25,587 matches
-
Sofie, care umbla atît de încet și de ușor, încît putea crede că de fapt plutește, abia atingînd podeaua. Dar, oricît de ușoară ar fi fost, nu reușea să împiedice scara interioară să scîrțîie. Era atît de veche și de uscată, încît era toată numai crăpături în lungul fibrei și se petrecea o adevărată minune că nu se prăbușise încă. S-a ridicat brusc, lăsînd ceașca pe jumătate plină, îi părea rău, ceaiul era minunat și pentru cît umblase prin zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
țîșnește din locașul lui, dar nimic nu se mai poate întîmpla în ceea ce privește linia sa de zbor. Această "imagine balistică", în fiecare primăvară efectua tragerile conform regulamentului și tocea regulamentele de unul singur, în odaia lui mirosind a frunze de nuc uscate, alungă orice gîză, orice musculiță și primăvara roiau nori de muscărime deasupra viilor, tocea și manualul de balistică al domnului inginer militar Botnărescu de la Arsenal, această "imagine balistică" era imaginea vieții omului, a sorții, cum le plăcea celor din Vladia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zi trebuia să-i dea drumul. Domnișoara K.F. nu s-a grăbit cu răspunsul. Auzea cum soarbe încet din ceașcă, un țăcănit aproape metalic, a pus ceașca la loc în farfurie, un foșnet, și-a aranjat rochia albastră, trosnetul nuielelor uscate, s-a așezat mai bine, lăsîndu-și, probabil, brațele să se odihnească pe spetezele arcuite, ușor tocite. "O alianță, domnule adjutant, o alianță !" S-a întors uimit. La multe s-ar fi putut gîndi, e drept, n-a făcut-o, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la manșă, ascultînd bătaia motorului ca pe bătaia propriei inimi și, cine știe, poate va fi mulțumit; soarta îl va ajuta ca pînă la capăt să privească lucrurile numai dinspre el, niciodată către el." Leonard Bîlbîie simți că are gura uscată și limba de tablă. Voia să bea ceva neapărat. Întinse mîna și desigur întîlni la îndemînă tava întinsă de un chelner, șampanie. Bună șampanie, te aduce la realitate, prințul vorbea de parcă ar fi văzut în acel moment imaginile legate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai puțin dependent de ceea ce-l înconjura, nu-l interesa nici dacă a plouat îndeajuns, nici dacă a plouat la vreme, nu era îngrijorat dacă nu era zăpadă ori dacă era prea cald, nu își făcea griji că iarba e uscată, că nu s-a făcut porumbul, că grîul e rar ori că via s-a mănat, că a dat boala în orz, că hameiul nu mai are trecere, toate astea care le auzea chiar și la slujbă ori în tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care a făcut un raid în Orientul Apropiat și a aterizat la Alexandretta pentru a-și ștampila la Consulat foaia de zbor, de, regulile campionilor!, a spart ușa Consulatului și a găsit înăuntru, stînd la masă, scheletul lui Izot Soceanu uscat și îmbrăcat în costum, cu cravată la gît. Bietul consul murise și încet, încet se mumificase, poate și datorită cîtorva lăzi de mirodenii depozitate în încăpere. Desigur, ceea ce a făcut vîlvă în minister nu a fost faptul că de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ne înconjoară va ajunge la concluzia că doar mușuroaiele umede, proaspete sînt adevărate, acelea care au legătură între ele, prin care trece aerul și prin care cîrtița își mai scoate botul de lopată din cînd în cînd. Restul sînt prăfuite, uscate și din miezul lor te pîndește moartea. Din această mică asemănare se putea deduce chiar tehnica supraviețuirii Serviciului și a oamenilor săi. Tuturor le cerea să strîngă înainte de toate orice amănunt, orice element care participă la "configurarea cazului". Întâi trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
foarte schimbat, schimbat dacă ținea cont de ultima lor întrevedere sau chiar dacă numai se referea la "imaginea standard" pe care și-o făcuseră despre el toți funcționarii Serviciului. Era obosit, cenușiu la față, ochii băteau într-un galben de frunză uscată, pielea obrajilor se lăsase ca la hîrciogi și nici nu se mai auzea atît de clar și de distinct pufnetul pe nas care niciodată nu știai ce înseamnă, nemulțumire sau altceva. Se zicea că ticul respectiv se datora unei lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
