1,093 matches
-
constelație simbolică”, această rețea care emerge către o concepție „rizomatică” chiar la nivelul semantismului simbolic, Eminescu operînd cu inductori expresivi care sparg nivelele obișnuite ale imaginii transgresînd În metaforic intenția de plasticizare „țesînd cu recile-i scîntei / o mreajă de văpaie”... este poate un vis”ascensional dirijat” (Bachelard) care conține o tehnică de Închidere, de ascundere, de liniștire, de acoperire a eroinei. Și-n registrul verbal Întîlnim semantismul verbului care are o nuanță de Încetinire, de recluziune ... verbele a Închide, a
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
registrul verbal Întîlnim semantismul verbului care are o nuanță de Încetinire, de recluziune ... verbele a Închide, a revărsa, a atinge . Tehnici de Învăluire „... și pas cu pas În urma ei alunecă-n odaie”, țesînd cu recile-i scîntei, o mreajă de văpaie” ... Iată plasa, textura, cea sintactică, cea fenomenală ... imaginea pînzei, a năvodului este preluată de imaginarul poetic din recuzita, din simbolistica vînătorului, a predatorului, a carnasierului, cel care aruncă plasa, cel care țese o „mreajă” pentru a captura, a imobiliza Imaginea
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
iluminare ("luminéza pre carii sănt întru întunérecul neînțelégeriei, și înțelepțéste tinerii și întăréște întru înțeles pre bătrăni"), curățire de păcat ( "arde cu focul lucrăriei sale toți mărăcinii iubirei de argint și tot feliul de hrésturi (?) ale păcatului"), vindecare ("și cu văpaia căldurii sale încălzéște sufletele și inimile céle degerate cătră Dumnezeu"), amintind, dintr-un imaginar creștin atotprezent, sabia de foc a Arhanghelului Mihail. Dincolo de originalitatea imaginilor, trebuie reținută arta nuanței de excepție prin care cărturarul valah, încărcând de fiecare dată metafora
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Emil Brumaru Las-o să-ți umple iar odaia De unde chemi, trist și umil, Îngeri cu-aripile-n văpaia Sincerității... Și află-ți rostu-n lucruri mici, În amănuntele ascunse, Din care, proaspăt, își ridici Viața de-atunci... Nu-ți alunga fluturii, roua, Lumina albă de pe ziduri De cărămizi, ci-ncet în noua Singurătate intră...
Dă-i zilei suflet de copil... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8749_a_10074]
-
întreagă de-aș fi putut-o duce Aș fi urcat Golgota, ca Fiul tău cu-o cruce. Dar eu, asinul clipei, venit din zări de fum Abia mai duc samarul păcatelor pe drum. Daor lui i-a dat în duh văpaia și putința De-a preschimba-n iubire și slavă suferința. Raza privirii Tale, în veci nemăsurată Nu au rănit-o spinii și cuiul niciodată. Și totuși, Doamne Sfinte, noi, robii-am presupus Că s-a umplut de lacrimi când Te-
Poezii by Nicolae Breb Popescu () [Corola-journal/Imaginative/8707_a_10032]
-
săream șanțurile, treceam prin mărăcini; oasele călcâielor mi se înjunghiau și mi se oprea răsuflarea. Și baba, după mine, în spatele meu, cu mâna de umerii mei; îi simțeam suflarea ei de gheață și îi vedeam, fără să mă uit înapoi, văpăile ochilor". Aparent interminabila încatenare de coșmaruri care efasează granițele dintre real și ireal se încheie cu concluzia că fata de pe masa de disecție era Bălaia, o prietenă din copilărie, albă (paloarea tipică anemicilor), zveltă și cu ochii verzi. Revelația îl
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ontologică, haita, zăpada, astrele personifică frigul; singurul refugiu din calea acestuia rămâne umilul spațiu domestic, protejat de căldura focului: "Eternul frig licărea în ochii jivinelor, în bizarele jocuri fosforice ale zăpezii, în luciul tern al planeților morți de pe cer, în văpaia rece de diamant a stelelor zbătându-se de prisos, în înghețul întunericului fără fund și zare". Toate sugestiile luminoase, care, în mod curent, implică pulsul vital, sunt vidate de căldură: fosforescența hibernală, strălucirea palidă a bolții cerești, cristalele de carbon
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
sunt atotprezente („și dumneata ești o ruină, o ruină venerabilă nu însă din cele bine păstrate““, îi spune Pirgu lui Pașadia) și lumina lunii le descrie contururi fantomatice: „Beteala lunii pline se revărsa peste vechi orașele adormite; pâlpâiau pe mlaștini văpăi sglobii. Puhoiul de lumini poleia noroiul metropolelor uriașe aprinzând deasupră-le ceața ca un pojar““. Decadența de vine ea însăși personaj în roman, odată ce stă, parcă, în țesă tura intimă a lumii Crailor..., a personajelor, a orașului, a întâmplărilor. Ion Vianu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă/ Cu zăvorul.” „Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... toată-s văpaie! Junghiul peste piept mă taie: Doamne, de-ar fi dat de mine, Ce bătaie!” Și în lirica lui Octavian Goga întâlnim imaginea unei mame îndurerate, la vârsta senectuții, pioasă, plângând aceeași înstrăinare, aceeași îndepărtare a urmașilor de spațiul protector al
