plângă, pentru ca femeia să iasă la iveală. Apoi, încetul cu încetul, apele oglinzii se tulburară, umerii lui căzură, carnea obosi pe oasele uscate, iar părul se cerni, nemaiîntorcând lumina. Iar de pe chipul ei mica felină se trase, alene, într-un ungher. Dar, pentru clipa în care se recunoscuseră, Rada îl privi fără îngăduință : — Cine ți-a băgat în cap aiureala asta cu drogații ? — Și dacă nu erau drogați, răspunse el, cât părul nu-i albise încă de tot și venele de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
venea din veacul ce se terminase de ceva vreme. Colțurile tavanului erau umbroase, dar, dacă observai statornicia petelor cenușii, indiferent de unghiul luminii, ți-ai fi putut da seama că nu era vorba de efectul luminii care nu ajungea prin unghere, ci de faptul că aici timpul, după cum arăta și calendarul, se oprise cam pe vremea ultimei zugrăveli. Ghișeul era așezat în capătul opus ușii, astfel încât cel ce intra să poată vedea în amănunt toate astea. Grilajul care îl despărțea de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăsta, observă Jenică. — ăsta arată a om ? se miră Maca. — Să ne spui tu, observă Tili. Măcar la el știm unde se termină nasul și unde începe gura. — Mesia... repetă Maca. Ne trebuie un Mesia. Să scoată oamenii de prin unghere, să facă șoaptele să se audă și tăciunii să se reaprindă. Să bem pentru Mesia. Și să mai bem pentru... Nu-și mai găsi cuvintele. Tili înclină halba, lăsând să cadă câteva picături. — Dumnezeu să-l odihnească, spuse. Ceilalți făcură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]