însă altceva nu avem, domnule Mihail." Șeful Serviciului se uită prin el ca prin sticlă. N-a scos un sunet timp de cîteva zeci de secunde, părea mai cenușiu ca niciodată, își frecă încetișor umărul stîng, degetele îngălbenite de tutun, uscate, cu unghii mari, late, cuprindeau stofa costumului și o încrețeau metodic, după cît de încordate erau îți puteai da seama că făcea un efort deosebit. Apoi își reveni brusc și spuse: "Mîine. Îl cauți mîine, nu mai tîrziu. De treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
față, să vadă că n-ai murit. Nu apucară cei doi să refuze că Popianu i-a prins de umeri și aproape cu de-a sila i-a băgat în odaia mirosind a gaz lampant și a covrigi cu mac, uscați, vechi de luni de zile. Bercu moțăia la tejghea, cu șorțul de cauciuc, mîndria lui, îl cumpărase pe vremea cînd prințul făcea prăpăd prin prăvălii, cumpăra tot risipind banii ca un adevărat prinț, făcîndu-i așa domnișoarei Sofie ultimele bucurii ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în privirea lucioasă a colonelului Stoicescu licărea chiar un fir de ironie sau de compasiune, cine să mai știe despre ce era vorba?! Rotofeiul s-a dus la dulapul cu haine, a deschis ușa scîrțîitoare, era o mobilă veche și uscată, după plecarea lui Pangratty nimeni n-a mai intrat în odăile acelea, a moșmondit ceva și a scos un fel de geamantan-cufăr din piele, cu întărituri de metal. Nu era greu, pentru că fără efort l-a pus pe masă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să-și îndrepte privirea către terenul acoperit cu țiglă roșie ca sîngele, către luminile de la fereastra uriașă, cît o vitrină de prăvălie de lux, în care cu siguranță veghea domnișoara K. F. și imaginația se aprindea ca o iască bine uscată. Nici nu trecuseră prea mulți ani de la ultima vizită a prințului, dar în amintirea tîrgoveților ceea ce se petrecuse cîndva în Vila Katerina, poveștile, soarélele, pasiunea adevărată, toate se amestecau și din ele nu mai rămăsese decît o imagine de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Cahre o fi acela?" Și, ca să arate că nu era foarte preocupat de interesul lui Mihail, a scos din raftul micuței biblioteci o carte în coperte albicioase din piele de vițel. A început să răsfoiască alene, făcînd să foșnească paginile uscate, aproape coapte ale volumului. Era desigur o carte veche, cum toate lucrurile din încăpere voiau să arate că sînt, de la covor la lampadar, chiar dacă nu erau cu adevărat. "Sîmbăta în sat. Leopahrdi. Phregătirea e mai fhrumoasă, mai impohrtantă decît acțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar o parte este uscată și o parte umedă, dacă poți privi din lateral vei constata că par a nu avea continuitate, par două bețe distincte, deși sînt același trunchi, difracție se cheamă; și deși ții în mînă doar partea uscată, de fapt ții în mînă și partea umedă. Ca să te convingi trebuie să faci un singur gest fie să-l scoți în întregime afară, fie să-l cufunzi cu totul în apă. Altfel spus, ca să te convingi că între imaginație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
există nici o fractură între imagine și real. Practic este imposibil, nu? Dar sînt semne, exact ca și în cazul bățului de undiță, se mai infiltrează apa prin lemn către mîna care ține contactul cu realitatea, mai scade apa și partea uscată a realității se întinde, așa și în viață, se mai amestecă lucrurile, între cele reale se mai amesteca pete, stropi ai imaginației. Sînt limpede, domnule Mihail?" Directorul Serviciului îl privi îndelung, de parcă ar fi vrut să spună că lumea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămânței, la neputința tigrului jigărit, la putregăciunea dinților din gură, la miliardele de frunze uscate așternute În păduri, la sfiiciunea puiului abia ieșit din găoace, la năprasnicele chinuri ale viermelui perpelindu‑se la soare ca pe jăratec, la durerea despărțirilor, la grozăvia leprosului, la uimitoarea metamorfoză a sânilor femeii, la răni, la suferința orbului...“ Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
