1,109 matches
-
În plus, nu m-am simțit pregătit sufletește, iar În această privință Părintele Arsenie Papacioc avea perfectă dreptate: Nu timpul decide când trebuie să te Împărtășești, ci pregătirea lăuntrică, văpaia care arde În inima ta. Or, furat de proiectele mele, văpaia abia dacă a pâlpâit În această lună. Mai grav e că nici cele lumești n-au produs roade, pierzând pe ambele planuri. Nu-mi rămâne decât să mă consolez cu gândul la spusele lui Atanasie Rakovalis: Unul care se Împărtășește
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
echipa lui Leeth, printre care și Grosvenor, o porniră pe coridor, până când dădură peste un trup întins pe pardoseala metalică: parcă ar fi fost țintuit acolo de focul albastru. - Sloboziți-l! Porunci căpitanul. Doi oameni înaintară încet și atinseră trupul. Văpaia albastră se năpusti asupra lor, ca și cum ar fi vrut să-i alunge. Oamenii începură să tragă trupul și izbutiră să-l smulgă din cătușele de foc, apoi îl duseră cu un ascensor până la etajul al zecelea, care nu fusese energizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pomeni din nou în noaptea neagră de afară. Încredințat că oamenii îl pândesc, undeva pe aproape, se lansă cu putere în spațiu. Pe măsură ce se depărta de navă, se simțea tot mai ușor. În urma lui, luminile hublourilor păliseră, acoperite de o văpaie albăstruie, nefirească. Flacăra asta albastră, care țâșnea parcă prin toți porii imensei nave, sfârși prin a se stinge și ea, cu încetul. Dar înainte de a se fi stins cu totul, formidabilul scut energetic apăru din nou, interzicându-i pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
mai jucați! — Înmulțească-ți-se și dumitale făina, după cum ne-ai urat nouă. Iar dacă jocul nostru frumos vrei să fie Însutit, mai vină să-l vezi și-n altă sărbătoare! Îi răspunsese un glas de femeie din vîrtejul de văpăi, nu se știa care, dar lucru dovedit e că, de atunci, nu le-a lipsit făina din casă. Cum dădea să se isprăvească, se umplea la loc sacul. PÎnă ntr-un alt ajun de SÎnziene cînd, luîndu-se cu treburile, mama Floarei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Înainte de toate, imageria ei, invenția plastică, spectacolul metaforei. L-am iubit enorm și-l iubesc și astăzi pe Macedonski pentru acuitatea descriptivă, pentru coloritul meridional al tablourilor sale, Îl ador pe Arghezi pentru forța cu care-ți azvîrle În față văpăi ascunse, prin care Întreține gherila fără șir a concretului, pe Trakl pentru priveliștile parcă preistorice, pe Apollinaire pentru epica și cromatica lui cu brîndușele de culoarea cearcănelor, pe Rilke pentru capacitatea de a deflagra instantanee memorabile, pe Dylan Thomas pentru
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lupii În mai multe rînduri, dar a scăpat cu focuri de armă și mulțumită cutezanței cailor. O singură dată era să nu mai vadă lumina soarelui. Iarna, ziua siberiană nu ținea mai mult de trei, patru ceasuri. Izbucnea ca o văpaie și se stingea cu aceeași repeziciune. Pomean lua de fiecare dată cu sine cîte un mujic din cătunul prizonieratului său, pare-se că asta era regula, iar de la o vreme, Îl prefera pe Zahar, un tînăr bălai și gros, puternic
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Bărzăunul, ci să coborîm! Toți căscară ochii mari și se uitară la el ca la un sucit. Adică..., cum să coborîm? reuși să întrebe Vlad convins că Bărzăunul vrea să rîdă de ei. Foarte bine, răspunse Bărzăunul cu ochi de văpaie. Nu trebuie să urcăm peretele, ci, pe ocolite, pînă-n vîrful stîncii și, de-acolo, cu ajutorul frînghiilor coborîm doar cîțiva metri pînă la cele două intrări. Acum pricepeți?... Nu va fi greu deloc. Mai ales, dacă reușim s-ajungem la brîul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-te că poimâine ne vom despărți! Posibil pentru totdeauna... dar poți să fii sigur că vei rămâne pentru mine o plăcută și de neuitat amintire. Mai avem totuși focul de tabără de mâine seară și încă o posibilă potolire a văpăilor din inimile noastre... Munții se-ntâlnesc, darămite oamenii... Natașenka. I-adevărat, dar iubirea noastră mâine seară se va încheia... Păcat că aparținem unor gulaguri diferite. Am înțeles perfect că și voi aveți gulagul vostru împrejmuit cu aceleași lozinci mincinoase: fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
