KorAP: Find »[drukola/base=unguresc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...69 >

1,703 matches

Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781

lui Iurca Flavius (Jurka Fláviusz); acesta, sub guvernarea românească, mai fusese prefect în teritoriu, între 1931-32. Ține de adevăr și faptul că Jurka era în slujba județului încă din 1910 și că datora mult (fără doar și poate) rădăcinilor sale ungurești. Unii prefecți (Bethlen Béla sau Hlatkay Endre) au dovedit o surprinzătoare capacitate de rezistență între 1940 și 1944, pe când, în alte locuri, schimbările erau permanente: județul Odorhei, sub jurisdicția ungară, cam o dată la zece luni avea un prefect nou. Marea

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
în 1941, 62-67 mii de pengő pe an), proporția celor obligați să plătească impozite pe avere și pe venit era mai mare decât a celor în Ungaria de după Trianon. Impozitul pe venit era de 11,6 pengő/persoană în orașele ungurești, și de 21,2 pengő în cele din Transilvania. Pe lângă aceasta, în orășelele mai mici din Transilvania deseori trebuiau aplicate și serioase impozite suplimentare, pentru ca deficitul bugetar în veșnică creștere să poată fi gestionat. Un funcționar de la prefectură nu trebuia

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
Schimbarea a fost anunțat de Teleki Béla, președintele partidului, în discursul său din 12 septembrie 1943, discurs în care desemna - în locul temelor principale de până atunci - ținta de moment a politicii partidului, aceea de a se transforma "într-o colectivitate ungurească a muncii". Pentru a ilustra și publicului larga solidaritate din partid, și-a făcut apariția la adunare, acolo unde fusese rostit discursul lui Teleki Béla, scriitorul Tamási Áron, neagreat, în general, de șefii partidului. Prim-secretarul Páll György, de pildă

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
considerau, fără menajamente, drept evrei, zecile de mii de cetățeni unguri care nu erau "membri cotizanți" ai bisericii mozaice, maghiarii trecuți la credința mozaică, fără să fi fost de origine evreiască (ba mai mult, fiind secui, "cel mai vechi neam unguresc"), provocau dureri de cap autorității de resort, regimul lor de excepție necesitând un comisar ministerial în persoana istoricului de renume Degré Alajos. Deși cea de-a treia lege antievreiască (din anul 1941, art. XV), în alineatul 16, prevedea că: "acel

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
se făcea simțită, din ce în ce mai mult, și lipsa învățătorilor, iar uneori, chiar o reală incompatibilitate a sistemului de învățământ românesc cu cel ungar (de pildă, specializarea într-o singură materie a profesorilor sau anumite forme de pregătire, necunoscute în structura învățământului unguresc, ca, de pildă, cea de subinginer, de profesor de filozofie etc.). Lipsa de locuințe pentru învățători constituia o altă problemă: nu o dată, cadrele didactice ajungeau să locuiască în sala de clasă, negăsind cazare în sat. Guvernarea sectorului educațional se arăta

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
semn de bunăvoință din partea guvernării.) În Cluj și Oradea luaseră ființă pentru copiii populației evreiești patru gimnazii (de băieți și de fete), care au funcționat până în 1944. Dar, la inițiativa personală a prim-ministrului Teleki Pál, în toate școlile generale ungurești s-a introdus și predarea limbii române, două ore pe săpătămână. Nu era mult, dar în istoria Europei Centrale asemenea exemple nu prea se mai găsesc. Unora dintre reprezentanții elitei transilvane maghiare nu le-a plăcut inițiativa prim-ministrului. Deja

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
tocmai acolo unde nu este nevoie de așa ceva"77. Reacții contrare au apărut și în opinia publică, de pildă atunci când, în liceul din Huedin, în loc de limba germană, s-a introdus ca limbă străină limba română. În ciuda feluritelor neajunsuri, absolvenții liceelor ungurești și absolvenții școlilor pedagogice ungurești din perioada acelor patru ani însemnau rezerva intelectualității maghiare pentru deceniile viitoare; negarea importanței acestui rol, din perspectiva a ceea ce a urmat, este inutilă. În învățământul superior, evacuarea de la Cluj la Sibiu a Universității "Ferdinand

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
nevoie de așa ceva"77. Reacții contrare au apărut și în opinia publică, de pildă atunci când, în liceul din Huedin, în loc de limba germană, s-a introdus ca limbă străină limba română. În ciuda feluritelor neajunsuri, absolvenții liceelor ungurești și absolvenții școlilor pedagogice ungurești din perioada acelor patru ani însemnau rezerva intelectualității maghiare pentru deceniile viitoare; negarea importanței acestui rol, din perspectiva a ceea ce a urmat, este inutilă. În învățământul superior, evacuarea de la Cluj la Sibiu a Universității "Ferdinand" și a "Academiei de Ștințe

