1,553 matches
-
Știu eu! - Ce știi tu? Iaca că nu mă mai supăr... îți vorbesc blând. Îmi dai mâna ta? Așa. Spune. - Vezi tu, Ermil? zise ea c-o seriozitate copilărească și tristă - tu crezi... tu crezi că eu am apă-n vine... că eu... că eu nu te iubesc?... Dar să-ți spun ție... eu nu sunt aspră... Ce ai zice tu dacă... dar te rog să nu spui nimărui... dacă... dar zău să nu spui... - Ce? - Vezi tu! formal te-am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet se cobora, la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul {EminescuOpVII 166} ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ca se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
hainele-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de fier în jos. Îmi legai calul de lancea-nfiptă și, îngenunchind lângă capul lui, trăsei încet cu mâna sucmanul ce acoperea fața. Ochii lui mari erau închiși, astfel încît pin pielița cea fină și albă a ochilor se vedeau clar vinele cele fine și albastre; cearcănele adânci și mari împregiurul ochilor din vinete devenise arămii, fața era palidă ca totdeuna. șezui cu desăvârșire la capul lui și mă uitam lung la el. În fine îl scuturai încet de braț, încît își
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să te consoli, amicul meu? De ce? O, de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, erau senine, dulci. Un nou leșin s-apropie. Capul lui se lăsă pe frunzele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
atragere pe care-o esercită fără s-o vrea sau s-o știe toate naturile tari. Afară de aceea era foarte cult, îmblase și citise mult și era un muzicant escelent. Prin pielea mînelor sale uscate vedeai toți mușchii și toate vinele. Ele erau tari de păreau de oțel. Avea un glas adânc, cam aspru, dar plăcut în rara lui preciziune. Râsul lui era însă supărător. Înfundat după o perdea grea de mătasă verde și uitîndu-se pe fereastă în noaptea clară, ședea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și odioși jurnaliști, Marat, Desmoulins, Duchesne, își avea publicul lui; ne-am putea gîndi că mulțimile incendiare, ucigașe, canibale, prădătoare, care au răvășit Franța acelor zile de la un capăt la altul, nu erau decît excrescențe, erupții maligne ale publicului în vinele căruia paharnici păcătoși purtați în triumf la Pantheon după moarte tot turnau zi de zi alcoolul înveninat al cuvintelor goale și violente"317. Într-o singură frază Tarde încearcă să-și regleze conturile cu toate capetele înfierbîntate ale Revoluției, vărsîndu-și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Cluj-Napoca, în 21 decembrie 1989. Înainte de a se ocupa amănunțit de acest caz, autorii sintetizează atitudinea generalului Vasile Milea în contextul evenimentelor din decembrie 1989: „Sinuciderea generalului Vasile Milea poate fi interpretată fie ca un gest de recunoaștere tardivă a vinei de a se fi lăsat antrenat în reprimarea impusă de Ceaușescu și de a fi ordonat (în afara prevederilor legii) să se tragă în populația civilă (lucru pe care-l susținem și în contextul faptului că ministrul Milea a comandat și
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
cine să dați vina E greu să te abții să nu dovedești că cineva a greșit. Este nevoie de multă maturitate, ca să nu mai vorbim de precauție și de căutarea unei soluții la problemă. Impactul emoțional al identificării și plasării vinei pe umerii cuiva poate provoca mai multe daune decât problema În sine. Care este prețul unei forțe de muncă demoralizate? Beneficiile care decurg din a da vina pe cineva sunt puține, În vreme ce răspunderile sunt numeroase. Iată câteva aspecte negative ce
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
-vă reguli fundamentale pentru asumarea riscurilor. Spuneți-le membrilor personalului că ideile bine gândite și soluțiile care nu se ridică la Înălțimea așteptărilor nu vor fi pedepsite sau criticate, ci tratate ca experiențe prețioase de Învățare. 3. Recunoașteți că identificarea vinei și aruncarea ei asupra cuiva reprezintă o abordare imatură atât În afaceri, cât și În viața de zi cu zi. Succesul și fericirea adevărată În viață nu apar decât atunci când un astfel de comportament este depășit. 4. Oferiți-le celor