temutul tată. Mămucă-mămucă! Nu știu cum să-ți spun... dar parcă pluteam prin ceruri și pentru o clipă aproape că am luat foc, parcă mi-a dat foc, mămucă! Precum cei din vechime care aprindeau focul cu bățul, prin frecare. Și o văpaie parcă a trecut prin mine, mămucă!.. Îți mulțumesc și-ți sărut mâna că m-ai făcut fată, mămucă! Vreau și eu să fiu mamă, mămucă! Dă-mă, mămucă după el! Vei fi! Fără îndoială vei fi, Paraschiva mamei! Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
slugăreală? Ce zici, Paraschive? Douăzeci și doi de ani din tinerețea mea, nu tu bărbat, nu tu gospodar, nu tu amant pentru o dulce mângâiere după care am tânjit zile și nopți în șir! Ajunge, Paraschive! Că ardeam ca o văpaie, ca un cuptor încins, Paraschive! Și tu... nicăieri... Ori, dacă nu, dormeai lângă mine ca o bucată de lemn... Ca un pisoi castrat, Paraschive! Dar tu nu te-ai gândit că aveam pe cap atâtea responsabilități, Iosefina?.. O eroare, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mai afla lângă el. Îl lăsă un timp, apoi îl întrebă: - Pe unde umblați, domnule avocat, că am rămas singur cu mine și aș fi vrut să mai vorbim. - E adevărat! Bine ați glăsuit. Dar trebuie să știți că aceste văpăi, cum le-ați zis, nimeni nu le poate stinge, decât tot noi, țiganii. Nu există o altă nație pe pământ să-și hrănească focul ce arde în ființa oamenilor săi cu atâtea vise; să le potolească sau să le dea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mâini avea o Împletitură. Andrelele erau Înfășurate În Împletitură. Văpaia părului lung Îi cădea pe umerii dezgoliți, până la rotunjimea sânilor, descoperiți pe jumătate. O altă Doamnă, din vitrina alăturată, ținea În mâini o carte, aidoma unei mironosițe citind Biblia. De sub pletelei‑i care‑i Învăluia chipul se Întrezăreau lentilele ochelarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, până la gât, amețindu‑l cu o blândă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce‑i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pârlite ale Îngerilor, Încât el va Închide ochii strâns, dureros de strâns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
flacără și fum, În pâlpâire și Întețire, În jar și tăciune; Într‑adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vâră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blândă, lumina dătătoare de viață a zilei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
semene cu o urnă de gânduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. Când Întâmplarea, destinul și timpul se vor afla Într‑o constelație favorabilă, interferența acestor trei forțe se va proiecta peste acea carte străluminând‑o precum razele soarelui, cu „o văpaie uluitoare“, izbăvind‑o, astfel, de uitare. 13 Într‑o zi la Biblioteca Muzeului Britanic Își vor face apariția doi ziariști cu pălăriile trase pe ochi, ca detectivii, și cu scrisoarea lui Graves În buzunar. Nu era nimic mai ușor ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că aveam o părere mai bună despre inteligența ta. Adică pregătești iarăși unul din atacurile acelea inutile, zadarnice împotriva Arsenalelor, și crezi că aș putea afla ceva în această privință ca să raportez consiliului Arsenalelor? Ochii ei verzi îl inundară cu văpaia lor. Cînd vorbi din nou, cuvintele îi răsunau ca niște schije de oțel: ― N-am să spun nimic care să-ți ofere o scăpare. Nu știu cam ce sistem de comunicații folosești cu superiorii tăi, dar sînt convinsă că unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
forțe. ― Asta mi se aplică și mie, întrerupse Deam Lealy, bărbatul cu fața greoaie. Pînă acum un minut l-am crezut pe Hedrock un tip rezervat și cu vorba blîndă. Dar acum deodată se vede strîns cu ușa și scoate văpăi. ― Nu încape îndoială, spuse juvenilul Ancil Nare, că noi am descoperit ceva remarcabil. Ne vom strădui să obținem explicații complete. Situația era deconcertantă. Toate acțiunile lui erau acum amplificate dincolo de intențiile lui inițiale, deformate de bănuiala că el nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