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
se impune de la început. Să nu umblăm cu vorbe deșarte. Acu rămâi... e răspunsul femeii la întrebarea retorică a sămădăului, teatrală de altfel, − Nu spuneam că trebuie să plec? Ea are inițiativa coabitării. Cu obrajii aprinși, cu ochii plini de văpaie sălbatică, cu buzele desfăcute ca și caisa răscoaptă, cu trupul înalt, mlădios și fraged, Ana pune stăpânire pe bărbatul sedus de farmecul ei. Dintr-o Rebeca a lui Isaac, femeia se transformă într-o Dalila a lui Samson. Se simțea
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
abate Rodin, agent executor al uneltirilor celor mai atroce ale Organizației iezuite. Victimă a propriilor mașinațiuni, atins de otrava pregătită pentru alții, un foc interior îl distruge: Focul, strigă el, da, focul. Dar focul îmi sfîșie măruntaiele. Ce durere, ce văpaie!" Simbolistica focului purificator și salvator, a focului care șterge murdăria, care risipește spaimele nopții, care alungă forțele întunericului, sfirșește prin a da deplină coerență acelei constelații mistice a Conspirației. Fiii Luminii împotriva forțelor întunericului, "spiritul vieții împotriva spiritului morții", va
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
despre răul provocat asupra sinelui, un rău care cere răzbunare, un rău care se finalizează prin regrete tardiv distrugătoare pentru toți actorii implicați. Așa, pentru a confirma judecata lui Kahlil Gibran, conform Făreia: „noi suntem semințe ale unei plante de văpaie” și, purtați de vântul sorții, ne răspândim, dar nu întotdeauna într-un loc fertil. Iar tristețea care ne încorsetează pe noi, cititorii, este că singurătatea eroinei devine „creativă”, dar în stil „mortifer” (Vasile Andru), o nocivitate care descumpănește firea. Din
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
cel numai duh / Să poată vorbi despre...” (Mormântul poetului) liniștea care domnește-n acea oază divină. „Doamne! cât fum ascunde-n sine freamătul încă verde / ce-l laudă furtuna bâlbâind...” (Amintirea poetului) “Din umbra sfântului mormânt / Rămâne-va lumina din văpaie / Rămâne-va uitarea din cuvânt / Rămâne va iubirea iubitoare...” (Cerul și Pământul) în adevăr, „ceru-i făcut / din morminte...” (Amintirea) și-o liniște fără de nume domină platoul puținelor morminte de pe colina Pănăstirii Nicula. “N-a mai rămas din toate câte
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Italia și se numește Primaticcio; un Făt-Frumos și-a adăpostit într-adevăr dragostele aici, dar era rege și se numea Francisc I. Însemnul său, salamandra, își scuipă aici flăcările, pretutindeni. Ea sclipește în mii de exemplare pe bolți, puzderie de văpăi ca stelele pe cer. Susține capitelurile cu coroana sa arzătoare, colorează vitraliile cu focurile sale, șerpuiește pe scările secrete și pare că mistuie cu privirile ei dogoritoare triplele semiluni ale unei tainice Diane, Diane de Poitiers, de două ori zeiță
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
întinsă noaptea: uriașele stînci care îl închid sînt o zonă întunecoasă sub cupola monumentală de gheață care trece pe deasupra lor și care pare-se că mai ține pe loc, în pîcla sa rece și deasă, lumina zilei. Cele din urmă văpăi ale acesteia îngălbenesc numeroșii castani de pe stanele de piatră pustii; ele trec în lungi fulgerări pe sub săgețile țepene ale bradului alpin; pîrlesc fața munților; aprind zăpezile; învăpăiază văzduhul; și apa fără valuri, scînteietoare de lumină și împreună cu cerul, a ajuns
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
un duel. Știind că fiecare din aceste descrieri de peisaj este asociată unuia din aceste episoade, precizați pe ce indicii vă bazați pentru a opera punerea în relație: tema descrierii, situarea temporală (momentul zilei, anotimpul), conținutul expresiv al asimilărilor metaforice. Văpaia asfințitului se potolea cu încetul, iar munții deveneau negri pe cerul roșu, întunecat. O umbră, un început de noapte cu licăriri de jăratic în spuză, pătrundea în odaie, colorînd mobilele, pereții, ungherele cu tonuri de cerneală și purpură. Oglinda căminului
