KorAP: Find »[drukola/base=urî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...326 >

8,137 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

sabra 1! Du-te și fă pe virtuoasa în creierul munților, bine? Fii un model pentru întreaga omenire! Mama mă-tii de sfântă ebraică! Domnule Portnoy, zise ea ridicându-și rucsacul de pe podea, nu ești decât un evreu care se urăște pe sine! — Of, Naomi, poate că ăsta-i soiul cel mai bun. — Lașule! — Băiețoaico! — Șlemie 2! Și o porni spre ușă, numai că eu am sărit din spate și, cu un plonjon spectaculos, am placat-o pe gagica asta babană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mă învețe foarte multe lucruri pe tema asta, ca și despre tot binele ce îl poate face voința atunci când se răzvrătește împotriva împilării morale, pe care o ura cu aceeași înverșunare cu care, peste câțiva ani, am ajuns să ne urâm unul pe celălalt. În răstimpul ce-mi rămânea la dispoziție la sfârșitul zilei de lucru - înainte să dau fuga la cursurile serale despre Nedreptățile Vieții cu iubita mea de-la-școala-ciocanelor, cursuri ținute cu aceeași dezinvoltură în pat ca și în barul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

iritat: — Naiba să le ia! Naiba! Era un om extenuat, hărțuit de o personalitate care nu era a lui, de curiozități și pofte - un bărbat În pragul unei căderi nervoase. Domnișoara Warren Îl privi triumfătoare. Nu că l-ar fi urât, dar ura orice succes copleșitor, fie că era vorba de a vinde sute de mii de exemplare sau de a atinge patru sute de kilometri pe oră - tot ceea ce făcea din ea o jurnalistă care lua un interviu și dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
vor intona: „Doamne, primește-ne cu binecuvântarea Ta pe noi, cei adunați iarăși aici“. Dr. Czinner Întoarse pagina ziarului și citi puțin. Lucrul cel mai aproape de ură pe care-l putea simți față de zăpăciții aceștia era invidia. Nu-i putea urî când Își amintea detalii pe care nici un corespondent de ziar n-ar fi considerat că merită să le dea, cum ar fi că bărbatul care, după ce trăsese și ultimul glonț, fusese străpuns cu baioneta la ieșirea din camera de triere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ca sigur beată. Se cutremură puțin de frig și la gândul unui alt contact cu ființa aceea răgușită și periculoasă. Deci, se gîndi el, ridicând Baedekerul și lăsând ziarul să cadă pe podea, mușcătura ei e istovită. Pare să mă urască și mă Întreb de ce. Vreo ciudată mândrie profesională, presupun. Mă pot Întoarce În compartimentul meu. Dar când ajunse la el, trecu mai departe, cu mâinile la spate și Baedekerul sub braț, absorbit de ideea că anii de fantomă trecuseră. Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
sună telefonul În cabină, era deja aproape calmă. Janet n-are decât să flirteze cu Savory, iar Coral cu evreul ei. Pentru moment pe Mabel Warren n-o interesa. Când avea de ales Între a iubi o femeie și a urî un bărbat, mintea ei putea fixa o singură emoție, căci iubirea ei putea fi obiect de batjocură, dar nimeni nu-i luase vreodată ura În râs. 2. Coral Musker examină zăpăcită meniul. — Alege tu pentru mine, spuse ea și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
biroului atârna o oglindă și Myatt Își văzu În ea cu multă claritate, timp de un moment, propria reflecție, scund și rotofei, cu nasul mare, În haina lui de blană - și-i trecu prin minte că oamenii aceștia probabil Îl urau nu doar pentru că era evreu, ci și pentru că purta Însemnele banilor În ambientul lor auster. — Așa? spuse funcționarul. — Vreau să cer o informație, spuse Myatt. Despre o fată care a fost uitată aici de Orient Expressul din dimineața aceasta. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
revolverul ridicat. Ea crezu că-l Înțelege și spuse: — E mort. Ofițerul dădu un ordin, iar soldatul Înaintă și Începu să tragă sacii Încet, unul câte unul. Era același bărbat care o oprise din drumul ei spre vagonul-restaurant și Îl urî o clipă, până când Își ridică fața și Îi zâmbi umil și justificativ, În timp ce ofițerul Îl bombarda din spate cu șfichiuiri scurte de nerăbdare. Brusc, În timp ce soldatul trăgea ultimul sac de la gura grotei, fețele lor aproape că se atinseră și clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