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
de imagini”: Dar ce mîhnit e surîsul funcționarului de la ghișeu E o chitanță inima lui, două scrisori cifrate Pupilele; cînd ne leagă buzele un curcubeu Și viața te Înnoptează cu un naufragiu, cu un frate. Străzile duc spre suferința veche Vinele noastre sunt catarguri pînă unde exist În ecou tresare lampa ca o ureche Final ezită glasul tău ca un trapezist. Împreună cu acea mască a clovnului rîzÎnd „pentru reprezentația de sfîrșit”, astfel de versuri relevă cealaltă latură a lirismului lui Ilarie
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
știu adînc În mine ca-n fund de mări uscatul te-nfigi ca-ntr-o gingie mă clatini ca un lanț. Uimirea naiv-adolescentină, cu poza „cavalerească” de rigoare („ești limpede-n suflare și proaspătă ca-n ploscă / (mă crezi) În vine-ți circuli un sînge superior”) se Întîlnește cu gesticulația rafinat-senzuală, de CÎntare a cîntărilor, dintr-o strofă ca aceasta: În rumenire glasul sporește ca o jimblă urcă de-aici pe scara din sîngele meu scump cînd te primesc cu mierea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
prin procedee uneori facile, simili-alegorice, de tip catahretic („cutia gîndului se ascunde În tufișurile creierului / hăitașii destinului o alungă”, „maxilarele cerului s-au Încleștat În aluatul luminii”, „șarpele oboselii urcă pe scările Încheieturilor”, „bucla cometelor trece peste fruntea lacului”, „arcul vinelor se Încoardă și zbîrnîie spre inimă săgeata sîngelui”, „ În gîtlejul zărilor vinul amurgului gîlgîie”, „Înșiră pe ața plînsului metaniile ochiului” etc. etc.). „FRANCISCANISM” LIRIC Poemele adunate În același an cu Brățara nopților (și tipărite cu cîteva luni mai Înainte) sub
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un univers el Însuși transparent, oferindu-se pînă În străfunduri ochiului fascinat de miracole: Deveneam invizibili? Florile se-nălțau pe tulpinile lor firave, Turme de curcubeie fumurii treceau prin zarea halucinată, Prin munții depărtați ca o marmură roșiatică Se vedeau vinele de metal, izvoarele minerale ale aurorii. Tăceri eterne. Păduri eterne. CÎntece eterne. (Minunata călătorie) Sub acest semn transfigurator se Înscrie și mai vechiul discurs umanitarist al poetului, rezolvat acum În viziunea unei omeniri fericite, a unei vîrste edenice recuperate: Zi
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca un paznic Încearcă lacătele tristeții”, cu „glasul care nu mai poate scăpa din ocna obicinuinții”, ori cu imaginea omului care „astupă cu bancnote ocheanul prin care ar putea privi În veșnicie”, și chiar a „lanțurilor sîngelui” zăngănind „În Închisorile vinelor” ... În ce privește suita corespondentă de metafore ale inerției, ea nu era, tot aici, deloc mai săracă, de la „mucegaiul zilelor”, „somnul lînced” al plantelor ori „nămolul durerilor ce ne sug tălpile”, pînă la „nisipul nemișcării” și „huruitul ancorelor [care] anunță un etern
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
argumentînd astfel În favoarea unei „figuri” de relativă stabilitate a imaginarului lui Voronca. „Privirea e un arcuș, deșteaptă viorile depărtărilor”, „Se dilată ca o pupilă rîsul izbește În cremene zorile /.../ Se deșteaptă o pasăre sub frunte”, „SÎngele tău e-n trîmbițele vinelor chiotul / Care va deștepta cocoșul sălbatec și pantera”, „tictacul deșteptător al ierbii”, „Piciorul trezește vioara potecii, o Încoardă” - sînt exemple culese doar din Brățara nopților. Foarte Întinsa „ars poetica” din Zodiac este construită, practic, În Întregime tocmai pe ideea puterii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lumea, ce-n brațele somniei Visează cîte-aievea deșteaptă n-a visat...”