minunea lui, tocmai pentru a adeveri că nu există minuni și că nu există o putere ca a mea. Așa să le spui și să nu te temi!“ Atunci Petru deschise ochii și se urcă pe o movilă de bălegar uscat, roind de muște, și se puse să strige cât Îl ținea glasul: „Măi oameni, ascultați la mine!“ Nimeni nu‑l lua În seamă. Mulțimea zăcea cu capetele plecate În colb, precum oile pe arșiță, la umbra tufelor. Petru strigă iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
decât viața; din somnul ăsta, trezia e doar În moarte. Nici măcar nu apucară să‑și ia rămas bun unii de la alții, Întrucât fiecare din ei se Îngrijea de pocăirea sufletului, fiecare pentru sine, apoi toți Într‑un glas, cu buzele uscate, șoptindu‑și rugăciuni, fiindcă mulțimea avea să se Întoarcă, era dusă să‑i Întâmpine pe legionarii lui Decie, ori poate să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși câțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
adunați În grotă ca să‑și slăvească zeitățile păgâne, căci, de bună seamă, afară era lună plină. 8. Nu s‑ar fi Încumetat să scoată un sunet, În afară de rugăciunea pe care‑o Îngâna Întruna În sinea sa, abia mișcându‑și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s‑ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încât toți s‑ar fi prăvălit În adâncurile neguroase pe deasupra cărora bâjbâiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scânteieri vâscoase; glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
oasele. Ca iată, acum totul să fie mormântul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vârau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fără părere de rău) și luă În mână un bici care se afla Într‑un colț cu Încă cinci‑șase identice, toate din bambus, de aceeași lungime și la același preț, Îl Înșfăcă zdravăn și Începu să‑l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătându‑și elasticitatea. Apoi se plesni de două‑trei ori peste carâmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și‑l Învârti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ușoară de pe un măr verde. Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr‑un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s‑o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pânză de păianjen se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de spate, Într‑un sacou uzat și cu o lavalieră neagră, soioasă. Întocmai cum va fi descris de contemporanii săi. Vorbea cu un puternic accent rus, iar la rever purta ordinul Nikolai. Stătea la o masă și cu degetele‑i uscate și tabagice răsfoia, ca pe‑o carte, foietajul unei plăcinte cu brânză. Din biografia lui Jevahov aflăm, În mod surprinzător, că, după revoluție, Serghei Aleksandrovici Nilus trăise ani de zile În plata Domnului, undeva În sudul Rusiei, Împreună cu soția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
avea să se ivească, la rândul lui, în locul în care își fixase privirea, însă ceea ce apăru dintr-odată fu o masă obscură și amenințătoare, ca o umbră venită din alte lumi, căci nici un zgomot de pași, nici un trosnet de crengi uscate, nici macar foșnetul unei frunze nu-i anunțase prezenta. Ar fi putut să-l ia drept un nor dens sau drept un munte care s-ar fi interpus deodată între el și cer, dar era evident că era vorba despre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în continuare, dar lumină lor nu reușea să pătrundă până în fundul râpei și nici cel mai slab geamăt nu-i dădea de înțeles că agresorul ar mai fi în viață. Cand se liniști de tot, băiatul caută o mică ramură uscată, o curată cu dinții de coaja, o rupse în două și începu să frece energic cele două bucăți, suflând până când o flacăra șovăielnica se născu din întuneric, ca un miracol surprinzător și inexplicabil. Apropie flacăra de niște ierburi uscate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]