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
institut catolic de studii teologice, iar la Oradea și Cluj câte un institut teologic greco-catolic românesc. Guvernul cocheta cu ideea înființării unei universității politehnice cu trei catedre. În condițiile războiului, înființarea acesteia nu a mai fost posibilă. Modificarea sistemului educațional unguresc nu s-a limitat la învățământul de bază, cel mediu și cel superior. A apărut și mișcarea de culturalizare a maselor, cuprinzând întregul spectru al genului. În regiunile re-anexate s-a înființat o mulțime de cursuri de specializare și cursuri

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
Szolnok-Doboka a vreo 35-40 de mii de români (sau, cum se spunea în epocă, în termeni consacrați, "rumeni" sau "rumuni") într-un bloc teritorial românesc sau, direct, chiar în afara țării. În continuare, avea în vedere mutarea într-un teritoriu absolut unguresc a vreo 40-45 de mii de maghiari românizați, ai căror străbuni, judecând după nume, fuseseră maghiari - de preferință dincolo de Dunăre (Dunántúl) -, în timp ce, în locul lor, ar fi trebuit împământeniți (în valea Someșului) aproximativ 75 de mii de maghiari aduși din Țara

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
publicitate. Elementul mereu prezent al dezbaterilor - fie că era vorba de rapoarte EMKE (Asociația Culturală Maghiară Transilvană, Erdélyi Magyar Kulturális Egyesület), de rapoarte din rețeaua de învățământ sau de articole din presă - îl constituia numărul mare de nume de familie ungurești printre locuitorii din satele românești, fapt ce constituia dovada vie a românizării. Istoricul Makkai László, într-un articol publicat în revista Hitel în anul 1942 ("Stiuația relațiilor noastre cu minoritățile"), atrăgea atenția asupra faptului că numele unguresc, deși ascundea de

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
nume de familie ungurești printre locuitorii din satele românești, fapt ce constituia dovada vie a românizării. Istoricul Makkai László, într-un articol publicat în revista Hitel în anul 1942 ("Stiuația relațiilor noastre cu minoritățile"), atrăgea atenția asupra faptului că numele unguresc, deși ascundea de multe ori, originea etnică maghiară, nu era un indiciu foarte sigur al fundalului etnic: cauza purtării acelui nume putea fi, de pildă, dorința iobagilor, fugiți, adăpostiți în alte părți, de a-și crea noi identități prin preluarea

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
cauze foarte practice, existențiale. În decursul permanentelor consemnări de date, efectuate în mod repetat de funcționarii publici români, prefectul de Cluj a conchis: "Apartenența la naționalitatea română trebuie constatată pe baza analizei numelui. Român este considerat și cel cu nume unguresc ortografiat românește"88. Activitatea de salvare a diasporei se desfășura sub ochii opiniei publice. Rapoartele ce priveau diaspora nu erau publicate doar în presa locală, ci, de multe ori, și în presa centrală. De pildă secretarul serviciilor poștale, Szűk Ödön

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
Grădinar (Gredinár Aurél). Ceva asemănător putem descoperi și în atitudinea autorității de stat la Ciucea (Csucsa) sau la Căpușu Mare (Magyarkapus) împotriva călătoriei evereilor în autobuze, invocându-se aglomerația din cursele la distanță ale "Societății de Căi Ferate și Autobuze Ungurești" (MÁVAUT), pericolul răspândirii zvonurilor și originea lor străină. Lupta pentru urmele lăsate în teritoriu nu se ducea numai în lumea vizibilă. Când, în strada Zápolya din Cluj, în urma săpăturilor arheologice ale lui László Gyula, au fost decopertate trei morminte din

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
Ungar pentru Turism" (OMIH) și al altor instituții de stat, prin managmentul asigurat de secțiile asociației EKE (Erdélyi Kárpát Egyesület - "Asociația Transilvană Carpați"), numeroase cabane au fost mărite (Vf. Igniș-Izvora, lângă Baia Mare), altele au fost nou construite (Rozsály, Vf. Negoiul unguresc - Csáky etc.). Dintre cele din urmă, cea mai faimoasă rămâne și astăzi Hotelul Turistic "Uz Bence" de la Harghita-Băi, a cărui festivitate de "botez" al a zidurilor înălțate s-a făcut în octombrie 1941, hotelul fiind inaugurat în anul următor. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
exproprierea, pentru a-l transforma în spital. Proprietarii dispuneau de relații printre autorități și aveau angajați avocați unguri renumiți; aceștia au salvat hotelul de expropriere, ba, mai mult, au reușit, în decursul anului 1942, să scoată din discuție un nume unguresc desemnat pentru preluarea rețelei de exploatare. Însă, după martie 1944, situația aceasta nu s-a mai putut continua: Gestapoul local își instalase comandamentul în hotel. După renovare, șeful reprezentanței, un anume domn Horvát, a recunoscut, scrâșnind din dinți, că hotelul

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
un modernism "șchiop" (schi, băi și industrie casnică), dar care părea rezistentă, definind cât se poate de pregnant, și astăzi, reprezentarea Transilvaniei în Ungaria. Mai mult: cum marile orașe ridicate drept "contrapunct", adevărate "bastioane de civilizație", nu mai au caracter unguresc, aspectele rurale, devenite astăzi dominante, se adaptează din ce în ce mai greu imaginii adevărate a Transilvaniei de actuale. 10. Viața în cetățile de graniță Până la vârsta de paisprezece ani mi-am petrecut fiecare sfârșit de săptămână la bunicii dinspre mamă, în sectorul vecin