atomice... Îi deschise lui Neelan portiera micului aparat și apoi se urcă și el. Peste o clipă se concentră asupra comenzilor și se asigură că în jurul atelierelor nu se produce nici o mișcare. Clădirea stătea liniștită, cu firma ei magică aruncînd văpăi în soare, simbol al unei libertăți care acum dăinuia de mii de ani, o libertate stranie și ciudată care rezistase celor mai periculoase dintre atacurile ce puteau fi îndreptate împotriva ei de ambiția nemărginită a celor ce mînuiau sceptrele puterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
s-o picure în jurul gurii lui Gil Neelan. De mai multe ori trupul stors de moarte începu să se contorsioneze, apucat de o tuse îngrozitoare. Dar și asta era foarte bine ― mușchii morți reveneau încet-încet la viață. Cu ochii aruncînd văpăi, Hedrock perseveră. Simțea pulsațiile lente ale inimii lui Gil, vedea toate imaginile mintale ce se înghesuiau șovăielnic în creierul împrăștiat pînă departe. Era relația sensorială care pînă atunci aparținuse exclusiv fraților gemeni. Gil holbă ochii, brusc conștient: ― Vai, Dan! (gîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
veni declinul; Voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul. Și flăcării voi spune: Fior al caldei firi, Joc viu ori șovăielnic de galbenă maramă, Vibrare necurmată, zigzag de pâlpâiri, Ușoară și fierbinte văpaie, te destramă; Redă nemărginirii fugarul tău mister... Mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă, Prin sure și înalte pustiuri de eter Desfășură pe hăuri o horbotă aprinsă. Deasupra ta, deasupra haoticului drum, Cupolele nocturne te-or strejui hieratic; Iar tu vei
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
turcul atât aliș-veliș... Zi darnică, de lapte și miere, aferim! - Hai, ia ce vrei din coșul lui Haivada Selim." Și trase mucavaua panerului turtit... Ca sculele-n sipeturi, așa mi-ați răsărit, Alvițe rumenite, minuni de acadele Sticloase - numai tremur, văpăi și ape - ca Ocheanele de limpezi, de mici, la fel de grele... O rază prăfuită prin toate furnica. Și dârdâind sub brumă și colții de migdale Rahatul părea urmă de-ngheț după topit. Un candel cât o nucă, prin perne de halvale
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nici nu exista. Am scâncit atunci, ca pruncul când își simte scutecele ude, și am spus : „Acum trebuie să plec, e târziu și Zenobia mă așteaptă, cine știe de când mă așteaptă...“. Pe urmă am plecat, soarele mai arunca o ultimă văpaie roșiatică. În drum nu m-am întâlnit cu nimeni. Mergeam pe dig ferindu-mă de goluri, ca să nu-mi scrântesc gleznele. Erau niște bolovani pe acolo, negri, prietenoși, mă priveau ca pe un frate. Păreau că se bucură știindu-mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și încordați de semeții interioare (cărora în Moldova și în Ardeal, li se zice pepeni), falnici harbuji de smalț albastru, care încep să capete nume nou, de pepene verde, galbeni și gingași cantalupi, numiții pepeni galbeni, mofturoși în zile de văpăi, în stare să explodeze ca bomba și să-și reverse mațele fragede, dacă nu-i culegi înainte de a se ridica soarele în cruce. Pe când Petrea Păun ieșea, cu lipițanii lui cuminți, din Goldana și din grijile humei, Nicanor Galan apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
felinelor: miorlăia dușmănos, zgâria cu gheare de oțel, încercând să muște parașutele cele mai de aproape de mamele și înfoindu-și a semn de mare spaimă, blana ei bătucită de scaieți, la vederea leșurilor de porci târâte și răsturnate brutal în văpăile alimentate cu sarcini de paie. Unul dintre rândașii de la ferma de porcine, care trebăluia pe lângă animalele înjunghiate, își îndreptă, în cele din urmă, lampa de benzină, către pisica turbată, lansând un jet de flăcări, pârlindu-i blana, în hohotele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
străveziu, ca o aripă de libelulă, ar fi răspândit în jur o frumusețe de vrajă, dacă nu ar fi contrariat privitorii prin acel gât epatant, blindat în inelele de cupru. Ea își coborî privirea asupra Profesorului, învăluindu-l ușor în văpaia neagră a ochilor ei minunați. Pivotă cu suplețe către Vânător, grăindu-i dezmierdător, ca într-un delir sforăitor de pisică alintată: După boarea pe care o adulmec, bărbatul acesta e un străin care vine dintr-un țărm de apă sărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]