. Starea onirică facilitează pătrunderea mitului erotic, iar mitul erotic ia, la Heliade și la un lung șir de poeți, forma unei himere care, furișată sub chipul unui flăcău cu vinele golite de sînge, declanșează ceea ce am văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un cerb de patru ani Încins cu șiruri de fazani, două piramide de fructe aduse din Asia și, peste tot, femei cu sînuri rotunde și ochi „ce-noată-albaștri În galeșă văpaie”. Acolo - austeritate, aici - desfătare, orgie sălbatică; acolo - oameni „tari de vînă și oțeliți În foc”, aici - juni magnați „pe perne de mătasă”, moleșiți de chefuri...; acolo - românii descîntă topoarele, aici - leșii dezmiardă paharele și trupurile femeilor; acolo - o pregătire aproape religioasă pentru o confruntare decisivă, reculegerea dinaintea posibilei morți, aici: „Aici
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să vindece această „năbădaică” cu cincizeci-șaizeci lovituri de bici la spatele femeii: „În vreme cînd năbădaică vine Să aibă bărbatul un bici bun la sine Și la c... să-i deie una sută bine Șăptezăci sau noăzăci și unul la vine, Cincizăci, șăsăzeci la spati, Să o umple de sănătăți. Cu aceasta pre mult să folosăscu, Grece, moldovencă să tămăduiescu; Iar la țigance să nu ispitească, Fiind boala la ele firească.” În cîntul al IX-lea din Țiganiada este o secvență
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
erotic, trecerea de la cald la rece, căderea În leșin dulce: „SÎngele mi s-a schimbat, nici Într-un fel n-a rămas, Că aci e-nvăpăiat, Ș-aci rece Înghețat, mă-nfiorez ceas pe ceas. Simț un prea dulce leșin, toate vinele-mi slăbesc, Niște sfîrșituri Îmi vin, De nici nu poci să suspin pînă de tot amorțesc.” Erotocritul a fost sedus prin vedere, Areti este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea fată ascultă șase seri la rînd cîntecele Întristatului Orfeu și se Înspăimîntă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
brusc, pentru o clipă. Pavel Avădanei avea acum o furie care îi înăsprea obrajii, nu încă atât de brăzdați de cute, barba nerasă și neagră le dădea o semeție sălbatică. Mușchii i se încolăciseră iarăși pe oase. Sângele clocotea în vinele care se umflară pe dosul palmei și pe brațe, ca niște șerpi. Pulberile i se scuturară de pe creștet și părul crescu, dintr-odată, lucios și negru, coborând pe frunte în șuvițe amestecate cu sudoare. Ochii îi erau roșii de nesomn
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
distanța care-l despărțea de etajul doi, acolo unde se sumețeau urechile măgărești și împăroșate ale bătrânului. — Asta cu grijania e veche, tataie. De la așa un domn am alte pretenții... — Mă, acuma vin la tine, mă, i se îngroșară bătrânului vinele de la gât, antrenând, spasmodic, omușorul din beregată. Dacă-ți trag un șut în cur, o să te plictisești în aer ! Asta-i mai bună ! se bucură Maca, ridicând degetul mijlociu, în semn de mulțumire. Mai zi una... Bătrânul icni, dar, pentru că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tricoul de care trăgea cu amândouă mâinile. Ar trebui să port cămașă, dar ce te faci că are nasturi, care mai au și prostul obicei să se rupă. Mai spuse vrute și nevrute preț de câteva clipe, răsucindu-se cu pantalonii în vine și tricoul căznindu-l peste cap. În cele din urmă se așeză pe marginea patului, acolo unde ea lăsase locul liber, sărind spre perete. Fata își desfăcu prosopul, dar își apără goliciunea, ghemuindu-se. El întinse degetele și o mângâie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aer în piept și se porni : — Afurisit să fii, pe dinăuntru și pe dinafară ! Dădu drumul aerului, cu un șuierat : Na, c-am zis-o ! — Și nici nu-i destul ! Uite ce umflat ești la tâmple... cum ți se zbat vinele... Popa căută din priviri și începu iarăși, fără prea multă convingere : — Să se topească pe tine carnea ca lumânarea... Să deschizi cu tălpile ușa la biserică... Brusc, se posomorî. — Nu pot, suspină, dacă beau singur... Nu-mi vine... Dacă nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]