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cea mai mică și ținea tare la ea. Cred că vrea să ți-o ia. O duce-o cu el acolo. - Ce zici, țață? Așa să fie? - Te-ai utat la ea? Ceară topită în lemne, s-a stins și văpaia ochilor, sunt goi, ai văzut? - Am văzut și am simțit-o așa de rece, de a trecut prin mine. Of, hâdo, că nu ai vreme să mă strângi pe mine. Măi Gheorghe, nu o lua, dragul meu, gospodarul meu, omu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Poveste simplă de iarnă Simt cum fuge timpul și stelele dispar; vine iarna, anotimpul static și cuminte. Voi sta la gura sobei, sorbind din pahar, visuri șiamintiri de-o viață, prin vinul fierbinte. Simt cum clocotește sângele prin vene, aidoma văpăilor focului din sobă. Ca prin vis, când somnul vine pe sub gene, aud un mesager sub ferești, bătând din tobă. Mă trezesc instantaneu și mă uit pe geam; în jocul fulgilor de nea te zăresc pe tine. Ești cuadevărat cel la
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
anotimpuri; îi aud freamătul. Azi, anii și timpul cu el s-au contopit! Primăvara mă simt ca renăscută și inima se logodește în secret, pulsând dintr-o arteră nevăzută, multă iubire. Spun: ce suflet amdiscret! Vara mă prinde-ntr-o văpaie plină de iubire, plămădită-n primăvară. De nu m-ar înțepa-n vis o albină, să mă trezească. Să-i spun ispitei: piară! Toamna, e musai, să fiu pregătită de nuntă. Pâinea se coace deja-n cuptor. Iubirea se servește
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
margini, dar plină de griji, de speranțe și de vise. Lasă-mă să fiu a ta, lasă gậndul meu să zboare spre tine; cậnd îți simt răsuflarea din piept, simt că trăiesc, simt ochii tăi în ochii mei, simt toate văpăile verii copilăriei mele și toate pậrguirile toamnei, limpezimea zilelor și gravitatea nopților! Lasă-mă să-ți mậngậi părul nins, lasă-mă să-ți sărut ochii divini, să-mi plec fruntea obosită de gậnduri pe pieptul tău, să-ți strậng fericită
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
locul sunt de altfel fără nici o însemnătate, esențială rămậnậnd doar clipa în care tu, întristatul meu contemplator, vei fi simțit trupul meu fremătậnd de doruri, de dorințe aprinse, de patimi efemere... sậnii mei încremeniseră sub privirile ochilor tăi, sfințiți de văpaie, aurul părului torențial îmi ajungea pậnă la coapse, iar parfumul trupului tậnăr sugera toată gingășia naturii feminine... Învățasem destul de bine limbajul extatic al ochilor tăi negri, fulgere teribile ce răneau întunericul nopții, mai negri decật înseși apele Styxului, căci ei
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cred nimic. În manta nepăsării mă-nfășor dar și tac Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc să treacă. Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Trec, pier în adâncimea iubirii ș-a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite și triste frumuseți: Uitarea le usucă sărmanele vieți... Ș-apoi!? Ce-mi pasă! Fost-am
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu mai cred nimic. În mantia răcelii mă-nfășur dar și tac - A mele zile toate în șiruri le desfac Și visurilor mele le zic încet să treacă, Iar ele ochi-albaștri și luminoși îi pleacă Asupra mea, atinse de-amurgul aurorii. Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Treceți în adâncimea uitării ș-a genunii Icoane visătoare și dulci a slăbiciunii. Ca flori, cu vestejite și triste frumuseți, Uitarea vă usucă sărmanele vieți. Ș-apoi? Ce-mi pasă? Fost-am în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-l bănuise de departe ca o frontieră, având la o extremitate intersecția mai multor trasee nepietruite, limitând astfel șoseaua. S-au trezit în vecinătatea nemărginirii deșertice a oceanului și-n zgomotul asurzitor al valurilor. Atunci se întâmplă ceva straniu... o văpaie cu-n uruit își focaliză și spulberă spiritul până se unificară. Au rămas două schelete bătrâne, încrucișate într-o îmbrățișare nefirească să păzească și să împânzească paradoxurile. Dans haotic Ce blândă-i noaptea când se sfârșește în noi haotic! Frunzele
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de inomabile nevertebrate se azvârl înainte, scuipă sfere de flacără, te năpădesc cu duhori sulfuroase. îi extermin cu zecile, eliberând limbi de jad din magicul caduceu, alunec rapid prin ținutul melancoliei, cu cîte-un copăcel închircit pe alocuri, mă feresc de văpăile dureroase ale celor care-mi vor sângele. Când sânt atins, viața îmi scade, puterea se duce. Din fericire, pe pământ sânt presărate Cristale. Violacee, roze sau limpezi ca gheața. Ele sânt forță și sănătate. De câte ori ating unul, o mare lumină
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]