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
1942 numărul avocaților scăzuse de la 877 la 161, iar, în proprietate românească, erau doar 12 farmacii. Odată cu aceste mari mișcări de populație devin plauzibile în parte diferențele dintre cele două recensăminte ale populației (în 1930 cel românesc, în 1942 cel unguresc), căci - dacă lăsăm de o parte datele manipulatoare - o masă de circa 100 de mii de oameni își schimbase țara, iar alți 90 de mii, înregistrați încă din 1930 drept români, s-au autodeclarat maghiari. Dimensiunea contrabandei la care am

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
spre exemplu, o scrisoare de reclamație a lui Wass Albert. Scriitorul - în calitate de inspector județean al asociației vânătorilor - la începutul anului 1942 făcea demersuri (un lobby, adică) pentru instalarea (reinstalarea) liniei de autobuz între Dej-Kékes (vârful cel mai înalt din Matra ungurească) și/sau Gherla-Sucutard (Szamosújvár- Vasasszentgothárd). (Un plus îl constituie) faptul, că moșiile contelui se întindeau chiar în teritoriile pomenite. Un timp Wass l-a acuzat pe concesionarul întreprinderii de autobuze de incompetență și lăcomie, apoi de faptul că respectivul încerca

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
prea numeroasă, că actori excelenți rămâneau prea mult timp fără roluri. Criticii vorbeau - de-a dreptul - despre criza teatrului, în ciuda aniversării, cu mare fast, în anul 1942, a 150 de ani de teatru maghiar clujean. În repertoriul teatrului dominau piesele ungurești, iar, printre autori, mulți erau din Transilvania. După re-anexare, a bântuit, și pe scenele maghiare, "molima" pieselor scrise de Rákosi Viktor; varianta dramatizată a Clopotelor amuțite fusese reprezentată la naționalul budapestan, la Seghedin (Szeged), la Oradea (Nagyvárad) și la Cluj

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
majoritari din regiune. De pildă, în însemnările sale de jurnal, scriitorul Illyés Gyula descrie un drum cu autobuzul de la Lacul Roșu la Bicaz, unde un puști vânzător de ziare, maghiar, admonestase niște călători români pentru că nu vorbeau ungurește în "țară ungurească". Autorul celebrului roman Norodul Pustelor - după propria-i mărturisire - a sărit în apărarea românilor și l-a pus la punct pe cârcotaș. Petru Groza, premierul de mai târziu al României, cu ocazia unei vizite în Transilvania de Nord, a dat

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
procent de 92%, iar azi a scăzut sub 27%, nu pot fi separate de faptul că 30 de mii de oameni, în cea mai mare parte de identitate maghiară, consumatori de cultură, susținători ai sistemului instituțional ungar și urmând modelele ungurești, fuseseră deportați din acest oraș, asemenea celor din Satu Mare sau din Cluj (câte 18 mii). Dacă ne aducem aminte de supraviețuitorii care, mai apoi, au îmbogățit cultura maghiară, cum au fost regizorul de teatru Harag György, actorul Kovács Görgy sau

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
și familii, mulți s-au și desprins de trupele în retragere și, pur și simplu, s-au reîntors acasă, gest aprobat de șefii mai omenoși. Sebő Ödön, în memoriile sale (în care și scrie despre cele mai alese moravuri militare ungurești), consemnează: "M-am și așteptat ca, de îndată ce vom ajunge în Țara Secuilor, mulți dintre ostașii care locuiau acolo vor voi să plece acasă, considerând războiul încheiat. Nici măcar nu m-am gândit să împiedic asta"143. În același timp, pe alte

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
pentru un țel palpabil, pentru pământul natal. În schimb, ordinul de retragere le-a subminat combativitatea. Un locotenent își amintește: "De ce? Asta nu înțelegeam. Dușmanul fugea din fața noastră și totuși noi o luam înapoi. Era groaznic. Să predai teritorii pur ungurești unui dușman care fugea din fața noastră. Populația maghiară plângea, ne ruga să nu plecăm și totuși noi trebuia să o facem"144. Transilvania de mijloc nu era totuși singurul teren de luptă, în toamna lui 1944: între Oradea și Seghedin

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
la prea multe, am petrecut totuși ore extrem de interesante urmărind încercările șefului de oficiu, Morsányi Nándor, de a se descurca în labirintul admnistrației, ca, în cele din urmă, să mi se dezvăluie învățămintele cele mai importante ale cărții: proiectul secular unguresc, conform căruia dezvoltarea și modernizarea se pot lega de procesul de făurire a națiunii, nu cuprinde mișcări ce se exclud, ci care se intercondiționează. Și din documentele Comitatului Bistrița Năsăud (R 364) am putut folosi procesele verbale din 1941 ale

[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]