Îmi amintesc cum priveam oceanul cu o zi Înainte de nuntă și vedeam cum era transportat cu o barjă un candelabru de cristal pentru cort. Parcă l-ar fi furat dintr-o sală de bal de la Waldorf 1. De fapt, eu urăsc candelabrele de genul ăsta - a trebuit să mă mut, la propriu, din casa părinților mei din Park atunci când am venit la New York, pentru că erau candelabre peste tot - și iată-mă acum măritându-mă și Încercând să las În urmă candelabrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
am gândit că ar fi plăcut să-mi petrec weekendul aici la munte. Au niște cai splendizi și Îmi doream cu disperare să călăresc, dar acum, că sunt aici, Îmi doresc să iau prânzul cu tine. Îmi pare rău. Mă urăști? — Nu, nu fi nebună. Ce faci acolo? Păi, hai să pun problema așa. Faza Întâi din operațiunea Provocare la Cuplare este finalizată. Unul mai puțin pe listă! M-am cuplat cu un matador, mi-am pus-o cu el și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
mai aproape de el. Copilul vomită pe loc. Voma se Împrăștie pe toată bluza de mătase a lui Marci. —Iiiii... Puah! făcu Marci, dându-se Înapoi. Ce are copilul ăsta? Rujul tău, spuse Valerie, Întorcându-i spatele brusc lui Marci. Bebelușii urăsc... machiajul. Are un impact negativ asupra dezvoltării creierului lor. Trebuie să-l duc de aici. Spunând asta, Valerie ieși, iar Marci se Înroși puternic la față de jenă. Se uită la mine, cu Îngrijorare. Apoi Întrebă: Cumva tocmai am fost respinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
fel? Sau aveau medicamentele grijă de asta? M-am simțit de parcă trăiam Într-un capitol din Valea păpușilor. Când filmul s-a terminat, m-am strecurat repede spre garderobă și m-am Înfășurat În grabă În haina de blană. Era urât afară. Dacă aveam noroc, puteam să scap fără să mă observe careva. —Sylvie? Tu ești sau Yeti? Era Marci. M-am schimbat la față. — Da, eu sunt, am bombănit prost dispusă, trecând pe lângă ea către lifturi. Trebuie să plec, sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ea, și apoi m-a privit cu o expresie de tristețe pe chip. Era ciudat. —Trebuie să-ți spun ceva neapărat. —Ce? am Întrebat-o eu. Marci se uită În spatele ei pe furiș. Nu mai ieșise nimeni de la film Încă. —Urăsc să fiu eu mesagerul... dar... e Hunter. El este. —Despre ce vorbești acolo? — Tipul Însurat al Sophiei. Este vorba de soțul tău. Ea zice că el este Îndrăgostit până peste cap de ea, ca pe vremea când erau la Dalton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

o luptă îndârjită pentru putere. Vrei ca lumea să rămână așa cum e, tati, zice, și matale să fii șeful. Helen, zice, vrea aceeași lume, dar să fie ea șefa. Fiecare generație ar vrea să fie cea din urmă. Fiecare generație urăște următorul curent muzical, pe care nu-l înțelege. Nu suportăm să scăpăm din mână frâiele culturii noastre. Să vedem cum muzica noastră se difuzează în lift. Cum imnurile revoluției noastre au fost transformate în coloana sonoră a unei reclame de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
capăt. Și nimeni să nu mai fie șef. Iar el și cu Mona să fie Adam și Eva? — Nu, zice, dând la o parte părul de pe chipul adormit al Monei. Și noi va trebui să ne ducem. Îl întreb dacă urăște oamenii într-atât încât ar ucide-o pe femeia pe care o iubește. Atunci de ce nu se sinucide? îl întreb. — Nu, zice Stridie. Pur și simplu iubesc totul la fel de mult. Plantele, animalele, oamenii. Eu nu cred în marea minciună cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
murdară, asta e lumea în care trăiesc. Departe, atât de departe de Dumnezeu, ăștia sunt oamenii cu care trebuie să am de-a face. Toți se luptă pentru putere. Mona, Helen, Nash și Stridie. Singurii oameni care mă cunosc mă urăsc. Cu toții ne urâm între noi. Cu toții de temem unii de alții. Dușmanul meu este întreaga lume. — Tu și cu mine, zice Nash, nu putem să avem încredere în nimeni. Bun venit în infern. Dacă Mona are dreptate când vorbește cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lumea în care trăiesc. Departe, atât de departe de Dumnezeu, ăștia sunt oamenii cu care trebuie să am de-a face. Toți se luptă pentru putere. Mona, Helen, Nash și Stridie. Singurii oameni care mă cunosc mă urăsc. Cu toții ne urâm între noi. Cu toții de temem unii de alții. Dușmanul meu este întreaga lume. — Tu și cu mine, zice Nash, nu putem să avem încredere în nimeni. Bun venit în infern. Dacă Mona are dreptate când vorbește cu cuvintele lui Karl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

începe să-i placă, ba-i caută compania, telefonîndu-i, ori vizitînd-o, în ciuda răcelii cu care îl întîmpină Maria Săteanu. "E bine își continuă el gîndurile că Maria mă respinge astfel. Se împacă prea frumos cu nenea Toader, și-ar fi urît să se observe ceva..." Tîrziu, cînd secretarul literar se întoarce în birou, îl găsește adormit de-a binelea, visînd aiurea. Haidem! se înviorează Mihai. Ptiu, ce iarnă! exclamă secretarul literar, ieșind în curtea teatrului, în urma lui Mihai. Ninge foarte frumos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
iubește copilul a ripostat femeia. Biblia nu trebuie citită așa, orbește, Ileană i-a șoptit preotul, apropiindu-se de gard, să nu-i mai audă careva. Și-apoi, să știi de la mine că Solomon spunea: Cine cruță toiagul său își urăște copilul, iar cel care îl iubește îl ceartă la vreme." Să vii, Ileană, duminică la biserică, ai auzit? Duminică, la sfîrșitul slujbei, după predica despre binefacerile colectivizării, cînd țăranii începeau să se foiască, să-și ia pălăriile din cuierele de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
greu. Asistenta șefă intră în cabinet cu condicile de medicamente sub braț, urmată de alte două asistente. Una dintre ele este Paula. Observînd-o cu colțul privirii, Radu simte nevoia să se repeadă în ea, să iasă amîndoi prin ușă. O urăște pentru că ea l-a avertizat de aseară, spunîndu-i că s-a cam grăbit, și-apoi, toată discuția de dimineață... Frumoaso! rîde bucuros Runca, atingînd-o cu vîrful degetelor pe Paula chiar mă gîndeam la tine; ce bine că nu ți-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Poftim?! tresare bătrîna, deschizînd ochii. Aa, viscolul ăsta... adaugă roșind toată, apoi se ridică imediat de pe scaun și se întoarce la locul ei, fără să ia în seamă gestul prin care profesorul ar fi vrut s-o mai rețină. "Mă urăști clatină încet din cap profesorul privind în urma ei. Știi deci de copil, ți-a spus, deși s-a jurat că n-o să afle nimeni al cui este..." Viscolul, înnebunit de-a binelea, scutură cu putere una din ferestre, făcînd să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fi o petrecere aici, ori va fi mai pustiu ca acum! răspunde tăios fata, înfruntînd privirea lui Mihai. Dimineață am înțeles că-ți sînt datoare cu niște explicații, cu atît mai mult cu cît ești consătean cu tata! De ce-l urăști? Eu?! Am înțeles-o din glasul tău, dimineață. Ți s-a părut. Ba deloc. Știu că voi, în sat, îl disprețuiți. Dar disprețul vostru, la un loc, indiferent de cauză, n-o să ajungă nici pînă la glezna prețuirii mele! Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pentru că vorbesc astfel despre mama mea, care m-a născut, m-a crescut... Zău, Doina, ce rost are?! Ba are, ai să vezi. Mă înscriu, la prima vedere, teoretic vorbind, în părerile lui Freud: fetele își iubesc tatăl și-și urăsc mamele, vrînd să li se substituie; băieții, invers. I-am citit cu atenție cărțile, mama le are, în nemțește. Într-un loc, autorul spune că teoriile lui au și un rol educativ; îi învață pe părinți cum trebuie să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lui Solomon. Dar..., și asta mi-i întrebarea, ce rost are telefonul? Aș vrea să-i spun lui tăticu' dacă i se întîmplă ceva?! -, dar el e cu principii: mama e sfîntă și, la o adică, ar putea să mă urască... Iar dacă nu-i spun, și el e prins cu ceva de mama, care ar putea să-l șantajeze, n-o să mi-o iert niciodată. Ești singurul care poți să-mi dai un sfat, Mihai. Ce să fac? Simplu strînge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vreme, aud foarte slab, ca atunci cînd secretara e pe fir... La naiba! Am prize telefonice peste tot... Trebuie să răscolesc toată casa! Și totuși, cum să-i fi spus Maria, cînd nu-l poate suferi?! Oare?! Mihai nu-i urît, nu-i prost, ceva experiență are... Ce, eu cum de-am cucerit-o pe soacră-mea?, ce viscol!, ca acum... Mai bine-o luam pe ea de soție, Doina are dreptate, prea ies scîntei cînd ne întîlnim. Nu, nu cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]